3 comentarii. Scrie și tu!

Încă o ofertă: 49% din Academia Hagi, la vânzare către 10 fonduri de investiții din lume. Condițiile lui Hagi, cât cere pe un pachet de acțiuni și cifrele interne ale afacerii Academia

Gazeta Sporturilor prezintă astăzi o altă ofertă pentru cumpărarea unui pachet de acțiuni la Academia Hagi, ajunsă direct la companii din China, dar și la controversatul fond de investiții Doyen Sports. Din cauza investiției de la Doyen, clubul olandez Twente a fost sancționat

Articol de ,
marti, 17 ianuarie 14:35

Din sumar:
În 2015, FIFA a interzis deținerea jucătorilor de către o terță parte, gen de afacere în care era specializat fondul de investiții Doyen Sports
În august 2015, după schimbarea legilor sportive, un pachet de 49% din Academia Hagi a fost oferit Doyen Sports de un consultant spaniol mandatat de Hagi
Prezentarea trimisă către 10 fonduri de investiții din întreaga lume scoate la iveală cifrele interne ale afacerii lui Gheorghe Hagi: cheltuieli, venituri, datorii, sponsorizări 

Întrebarea l-a vizat pe Gheorghe Hagi. “Ţi s-a propus vreodată de către un fond de investiţii să primeşti sprijin financiar pentru Academie în schimbul unor procente din jucătorii tăi?”.



Era februarie 2016, la un an după ce FIFA a decis să interzică deținerea drepturilor economice ale jucătorilor de către o terță parte (Third Party Ownership sau, pe scurt, TPO). Până atunci, fondurile de investiții împrumutau bani către cluburi în schimbul unor procente din fotbaliștii echipelor respective. FIFA le-a scos afacerea în afara legilor sportive, dar nu a putut opri legăturile dintre cluburi și fonduri.

În urma apariției primelor date Football Leaks, în decembrie 2015, Twente Enschede a devenit primul club sancționat pentru încălcarea noilor regulamentele.

Făcuse afaceri cu fondul de investiții Doyen Sports Investments, care injectase 5 milioane de euro în clubul olandez în schimbul drepturilor de transfer a șapte jucători.

Rămas fără un obiect important de activitate, Doyen a dat FIFA în judecată.

A pierdut.

Academia, din nou pe masa Doyen

Prezent în studioul DigiSport în acea seară de februarie 2016, Gheorghe Hagi a tăcut timp de 9 secunde după enunțul întrebării. Apoi, a răspuns evaziv, pe un ton ezitant: “Sunt probleme interne ale clubului, care pot fi definite mai bine dacă eşti în club, dar nu pot spune dacă am o colaborare cu cineva”.
ac 0007

La finalul lui 2016, într-un comunicat de presă dat după primele episoade Football Leaks care au dezvăluit detaliile dubioase ale transferului lui Manea, Hagi a afirmat: “Până în prezent, clubul nostru nu a avut nicio colaborare cu fonduri de investiții sau organizații de acest gen”.

Dar, cu 6 luni mai devreme, după intrarea în vigoare a noilor legi FIFA, Hagi a mandatat un consultant spaniol să ofere spre vânzare unor fonduri de investiție 49% din acțiunile Academiei sale.

Una dintre oferte a intrat pe 9 august 2015 pe adresele de secretariat de la Doyen Sports!

Era a doua ofertă pentru cumpărarea unui pachet de acțiuni din Academia Hagi, documentată de baza de date Football Leaks, care ajungea la controversatul fond înregistrat offshore, în Malta. Prima, venită în 2012, a fost detaliată în episodul precedent publicat de Gazetă, care poate fi citit aici.

5.601.525 leieste profitul declarat de SC Viitorul S.A. la finele anului fiscal 2015, la un venit de 27 de milioane de lei

În vara lui 2015, Hagi a decis să atace mai multe piste.

Oferta a plecat spre 10 fonduri de investiție din România și din străinătate. Printre ele, companii din China, dar și Doyen Sports, un fond renumit în piață pentru afaceri Third Party Ownership.

screen shot 2017 01 17 at 16.11.23

Emailul trimis la Doyen de consultantul spaniol Miguel Angel Escobar Conde. Sursă: Football Leaks

“Aș dori să vă prezint o oportunitate de afaceri. Am mandat să vând până la 49% din Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și FC Viitorul și astfel vă puteți alătura uneia dintre legendele fotbalului european în încercarea sa de a crea cea mai bună academie din România și de a oferi tinerilor jucători șansa de a ajunge la cel mai înalt nivel”, scrie necunoscutul consultant spaniol Miguel Angel Escobar Conde în emailul său către Doyen.

Conform profilului său de LinkedIn, Conde - care nu a putut fi contactat de reporterii Gazetei - lucrează de mai mulți ani în piața românească pe partea de fonduri de investiții.

În emailul său există și o prezentare, realizată de angajații Academiei Hagi, care conține profilul de business și variantele de investiție. Spre deosebire de prezentarea fondului englez Sport Investement Fund, făcută în 2012 cu ocazia negocierilor pentru cumpărarea a 50% din acțiunile Academiei, impresia este de amatorism, dacă aplici standardele dintr-o corporație.

Dar datele sunt importante. Sunt primele cifre interne de la Academia Hagi la care publicul are acces.

Ofertă pentru fonduri: trei pachete de investiție în Academie

Pe pagina 36, la capitolul “Build Future Finance”, sunt trecute pachetele oferite de Hagi spre vânzare:

  • 30% din proiectul său costă 6,8 milioane de euro
  • 40% din proiectul său costă 8 milioane de euro
  • 50% din proiectul său costă 10 milioane de euro

6

Filă din prezentarea Academiei. Cristian Manea a fost vândut în condiții dubioase unui club din Cipru controlat de un impresar. O parte din suma încasată de Hagi a ajuns într-un offshore din Malta. Sursă: Football Leaks

În 2012, Sport Investement Fund, fondul condus de Edward Blackmore, negociase o investiție de 10,5 milioane de euro în schimbul a 50 la sută dintre acțiuni. Tot atunci, SFI comandase un raport de evaluare a terenului și a construcțiilor de la Ovidiu la cunoscuta firmă Jones Lang LaSalle, iar estimarea a fost de 6,62 de milioane de euro.

Trei ani mai târziu, în prezentarea făcută de Academie, valoarea clădirilor și a mijloacelor fixe a ajuns la 10 milioane de euro, jumătate din valoarea estimată a clubului.

Prezentarea este practic proiecția lui Hagi pentru Academie până în 2020.

În schimbul unei felii din afacere, investitorul care vine alături de fostul internațional român trebuie să participe la următoarele obiective:

  • buget de dezvoltare pe următorii 5 ani. Să contribuie cu o sumă proporțională cu pachetul său de acțiuni la echilibrarea nevoilor bugetare ale Academiei
  • să investească sume sumplimentare în conformitate cu procentul deținut

24

Filă din prezentare în care oficialii Academiei exemplifică expunerea pe care o au sponsorii clubului. Sursă: Football Leaks

“Hagi nu vrea de fapt să vândă, Academia e copilul lui, dar își dă seama că are nevoie de finanțare. El nu vrea să vândă nici jucători. Spune mereu că va vinde doar dacă jucătorul vrea să plece sau dacă există o nevoie urgentă de bani”, a dezvăluit o sursă de la Academie filozofia lui Hagi.

Vânzări de jucători, doar în cazuri “excepționale”

Afirmația este sprijinită de prezentarea trimisă fondurilor de investiții. Planul lui Hagi până în 2020 este de a aduce fonduri suplimentare din sponsorizări, parteneriate, abonamente, noi investiții și, în ultimă instanță, din vânzări anuale de jucători în valoare de 1,5 milioane de euro.

Dar vânzările sunt definite astfel: “În mod excepțional, vindem sau cumpărăm jucători de acord cu celălalt acționar. Strategia noastră este să creștem talentele existente și în mod excepțional să vindem sau să cumpărăm pentru a echilibra bugetul”.

39

Vânzarea de jucători trebuie să fie un eveniment "excepțional", contrar așteptărilor pe termen scurt ale unui fond de investiții. Sursă: Football Leaks

Conform strategiei pe următorii 5 ani, scopul lui Hagi este de a tripla valoarea lotului de jucători, de la 8 milioane de euro la 24 de milioane de euro, astfel încât valoarea proiectului să ajungă la 34 de milioane de euro:

  • 10 milioane de euro clădiri și mijloace fixe + 24 de milioane de euro jucătorii

Pentru a ajunge la aceste sume, Hagi are și un plan de performanță.

Datele din fila 38 a prezentării arată că, la finalul sezonului actual, obiectivul este locurile 4-6 în Liga 1, iar prima participare în cupele europene era programată abia pentru la anul. Previziunile sunt depășite. Echipa este acum pe primul loc în campionat și a jucat deja în turul preliminar din Europa League în vara lui 2016.

3.000.000 €erau prevăzuți în bugetul pentru sezoanele 2015-2016 și 2016-2017 pentru finalizarea bazei de la Ovidiu: câte 1,5 milioane de euro pe sezon

În 2018 și 2019, obiectivul este locurile 1-4, iar în 2020 Hagi vrea clar titlul de campioană și participarea în grupele Champions League.

Datorii la Hagi și la bănci

Și acum bugetul, acest cuvânt folosit deseori de finanțatorii din Liga 1 pentru a-și justifica eforturile financiare.

În cazul Academiei, bugetul până în 2020 nu depășește 5.5 milioane de euro anual. Echipa de prima ligă Viitorul este programată să consume progresiv de la 2,5 milioane de euro (2015), la 4,5 milioane de euro (2020), în timp ce cheltuielile Academiei cu copiii între 7 și 18 ani sunt constante: un milion de euro pe an.

La capitolul “Încasări sigure” apare o surpriză: partneriatul cu primăria Voluntari aduce câte 500.000 de euro pe an pe întreaga perioadă a proiecției. Conform informațiilor din media, Hagi și primarul Florentin-Costel Pandele au rupt colaborarea pe bani publici la începutul anului 2015. O explicație poate fi că proiecția este făcută pe baza referințelor din 2014, dar prezentarea este trimisă posibililor finanțatori pe 9 august 2015!

Din sponsorizări și vânzări de materiale promoționale, Hagi estimează anual încasări de 600.000 de euro.

Restul “încasărilor sigure” provine din drepturile TV, care pornesc în 2015 de la 950.000 de euro și ajung după cinci ani la 3 milioane de euro pe sezon.

600.000 €pe an estimează Gheorghe Hagi că va încasa Viitorul în 2020 de la sponsorul principal

Chiar și așa există un deficit bugetar de 10,95 milioane de euro până în 2020.

Soluția pentru acoperirea acestei găuri apare la fila 43 din prezentare. Hagi estimează că în 2019 și 2020 va încasa 18 milioane de euro din participările în grupele Europa League și, apoi, în grupele Champions League.

41

Proiecția bugetului până în 2020. Costurile cu copii sunt mult mai mici decât cele ale primei echipe. Sursă: Football Leaks

În finalul prezentării, sunt menționate și datoriile.

  • 660.000 de euro sunt trecute drept datorii la “acționari”, adică la Hagi. Termenul de plată este 2018, iar rata anuală este de 165.000 de euro.
  • un credit la bancă de 2,5 milioane de euro, cu termen de plată în 2024 și o rată anuală de 250.000 de euro.
  • un leasing de 54.000 de euro, cu termen de închidere în 2019 și o rată anuală de 17.000 de euro

Citește mai jos continuarea articolului. 

PREZENTAREA INTEGRALĂ TRIMISĂ FONDURILOR DE INVESTIȚII

Cele 48 de pagini ale prezentării menite să atragă o investiție între 6 și 10 milioane de euro au mers la 10 companii.

Doyen nu a răspuns.

Niciun alt fond nu și-a manifestat interesul de a investi în Academia Hagi.

Sursa de la Academie pune refuzul pe seama schimbărilor de regulamente sportive. “Probabil, interdicția FIFA în privința deținerii drepturilor economice de către o terță parte a făcut ca oferta să nu fie interesantă”.

În episoadele următoare din investigația Football Leaks, veți afla ce răspunsuri au primit alte două cluburi din România care au fost oferite unor fonduri de investiții.

CINE ESTE DOYEN SPORTS

Înființată în 2011, compania Doyen Sports Investments funcționează ca fond de investiții și ca agenție de impresariat. Susținută financiar de familia kazahă Arif, care are legături cu președintele ales al SUA, Donald Trump, Doyen s-a făcut remarcată prin metode controversate: comisioane secrete, contracte antedatate, finanțări offshore și petreceri cu sex și favoruri pentru oficiali de club.

CLICK PE IMAGINE PENTRU A MĂRI

info doyen.001

Compania este condusă de Nelio Lucas, un impresar portughez care timp de 8 ani a lucrat pentru superagentul israelian Pini Zahavi. În ultimii ani, Gheorghe Hagi a făcut mai multe transferuri cu rețeaua nevăzută controlată de Zahavi, care fentează regulile FIFA privind deținerea jucătorilor de către o terță parte controlând cluburile Apollon Limassol și Mouscron.

Metodele controversate de lucru de la Doyen au fost descrise în episoade anterioare ale investigației Football Leaks:

Bazat pe documente Football Leaks obținute de revista germană Der Spiegel și oferite spre cercetare către European Investigative Collaborations

LEGĂTURILE LUI HAGI CU REȚEAUA LUI ZAHAVI ȘI TOATE EPISOADELE FOOTBALL LEAKS POT FI CITITE AICI

Comentarii (3 ) Adaugă comentariu

haideusicfr  •  17 Ianuarie 2017, 19:48

Hemingway(un scriitor american aciuiat prin Cuba inainte de *comunismul victorios): a scris o carte(roman) : "Ziua cand vin pestii!"

putregaiu  •  17 Ianuarie 2017, 19:07

Mie imi place schema din final cu multe poze cu presedinti de stat. Apropiatul prietenului vecinului omului care l-a vazut pe strada pe Putin.

blacksun_14  •  17 Ianuarie 2017, 18:02

uitasem de stucan.A iesit iar la iveala detectivul din el

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase