3 comentarii. Scrie și tu!

#FOOTBALLLEAKS De ce apare agentul Academiei Hagi în contractul dintre Liverpool și Markovic. Adresa din Malta unde Hagi a trimis un milion de euro iese din nou la suprafață

Numele lui Pietro Chiodi apare ca reprezentant al clubului Liverpool la negocierile cu Markovic. Este transferul cu ocazia căruia superagentul Pini Zahavi și asociații săi au reușit performanța de a reprezenta 4 părți, obținând peste 17,5 milioane de euro

Articol de , ,
vineri, 16 decembrie 07:10

Din cuprins:
Impresarul de casă al Academiei Hagi, Pietro Chiodi, a reprezentat-o pe Liverpool la negocierile cu Lazar Markovic
Singura sumă neprecizată în contract este comisionul oferit de club agentului
Liverpool a plătit 3,6 milioane de euro unei firme malteze înregistrate la aceeași adresă cu Dito Trading, compania care a primit un milion de euro de la Hagi
Din transferurile lui Markovic la Benfica și Liverpool, o firmă de-ale lui Pini Zahavi a încasat 18,75 milioane de euro

Premier League Contract.



Simplu și impunător.

Așa începe contractul de muncă semnat de Lazar Markovic pe 14 iulie 2014, la sediul Liverpool Football Club, un act la care tânjesc cei mai mulți dintre tinerii care se apucă de fotbal.

Salariul săptămânal de 44.688 de lire sterline (55.935 de euro, la rata de schimb agreată de clubul englez) putea fi dublat, triplat, mărit de multe ori dacă sârbul juca regulat, pasa decisiv și înscria.

gettyimages 460747774

Lazar Markovic, pe Anfield, încercând să-l depășească pe Alexis Sanchez de la Arsenal. Sursă: GettyImages

Markovic tocmai se transferase în El Dorado, cea mai bogată ligă din lume, venind de la Benfica din postura de copil minune al fotbalului european.

50.000 €a câștigat în total Lazar Markovic din prime pentru goluri marcate la Liverpool. Sârbul a înscris de două ori

Contractul cu Liverpool are 24 de pagini și prevede zeci de drepturi și obligații necunoscute în zona Europei unde s-a născut jucătorul.

Ca o comparație, contractul de muncă îndoielnic semnat de românul Cristian Manea - sau poate de mâna altcuiva - cu micul club cipriot Apollon Limassol are de 6 ori mai puține file.

332.881 £era creșterea anuală de salariu a lui Lazar Markovic pentru fiecare 25 de meciuri jucate ca titular. Clauza putea fi activată de maximum 3 ori, până când Markovic ajungea la 75 de meciuri

Însă, pe cât de diferite sunt contractele celor doi tineri fotbaliști aflate în baza de date Football Leaks, pe atât de multe în comun au cazurile lor.

Pe ultima filă a actului adițional, Liverpool este obligată să divulge dacă au existat agenți care au reprezentat clubul sau jucătorul pe timpul negocierilor cu Markovic.

Ambele căsuțe conțin cuvântul “Yes” și numele impresarilor.

Liverpool a fost reprezentată de doi agenți. Surpriza e mare. Unul dintre ei este Pietro Chiodi, agentul de casă al Academiei Hagi și totodată impresarul lui Cristian Manea, fotbalistul transferat în secret la Apollon și nu la Chelsea, cu o lună înaintea lui Markovic.

Cum a ajuns Chiodi să reprezinte unul dintre cele mai mari cluburi din lume?

Fin al lui Victor Becali, italianul a rămas inițial la conducerea firmei celor doi frați impresari după condamnarea lor în Dosarul Transferurilor. Imediat, Chiodi a încercat să mute toți jucătorii pe firma sa, însă a fost oprit de telefoanele amenințătoare date de Ioan Becali din închisoare.

chiodi si frf

Federalii Radu Vișan, Răzvan Burleanu, Gabi Bodescu, alături de Mircea Lucescu și Pietro Chiodi (primul din stânga), la meciul România - Ucraina 3-4. Sursă: Gazeta Sporturilor

Po fondul răcirii relațiilor de prietenie dintre Hagi și foștii săi impresari, Chiodi a devenit consilierul neoficial al legendarului jucător român.

El l-a conectat pe Hagi cu noii săi șefi neoficiali: superagentul israelian Pini Zahavi și “mâna dreaptă” a acestuia, macedoneanul Abdilgafar “Fali” Ramadani, numit de Zahavi “my guy Fali” în documentele Football Leaks.

Cei doi parteneri de categorie supergrea au reușit o performanță incredibilă la transferul lui Markovic.

În timpul negocierilor care, teoretic, au avut loc între două cluburi și un jucător, ei au reprezentat 4 (patru) părți prin intermediul oamenilor-paravan pe care-i folosesc!

Chiodi a fost parte a afacerii.

Markovic, vândut în secret în Caraibe

Cariera lui Lazar Markovic în sine este o poveste marcată de influența majoră a lui Pini Zahavi.

În primăvara lui 2012, mijlocașul de 18 ani se apropia de finalul primului său sezon ca fotbalist profesionist pentru Partizan. Fusese un an extraordinar, cu șase goluri marcate în 26 de meciuri, și cu titlul de Fotbalistul Anului oferit de “Grobari”, fanii lui Partizan.

gettyimages 152896450

Lazar Markovic, în septembrie 2012, la câteva luni după ce fusese vândut de Partizan firmei offshore Leiston Holdings. Sursă: GettyImages

În acel moment bun, Partizan a decis să-l vândă în secret pe Markovic companiei offshore Leiston Holdings Limited.

Cu sediul în Insulele Virgine Britanice, la o adresă folosită de firme nominalizate în Panama Papers, Leiston era specializată la vremea respectivă în afacerile cu drepturi economice ale jucătorilor.

Leiston cumpăra și vindea procente din fotbaliști (Third Party Ownership sau TPO), căpătând posibilitatea de a influența independența cluburilor și jucătorilor. Această influență discutabilă era interzisă de articolul 18bis din Regulamentul FIFA privind Statutul și Transferul Jucătorului.

Ulterior, regulamentul s-a schimbat, iar modul de lucru al companiei a devenit clar prohibit.

În spatele firmei stă Pinhas Zahavi, superagentul israelian al cărui avocat, Ehud Shochatovitch, poartă corespondența firmei și negociează detaliile juridice.

În paralel, Leiston donează milioane de dolari unui ONG din Israel, Elad, acuzat că încearcă prin diverse mijloace să evacueze palestinienii din Ierusalimul de est, zona arabă a orașului.

La Markovic, Zahavi a simțit imediat profitul. Leiston a cumpărat drepturile integrale ale jucătorului pentru o sumă necunoscută. Contractul nu se află în baza de date Football Leaks.

Doar data tranzacției este cunoscută.

24 aprilie 2012.

Abia după 16 zile, media de la Belgrad a anunțat timid că Partizan și-a vândut puștiul minune. Președintele clubului, Dragan Djuric, a negat vehement: “Markovic a fost, este și va fi jucătorul nostru”.

97.900.000 €este valoarea jucătorilor vânduți de Partizan în ultimul deceniu, conform site-ului TransferMarkt. Totuși, în 2014, la plecarea președintelui Dragan Djuric - un aliat al impresarilor Zahavi și Ramadani - clubul a rămas cu datorii de peste 10 milioane de euro.

Dar Markovic era deja proprietarea unei firme din Caraibe. Suma vehiculată de ziariști a fost de 7 milioane de euro, gigantică pentru tranzacțiile făcute de Zahavi în această parte a lumii.

În documentele Football Leaks, jucătorii est-europeni intrați în rețeaua agentului israelian nu costă mai mult de 2,5 milioane de euro. Modul de lucru al rețelei Zahavi a fost descris miercuri și poate fi citit aici.

În această zonă a Europei, suma este cunoscută drept “prețul lui Zahavi”.

E vorba despre prețul de cumpărare.

La vânzare, e altă poveste.

Doi frați, venituri diferite. Raport 34:1

Pe 10 iunie 2013, Markovic a fost vândut la Benfica. În aceeași zi, președintele Djuric le spunea ziariștilor că Chelsea vrea să-l împrumute pe jucător la Benfica.

gettyimages 181785144

Lazar Markovic, în acțiune pentru Benfica. Sursă: GettyImages

Din nou Chelsea, ca și în cazul Manea.

Ziariștii au fost băgați în ceață. O zi mai târziu, însă, Benfica a anunțat transferul.

Clubul portughez a luat de fapt doi Markovic. Pe lângă Lazar, la Benfica a mers și fratele său, Filip, care fusese împrumutat de Partizan la echipa a doua, Teleoptik. Amândoi au semnat contractele la Lisabona în prezența lui Nikola Damjanac, mâna dreaptă a lui Abdilgafar Ramadani la Lian Sports.

Lazar a semnat un contract pe cinci ani cu un salariu brut lunar de 70.835 de euro.

850.020 €pe an a fost salariul lui Lazar Markovic în sezonul petrecut la Benfica. La această sumă se adaugă un bonus de 400.000 de euro, plătit în două tranșe

Fratele său mai mare a primit în schimb un contract pe doar doi ani, cu un salariu brut de 3.000 de euro, fără alte bonusuri.

Asta înseamnă un venit total de 34 de ori mai mic. În comparație cu condițiile oferite lui Lazar, aducerea lui Filip pare mai degrabă un capriciu făcut de Benfica familiei Markovic pentru a-l ține pe adevăratul star mulțumit la Lisabona.

markovic brothers

Lazar Markovic și Filip Markovic, frații vânduți de Partizan la pachet. Sursă: Sportal.rs

Partizan, în rol de ficus

Filip a fost transferat gratis.

Lazar a costat-o pe Benfica 6,25 milioane de euro, dar proprietara Leiston a păstrat 50 la sută din drepturile jucătorului.

Deși regulile FIFA spuneau că o terță parte nu trebuie să aibă acces la contract, Partizan a jucat rolul unei plante de decor la transferul propriei vedete. În contractul dintre Benfica și clubul sârb se scrie:

“În schimbul cumpărării a 50 la sută din drepturile economice ale jucătorului de la Companie (n.red. - Leiston Holdings), SL Benfica trebuie să achite Companiei via FK Partizan suma de 6.250.000 de euro”.

screen shot 2016 12 15 at 17.50.20

Detaliu din contractul Benfica - Partizan. Banii merg la "Company", adică la Leiston Holdings. Sursă: Football Leaks

Practic, Partizan a fost “via”, un detour financiar formal pentru ca banii pe Markovic să ajungă în Insulele Virgine. Transferul s-a făcut prin intermediul Deutsche Bank din Frankfurt, spre contul lui Partizan de la Komercijalna Banka din Belgrad.

De acolo, urma se pierde, dar în documentele Football Leaks, companiile controlate de Zahavi apar cu conturi în diferite bănci, din Estonia și până în Elveția.

60.000.000 €este clauza de reziliere din contractul lui Markovic cu Liverpool în cazul în care oferta vine de la unul dintre cluburile Real Madrid, Barcelona sau Bayern Munchen

După un sezon excelent la Benfica, Lazar Markovic s-a mutat din nou.

Pe 14 iulie 2014, două cluburi de fotbal și o companie offshore au căzut de acord în privința transferului jucătorului de la Benfica la Liverpool pentru 25 de milioane de euro.

Actul trilateral numit Third Party Buy-Out, adică răscumpărarea terței părți, era necesar întrucât Federația engleză (FA) interzicea deținerea de procente din jucători de către o terță parte cu mult înainte ca FIFA să încerce să pună ordine în afacerile subterane ale cluburilor, în 2015.

Liverpool era obligată de regulamentul propriei federații să cumpere jumătățile deținute de Benfica și de Leiston, compania lui Zahavi.

Rolul de vânzător nu a fost, însă, singurul jucat de tabăra superagentului la acest transfer.

Firma agentului garantează că niciun agent nu ia bani

În actul dintre cele trei părți, Leiston Holdings îi garanta clubului Liverpool că “nu s-a înțeles și nici nu se va înțelege să plătească direct sau indirect orice parte din sumele care urmează a fi plătite conform acestei înțelegeri către - sau la comanda ori în beneficiul - jucător, un agent, un oficial sau angajat al clubului Liverpool sau o altă altă persoană sau companie aflate în legătură cu o asemenea persoană”.

12.500.000 €a fost suma primită de Leiston Holdings ca urmare a vânzării către Liverpool a procentelor din drepturile lui Markovic. Banii trebuiau plătiți în două tranșe: 4,5 milioane la eliberarea certificatului de transfer și 8 milioane în vara lui 2015

Persoana care discută în numele Leiston este Ehud Shochatovitch, avocatul de la firma AYR din Tel Aviv. “Udi”, cum este numit de oficiali de cluburi și de impresari, lucrează pentru Pini Zahavi.

Clauza este realmente hilară. Leiston garantează că niciun agent nu va avea acces la suma de transfer.

Zahavi, omul din spatele Leiston, este primul superagent din fotbalul mondial.

Într-adevăr, nu vorbim despre un agent obișnuit.

screen shot 2016 12 15 at 13.26.16

Leiston garantează că nu nicio parte din sumă nu va merge la "un agent", deși compania are în spate un agent. Sursă: Football Leaks

În doar 36 de luni, Leiston a încasat 18.750.000 de euro din transferurile lui Lazar Markovic.

Profitul clubului Benfica din cele două tranzacții a fost de 5.750.000 de euro, în timp ce Partizan a rămas cu suma necunoscută primită de la Leiston. Presa sârbă a scris despre 7 milioane de euro, surse din fotbalul de la Belgrad vorbesc despre 2,5-3 milioane de euro.

Dar chiar și în cazul în care ar fi plătit 7 milioane, Zahavi a rămas cu un profit echivalent cu suma profiturilor obținute de Partizan și Benfica.

Și aparent, a mai rămas cu ceva. Cu datorii.

În iulie 2015, noul președinte de la Partizan, Milos Vazura, a declarat că fondul de investiții condus de Zahavi încă mai datorează 985.000 de euro clubului de la achiziția lui Markovic.

Vazura nu a răspuns întrebărilor reporterilor EIC. La fel s-a întâmplat și cu Zahavi și Shochatovitch.

Doi agenți, unul este Chiodi

Umbra lui Zahavi l-a urmărit pe Markovic și după vânzarea drepturilor economice.

screen shot 2016 12 15 at 13.22.15

Sistemul de bonusare din contractul lui Markovic cu Liverpool. Sursă: Football Leaks

În aceeași zi în care Liverpool, Benfica și Leiston se înțelegeau în privința sumei de transfer, jucătorul sârb semna un contract pe cinci ani. În clauza 14.3 din anexa contractului de muncă, Liverpool a stipulat detaliile financiare ale agentului lui Markovic.

Nikola Damjanac a fost autorizat să primească 1.375.000 de euro, sumă structurată în 5 tranșe taxabile a câte 275.000 de euro. Plata urma să se facă “în numele jucătorului” printr-un formular numit P11D, o formă folosită aparent de cluburile din Premier League pentru recuperare de TVA.

Damjanac e omul-paravan folosit de Abdilgafar Ramadani pentru agenția Lian Sports. În documentele Football Leaks, cei doi sunt numiți “mafioți” de un alt agent sârb, Ivan Djurdjevic, care le scrie oficialilor de la Sporting pentru a le propune un fotbalist.

În cazul lui Markovic, Damjanac a acționat ca impresar atât în numele jucătorului, cât și în al clubului.

Tot în numele lui Liverpool a acționat și italianul Pietro Chiodi.

Practic, un club care a câștigat de 5 ori Cupa Campionilor a avut nevoie de doi agenți pentru a convinge un jucător să semneze.

Costul acestui serviciu dublu este singurul care lipsește din contractul cu Markovic.

Apare din nou adresa din Malta știută și de Hagi

Apariția lui Chiodi e surprinzătoare. Nu este impresarul lui Markovic, iar surse din lumea impresarilor îl descriu ca fiind un tip fără multe relații, în afara legăturilor cu Ramadani.

markovic

Numele lui Chiodi, sub semnăturile lui Markovic, Ian Ayre (directorul lui Liverpool) și a secretarului Stuart Hayton. Sursă: Football Leaks

Chiodi este impresarul pe care Gheorghe Hagi l-a indicat în februarie 2016 ca fiind intermediarul transferului lui Manea la Apollon. În actele cazului Manea, numele lui Chiodi nu apare. În schimb, apare firma malteză Dito Trading and Consulting Limited, cu următoarea adresă:

116/8 St. George’s Road, St. Julians STJ 3203, Malta

Acolo a trimis Hagi un milion de euro, acolo este înregistrată și Lian Sports, agenția impresarilor fraților Markovic și a altor staruri din Serbia. Aici este cheia apariției lui Chiodi în contractul dintre Liverpool și Markovic.

Adresa din Malta pare un adevărat nod offshore de camuflare a banilor care provin din transferuri. Ea reapare la suprafață în cazul Markovic.

Conform clauzei 13.1 din contract, Liverpool s-a obligat să plătească unei alte companii malteze, Lanigan Management Limited, suma totală de 3.652.282,86 de euro pentru drepturile de imagine ale lui Lazar Markovic.

screen shot 2016 12 15 at 13.22.51

Clauza referitoare la drepturile de imagine și modul de plată. Lanigan este compania înregistrată la aceeași adresă cu Dito Trading, firma din cazul Manea. Sursă: Football Leaks

Totul în cinci plăți anuale, care creșteau progresiv.

La o simplă verificare, Lanigan Management figura în 2014 la aceeași adresă din St.Julians ca și Dito Trading and Consulting Limited. Împărțea locația și cu agenția Lian Sports.

Aparent, Lanigan este compania care administrează firma lui Ramadani. În același timp, la aceeași adresă mai este înregistrată și firma Lian Sports Limited.

La scurt timp după transferul lui Markovic, Lanigan și-a schimbat adresa, mutându-se câteva străzi mai spre Mediterană.

800.000 €primește Lazar Markovic din partea clubului Liverpool în cazul în care primește Balonul de Aur până la finele contractului

4 părți, minimum 17,5 milioane de euro

Practic, Pini Zahavi și asociații săi din estul Europei au reprezentant pe toată lumea în timpul negocierilor.

La un singur transfer, prin diferite contracte, și-au asigurat cel puțin 17,5 milioane de euro.

Asta în timp ce au negociat în numele a patru părți. Spre deosebire de cazul Manea, oamenii lui Zahavi și Ramadani și-au introdus numele pe contracte. 

Federația engleză nu consideră asta un conflict de interese. Oficialii FA nu au răspuns întrebărilor trimise de European Investigative Collaborations.

La fel s-a întâmplat cu oficialii clubului Liverpool, cu Abdilgafar Ramadani, Pini Zahavi, Lazar Markovic, Nikola Damjanac și Pietro Chiodi.

gettyimages 461267862

Lazar Markovic, felicitat de Steven Gerrard după primul său gol pentru Liverpool, marcat în poarta lui Pantilimon. Reușita i-a adus un bonus de 25.000 de euro. Sursă: GettyImages

La doi ani și jumătate după transferul la Liverpool, Lazar Markovic nu a confirmat statutul de superstar. Sârbul e acum împrumutat la Sporting Lisabona, în Portugalia, după ce, în sezonul trecut, a fost împrumutat la Fenerbahce.

Fratele său, Filip, este titular la Royal Excel Mouscron.

Îi are coleg pe Cristian Manea și antrenor pe Mircea Rednic la clubul deținut de Pini Zahavi prin fiul său.

Bazat pe documente Football Leaks obținute de revista germană Der Spiegel și oferite spre cercetare către European Investigative Collaborations.

CITEȘTE PRIMELE PĂRȚI ALE INVESTIGAȚIEI:

Comentarii (3 ) Adaugă comentariu

Costel Tudor  •  16 Decembrie 2016, 21:00

"Regele " *** aplica ce a învățat de la clanul *** Becali Giovani si Victor .Cred ca o ia pe urmele lui Gica Popescu .

kilimanjaro  •  16 Decembrie 2016, 10:02

Daca DNA se va ocupa de hagi, nu-l mai scapa nimeni pe blatist de puscarie. Nu inteleg de ce DNA trebuie sa astepte atat pana sa se ocupe de el?

ionnis  •  16 Decembrie 2016, 09:35

Superagentul Pini Zahavi e agent Mossad sau ce sa intelegem?

Vezi toate comentariile (3)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase