OPINII  »  POVEȘTILE LUI OPRIȘAN

CCA, Bodnăraș și Gheorghiu-Dej

Articol de - Publicat vineri, 12 august 2022 21:46 / Actualizat vineri, 12 august 2022 21:46

În 1951, Emil Bodnăraș vrea echipă la Câmpulung Moldovenesc. Trupa care se formează e atât de bună că sperie fotbalul românesc. Așa că e dizolvată la mijloc de sezon, fără prea multe explicații

Nota internă "doarme" pe biroul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. O pagină plină, în care se precizează că "Tov." Emil Bodnăraș arată vădita intenție de a accede la funcția supremă în partid, iar una dintre pârghii este fotbalul! Ca ministru al forțelor armate a tras sforile pentru ca echipa sa de suflet să ajungă pe prima scenă fotbalistică, să se dueleze cu "granzii" CCA și Dinamo și, astfel, să adune o cât mai mare simpatie!

După 1948, modelul e preluat din URSS. Așa apar echipele militare sau cele ale Ministerului Afacerilor Interne. Fotbalul se dispută din martie până în noiembrie, sezonul e pe an calendaristic. CS Armata Iași e în Divizia B. Se luptă cu cei de la Flacăra Moreni ori Flacăra Ploiești, transformate din "Partizanul". Atunci apare ideea.

Lângă Copou mai există două grupări, Locomotiva și Știința, sunt prea multe. Așa că e nevoie de o relocare. Emil Bodnăraș vrea fotbal la Câmpulung Moldovenesc. Zice-se că grație apropierii de locul natal, dar până la Iaslovăț sunt ceva kilometri. E ajutat de fratele său, Manole, "vice" la Cultură Fizică și Sport, așa că CS Armata Iași se diluează din mers, în locul său apărând CA Câmpulung Moldovenesc.

Szaboszlay și Costică Toma

Gruparea exista din 1948, promovând din al treilea eșalon în cel de "argint", cu doi mari portari ai fotbalului nostru, Nicolae Szoboszlay și Costică Toma. E momentul mutării.

CCA, Bodnăraș și Gheorghiu-Dej
Imediat după dizolvarea trupei, antrenorul Ronnay (primul din stânga) și mulți jucători (printre care Alecsandrescu, al șaptelea de la stânga la dreapta) au revenit în București

Antrenor e numit Eugen Mladin, component al primei echipe a Stelei din istorie, chemat să-și facă mâna, deși nu e retras în totalitate de pe gazon. Îl aduce cu el și pe "Totoșu" Onisie, dar și pe Zeană, cu care a fost coechipier în București.

Gârleanu I, viitorul mare jucător al Științei Timișoara, se rodează aici, trupa joacă bine, Seria I e cucerită cu nouă puncte avans față de Flacăra Moreni, cu doar trei înfrângeri din 22 de partide, în condițiile în care la victorie se acordau doar două puncte. După promovarea în Divizia A, echipa se întărește.

Feri Ronnay, autorul primului nostru gol la echipa națională, în iunie 1922, la Belgrad, fost tehnician la AS Armata, ajunge la Câmpulung. Florea Birtașu prinde 11 meciuri, Bădeanțu, campion cu CCA, e și el prezent, la fel și Ion Alecsandrescu, viitorul mare "Sfinx".

Vin forțe noi și de la Locomotiva București, dar și de la Flacăra, așa că pe 27 noiembrie 1952, când se trage linie, clasamentul arată incredibil: CCA pe primul loc, Dinamo pe doi și debutanta CA Câmpulung Moldovenesc pe treapta a treia, cu șapte înfrângeri în 22 de partide!

Dispărută în pauza competițională!

Alexandru Karikaș debutează cu gol, trupa remizează cu Dinamo în startul ediției din 1953. Pentru că naționala României se pregătea pentru preliminariile CM 1954, ultimele trei etape din tur se dispută la București, aceasta fiind metoda de a-i vedea la lucru pe toți selecționabilii.

Moldovenii conduc cap-coadă turul, pierzând prima poziție abia în ultima etapă. Situația e ciudată. În pauza competițională, Asociația Republicană CCA decide desființarea tuturor echipelor militare din țară, rămânând cu o singură reprezentantă, astfel că CA Câmpulung adună doar 11 meciuri jucate și... dispare!

CCA, Bodnăraș și Gheorghiu-Dej
Mladin (în mijloc, flancat de Ilie Savu și de Apostol), component al primei echipe a Stelei din istorie, a antrenat-o și pe CA Câmpulung Moldovenesc

Interesant este faptul că nu avea să termine pe ultimul loc, deși nu mai evolua jumătate din sezon, lingura de lemn ajungând la Progresul Oradea! Ronnay, Alecsandrescu, dar și alți jucători revenau la CCA. Practic, echipa de la poalele Rarăului trăise doar cinci ani. Unii spun că-și luase avânt prea tare, alții vorbesc despre Gheorghe Gheorghiu-Dej și despre capitalul de simpatie al lui Emil Bodnăraș.

* Surse: presamil.ro, Crai Nou


Comentarii (21)
adriann_
adriann_  •  19 August 2022, 20:17
Postat de stefdomi pe 19 August 2022, 19:57

Băi, îmi cer scuze, am crezut că discut cu o persoană cu intelect normal, dar al tău e redus rău, iartă’mă. Nu o să te mai chinuiesc, am greșit contrându’mă cu tine.

Da, da esti un invingator ma :)) Nu lasa pe nimeni sa-ti spuna altceva BHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAAHHAAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHHAH

stefdomi
stefdomi  •  19 August 2022, 19:57
Postat de adriann_ pe 19 August 2022, 14:56

Sarmane amarat, isi mai bat ma astia mult joc de tine cu template-uri proaste? :)) Stie toata lumea ca 1. echipa ciobanului NU E STEAUA, 2. Ca Steaua e la MApN si 3. ca echipa ciobanului e in prima liga in urma smenului facut de sandu si dragomir in 2003 :)) Ca sa zici ca din ce-am scris eu aici ar rezulta altceva inseamna fix ce ti-am scris ieri: ca afectiunea care te macina te obliga practic sa proclami "victoria" in timp ce lacrimile umilintei iti siroiesc pe obraji si tot site-ul rade de tine. Oftica-te :))

Băi, îmi cer scuze, am crezut că discut cu o persoană cu intelect normal, dar al tău e redus rău, iartă’mă. Nu o să te mai chinuiesc, am greșit contrându’mă cu tine.

adriann_
adriann_  •  19 August 2022, 14:56
Postat de stefdomi pe 19 August 2022, 08:55

Uite, “inteligentule” ce ai “reușit” schimbând câteva comentarii cu un “postăcel”: ai confirmat că Steaua e în prima ligă, CSA nu e Steaua și că nu știu ce firmă e înființată în 2003. Citește cu atenție tot ce ai scris cu “inteligență”, infatuatule :)

Sarmane amarat, isi mai bat ma astia mult joc de tine cu template-uri proaste? :)) Stie toata lumea ca 1. echipa ciobanului NU E STEAUA, 2. Ca Steaua e la MApN si 3. ca echipa ciobanului e in prima liga in urma smenului facut de sandu si dragomir in 2003 :)) Ca sa zici ca din ce-am scris eu aici ar rezulta altceva inseamna fix ce ti-am scris ieri: ca afectiunea care te macina te obliga practic sa proclami "victoria" in timp ce lacrimile umilintei iti siroiesc pe obraji si tot site-ul rade de tine. Oftica-te :))

Vezi toate comentariile (21)
Comentează