Opinii GSP
Opinii, editoriale, analize angajate despre sportul românesc
)
Ultimul exponat
Un mare pasionat de fotbal, Henry Kissinger s-a retras din viață lăsând câteva cugetări celebre despre jocul pe care l-a iubit cu pasiune. Furth e un oraș în Bavaria, adică un loc fără nuanțe ascunse: muncă, ordine și alte odoare geometrice ale vieții germane. În 1938, regulamentul local a trecut la atac și a făcut
)
Tolontan ne-a învățat singurul drum corect!
Ieri a fost ultima zi a lui Cătălin Tolontan la Gazeta Sporturilor. 20 de ani. 15 ca redactor-șef și 5 ca editor coordonator. Nu pleacă fiindcă vrea el, ci pentru că așa au decis acționarii. Acest text însă nu e despre acționari. E despre Tolo. Mi-e greu să-l scriu. Recunosc. Nici nu știu dacă e un privilegiu sau o
)
Un record nedorit
A ajuns o modă ca echipele noastre să fie încredințate unor antrenori străini, a căror aducere pare privită ca o garanție a succesului. Într-un fel chiar și e, din moment ce primele 4 clasate din SuperLigă, FCSB, CFR, Universitatea Craiova și Rapid, au tehnicieni din import. Îi știți, nu-i mai menționez. Cum alte 3
)
Coman și Popescu, iresponsabilitate și neamprostie
V-a părut rău când Istvan Kovacs i-a transmis celebrul „Marș de aici!” lui Florinel Coman? Vi s-a părut nedrept? Mie, da. Văzând însă potopul de injurii pe care același Coman l-a revărsat aseară asupra arbitrului Bîrsan, mi s-a dus toată empatia și m-a apucat greața Episodul Coman vine la scurt timp după ce o altă
)
Comportament rușinos! Cu atitudinea asta, Muaither sau Al Akhdoud scrie pe voi
Oţelul a câştigat cu FCSB, 2-0, iar jucătorii lui Dorinel Munteanu le-au dat lecţii așa-ziselor vedete ale lui Gigi Becali. O lecţie de luptă la primul gol, când Ovidiu Popescu a avut vedenii și credea că e în bazin cu David Popovici. S-a aruncat în faţă sperând să obţină un fault, nu s-a dat nimic, iar Teles l-a
)
Metallica varianta Dorinel
Echipa lui Munteanu a arătat fotbal, echipa antrenată de știm noi cine a arătat infatuare. Și zero idei. 0-2 este un rezultat normal, nu o surpriză Dorinel Munteanu nu este de felul lui un tip imprevizibil. Tocmai de aceea, surpriza pregătită pentru deplasarea pe Arena Națională a picat ca o lovitură de bâtă de
)
Ziua celor norocoși
Sâmbătă, ea a început cu naționala, căreia sorții i-au desemnat 3 adversari accesibili, nu de speriat, la Euro 2024. În plus, unii pe care, alt avantaj, Stanciu et Co îi vor întâlni într-o ordine convenabilă. Dacă, prin absurd, Edi Iordănescu ar fi decis el grupa, probabil că n-ar fi ales alta! Să recunoaștem că șansa
)
Fotbalul gemetelor de plăcere
Semnificația momentului cu fundal sonor sexual care a tulburat festivitatea de la Hamburg. De ce, în fond, atâta sfială? Fastul definește marile festivități ale fotbalului. Nu neapărat și bunul gust. Sclipici, doamne cu umeri dezgoliți, domni nerași în costume slim, momente muzicale de calitate discutabilă susținute
)
Avem o grupă, cum procedăm?
Zic să punem un pic de stop. Nu pe piept, că pentru asta ne trebuie oarece deprinderi. Să punem stop acestei furtuni de optimism Imediat după victoria noastră cu Israel, care ne-a adus și mult dorita calificare, scriam tot aici un text cu titlul „Avem un Euro, cum procedăm?”. Vorbeam acolo despre faptul că mulți
)
Un mare dezavantaj la grupa României
Câteva concluzii la cald după ce ne-am aflat grupa din care vom face parte la turneul final al Campionatului European, din vara anului viitor, în Germania: 1. Grupa e bună. Probabil, o singură echipă care a fost cu noi în urna a doua ar putea susține că a picat mai bine: Turcia, care va juca împotriva Portugaliei, a
)
Sistemul public de handbal merge la Mondiale
Începe luna aceea a anului în care în România se sparg cele mai multe televizoare. Pentru că nicicând suferința nu e mai mare decât atunci când joaca Naționala fetelor de la handbal. De data asta la Mondial. Vă invit, însă, să vă temperați așteptările. România e mare la handbal, dar doar rar. Să trecem la date, fapte
)
Semicercul bine plătit al mediocrității
La CM feminin, România vrea mereu mult, dar în ultima vreme obține foarte puțin în raport cu banii publici înghițiți de acest sport Fetele au plecat (cu cursă de linie, nu s-a găsit un charter!) spre Danemarca, făcând o haltă la Amsterdam. Acolo, la Henning, e frig rău de tot, minus șapte grade. Hotelul ne e prezentat
)
Ceva urmează să se întâmple
În mod normal, fotbaliștii români ar trebui să arate mai mult, mai bine. Europeanul de la anul din Germania le poate schimba carierele, viețile. Cu toate acestea, surprinzător sau nu, deocamdată nu pare să se întâmple așa. După ce a fost plimbat pe la toate marile echipe din Europa, Drăgușin a rămas deocamdată tot la
)
Cel mai trist Dinamo
Așadar, Ovidiu Burcă n-a mai rezistat presiunii și s-a retras, evitând astfel să fie demis, căci acesta ar fi însemnat pasul următor. Cunoașteți istoria poetului revoluționar sovietic Maiakovski, despre care se zice că s-a sinucis strigând „Nu trageți, tovarăși!”. Într-un moment în care numeroși fani roș-albi îl arată
)
Coman ça va, Monsieur B.?
Cât e de plauzibil ca Monsieur B. să nu fi ştiut că Florinel a fost intens, sălbatic comparat cu Mbappé? "Nu uitaţi punctele de pe "o", e important!". Aşa începe interviul din "Le Journal du dimanche". Căci asta a transmis cel care, în schimb, nu se ofuschează dacă e numit Ladislau, deşi e Laszlo. Un om cu multe
)
Codul lui Ovidiu
Burcă și-a dat demisia, un gest de onoare. Dar nu cromozomii sunt alții la Dinamo, așa cum perora fostul antrenor, ci anvergura îndoielnică a celor care conduc clubul Demisionarul Ovidiu Burcă vorbește bine, are cuvintele la el. Dacă și echipa pe care o antrena până ieri ar fi jucat la fel de bine pe cât vorbește el,
)
Plecarea lui Burcă nu salvează Dinamo
Burcă a venit la Dinamo când echipa era în groapă și a plecat când Dinamo e la pământ. Roș-albii vor rămâne tot jos cu aceste măsuri superficiale 21 iulie 2022. Burcă, noul antrenor al lui Dinamo. Echipa e în pom, toți se gândesc că sunt mai mari șanse să pice în „C” decât să revină în „A”. 3 iunie 2023. Contrar
)
Chiricheș, un domn
La sfârșitul lui iulie, când l-a convins pe Vlad Chiricheș să revină la FCSB, de unde-l vânduse în 2013 lui Tottenham cu 10 milioane de euro, Gigi Becali și-a închipuit că a tras lozul câștigător. Întărea echipa cu un fundaș central recomandat de 75 de prezențe în națională, a cărei banderolă o și purtase de multe
)
De unde până unde atâtea pretenții?!
Recunosc că m-a surprins asprimea cu care unii, lipsiți de orice îngăduință, au comentat așa-numitul Derby de România jucat duminică seara. Că a fost o calamitate. Că a dezamăgit crunt. Că nu s-a ridicat la nivelul promis etc. Cu scuzele de rigoare, promis de către cine și când?! Însuși legendarul Mircea Lucescu, al
)
Execuția
Golul din foarfecă al lui Garnacho a făcut mai multe victime. Printre care și speranța celor de la Everton că se vor răzbuna pe mai-marii Premier League Un gol din foarfecă e ceva rar și bizar. De fapt, nu e un singur lucru. E o sumă în care termenii vin din lumi diferite de fotbal spre a se vărsa, hotărâtor, în
)
Anotimpurile lui Mitriță
După un hattrick veritabil, subiectul convocării atacantului oltean la echipa națională revine în actualitate. Oare cu cât temei? Cele trei goluri marcate de Alex Mitriță în Oțelul – CS Universitatea Craiova 1-3 întrunesc absolut toate calitățile noțiunii de hattrick, în cea mai britanică dintre accepțiunile ei. Sunt
)
Terry Venables, omul care a salvat fotbalul englez
Atât de mare a fost Terry Venables, că oamenii de fotbal din Anglia au oprit orice emisiune pentru a-l aminti pe omul care a reînflorit jucătorul englez pe un pământ radioactiv Când s-a anunțat moartea lui Terence Frederick Venables, presa din Anglia și-a oprit respirația pentru câteva secunde. A fost un blocaj
)
Ultimul articol: cum am refuzat să facem lobby
La despărțirea de cititorii alături de care am fost vreme de 20 de ani, m-am gândit că e timpul să vorbească doi dintre cititorii pasionați ai GSP: un handbalist sătmărean și fostul fotbalist stelist Iosif Vigu. „Astăzi de dimineață a fost Iosif Vigu la mine”, zice Bódi Rudolf, într-o zi vântoasă, de final de
)
O bijuterie și mult fum. La propriu, de la petarde
Execuția foarte frumoasă a lui Coman a rezolvat victoria FCSB-ului. Jucând modest, vicecampioana a știut să profite de criza profundă a lui Dinamo Nu are rost să ascultăm la nesfârșit doina care cântă amar despre derbyurile de altădată. Acum avem stadioane, avem drone care le filmează din văzduh, avem pirotehnie și
)
„For the good of the game”
Își poate permite Premier League o dictatură, cum este cea a lui City, care să ucidă neprevăzutul competiției „For the good of the game”. Așa suna un slogan al celor de la FIFA, acum mai bine de 10 ani. Între timp l-au lăsat baltă, că oricum nu mai credea nimeni în el după ce s-a dovedit că binele fotbalului pe care-l
)
Campionul gafelor
Președinte UEFA din 2016, Aleksander Ceferin era socotit un tip echilibrat, care-și cântărește atent cuvintele și caută să fie imparțial. Neutru. Să păstreze echilibrul. De la o vreme însă, surprinzător, acest avocat sloven de 56 de ani a început să piardă hățurile din ce în ce mai des, să fie părtinitor și, îmi cer
)
Recurs la oase rupte
Țicu e bun de joc după decizia Comisiei de Recurs. Iar Dragoș Iancu e vinovat pentru că, imprudent, nu și-a ținut piciorul acasă. Și a mai făcut și pe grozavul refuzând 1.000 de euro pe lună De la "vătămare fizică gravă" la "vătămare fizică" distanța este de 8 etape. 8 etape în minus de suspendare. Beneficiarul
)
Comuna Primitivă a unui fotbal calificat la Europene
În 2023, unor fotbaliști profesioniști români li se blochează salariile pentru că nu au rezultate Putem să ne calificăm la toate turneele finale din lume, fotbalul nostru tot înapoiat va rămâne dacă vom condiționa achitarea unor drepturi salariale firești de obținerea unor performanțe. Moda blocării salariilor pentru