Opinii GSP
Opinii, editoriale, analize angajate despre sportul românesc
Ca-n gară
Călătorie plăcută prin Superșmecheliga! La suprafaţă e fotbalul. Mai bun, mai rău. Mai deloc în cupele europene. Mai cu insolvenţe, mai cu întârzieri la plată, cu scandaluri, cu arbitraje, bătălii de teren şi de studio, cu câte un gol minunat şi gafe cât China. Cu declaraţii simpatice sau complet aiuritoare. Mai râzi,
Drăgușiniada. Vol. 1, min. 88
Se scrie o epopee sub ochii noștri despre câteva minute jucate de un tânăr fotbalist român. Ne mințim și nu ajută pe nimeni. Pe el, sigur nu! Nu există jucător în istoria fotbalului căruia să îi fie analizate, descompuse și interpretate minutele jucate ca lui Radu Drăgușin. Fiecare centimetru de teren acoperit de el
Actorul Istvan Kovacs și rolurile sale
De ce acceptă cel mai bun arbitru român să se facă de râs la niște meciuri care lui, la nivelul la care se află, n-ar trebui să-i ridice niciun fel de probleme? După ce a fost magistral la acel Manchester City cu Real Madrid, de acum apoape doi ani, Istvan Kovacs ne-a făcut să credem că dacă fotbalul românesc în sine
Cristiano, la amurg! O generație îți mulțumește, ai făcut-o să se îndrăgostească iremediabil de fotbal
Cristiano Ronaldo a împlinit 39 de ani. Dovadă că timpul trece și pe tărâmul zeilor. Ronaldo nu mai e în vârful carierei, dar tot rupe plasele pe unde le prinde. În acest moment în Arabia Saudită, asta după ce a scris istorie în Europa. Cristiano nu mai e în vârful carierei, dar rămâne un idol. Mai ales pentru cei din
Vă era dor de Lance Armstrong?
Dar mai știți cine este Lance Armstrong? Sigur că știți și sigur că unora dintre voi le este dor de el. În fond oamenii se hrănesc și cu povești, nu doar cu burgeri. Lance era o poveste frumoasă, stricată de cei fără imaginație care pretind că au nevoie de chestia asta enervantă numită adevăr. La naiba cu adevărul,
Hagi
Timp de 10 ani, din 1990 și până în 2000, România a învățat să se bucure ca-n Argentina sau Brazilia și asta datorită unui fotbalist pe care l-a amintit Maradona. Toți cei care l-au văzut pe Gică Hagi cum desena pe terenul de fotbal se consideră și azi fericiți din punctul de vedere al fanului sportului rege, al
Rasismul lui Dorinel. Atâta tot
2024. Doar teleportarea nu s-a inventat, dar lumea încă nu înțelege rasismul. Vorbim împreună și ne înțelegem separat, cam așa s-ar rezuma dialogul surd pe care-l sesizăm, din când în când, în sport când ne confruntăm cu rasism, xenofobie sau homofobie. Pentru mulți, rasismul cosmetizat în limbaj figurat e o non
Gluma Dinamo, între oroare și retrogradare! 3 realități sumbre care anunță un nou colaps alb-roșu
Dinamo a mai bifat o înfrângere în 2024, a treia din tot atâtea meciuri, și s-a „instalat” pe ultimul loc în Superligă. În acest moment, evitarea retrogradării pare doar o fantezie pentru formația care a câștigat tot sezonul doar cu Botoșani și Voluntari! În rest, a fost sparring-ul perfect pentru adversarele din
Etern recunoscători
Un Balon de Aur, 5 Ligi ale Campionilor, o finală și o semifinală de Campionat Mondial alături de Croația (!!!), o amprentă eternă în istoria fotbalului. La 38 de ani și 5 luni, în amurgul unei cariere cu realizări poate irepetabile, Luka Modric rămâne cu o supărare. Consideră că nu joacă suficient la Real Madrid,
U-BT Cluj-Napoca și discursul pentru o generație mare
Victoria cu iz de basm obținută de U-BT Cluj-Napoca în Insulele Canare a fost urmată de scene superbe. Pe scurt. Campioana României la baschet masculin a întors un deficit de 19 puncte și a bătut-o pe Gran Canaria, deținătoarea trofeului Eurocup, echipă cu pretenții din cel mai puternic campionat al continentului,
Minutele lui Radu Drăgușin
Alte cinci sute și ceva de secunde în tricoul lui Tottenham. Le inventariem, le comentăm, le răscomentăm. Ceea ce pentru alții e banalitate pentru noi înseamnă momente de vârf. Așadar, la Tottenham-Brentford 3-2, „Drago” (așa am înțeles că-i spun colegii) intră în minutul 88, în locul decarului Maddison, accidentat.
Nu vă rupeţi carnetele!
Anatomia unei false depresii Sunt tot felul de frici în lumea dezechilibrată în care trăim. Frici despre război, despre Rusia care vine peste noi, deci pregătiţi-vă!, despre IA, zisă şi AI în engleză, despre cum ne va fura nu doar locurile de muncă, ci şi sufletul, despre boli, despre următoarea pandemie (vine sigur!)
Victorie, Xavier Pascual ne-a redresat handbalul!
Confuzie și bâlbe la masa unde stăteau 4 domni și pe frontispiciul căreia scria "Handbalul Sport Național". Ce comedie tristă! Tocmai ce scrisesem că handbalul este unul dintre sporturile importante care nu au primit finanțare din partea Agenției Naționale pentru Sport. Din cauză că dosarul nu a fost depus. Sau poate
Te fac o chanbara? Dar la un pangration athlima te bagi?
Acestea sunt două dintre sporturile exotice care iau bani de la bugetul sportului. Unul redus cu 36% față de 2023. E adevărat că sunt bani puțini pentru sport, dar și când merg ca să desenăm cai verzi pe pereți parcă nu e în regulă Bun venit în mirifica lume a sportului românesc! Veți vedea de ce mirifică mai încolo.
Poza adevărului în Bănie
Acel puști oltean care s-a fotografiat cu Darius Olaru a exprimat, de fapt, crunta dezamăgire și marea păcăleală a fanilor lui CSU. Lumea îl condamnă pe adolescentul care și-a făcut selfie cu căpitanul FCSB-ului la capătul unui meci pierdut cu 0-3, cumplit de greu de îndurat pentru olteni. Că n-avea cum să solicite
Klopp pleacă învingător. Xavi, învins
Doi antrenori anunță despărțirea de cluburile lor. Diferența e însă mare. Jurgen Klopp e iubit la Liverpool, iar echipa într-un moment foarte bun. Xavi e contestat la Barcelona și echipa se prăbușește. Doi antrenori, două evenimente șocante aparent similare, dar atât de diferite în profunzime. În zile succesive,
De ce nu vă dați la o parte din calea Rapidului?
Rapid a câștigat derbyul cu Dinamo, 2-1, dar a fost echipa mai bună? Aspectul jocului și atitudinea jucătorilor celor două echipe spun ceva, tabela, altceva. Dinamo vrea mult și poate puțin, Rapid poate clar mai mult, dar afișează o suficiență pe care Bergodi ar face bine să o trateze cât mai repede. Rapid continuă să
Cui ne lași, Rafa? Dar tu, Nole?
Eliminarea lui Djokovic în semifinală și abandonul lui Nadal înaintea turneului de la Melbourne par să transmită un mesaj. Încheiem o eră glorioasă și dictatorială. Urmează turbulențe puternice Dear Tennis, you are more than just a game. You are an enduring love. Dragă Tenis, ești mai mult decât un simplu joc. Ești o
Cum merită să plece Jurgen Klopp de la Liverpool
Faptul că Jurgen Klopp o părăsește pe Liverpool la finalul sezonului, pentru orice soi de microbist, e o știre. Pentru un suporter Liverpool e orice altceva. Ca orice veste cu adevărat teribilă, anunțul plecării lui Kloppo vine de nicăieri. Un individ pasionat de club cu mult înaintea erei Klopp va cunoaște cu
Oare în locul lui Jese Rodriguez a fost J.R. din Dallas?
Dinamoviștii devin ridicoli atunci când spun că nu era vorba de Andre Ayew, ci de alt jucător, cu aceleași inițiale, A.A. Sunt anumite știri care nu pot fi citite stând în picioare. Când îți pică sub ochi informația că la Dinamo urmează să fie transferat Andre Ayew simți nevoia să te așezi. Urmează apoi o respirație
Să mori alergând
Înainte de maratonul 300, mai exact la al 293-lea din viață, inima lui Ilie Roșu s-a oprit definitiv, după 12.000 de kilometri alergați L-am avut de foarte multe ori invitat la radio pe Ilie Roșu, un fost colonel în rezervă, cunoscut de întreagă comunitate a alergătorilor din România. Era știut faptul că alerga tot
Minune, termen de garanţie
Adică turneul final e un fel de tabără de vară, o vacanţă în grup? Selecţionerul e un tip sobru, adesea încruntat. Fotbalul a ajuns o activitate prea serioasă, iar Iordănescu Jr. a devenit cineva. A făcut ceea ce unii cred că e un soi de minune. Ar trebui să zâmbească. Măcar un pic. Aiurea, e şi mai întunecat. Ce
Șoc la sau pentru echipă?
Numirea lui Adrian Mutu la CFR mai că a provocat țipete de bucurie printre rivale Mulțumim pentru tot, Andrea Mandorlini! Comunicatul celor de la CFR Cluj la despărțirea de antrenorul italian este un impecabil document de diplomație, din care dacă citești printre rânduri pricepi că până la urmă toată lumea a fost
Caii de la bicicletă
Deși trebuie să fie vreo 10-12 ani de când nu mai am niciun dialog cu finanțatorul FCSB, am tot scris în această perioadă despre Gigi Becali. Când de bine, când de rău, după cum am crezut de cuviință. Mi-am propus însă să fiu obiectiv și apreciez că, în general, am reușit. Tocmai de aceea aștept să nu interpreteze
Mazilu la Brighton. Alt Tudor Băluță?
De-abia transferat la Brighton, Adrian Mazilu a fost împrumutat de clubul englez înainte să descopere Premier League. E posibil ca Premier să fie doar un vis pentru el, la fel cum a fost pentru Tudor Băluță la Brighton. Un vis neîmplinit, urmat de o întoarcere la Farul după un șir de nereușite. Adrian Mazilu avea 17
FCSB e campioană! Doar Becali mai trebuie să fie de acord
Pe val, FCSB domină dictatorial competiția, rivalele par anesteziate, iar concluzia e neschimbată de ani buni: numai Gigi Becali își mai poate sabota echipa. La primul joc din 2024, liderul a învins-o cu 4-0 pe UTA și a stabilit cea mai mare distanță între primele două locuri - 11 puncte acum - de la introducerea
Debarcarea lui Mandorlini
Înfrângerea suferită duminică de CFR la Botoșani trebuie considerată o mare surpriză numai prin prisma faptului că formația locală era "lanterna roșie" a campionatului. Nu și în rest, deoarece echipa clujeană se afla pe o evidentă pantă descendentă. Chiar în picaj, de vreme ce nu mai câștigase un meci oficial în
Un selecționer mândru, bucuros și dezamăgit
Mai sunt cinci luni până la Euro 2024, iar stările sufletești ale lui Edi Iordănescu par cumplit de amestecate Edi a dat o raită prin Spania și bine a făcut. Ca selecționer mai ai luni moarte, fără acțiuni amicale sau oficiale și atunci e bine să mai faci și ceva "muncă de teren". Cine spune că tehnologia secolului