INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  EMIRATE

VIDEO Meci de coșmar pentru Olăroiu! Umilit în Supercupa Emiratelor » În minutul 32, românul avea 2-0, apoi a luat gol după gol

Cosmin Olăroiu
Cosmin Olăroiu

Articol de - Publicat vineri, 29 decembrie 2023 20:16 / Actualizat sambata, 30 decembrie 2023 11:55

Cosmin Olăroiu a ratat șansa de a cuceri trofeul cu numărul 20 în Asia, după ce a pierdut Supercupa Emiratelor Arabe Unite în fața lui Al-Ahli Dubai, scor 2-6.

Echipa lui Olăroiu a început tare meciul, deschizând scorul în minutul 8 prin Camara. În minutul 26, Marega, fostul atacant al lui FC Porto, a dublat avantajul echipei lui Olăroiu și meciul părea doar o formalitate. 

În minutul 32, fundașul dreapta al lui Olăroiu, Salim Ali, a primit un cartonaș roșu direct după ce a oprit cu mâna un balon care urma să intre în poarta sa. Cartabia a transformat fără emoții lovitura de pedeapsă și i-a readus în meci pe cei de la Al Ahli. Același Cartabia a restabilit egalitatea în minutul 43, dar echipa lui Olăroiu a mai încasat un gol în minutul 5 al prelungirilor primei reprize, de data aceasta de la Al Ghassani. 

Olăroiu a făcut 3 schimbări la pauză, însă n-a putut întoarce rezultatul. Mateusao a dus scorul la 4-2 în minutul 68, iar speranțele lui Cosmin Olăroiu s-au năruit complet în minutul 79, când Suhail a marcat golul 5. În minutul 88, brazilianul Yuri a închis tabela pentru un rușinos 6-2! Echipa lui Olăroiu a încheiat în 9 jucători partida, după ce Caio a fost eliminat în prelungiri.

Final de an dezamăgitor pentru Olăroiu

Olăroiu are parte de un sfârșit de an cu rezultate dezamăgitoare. Mai întâi a fost eliminat din sferturile Cupei Ligii de Ittihad Kalba, apoi a părăsit Liga Campionilor Asiei încă din faza grupelor, deși era pe primul loc după 4 runde!

Campionatul l-a încheiat cu două egaluri, care o găsesc pe Sharjah pe locul 4 după 12 runde, la 8 puncte de liderul Al Wasl. Înfrângerea din Supercupă e ultimul meci al anului pentru echipa lui Olăroiu, care va reveni pe teren abia la jumătatea lunii februarie.

Al-Ahli Dubai - Al Sharjah 6-2

  • Au marcat: Cartabia '36, '43, Al Ghassani '45+5, Mateusao '68, Suhail '79, Yuri '88 / Camara '9, Marega '26

Al-Ahli Dubai - Al Sharjah, echipele de start:

Al-Ahli Dubai (4-4-2): Hamza - Jamil, Marzooq, Renan, Suhail - Al Ghassani, Cartabia, Ahmed, Ganiev - Mateusao, Guilherme
Rezerve: Al Hosani, Al Naqbi, da Cruz, Hussain, Jaber, Juma, Khamis, Suleiman, Yuri
Antrenor: Marko Nicolic

Al-Sharjah (4-3-3): Al Hosani - Salim Ali, Juma, Katinic, Barbosa Meloni - Luanzinho, Pjanic, Rashid - Camara, Marega, Caio
Rezerve: Bawazir, Ben Larbi, Bin Habib, Khaled Ebraheim, Manolas, Saleh, Sultan, Suroor, Tagliabue
Antrenor: Cosmin Olăroiu

Cosmin Olăroiu, rezultate istorice în fotbalul din Golf

Cosmin Olăroiu are în palmares 19 trofee cucerite în Asia, dintre care 18 în zona Golfului:

  • Al Hilal (Arabia Saudită): un titlu (2008) și două Cupe ale Prințului (2008, 2009)
  • Al Sadd (Qatar): o Cupă a Qatarului (2010)
  • Al Ain (Emirate): două titluri (2012, 2013) și o Supercupă (2012)
  • Al Ahli (Emirate): două titluri (2014, 2016), două Cupe ale Ligii (2014, 2017), trei Supercupe (2013, 2014, 2016) și o finală în Liga Campionilor Asiei (2015)
  • Jiangsu Suning (China): titlul (2020)
  • Al Sharjah (Emirate): Cupa Președintelui (2022), Supercupa (2023), Cupa Președintelui (2023), Cupa Ligii (2023).

VIDEO. Cosmin Olăroiu: „Gigi Becali nu-ți impune să faci, doar ți-o spune în așa fel încât tu să înțelegi că trebuie să faci lucrul ăla”

Vezi și alte știri:

Răsturnare de situație! Anunțul lui Real Madrid despre Carlo Ancelotti
REAL MADRID
Răsturnare de situație! Anunțul lui Real Madrid despre Carlo Ancelotti
Dus cu „preșul” luni bune, în care n-a fost deloc plătit, un jucător e blocat de club prin Recurs, chiar dacă mai are restanțe de luat
CHINDIA Târgoviște
Dus cu „preșul” luni bune, în care n-a fost deloc plătit, un jucător e blocat de club prin Recurs, chiar dacă mai are restanțe de luat

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (7)
catalincj
catalincj  •  29 Decembrie 2023, 22:47

două Supercupe (2013, 2014, 2016). Greu de numarat baieti? Ati crezut ca nu citeste lumea articolul si l-ati scris prost ca de obicei.

tk2014
tk2014  •  29 Decembrie 2023, 21:36

bravo oli. ne confirmi ca boro nu a fost o intamplare. un fin gestionar de caractere si momente dificile.

tikitakabarceloona
tikitakabarceloona  •  29 Decembrie 2023, 20:47
Postat de cpt.ahab pe 29 Decembrie 2023, 20:20

Și-a amintit de M'brough...

I s-a facut pofta de “maccarone”

Vezi toate comentariile (7)
Comentează