EXCLUSIV Anghel Iordănescu recunoaște după 25 de ani marea eroare de la meciul cu Suedia: „Am greșit! Trebuia să-l schimb pe Prunea cu Stelea la penalty-uri”

La 25 de ani de la Mondialul american, Anghel Iordănescu, 69 de ani, recunoaște pentru prima dată marea eroare comisă în sfertul de finală pierdut împotriva Suediei, când a preferat să rămână cu Prunea în poartă la loviturile de departajare, în ciuda profilului mai potrivit al lui Stelea la execuțiile de la 11 m.

Anghel Iordănescu își continuă azi periplul prin cutia cu amintiri de la Mondialul american din 1994, momentul care a adus piscul cel mai înalt atins până acum de echipa națională, sferturile de finală la CM. Tata Puiu vorbește în finalul dialogului despre secretele a două jocuri cruciale disputate în SUA: victoria cu 1-0 împotriva gazdelor și înfrângerea cu Suedia din sferturile de finală, întâlnirea care ne-a răpit o semifinală de vis cu Brazilia lui Romario și Bebeto.

Domnule Iordănescu, Mondialul american rămâne nu doar cu marea victorie contra Argentinei, ci și cu durerea sfertului de finală pierdut cu Suedia. E ceva ce vă reproșați în mod special la acel joc?

Da. Greșeala mea numărul unu e că, de pe bancă, nu am reușit să mă fac auzit pe latura opusă, la Ilie Dumitrescu, să îl blocheze pe Roland Nilsson, fundașul lor dreapta. Ar fi trebuit să merg la tușă și să le spun jucătorilor să transmită mesajul din gură în gură până la Ilie, care începuse să-i dea prea mult spațiu suedezului, iar ei începuseră să joace foarte mult acolo, cu mingi lungi și înalte pentru Kennet Andersson. Așa a și picat golul lor din prelungiri, când erau în inferioritate.

„Ilie Dumitrescu trebuia să blocheze centrările lui Roland Nilsson”

Și dacă nu erau mai puțini, probabil tot la fel ar fi jucat, pentru că ăsta e profilul lor, nu?

Așa este. Eu am încercat să-i strig lui Ilie, dar probabil nu m-a auzit. Cei din latura dinspre bănci au înțeles, au blocat bine, așa încât, pe finalul prelungirilor, problemele au rămas doar pe flancul opus. Așadar, dacă Ilie închidea culoarul pe zona lui, iar Prunea ieșea la momentul oportun, am fi fost poate în semifinale. Florin spune că nu l-a văzut pe Andersson, dar dacă apărătorul nostru sărea la cap și nu asculta vocea lui Prunea, care strigase „eu”? Sunt multe discuții pe tema asta.

A fost o eroare că nu l-ați scos pe Prunea după golul lui Andersson și să-l fi băgat pe Stelea pentru penalty-uri?

Este un reproș real, adevărat. Am văzut declarații inclusiv din partea jucătorilor că ar fi trebuit să-l introduc pe Stelea la loviturile de departajare. E ușor să spui după evenimente. Pe Prunea l-am titularizat fiindcă merita. A apărat bine și cu SUA, și cu Argentina, era normal să-l păstrez în echipă. Dacă eram însă inspirat și aș fi avut o viziune, poate că aș fi putut să-l schimb chiar înainte de golul lui Andersson.

„Stelea era mai abil la șuturile de la 11 metri”

Nu aveați sentimentul că Stelea era mai indicat pentru penalty-uri?

Da. La antrenamente, Stelea făcea competiții cu colegii și arătase că la loviturile de la 11 metri era mai abil. Deci admit că e un reproș întemeiat acesta că trebuia să-l trimit pe Stelică să apere la penalty-urile cu Suedia. Dar azi, dacă aș fi pus din nou în situația de la San Francisco, aș merge tot pe mâna lui Prunea! Ha-ha-ha! Glumesc! Din păcate, nu mai avem cum să întoarcem timpul înapoi. Dacă însă naționala lui Contra ar ajunge într-o conjunctură similară, l-aș înțelege pe Cosmin dacă ar comite o eroare ca a mea.

N-ar fi trebuit însă și jucătorii în acele minute de final cu Suedia să se organizeze cumva singuri, înainte să cadă golul lui Andersson?

Asta spun și eu, că, dincolo de faptul că ar fi trebuit să intervin mai ferm de pe margine, și jucătorii puteau să aibă tact, să simtă și singuri anumite măsuri care se impuneau. Când conduci cu 2-1 un adversar în inferioritate, când pe teren erau fotbaliștii Generației de Aur, cum o numiți voi, presa, trebuiau să înghețe jocul. Să determine ei finalul!

„Suntem supărați, nu vreau să comentez nimic despre Gică Popescu”

Cum?

Soluția era să plimbăm mingea, să păstrăm posesia într-o zonă moartă, să scoatem un fault, să reacționeze de așa natură încât să mă salveze și pe mine ca antrenor pentru erorile făcute, adică neblocarea lui Nilsson și păstrarea în teren a lui Prunea. Sau să-i fi zis și eu lui Hagi să o ia pe barba lui, să-i dribleze până îi dădeau peste picioare. Sau Ilie să facă la fel, că și el era bun la din astea. Să intre medicul, să le dea îngrijiri, să fragmentăm jocul, să treacă timpul. Și astea sunt chestii care țineau tot de mine!

S-a comentat deseori că Gică Popescu a refuzat pur și simplu să tragă la loviturile de departajare. El s-a descălțat înainte de penalty-uri. Cum ați interpretat gestul lui?

Asta întrebați-l pe el! Nu vreau să răspund. Suntem supărați și nu aș vrea să se interpreteze. O să spună apoi că mă răzbun pe el. Dar, făcând abstracție de nume, vă spun o chestie la modul general. Un antrenor nu poate niciodată să forțeze un jucător să execute un penalty. Discuți cu el, vezi ce spune și, dacă îți dai seama că nu vrea, nu-l obligi. Vă zic asta din proprie experiență. Pe când jucam, eram omul care bătea de obicei loviturile de la 11 metri la Steaua. De obicei marcam. La un meci din Cupa României însă, antrenorul m-a pus să trag un penalty împotriva voinței mele din acel moment. Nu mă simțeam în stare. A insistat însă, m-am conformat, dar am ratat și ne-a eliminat Tractorul Brașov. Pe noi, marea Steaua! De aceea, dacă jucătorul nu-și asumă, nu-l forța!

Lupescu spunea recent că el l-a împins de la spate pe Belodedici să tragă penalty-ul care ne-a scos până la urmă din competiție. Era făcută lista și dincolo de primii cinci executanți?

Sigur! Am mai schimbat-o însă din mers, intrând în discuții cu fiecare. Și uite, au ratat exact Dan Petrescu și Belo, oamenii care trăgeau foarte bine la antrenamente. Asta-i viața! O mare durere la meciul cu Suedia, pe care l-am revăzut de nenumărate ori pentru a înțelege ce s-a întâmplat. Niciun alt meci de la acel Mondiale nu l-am disecat mai mult decât înfrângerea cu Suedia.

„Milutinovici m-a pus să-i păzesc 400.000 de dolari o zi întreagă, la Paris”

Venim un pic înaintea partidei cu nordicii și v-aș invita la meciul cu SUA, ultimul din grupă, cel care ne-a adus calificarea. Erați prieten bun cu Bora Milutinovici, selecționerul americanilor, a fost o confruntare interesantă din acest punct de vedere, nu?

Într-adevăr, aveam o relație excelentă cu Bora. Să vă relatez, de exemplu, o întâmplare inedită cu el, petrecută la Paris, unde eram și cu Mircea Sandu. Nu mai știu exact ocazia, dar mi-aduc aminte că Milutinovici a venit la hotelul unde eram cazat și ne-am văzut în lobby. Părea foarte agitat și ținea să mergem neapărat la mine în cameră. „Băi, nu ești sănătos? Ce s-a întâmplat?”. Dar el insista: „Ce cameră ai?”. În fine, am urcat, Bora trăgea o geantă după el. Am crezut că vrea să meargă la toaletă.

Și, de fapt, care era secretul?

Imediat cum am intrat în cameră și-a deschis geanta. Era un diplomat plin cu bani, probabil în jur de 300.000 sau 400.000 de dolari. „Uite, ia banii ăștia!”. „Cum să-i iau, mă?! Păi, dacă dispar cu ei, nu mă mai găsești aici?”. El nu dădea deloc înapoi. A scos banii, i-a pus într-o pungă de plastic, dar eu i-am sugerat să-i pună la loc în geantă și să-și vadă de drum. „Nu, că geanta goală o iau cu mine! E bine să fiu văzut cu ea!”. Și mi-a lăsat banii! Primise un avans cash de la o echipă, mai avea de făcut niște drumuri prin oraș și îi era teamă să se care cu toată suma după el.

Așa că ați făcut pe paznicul banilor lui Bora!

Da, domne’! M-a blocat în cameră. Plănuisem să ies la masă cu Mircea Sandu, dar am renunțat. Mă suna Nașu’ din recepție să vin, dar a trebuit să mă dau lovit. I-am zis că nu mă simt prea bine și nu mai merg. De frică n-am mai plecat. Păi, cum să fi lăsat atâția bani în cameră nesupravegheați? Mă nenoroceam dacă intra vreo femeie de serviciu, dădea peste ei și îi lua! Eram bun de plată la Bora! 

România - Suedia 2-2, 6-7 după 11 m

• 3 iulie 1994, San Francisco

Au marcat: Răducioiu (88, 101) / Brolin (78), K. Andersson (115).

Au înscris la loviturile de departajare: Răducioiu, Hagi, Lupescu, I. Dumitrescu / K. Andersson, Brolin, Ingesson, R. Nilsson, Larsson.

Au ratat: Petrescu, Belodedici / Mild

România: Prunea - Petrescu, Prodan, Belodedici, Selymesi - Hagi, Gh. Popescu, Lupescu, D. Munteanu (84 Panduru) - I. Dumitrescu, Răducioiu. Antrenor: Anghel Iordănescu

Suedia: Ravelli - R. Nilsson, P. Andersson, Bjorklund (84 Kamark), Ljung - Schwarz, Ingesson, Brolin, Mild - Dahlin (107 H. Larsson), K. Andersson. Antrenor: Thomas Svensson.

A arbitrat: Pierluigi Pairetto (Italia)
Spectatori: 83.500

Am bătut Brazilia cu 4-1 în semifinala din 2005! ;)

În iulie 2005, evenimentul "Seara Campionilor" organizat la Timișoara a adus față în față generațiile din 1994 ale României și Braziliei în disputarea peste ani a unei ipotetice semifinale pe care cele două reprezentative o puteau juca la CM 1994, dacă "tricolorii" nu s-ar fi împiedicat la penalty-uri cu Suedia. Românii au învins în Banat cu 4-1, goluri Gh. Popescu, Lupescu, V. Moldovan, Ad. Ilie, respectiv Paolo Sergio. Cu acea ocazie s-au strâns și 268.000 de euro într-o licitație cu tricourile purtate de vedetele din cele două tabere. 

Bora Milutinovici în noiembrie 2012 pe terasa apartamentului său luxos din Doha, Qatar, cu o superbă vedere panoramică spre portul din capitala micului stat arab

 ”Eram disperat! Milutinovici avea filmările tuturor antrenamentelor noastre” 

Iordănescu relatează povestea incredibilă a unei întâlniri avute cu selecționerul SUA, Bora Milutinovici, cu două zile înainte de meciul direct de la Mondiale 1994, câștigat cu 1-0 de ”tricolori”.

Ne puteți povesti istoria secretă a meciului de șah disputat cu selecționerul SUA, Bora Milutinovici, chiar cu două-trei zile înaintea jocului nostru direct de la Mondiale?

Dar pe asta de unde o știți?

Chiar de la Bora, care a relatat-o în trecere cu ocazia unei vizite pe care i-am făcut-o în 2012 la Doha, în Qatar, unde lucra atunci.

OK. Jucam mereu șah cu el când ne întâlneam. Făcuserăm o partidă și în Hong Kong, în iarna dinaintea Mondialului din 1994. Mi-a propus la un moment dat: „Hai, dacă ești mare jucător, scoate banii! Pune-i pe masă!”. I-am explicat că nu joc niciodată pe bani. În fine, la turneul final, stăteam cu echipa în campusul unei universități și așa, mai retrograd, cum mă numea presa, dădusem consemn să nu intre nici musca în cantonamentul nostru. Mai erau două zile până la partida cu SUA, făceam antrenamente tactice, țineam ca totul să fie secret, dar, la un moment dat, mă pomenesc cu Milutinovici în bază.

„Tare fraier ești! Hai să-ți arăt ce ai lucrat!”

V-ați blocat, probabil!

Stăteam la barul din hol cu colegii din staff, se așază direct lângă mine și mă întreabă: „Cu ce mă servești? Aș bea o bere. Nu vrei și tu una?!”. L-am refuzat. Aveam un obicei. Când eram în cantonament, respectam același program cu echipa, nu beam decât atunci când le dădeam voie și jucătorilor să ia o sticlă de bere sau un pahar cu vin. După ce-și termină berea, îmi lansează o invitație la el acasă. „Hai să-ți arăt unde stau! Te-ai închis în cantonament, te preocupi să nu răsufle nimic, dar hai să vezi și ce antrenamente faci”. M-am dus, dar, sincer, îmi era un pic teamă, pentru că mai erau doar 48 de ore până la partida directă. Și nu-mi venea să cred ce-mi spusese. Credeam că blufează.

Și ce s-a întâmplat acasă la Bora?

Am jucat o partidă de șah, la care m-a bătut. Apoi îmi spune: „Hai să trecem la fotbal, că nu te pricepi la șah!”. Și îmi arată tot ce făcusem cu echipa. „Băi, tare fraier ești! Avem totul filmat!”. Într-adevăr, deținea înregistrarea tuturor antrenamentelor noastre, defalcate și notate pe zile, pe ore. Eram disperat. Nu înțelegeam cum a fost posibil așa ceva. Verificasem tot, ne luaserăm toate măsurile de precauție, dar nu fusese suficient. Mi-a zis până și echipa cu care urma să joc. Nu știam cum să procedez. Dacă mă duceam la lot și schimbam formația, ziceau jucătorii că nu am încredere în ce am pregătit, că am greșit abordarea jocului, că modific pe ultima sută de metri. Am dus o luptă aprigă cu mine însumi. Să schimb? Să las așa?

„Mi-a dat și el echipa pe care o va folosi. A respectat-o!”

Și cum ați procedat?

Am mai făcut doar mici cizelări, iar jucătorilor nu le-am spus nimic, evident. După ce m-am întors în cantonament, am încercat să verific de unde putuseră să filmeze. Nu mi-am putut da seama. Dar Bora a avut și caracter în toată această poveste.

În ce sens?

Când eram la el, a citit panica pe fața mea și mi-a zis: „Știi că sunt prietenul tău. Uite, îți ofer și eu echipa pe care o voi folosi cu voi!”. Și chiar aceea a fost formația utilizată! Bine însă că a ieșit predicția mea de la final, când i-am zis că „tu m-ai bătut la șah, eu o să te bat la fotbal”. Îmi pare rău că n-am mai discutat în ultimii ani. Înainte, ne mai întâlneam pe la diferite evenimente sau la meciuri, dar de ceva vreme n-am mai ținut legătura. 

 93.000 de spectatoriau asistat la Pasadena la meciul SUA - România 0-1, gol Dan Petrescu, victorie care a consfințit calificarea "tricolorilor" mai departe de faza grupelor

5 Mondialeconsecutive a bifat Bora Milutinovici pe banca a cinci echipe naționale diferite: Mexic (1986), Costa Rica (1990), SUA (1994), Nigeria (1998) și China (2002)

Vezi și:

EXCLUSIV Anghel Iordănescu, la 25 de ani de la primul meci al României la CM 1994: „Federalii îmi reproșau că sunt bătut în cap fiindcă tot insist cu Ilie Dumitrescu"