Articol de Costin Ștucan, EIC, Michael Bird (The Black Sea)
sambata, 17 decembrie 07:00
Din cuprins: |
Football Leaks dezvăluie afacerile companiei Doyen, una dintre cele mai importante și mai controversate firme din fotbalul mondial |
Tevfik Arif, omul care se află în spatele Doyen Group, a fost implicat în 2010 într-un scandal imens în Turcia |
Prietenul lui Donald Trump și prietenii săi au fost prinși de poliție alături de tinere rusoaice aduse special pentru miliardari |
Rechizitoriul scoate la iveală detalii șocante: clienții cereau fete de 15 și 16 ani |
Pe 20 ianuarie 2014, Nelio Lucas și-a sărbătorit ziua de naștere într-un mod luxos. Aproape de birourile sale din centrul Londrei, într-o biserică din secolul XIX situată în selectul cartier Mayfair, Lucas a găzduit 118 invitați la o masă și o petrecere cu dans care a ținut până dimineața. Costul evenimentului a fost de 195.000 de euro, pe care i-a plătit din contul său la o bancă din Liechtenstein.
Petrecerea, la care au fost invitați prieteni și parteneri de afaceri, a fost mai degrabă o demonstrație de putere decât o zi de naștere.
Printre oaspeți s-au numărat Florentino Perez, președintele de la Real Madrid, și Miguel Angel Gil, CEO-ul de la Atletico Madrid, care au uitat de rivalitatea sportivă pentru a ciocni un pahar în cinstea lui Lucas. Alături de ei s-au mai aflat Adriano Galliani, vicepreședintele de la AC Milan, și fiica sa, pe care Doyen Sports Investments tocmai o angajase, directorul sportiv de la Inter precum și oficiali de club de la Fulham, Sporting Lisabona, Sevilla. Plus fiul președintelui de la FC Porto.
Nelio Lucas, directorul Doyen Sports, și Adriano Galliani, eminența-cenușie de la AC Milan. Sursă: rossoneriblog.it
La petrecere au venit și fotbaliștii reprezentați de Lucas, în frunte cu Neymar, Xavi Hernandez și David Luiz.
Nelio Lucas avea toate motivele să fie fericit. În mai puțin de trei ani, acest om de afaceri puțin cunoscut reușise să transforme Doyen Sports Investments într-unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din fotbalul european.
Lucas a fost timp de 8 ani ucenicul lui Pini Zahavi, superagentul israelian a cărui rețea a fost prezentată zilele trecute de Gazeta Sporturilor pe baza documentelor Football Leaks obținute de revista germană Spiegel și oferite spre cercetare reporterilor European Investigative Collborations.
Media începuse deja să-l compare cu Jorge Mendes, și el tot portughez.
Nelio Lucas gestiona drepturile de imagine ale superstarurilor David Beckham, Neymar și Usain Bolt. Dar specialitatea sa era achiziția de drepturi economice ale jucătorilor, un sistem prin care o terță parte poate avea acces la sumele de transfer (Third Party Ownership).
Nelio Lucas, într-o poză de prezentare pentru Doyen Sports. Sursă: O Jogo
Doyen a investit mai mult de 100 de milioane în afaceri TPO, până când FIFA - al cărei președinte Gianni Infantino a descris practica drept “sclavie modernă” - a interzis acest sistem în mai 2015.
Doyen a acționat FIFA în judecată, dar a pierdut toate procesele intentate.
Documentele din baza de date Football Leaks dezvăluie acum, în premieră, latura întunecată a Doyen Sports: companii-paravan din Emiratele Arabe și Malta, comisioane secrete uriașe pentru a realiza transferuri, facturi false și contracte antedatate. Toate aceste detalii vor putea fi citite în Gazeta Sporturilor, care publică investigația Football Leaks la aceeași oră cu ziare și reviste importante din lume.
Aceleași documentele demonstrează că Nelio Lucas este doar un pion în sistemul Doyen.
La petrecerea dată la Londra, membrii elitei din lumea fotbalului au stat la aceeași masă cu oligarhi din fosta Uniune Sovietică și cu avocați elvețieni specializați în organizarea de structuri offshore.
Printre oligarhi se aflau și proprietarii Doyen Sports Investement.
Născuți în Kazahstan, cei patru frați Arif au acum domiciliul în Istanbul, Turcia, și au făcut avere din afaceri cu materie primă. Tevfik Arif, unul dintre frați, este tatăl lui Arif Efendi, cel care a primit misiunea de a pune bazele filialei londoneze a grupului Doyen, care includea și divizia de sport aflată într-o expansiune fulminantă.
Tevfik Arif leagă lumea strălucitoare a fotbalului de cea politică. Este prieten cu președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, și cu cel turc, Recep Tayyip Erdogan.
Tevfik Arif, Ivanka Trump și Donaldo Trump. Sursă: Wall Street Journal
Un caz petrecut cu patru ani înainte de petrecerea de la Londra arată adevărata dimensiune a relațiilor sale.
Povestea începe în Antalya, cunoscuta stațiune din Turcia. Un iaht lung de peste 130 de metri stătea ancorat pe malul Mediteranei. Savarona. Acest vas celebru avea o reputație impecabilă. Numit după o lebădă africană, a fost comandat în șantierul naval de la Hamburg pentru o strănepoată bogată a lui John August Roebling, constructorul podului Brooklyn din New York.
În 1929, familia și-a dorit neapărat să dețină “cel mai mare iaht din lume”.
Gata doi ani mai târziu, vaporul nu a mai ajuns în Statele Unite din cauza taxelor mari de import. În 1938, a intrat, însă, în posesia președintelui Kemal Ataturk, părintele Turciei moderne, cadou din partea guvernului turc.
Savarona în largul coastei turce. Sursă: yachtharbour.com
Ataturk nu a avut timp să se bucure de croazierele pe puntea Savaronei. În noiembrie același an, a murit de ciroză.
Nava a rămas ancorată în port decenii la rând până în 1989, când omul de afaceri local Kahraman Sadikoglu a împrumutat-o de la guvernul turc. Sperând să o introducă în circuitul turistic, a plătit aproape 50 de milioane de dolari pentru a o restaura, apoi a închiriat-o pentru petreceri.
Suma pentru a beneficia de un decor special: 30.000 de dolari pe noapte.
Dar în dimineața de 28 septembrie 2010, iahtul a redevenit celebru din motive total nepotrivite.
Un elicopter militar a aterizat pe punte. Poliția a pătruns în cele 16 apartamente de lux. Peste tot erau împrăștiate prezervative. Nouă tinere rusoaice cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani au fost arestate, fiind bănuite de prostituție.
Cine erau, însă, bărbații de la bord?
Organizatorul este Tevfik Arif, dezvoltator imobiliar și asociatul actualului președinte ales al Statelor Unite, Donald Trump. Este acuzat de poliție că pune la cale întâlniri între oameni de afacere bogați și “modele” din estul Europei.
Tevfik Arif este unul dintre amicii lui Donald Trump. Una dintre afacerile derulate împreună a fost ridicarea Trump SoHo. Sursă: thepolitucus.com
Chiriașul vasului este miliardarul kazah și, în același timp, cetățeanul belgian Alexander Mashkevitch, președintele imperiului Eurasian National Resources Corporation (ENRC), cu afaceri în metalurgie și minerit. Președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, este un prieten apropiat de-ai lui Mashkevitch.
INFOGRAFIE: dă click pe imagine pentru a vedea relațiile bărbaților aflați pe iahtul Savarona
Miliardarul a închiriat nava pentru 8 zile, contra sumei de 309.000 de dolari, printr-unul dintre asociații lui Arif. Aparent, folosise anual Savarona în precedenții cinci ani. Procurorul turc Yusuf Hakki Dogan a susținut că vasul a fost folosit de două ori în 2010 pentru escapade sexuale - în septembrie și în iunie.
Potrivit rechizitoriului, printre ceilalți musafiri se numărau colegii lui Mashkevitch de la ENRC, Patokh Chodiev și Alijan Ibragimov, șapte bodyguarzi, doi maseuri și alte două femei.
Mashkevitch (cu mustață), la o petrecere împreună cu Tevfik Arif (cu cravată violet). Sursă: Le Soir
Pe iaht se afla și Kanat Saudabayev, un secretar de stat în guvernul kazah. Potrivit ziarului turc Vatan, Saudabayev “a scăpat de închisoare grație unor contacte diplomatice febrile între Ankara și Astana”.
Poliția nu l-a inclus în dosar pe oficialul kazah de rang înalt. Oligarhii nu au fost arestați. Doar Tevfik, anturajul său și fetele au fost reținute.
De ce?
Pentru că un grup format din cei mai bogați și mai influenți oameni de afaceri din Kazahstan, conectați cu lideri politici din Statele Unite, Turcia, Rusia și Kazahstan, sunt acuzați că au profanat iahtul “Părintelui Turciei” folosind cabinele navei pentru a face sex cu tinere rusoaice plătite pentru serviciile lor.
Acțiunea poliției a început în martie același an la hotelul Rixos Premium Hotel din Belek, Turcia, la 50 kilometri de Antalya.
E același hotel unde echipa națională de fotbal a României a făcut cantonamentul de pregătire pentru Euro 2008 și unde Viitorul, echipa lui Gheorghe Hagi, s-a pregătit în iarna lui 2015. Tot acolo, Hagi și-a sărbătorit ziua de naștere printr-o petrecere luxoasă.
Jucătorii naționalei lui Victor Pițurcă, jucând cărți pe plaja hotelului Rixos Premium, înainte de Euro 2008. Sursă: Gazeta Sporturilor
Hotelul de cinci stele are o plajă de nisip lungă de un kilometru, 640 de camere și 40 de vile. Face parte din lanțul Rixos Hotels, în care familia Arif deține un pachet major de acțiuni.
În 2008, anul vizitei “tricolorilor”, Arif conducea grupul american Bayrock, implicat în afaceri imobiliare, care se lăuda că a construit șapte resorturi de lux printre care și Rixos Hotel din Belek. Printre celelalte proiecte se numără și Trump SoHo din New York. Partenerul strategic al lui Arif era chiar Donald Trump.
La începutul anului 2010, poliția a primit informații că doi bărbați, Musa Celik și Gunduz Akdeniz, erau implicați într-o rețea care aproviziona cu prostituate clienții bogați din hotelurile de lux din Antalya. Potrivit rechizitoriului, poliția a instalat microfoane și a descoperit că Akdeniz și Celik erau finanțați de Tevfik Arif.
Grupul avea un limbaj codat. Gunduz era “Unchiul”, iar Tevfik “Șeful”.
“Modelele” erau fetele.
Principala acuzație: agenții de modeling din Rusia trafichează fete, unele dintre ele în vârstă de 15 ani.
“Unchiul” îl suna pe Celik, punându-l să-și folosească relațiile pentru a face aprovizionarea cu tinere din Rusia. Dovezile că Musa Celik era implicat în această practică sunt detaliate în raportul poliției.
Pe 20 februarie 2010, Musa Celik a negociat prin SMS cu un “agent” numit Olga pentru a obține femei din estul Europei. Ea l-a întrebat: “Vrei toate modelele pentru sex? Ar trebui să știu pentru că multe nu sunt de acord să facă sex”.
Musa îi răspunde în mesaj: “Olga, clientul vrea sex”.
Tinere obligate să se prostitueze. Desen ilustrație pentru cartea Erotica
Grupul din spatele lui Celik căuta fete frumoase și ascultătoare care cunosc limbi străine. Musa a creat un site unde erau publicate fotografii. Clienții puteau alege după preferințe. În mod special, grupul căuta fete în vârstă de 16 ani sau chiar mai tinere.
Asta înseamnă abuz de minori.
Vârsta legală de consimțământ în Turcia este 18 ani.
Pe 4 martie 2010, Gunduz l-a întrebat pe Celik despre o fată pe nume Vasilisa, “cea de 15 ani”, și a vrut să afle dacă prietenele ei vor veni și ele din Rusia în Turcia. A doua zi, Gunduz i-a spus că “Șeful”, adică Tevfik Arif, “cere mai multe poze cu fete care arată bine”.
Pe 12 martie 2010, Gunduz îl anunță pe Celik că grupul este dispus să ridice prețul pentru fete de la 1.000 de dolari la 1.500 de dolari, de vreme ce fetele au 16 ani.
În raportul poliției, cei doi bărbați discută cum “prietenul Șefului, Shasha” (probabil Sașa) plătește mai mult pentru fete: 3.000 de dolari. Acest preț premium înseamnă că are parte de o ofertă preferențială.
Alexander Mashkevitch este prieten cu Tevfik Arif, iar porecla sa este Sașa, dar nu există nicio dovadă concludentă că el este cel despre care vorbesc cei doi. Mashkevitch nu a răspuns la întrebarea dacă a fost la hotel în acea perioadă.
Pe 15 martie, Gunduz i-a spus lui Arif: “Vin oaspeții…mâine seară vine domnul Moskovitch”.
La 8 seara, poliția turcă oprește un Mercedes Vito negru model 2005 într-o suburbie din Belek. Șoferul lui Tevfik Arif, Keman Tokay, ducea fetele la Rixos. Printre fetele din mașină se numără și o minoră de 15 ani, Vasilisa, o alta din Germania, Stefania (16 ani), și trei tinere din Rusia.
A doua zi, recepționerul de la hotel solicită informații personale despre fete, iar Celik îi spune că sunt invitatele “Unchiului” Gunduz. Fetele nu s-au cazat oficial la hotel, dar imagini cu ele mergând pe coridoare apar pe camerele de supraveghere.
Hotelul Rixos Premium din Belek. Fetele minore nu au fost înregistrate la recepție. Sursă. Rixos Hotel
Una dintre ele, Olesya, avea pe față alunițe care nu se vedeau în fotografii. În plus, avea părul vopsit în altă culoare decât cea din prezentare. Gunduz îi spune lui Celik: “O vom trimite pe urâtă înapoi, avionul decolează la 1 și jumătate”.
Olesya este suită în avion și trimisă acasă, în Rusia.
În tot acest timp, Tevfik Artif este cazat la hotelul Rixos Premium.
Dar poliția a ales să nu descindă în hotel în acel moment. Voia să mai adune probe.
Totuși, Gunduz îl anunță pe Tevfik că telefoanele lor sunt ascultate “de un an sau doi” și că poliția are “nume și alte informații”.
Grupul și-a schimbat strategia, dar amenințarea nu i-a oprit să facă în continuare rost de fete din Rusia.
Doar că acum căutau să angajeze și să aducă tinere cu vârste de peste 18 ani. Chiar și așa, practica este considerată trafic de persoane, conform legilor din Turcia.
Pe 25 septembrie, 10 fete au zburat din Rusia la Istanbul. Conduse la Bodrum, au rămas peste noapte la un alt hotel Rixos. Șoferul lui Arif le-a dus apoi la cheiul unde era ancorată Savarona.
A doua zi, Tevfik a început să critice femeile. Nu-i plăcea de una dintre ele, Ekaterina, pe care a trimis-o înapoi la Moscova.
Una dintre puținele imagini date publicității din timpul raidului de pe Savarona. Fetele sunt reținute de poliție. Sursă: news.am
Petrecerea e organizată de Mashkevitch, care și-a invitat colegii de la Eurasian National Resources Corporation (ENRC), Chodiev și Ibragimov. Creierul operațiunii ENRC este Ibragimov, Mashkevitch este șeful, iar Chodiev e proiectantul.
Unul dintre angajații celor trei susține că Tevfik este “omul de paie” al grupului. Un om bun la toate care nu are o minte strălucită pentru afaceri.
“Mashkevitch a organizat și dorea petrecerea”, spune fostul angajat. “Tevfik nu are nicio legătură”.
După raid, poliția a fotografiat și a filmat fetele. Trupurile lor au apărut în media din Turcia și din străinătate. Șase bărbați au fost arestați, iar Telman Ishmailov, patronul hotelului de lux Mardan Palace învecinat, a apărut la tribunal în timpul interogării suspecților.
Telman Ishmailov și Monica Belucci, la hotelul Mardan Palace. Sursă: Zimbio
Mardan Palace este hotelul la care, în ultimii ani, Steaua și Șahtior au fost invitate să stea în cantonamentele de iarnă. În baza de date Football Leaks există dovada implicării angajaților hotelului într-o practică dubioasă legată de un meci amical.
Dar asta este o poveste pentru altă zi.
Patronul hotelului, azerul Ishmailov a cumpărat ulterior clubul Beitar Jerusalim și este faimos pentru că plătește tone de bani cash pentru starurile mondiale pe care le invită la petrecerile sale. Presa a scris că Jennifer Lopez a primit 1,4 milioane de dolari pentru a-i cânta “Baby, I love you” de ziua de naștere. În imaginile aflate pe YouTube, Ishmailov o îmbrățișează pe actrița-cântăreață și îi pune la încheietură cu forța un ceas încrustat cu diamante.
Ishmailov a folosit intrarea rezervată judecătorilor și procurorilor pentru a se întâlni cu Arif. La plecare, bodyguarzi săi au agresat ziariștii și cameramanii care-l filmau pe oligarh.
Între timp, “clienții” bogați au început să dispară. Aparent, Saudabayev și-a folosit imunitatea diplomatică pentru a scăpa de arest, în timp ce Mashkevitch a fost scos din țară de un apropiat important dintr-un partid politic major din Turcia, susține o sursă.
Aprilie 2016. Președintele Recep Tayyip Erdogan îl primește pe președintele azer Ilham Alyev la bordul iahtului Savarona. Sursă: Daily Sabah
Cele nouă fete din Rusia au rămas în mâinile poliției turce.
Pe 30 septembrie, o supraveghetoare a fetelor - o femeie pe nume Ilona - le-a trimis un mesaj spunându-le “nu depuneți mărturie, niciuna!”.
Dar, dincolo de asta, exista un sentiment de încredere că scandalul nu va lua amploare și că autoritățile nu vor reuși să dovedească nimic. De la același număr de telefon, fetele au primit un alt mesaj: “Ține-vă gura, nu semnați nimic, nu au niciun control și nicio putere, vă veți întoarce acasă curând”.
Fetele au refuzat să discute cu rudele, cu avocații sau cu consulatul Rusiei.
Și nu au depus mărturie.
După arest, Tevfik a negat orice implicare în fapte de prostituție sau trafic uman. A declarat că fetele erau invitatele oamenilor de afaceri. Și-a menținut depoziția conform căreia fetele erau “modele” și că el doar a pus la dispoziție un șofer.
“Deoarece nu cunosc Turcia, le ajutăm să călătorească prin țară”, a spus Tevfik.
Între timp, asociatul său, Gunduz Akdeniz, a susținut vehement că femeile aveau doar rol decorativ. A spus că fetele erau acolo “pentru a ține companie la prânz, la cină și în timpul plimbărilor”. Când Tevfik are întâlniri de afaceri, “aduce femei frumoase și le așază la masă ca să asigure decorul, precum florile”.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, al patrulea din stânga, în sala de mese de pe Savarona, la 6 ani după raidul poliției. Sursă: haberinadresi.com
Raportul poliției îl acuză pe Arif că plătea femeile, agențiile și intermediarii care-l ajutau să facă rost de prostituate. Serviciile nu erau pentru el, ci pentru prieteni și colegi de afaceri.
La proces, procurorul i-a incriminat pe Tevfik și anturajul său că au angajat fete sub 18 ani pentru prostituție și le-au traficat pe teritoriul Turciei. Acuzația era extrem de gravă.
Tevfik a răspuns acuzelor, declarând că era pe barcă cu niște prieteni: “Unul dintre ei a venit cu soția, altul cu prietena”.
Dar grupul a fost confruntat cu incidentul din martie, de la Rixos Premium din Belek, unde fetele erau minore. Chestionat, Celik a spus: “În martie 2010, am adus fete foarte tinere. Aveau 16 sau 17 ani. Le-am adus la cererea lui Tevfik Arif. Ca să fiu exact, Gunduz Akdeniz mi-a telefonat să-mi ceară asta”.
Dar cei care au făcut solicitările au negat implicarea. Deși a stat în hotel în același timp cu fetele, Tevfik a spus că nu le-a văzut. Gunduz a adăugat: “Nu știu dacă fetele care au venit erau minore. Doar le-am fotografiat și le-am preluat”.
Cazul avea nevoie de o victimă. Dar fetele nu le-au oferit dovezi procurorilor.
Ambasada Turciei la Moscova a prezentat o declarație sub jurământ de la Vasilisa, care avea 15 ani când a venit în Turcia. A fost interogată de poliția rusă. Acesta este textul:
“În martie 2010, am fost invitată la deschiderea unui mare magazin din Antalya, apoi am călătorit în Antalya cu avionul. M-am cazat la un hotel, dar când prezentarea de modă s-a anulat, am decis să-mi fac o vacanță în Antalya. Am mers la un hotel din centru, am stat acolo timp de două nopți cu prietena mea Ksenia apoi ne-am întors la Moscova. Au crezut că eu și prietena mea suntem prostituate. Nu a fost comis niciun act ilegal împotriva noastră. Faptul că mă consideră prostituată reprezintă o ponegrire serioasă la adresa mea”.
Erdogan în sala de comandă a iahtului Savarona. Sursă: Daily Sabah
Procurorii nu au primit ajutor nici de la Stephania, o altă presupusă victimă. Chestionată, a dat aceeași declarație precum cea a Vasilitsei.
Cuvânt cu cuvânt.
Pe 11 aprilie 2011, tribunalul l-a achitat pe Arif.
Dar Musa Celik și Gunduz Akdeniz, plus alte două persoane, au primit doi ani de închisoare pentru “intermediere de prostituție, găsirea unui loc și inducerea prostituției”.
În cele din urmă, sentința a fost amânată, iar Celik și Akdeniz au fost eliberați, primind o amendă.
Cazul a migrat prin tribunalele turcești în ultimii 5 ani. În acest moment, achitarea lui Arif a fost menținută, iar el este în libertate.
Celik și Akdeniz ar putea totuși să ajungă după gratii.
Cazul se află la Curtea Supremă de Apel. Avocatul lui Gunduz Akdeniz, Birol Ciftcibasi, nu așteaptă un verdict mai devreme de octombrie 2017.
“Din start, cazul nu ar fi trebuit pornit pentru că nu există nicio infracțiune pe care procurorii să o poată dovedi”, a spus Ciftcibasi. “Singura dovadă pe care au arătat-o a fost o înregistrare video cu un prezervativ. Asta nu poate fi numită o dovadă suficientă”.
Dacă a fost comisă o infracțiune, așa cum tribunalul a stabilit deja, Tevfik Arif ar fi trebuit rejudecat, susțin experți juridici.
“Oamenii care au fost de fapt țintele au scăpat în cele din urmă”, spune Ciftcibasi.
“Bogații au scăpat”.
Născut în Kârghistan, Mashkevitch (62 de ani) a făcut miliarde din operațiuni de privatizare în industria cromului, aluminiului și gazelor naturale din Kazahstan, ca urmare a prăbușirii Uniunii Sovietice. Împreună cu partenerii săi, kârghizul Alijan Ibragimov și uzbekul Patokh Chodiev, a format Eurasian Natural Resources Corporation, care a fost cotată la bursa din Londra în 2007.
Alexander Mashkevitch (dreapta) și laureatul premiului Nobel, Elie Wiesel (centru). Sursă: Wikipedia
Numit “Trioul Kazah”, deși niciunul nu este din Kazahstan, cei trei sunt cei mai mari investitori din Kazahstan de după 1990.
Mashkevitch este un filantrop care a finanțat construcția de moschee, sinagogi și o biserică ortodoxă în Kazahstan. Între 2002 și 2011, a fost vicepreședintele Uniunii Europene a Comunităților Evreiești.
Oligarhul a fost de asemenea un investitor strategic major în proiectele imobiliare ale companiei Bayrock, deținută de Tevfik Arif, și în cele ale lui Donald Trump din Florida și New York.
Toți trei membri ai “Trioului Kazah” au fost pe Savarona, potrivit rechizitoriului, împreună cu asistentul lui Chodiev, Alexander Tsert.
Tevfik Arif este un om de afaceri născut în Kazahstan, cu legături de afaceri în lanțul Rixos Hotels, firma gigant de construcții Sembol Construction și Bayrock.
În 2001, Arif a fost cofondator al grupului imobiliar Bayrock, pe care-l conducea dintr-un birou aflat în clădirea Trump Tower, pe Fifth Avenue. Partenerul său este Felix Sater, un infractor condamnat care a beneficiat de protecție guvernamentală pentru că furniza FBI informații despre mafie. Această protecție i-a permis lui Sater să-și ascundă cazierul pătat când făcea împrumuturi bancare pentru proiectele sale.
Trump SoHo, un proiect comun Donald Trump - Tevfik Arif. Sursă: hotel-r.net
În 2004, Grupul Bayrock a început să primească diverse contribuții de capital care în final au totalizat 10 milioane de euro. În 2010, tribunalul din New Jersey a primit o plângere anonimă prin care era anunțat că banii vin din Rusia, de la fratele lui Tevfik “care are acces la conturile unei rafinării de crom din Kazahstan”. Probabil, este vorba despre Refik Arif, finanțatorul diviziei de sport a grupului Doyen. Plângerea susținea că Bayrock Holdings LLC este “o doar o conductă care ascunde sursa banilor”.
În timp ce Bayrock primea injecții misterioase de capital din Kazahstan, Revfik Arif și actualul președinte ales al Statelor Unite, Donald Trump, au început să lucreze împreună în proiecte. În 2007, Bayrock a ridicat Trump SoHo, o clădire cu 46 de etaje care a costat 450 de milioane de dolari.
Arif a declarat pentru Real Estate Weekly că succesul apare când ești înconjurat de oamenii potriviți, printre care l-a inclus și pe Trump: “Ne-a ajutat foarte mult din start și ne-a deschis unele uși. Forța relației noastre este asta: noi facem ce știm să facem mai bine - și suntem foarte activi în ceea ce facem -, iar Trump face ce știe el mai bine”, a spus Arif.
Familia Arif se mândrește de asemenea cu legăturile pe care le are cu autoritatul președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Într-un mesaj de Whatsapp din Football Leaks, fiul lui Tevfik, Arif Arif scrie: “E o nebunie că turcii realizează după 80 de ani că au fost momiți spre democrație, pierzând controlul asupra califatului islamic și a resurselor globale de energie. Pot lua democrația și și-o pot îndesa în fund, dar să ne dea Islamul și enegia înapoi”.
Există de asemenea o fotografie în care Arif Arif, pe atunci mai tânăr, pozează alături de Erdogan. Într-o scrisoare, Tevfik menționează că întotdeauna și-a luat fiul cu el când a cerut o “audiență” de la prim-ministrul de atunci, Erdogan.
Kanat Saudbayev (70 de ani) s-a bucurat de o carieră politică și diplomatică strălucită până în momentul în care a fost prins pe Savarona cu mai multe “modele” din Rusia.
Prieten cu președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbayev, încă din 1968, Saudabayev a fost ambasador în Turcia, Marea Britanie și Statele Unite și i-a mărturisit ambasadorului american Richard E. Hoagland în 2008 că este “Numărul Doi” în cercul intim al președintelui Kazahstanului.
Kanat Saudabayev și soții Obama. Sursă: Wikipedia
Saudabayev a fost un apropiat de-ai lui Mashkevitch și a folosit casele miliardarului din Alma Ata și Astana pentru a găzdui demnitari americani, potrivit telegramelor făcute publice în cazul Wikileaks.
În momentul raidului, era secretar de stat în ministerul Afacerilor Externe. A fost arestat pe barcă împreună cu consilierul premierului kazah. La scurt timp după, amândoi și-au folosit imunitatea diplomatică pentru a obține eliberarea și au zburat rapid din Turcia cu un avion privat.
Ulterior, cariera sa politică a înghețat. Acum este un simplu deputat. Încercările de a-l găsi în Kazahstan au eșuat.
Născut în Cecenia, Musa Bazhaev este președintele Alliance Group, o companie petrolieră fondată în 1998 împreună cu fratele său, Ziya. Ziya, care a fost căsătorit cu fata președintelui kazah Nursultan Nazarbayev, a murit într-un accident de avion în 2000.
Potrivit Forbes, averea lui Musa se ridică la jumătate de miliard de dolari. Bazhaev este foarte bun prieten cu Mashkevitch și Tevfik Arif.
Un fost angajat de-al lui Alexander Mashkevitch a susținut pentru reporterii European Investigative Collaborations: “Mashkevitch și Bazhaev vorbeau uneori zilnic. Musa este o persoană cu care nu este recomandat să te împrietenești, vă garantez. Niciodată nu are mai puțin de 5 bodyguarzi și asta nu este doar de fațadă. Bazhaev nu este un tip facil. Prezența sa este înspăimântătoare. Chodiev și Ibragimov nu vor să lucreze cu el, dar Mashkevitch are încă afaceri cu el”.
Musa Bazhaev și Vladimir Putin, la Kremlin. Sursă: en.kremlin.ru
Aparent, Bazhaev a fost pe Savarona împreună cu un director din construcții, Arbi Gairabekov, care este acum director general adjunct pe probleme de comunicare la producătorul de platină Russian Platinum, unde Musa ocupă funcția de director al Consiliului de Administrație.
Acum, Bazhaev este apropiat de Vladimir Putin.
Anul trecut, a fost primit la Kremlin, unde i-a prezentat președintelui Putin proiectul său de 46 de milioane de dolari pentru a construi un centru pentru afaceri, sport și muzică în Bethleem, în teritoriile palestiene ocupate.
Clubul de sport va include secții de judo, wrestling și box. Numele: Casa Rusiei.
Putin i-a spus lui Bazhaev: “Te felicit pentru acest proiect. Cred că palestinienii îl vor aprecia și îi vor ține minte pe cei care au desfășurat de fapt proiectul”.
Bazat pe documente Football Leaks obținute de revista germană Der Spiegel și oferite spre cercetare către European Investigative Collaborations.
haideusicfr • 18 Decembrie 2016, 10:54
Domnule Tolontan ,pe ei ! Nici chiar asa ,am glumit binenteles.
Dan Dumitrescu • 17 Decembrie 2016, 12:52
Nimic nou sub soare! Prieteniile si cumetriile dintre bogati si politicieni de pretutindeni sunt vechi de cand lumea, ceva absolut normal. Numai prostii cred ca democratia ii separa in vreun fel, votul e pentru plebe si nu pentru ei. Cat despre minore, numai de bine. Un ingredient al multor petreceri in lumea celor bogati si liberi. Cine se gandeste la moralitate este total pe langa realitatea lumii in care traim.
dacian117 • 17 Decembrie 2016, 10:46