7 comentarii. Scrie și tu!

Jucătorii de hârtie de la Apollon. În ce au intrat Hagi și Rednic: rețeaua secretă care fentează regulamentele FIFA cu sprijin financiar de la un oficial FIFA de top

Clubul cipriot Apollon Limassol este în centrul unei scheme scandaloase prin care transferă fotbaliști cu alt scop decât cel sportiv. Totul, cu sprijinul financiar al unui membru important din Comitetul Executiv al FIFA

Articol de Costin Ștucan, EIC , Michael Bird (The Black Sea)
Joi, 15 Decembrie 2016

Din cuprins: 
Documentele Football Leaks dezvăluie o rețea care fentează regulamentele FIFA 
Clubul cipriot Apollon Limassol este folosit de impresari doar pentru a transfera drepturile economice ale unor fotbaliști talentați
Cel puțin șapte fotbaliști au semnat cu Apollon, dar au fost imediat transferați la alte cluburi
Oficialul FIFA și UEFA, Marios Lefkaritis, sponsorizează clubul bănuit de încălcarea regulilor FIFA
Din schemă face parte și clubul Mouscron, unde a ajuns recent Mircea Rednic

Jucători internaționali sunt cumpărați, apoi vânduți sau împrumutați, de micuțul club cipriot Apollon Limassol fără ca tinerii să pună piciorul în Cipru.


De fapt, clubul cipriot îi cumpără sub forma unei “investiții” cu alt scop decât cel sportiv.

Niciunul dintre fanii clubului nu are habar că Apollon deține pe hârtie cei mai promițători fotbaliști din estul Europei. 

Din mai 2015, FIFA a interzis deținerea de procente din fotbaliști de către o terță parte (Third-Party Ownership sau, pe scurt, TPO). Nici o entitate independentă în afară de club sau de jucător nu mai poate fi posesorul “drepturilor economice” ale unui fotbalist.

În trecut, această practică a permis unor investitori să influențeze decizia cluburilor de a-și păstra sau a vinde jucătorii. Un club care își vinde drepturile economice ale jucătorilor săi își pierde independența decizională, aspect care contravine articolului 18bis din Regulamentul FIFA privind Statutul și Transferul Jucătorilor.

Mai mult, fotbaliștii sunt puși în fața unui viitor stabilit de persoane din exteriorul societății sportive la care sunt angajați.

De obicei, transferurile care implică o terță parte sunt făcute de fonduri de investiții sau de companii create special pentru asta.

Dar, în cazul lui Apollon Limassol, se pare că un club de fotbal acționează ca o terță parte, printr-un artificiu care ocolește regulamentele FIFA.

Afirmația este sprijinită de dovezi obținute din contractele jucătorilor aflate în baza de date Football Leaks.

Jurnaliștii au identificat șapte jucători din Serbia și România care au fost cumpărați parțial sau integral de Apollon Limassol, în cele mai multe dintre cazuri în mare secret.

Cei 7 sunt Cristian Manea, Mijat Gacinovic, Andrija Zivkovic, Nikola Maksimovic, Nikola Aksentijevic, Marko Pavlovski și Luka Jovic.

pavlovski uefa

Marko Pavlovski ridică trofeul acordat cîștigătoarei Euro U-19. Este unul dintre jucătorii de hârtie. Sursă: UEFA

Cazurile lui Maksimovic și Zivkovic sunt obiectul unor studii de caz separate care pot fi citite aici.

Cazul Maksimovic: cum decide avocatul lui Zahavi politica lui Apollon

Cazul Zivkovic: când clubul acționează împotriva propriilor interese

Niciunul dintre cei șapte nu a jucat vreun minut pentru Apollon deși sunt printre cei mai talentați fotbaliști din Balcani. În multe dintre cazuri, nici măcar nu au mers în Cipru să semneze contractele.

Totul se întâmplă sub nasul vicepreședintelui și trezorierului UEFA, Marios Lefkaritis, care în același timp este cel mai vechi membru din actualul Comitet Executiv FIFA.

Prieten cu fostul președinte FRF, Mircea Sandu, Lefkaritis este unul dintre cei mai bogați ciprioți. A înființat și conduce compania petrolieră Petrolina, unul dintre sponsorii oficiali ai clubului Apollon Limassol.

Din schemă face parte și superagentul israelian Pinhas “Pini” Zahavi, fostul jurnalist sportiv din anii 70 care - printr-o rețea de avocați, impresari, oficiali de club, politicieni și companii offshore - a devenit el însuși un oligarh al fotbalului.

Potrivit unui document și a mărturiei unui fost oficial de club, Zahavi este acționar la Apollon Limassol.

kirzis zahavi 2

Kirzis și Zahavi (cu spatele) sunt la aceeași masă, în josul fotografiei, într-un club din Limassol. Sursă: XS

Nici Zahavi, nici fostul impresar Nicos Kirzis, președintele lui Apollon Limassol, nu a răspuns întrebărilor adresate de reporterii European Investigative Collaborations.

Băieți din Balcani de vânzare

5 ianuarie 2015. La două zile după ce FC Porto a învins-o categoric pe Gil Vicente cu 5-1 într-un meci de campionat disputat în deplasare, un oficial important al clubului, Antero Henrique, a primit un email de la impresarul elvețian Marc Rautenberg.

“Ca urmare a conversației pe care ai avut-o la Londra cu Fali și Pini, uită-te, te rog, la cele mai mari cinci talente din Balcani și din România”, a scris Rautenberg.

Fali și Pini sunt diminutivele lui Abdilgafar Ramadani și Pinhas Zahavi.

Ramadani este proprietarul Lian Sports, o companie de management sportiv cu sediul în Malta. Macedoneanul de origine albaneză în vârstă de 53 de ani a fost partener de afaceri cu frații Osmani, pe care serviciile secrete germane îi consideră “cele mai importante personaje ale crimei organizate din Hamburg și din alte orașe germane”.

Ramadani este un partener apropiat de-ai lui Pini Zahavi, care-l numește “my guy, Fali” în Football Leaks.

Dintre jucătorii care au semnat cu Apollon, dar n-au jucat niciodată acolo, Gacinovic, Maksimovic, Pavlovski și Jovic sunt reprezentanți de Lian Sports. Manea e impresariat de Pietro Chiodi, agentul de casă al Academiei Hagi, care lucrează cu Ramadani.

În mailul către clubul FC Porto, Rautenberg oferea jucători noi din Serbia și România.

Cel mai în vârstă de pe lista de cumpărături avea 20 de ani. Ceilalți patru erau minori.

Numele lor sunt :

  • Luka Jovic (născut 1997)
  • Milos Stojanovic (născut 1997)
  • Mijat Gacinovic (născut 1995)
  • Andrei Ciobanu (născut 1998)
  • Florinel Coman (născut 1998)

Ultimii doi sunt fotbaliștii Academiei Hagi, impresariați de Chiodi.

Florinel Coman Foto: Cristi Preda

Florinel Coman trage spre poarta Stelei, sub privirile lui Bourceanu. De aproape doi ani, jucătorul este propus cluburilor mari de rețeaua lui Zahavi și Ramadani. Sursă: Cristi Preda 

Niciunul nu a ajuns la Porto, dar doi au semnat pentru Apollon Limassol în mare secret, înainte de a se transfera la Benfica, respectiv, Eintracht Frankfurt.

mail

Mailul trimis de Rautenberg către Antero Henrique, în ianuarie 2015, cu șeful său Ramadani în CC. Gazeta a șters adresele de email din imagine. Sursă: Football Leaks

Apollon este un punct de tranzit prin care oficialii cluburilor din estul Europei își comercializează cei mai talentați jucători. Prețul de vânzare pentru ciprioți este mult mai mic decât ceea ce oferă cluburile mari din vest.

Andrei Ciobanu Foto: Academia Hagi

Andrei Ciobanu este deja pe lista lui "Fali" și "Pini". A fost și el vândut de Hagi în secret? Sursă: Academia Hagi

Mulți dintre fotbaliști sunt vânduți apoi mai departe, în interval de câteva zile, la cluburi din celălalt capăt al continentului, dar profitul rămâne la investitori, printre care Pini Zahavi.

Cine e implicat în această schemă și de ce se petrec toate lucrurile acestea?

Exemplul 1: Jovic. O afacere excelentă

Atacantul sârb, născut pe 23 decembrie 1997, este probabil cel mai talentat fotbalist de pe lista trimisă de Rautenberg lui Antero Henrique pe 5 ianuarie 2015.

luka jovic01

Luka Jovic, atacantul trecut prin actele lui Apollon. Sursă: Newsweek Serbia

În octombrie 2014, la doar 16 ani, Jovic devenea cel mai tânăr fotbalist din istorie care intrase pe teren în Eternul Derby al Serbiei, Steaua Roșie - Partizan. Trei luni mai târziu, pe 25 ianuarie 2015, sub pretextul că echipa are nevoie de bani pentru a-și plăti datoriile, altfel pierde dreptul de a participa în cupele europene, conducerea Stelei Roșii a vândut 70 la sută din drepturile economice ale lui Jovic în Cipru, la Apollon Limassol.

Jovic a semnat un contract pe 3 ani cu Apollon, dar a rămas să joace la Steaua Roșie.

Clubul sârb a primit 1,4 milioane de euro, iar ciprioții au rămas cu o clauză prin care puteau cumpăra restul de 30 la sută pentru 600.000 de euro.

Jovic nu a jucat niciodată pentru Apollon.

Un an mai tâziu, pe 1 februarie 2016, s-a transferat la Benfica.

600.000 €este salariul anual al lui Luka Jovic la Benfica

În actele depuse în sistemul FIFA TMS (Transfer Matching System), Jovic este înregistrat ca fotbalist venit de la Apollon Limassol. Pentru acest transfer, clubul cipriot a primit 6,65 de milioane de euro de la Benfica, deși nu a avut absolut nicio contribuție la dezvoltarea sportivă a atacantului.

Să facem un calcul.

Steaua Roșie a primit maximum două milioane de euro pentru un jucător care a plecat de la Belgrad la Lisabona pentru 6,65 milioane de euro.

screen shot 2016 12 14 at 21.54.25

Detalii din sistemul FIFA TMS cu modul în care Benfica va plăti către Apollon suma de transfer a lui Jovic. Sursă: Football Leaks

Apollon a făcut un profit brut de 4,65 milioane de euro, chiar dacă jucătorul nu s-a antrenat o dată cu echipa din Limassol.

Alături de Irlanda, Cipru este țara din Uniunea Europeană cu cel mai mic impozit pe profit. De asemenea, nu există taxe pentru dividende.

Acționarii lui Apollon au astfel un business ideal.

Dar, în cazul Jovic, conducătorii Stelei Roșii au facut o afacere extrem de proastă.

De ce?

Șeful clubului este Zvezdan Terzic, fostul președinte al Federației sârbe între 2005 și 2008. Terzic a fost pus sub acuzare pentru delapidare în urma a patru transferuri făcute pe vremea când era președinte la OFK Belgrad, la începutul anilor 2000.

zvezdan terzic

Zvezdan Terzic, cumnatul asociatului lui Ramadani, își permite să plătească un milion de euro cauțiune. Sursă: Newsweek Serbia 

Dispărut din Serbia și căutat timp de doi ani, Terzic s-a predat în 2010. În iunie 2011, a plătit o cauțiune de un milion de euro și a ieșit din închisoare.

La scurt timp după, s-a întors la treabă. Mai întâi ca președinte la OFK și apoi la Steaua Roșie.

Sora lui Terzic, Sanja, este măritată cu Nikola Damjanac, un fost portar de la Partizan Belgrad care a reprezentat-o pe Benfica la negocierile cu Luka Jovic.

luka damjanc

Nikola Damjanac, pe vremea când apăra poarta lui Partizan. Acum lucrează pentru Abdilgafar Ramadani. Sursă: Newsweek Serbia

Pentru rolul său, Damjanac a primit 100.000 de euro comision.

Cumnatul lui Terzic este co-acționar la agenția Lian Sports, împreună cu Fali Ramadani și Marc Rautenberg.

De fapt, Damjanac și Rautenberg sunt oamenii lui Ramadani, un impresar de categorie grea.

Întrebat de reporterii EIC dacă a călcat sau nu în Cipru, Jovic a ales să nu răspundă. La fel au procedat și Rautenberg, Ramadani și cumnații Damjanac și Terzic.

Exemplul 2: Gacinovic. Plimbat prin Delaware

3 august 2015, Novi Sad, Serbia.

Teoretic, clubul sârb Vojvodina l-a transferat pe Mijat Gacinovic (acum în vârstă de 21 de ani) la Apollon Limassol pentru suma de 1,25 milioane de euro. Ciprioții au cumpărat, de fapt, drepturile economice de la Friends & Football International LLC și European Sports Management, două companii cu sediul în Delaware (Statele Unite), respectiv Montreal (Canada).

mijat gacinovic

Mijat Gacinovic este acum jucătorul lui Eintracht Frankfurt. Nu de tot. Apollon îi poate decide viitorul. Sursă: Newsweek Serbia

Gacinovic a rămas în contabilitatea lui Apollon timp de doar 8 zile. Pe 11 august, a fost transferat mai departe în Bundesliga, la Eintracht Frankfurt pentru aceeași sumă: 1,25 milioane de euro.

Întrebat dacă a mers efectiv în Cipru, Gacinovic a răspuns: “Nu vreau să vorbesc despre această problemă, dar nu am avut nimic (n.r. - de-a face) cu Apollon. Nu vreau să mai vorbesc. Dacă aveți alte întrebări, ok, dar nu aceasta”.

screen shot 2016 12 14 at 21.58.08

Detaliu din contractul prin care Vojvodina a vândut 75% din drepturile economice ale jucătorilor Babic și Gacinovic către firma canadiană European Sports Management. Sursă: Football Leaks

Potrivit contractului semnat cu Eintracht, dacă jucătorul este împrumutat sau transferat la alt club de fotbal, echipa germană trebuie să plătească lui Apollon “o sumă de transfer condițională” echivalentă cu 50 la sută din compensațiile primite.

Eintracht nu poate vinde jucătorul niciunui club pentru o “compensație de transfer” mai mică de 2,5 milioane de euro fără a avea în prealabil acordul scris al clubului Apollon. Dar, nemții pot cumpăra cele 50 la sută deținute de Apollon pentru 2,5 milioane de euro.

Chiar dacă plătesc această sumă și, automat, devin proprietarii drepturilor economice integrale, oficialii lui Eintracht mai au de respectat o clauză bizară:

Dacă-l vând pe Gacinovic pentru o sumă care depășește 5 milioane de euro, diferența dintre această sumă și prețul final se împarte la doi. Jumătate merge în Cipru, la Apollon.

135.000 €a fost salariul brut anual oferit de Apollon Limassol fotbalistului Mijat Gacinovic

Aici, există aparent o încălcare a regulamentului FIFA privind deținerea drepturilor de către o terță parte, activ din mai 2015.

Deși e transferat la Eintracht, Gacinovic a rămas sub controlul lui Apollon, iar clubul din Cipru poate influența modul în care germanii abordează un viitor transfer. Asta, însă, cu condiția ca Eintracht să plătească cel puțin 2,5 milioane de euro.

Contactată pentru a comenta clauzele controversate din contracte, FIFA nu a răspuns.

La fel, s-a întâmplat cu Eintracht și cu președintele lui Apollon, Nicos Kirzis.

Exemplul 3: Maksimovic. Un caz complicat

Un star al agenției Lian Sports este fundașul central Nikola Maksimovic (născut pe 25 noiembrie 1991), un fost fotbalist de la Apollon Limassol care în vara lui 2017 se va transfera definitiv la Napoli, acolo unde este împrumutat de la AC Torino.

Ca și fostul căpitan al lui Manchester United, Nemanja Vidic, Maksimovic a început fotbalul la micuțul club Sloboda Uzice înainte de a se transfera la gigantul Steaua Roșie.

După doar 6 luni la Belgrad, a fost vândut în septembrie 2012 pentru un milion de euro.

gettyimages 614803016

Nikola Maksimovic (dreapta), în duel cu Dzeko, este unul dintre concurenții lui Chiricheș din apărarea lui Napoli. Sursă: GettyImages

Cumpărătorul este din nou Apollon.

Maksimovic a rămas să joace la Steaua Roșie, cu condiția că în ianuarie 2013 se va transfera efectiv la Apollon pentru a semna un contract pe trei ani.

Dar asta s-a întâmplat doar pe hârtie. Fundașul a rămas la Steaua Roșie.

713.000 €a fost salariul anual al lui Maksimovic la AC Torino, în sezonul trecut, conform contractului semnat în 2013

Întrebat dacă a fost vreodată în Cipru, Maksimovic a răspuns: “Nu vreau să mai vorbesc despre acest subiect. Nu e nevoie să ne întoarcem în trecut și să discutăm despre asta”.screen shot 2016 12 14 at 21.50.02

Schema financiară prin care Apollon controlează destinul lui Maksimovic chiar și după vânzarea sa. Sursă: Football Leaks

Fără să joace vreun minut pentru Apollon, Maksimovic a fost împrumutat la Torino, care a activat clauza pentru un transfer definitiv în 2014.

Transferul este, însă, mult mai complicat și este analizat în studiul de caz dedicat lui Maksimovic.

Cheia este o altă clauză, introdusă de avocatul lui Pini Zahavi în contractul dintre Apollon și Torino.

Exemplul 4:  Pavlovski, O’Neill și Manea. Filiera Mouscron

Pe 1 august 2013, Serbia devenea campioana Europei la categoria de vârstă sub 19 ani pentru prima dată în istorie. În finală, a învins Franța cu 1-0.

În acea noapte de vară, la Marijampole, Lituania, mijlocașul Marko Pavlovski a avut onoarea de a fi primul sârb care ridică trofeul deasupra capului.

Mijlocașul de creație crescut la academia lui OFK Belgrad de la vârsta de 8 ani a purtat banderola de căpitan în finală.

La câteva zile după meci, președintele său de club a declarat jurnaliștilor de la Belgrad că niciun jucător de la OFK nu este reprezentat de vreun impresar. Președintele era nimeni altul decât Zvezdan Terzic, actualul șef de la Steaua Roșie Belgrad și cumnatul lui Nikola Damjanac, locotenentul lui Abdilgafar Ramadani.

marko pavlovski

Marko Pavlovski, un jucător intrat în rețeaua Zahavi-Ramadani la scurt timp după ce a devenit campion european sub 19 ani. Sursă: Newsweek Serbia

Vă aduceți probabil aminte de el. E oficialul din fotbal care avea mărunțiș un milion de euro pentru a ieși din închisoare pe cauțiune.

La scurt timp după, fără ca publicul să știe, Pavlovski era deja jucătorul lui Apollon Limassol. Ca și în cazurile precedente, tânărul fotbalist a semnat un contract fantomatic pe patru ani.

Era 28 august 2013.

Nu trecuse nici o lună de când Pavlovski savurase titlul european U-19.

Oamenii care trag sforile la Apollon erau clar pe fugă. Nici măcar nu s-au sinchisit să scrie corect numele jucătorului.

50.000 €este salariul anual oferit de Apollon lui Pavlovski într-un contract fantomatic, cu o durată de 4 ani

Pavlovski este scris “Pavolski” de fiecare dată când este menționat în contractul îndoielnic.

După doar două zile, Pavlovski a fost împrumutat la FC Porto pentru un sezon. Clubul portughez lucra excelent cu fondurile de investiții conduse de Pini Zahavi, de la care cumpăra și la care vindea procente din drepturile economice ale jucătorilor săi.

screen shot 2016 12 14 at 22.33.04

Pavlovski a semnat deasupra numelui său scris greșit: Pavolski. Nimănui nu i-a păsat. Sursa: Football Leaks

Sârbul nu a avut, însă, parcursul lui Maksimovic. Acum, joacă la RNK Split în Croația.

În vara lui 2015, însă, Pavlosvki a fost împrumutat la Royal Excel Mouscron, clubul pe care superagentul Pini Zahavi îl controlează total. Israelianul tocmai cumpărase echipa belgiană printr-un fond de investiții, contrar instrucțiunilor FIFA ca impresarii să nu influențeze activitatea cluburilor.

De atunci, jucătorii se mută deseori între Mouscron și Apollon.

Pavlovski este printre primii fotbaliști plimbați de Zahavi între ceea ce par a fi “cluburi-pod”. Prin intermediul lor (să le spunem cluburi B), drepturile economice sunt transferate discret de la clubul A la clubul C. 

La o lună după ce a ajuns la Mouscron, sârbul campion european sub 19 ani a fost urmat de fundașul român Cristian Manea (19 ani acum). Crescut la Academia Hagi, tânărul a ajuns în Belgia pe 27 august 2015 și continuă să joace acolo sub formă de împrumut.

Manea vine de la Chelsea, a anunțat oficial site-ul clubului Mouscron.

manea mouscron

Extras dintr-un articol de pe site-ul oficial al clubului Mouscron care anunță, fals, împrumutul lui Manea de la Chelsea. Sursă: Royal Excel Mouscron

În primăvara aceluiași an, jurnaliști din România și Anglia publicaseră știrea că Manea a fost vândut de Hagi la Chelsea. Știrea a fost încurajată și întreținută de oficialii Academiei Hagi.

În realitate, Manea fusese vândut la Apollon cu un an înainte, pe când avea doar 16 ani și 11 luni.

screen shot 2016 12 14 at 22.17.20

Condițiile financiare obținute de Cristian Manea în urma împrumutul la Mouscron. Suma este brută. Sursă: Football Leaks

Din suma de transfer de 2,5 milioane de euro plătită de Apollon, un milion de euro a plecat imediat din contul BRD al lui Hagi către o companie offshore din Malta, Dito Trading and Consulting Limited.

Povestea banilor dispăruți în Malta poate fi citită aici.

Firma este înregistrată la aceeași adresă ca și Lian Sports, agenția lui Ramadani.

Manea nu a avut nicio legătură cu Apollon. Nu a făcut vizita medicală și nu s-a antrenat cu echipa din Limassol. “Cristi nu a fost niciodată acolo”, a mărturisit un membru al familiei, sub protecția anonimatului.

În schimb, pe contractele de muncă semnate de Manea cu Apollon și Mouscron apar două semnături diferite ale fotbalistului. Un expert criminalist în grafoscopie a analizat iscăliturile și a concluzionat că “sunt făcute de mâini diferite”.

Unul dintre acte menționează că a fost semnat la Limassol, pe 9 august, ziua majoratului lui Manea.

Românul era, însă, acasă, la Agigea.

Manea și Pavlovski sunt est-europeni.

Apollon și-a extins, însă aria de selecție îndoielnică și în Statele Unite. Iată un exemplu.

Pe 24 iunie 2015, Amadeu Paixao, directorul companiei de management sportiv Principal Sports Management, a fost solicitat de Tom Markham - un prieten de-ai directorului sportiv de la echipa americană Colorado Rapids - să cumpere drepturile economice ale unui jucător.

Asta după ce FIFA interzisese Third Party Ownership (TPO), cu începere de la 1 mai 2015.

Fotbalistul e internaționalul american Shane O’Neill, acum în vârstă de 23 de ani.

“Colorado Rapids este interesată să vândă drepturile economice (n.r. - ale lui O’Neill) pentru că are nevoie de bani pentru a investi în restul lotului. V-ar interesa?”, scrie Markham.

Răspunsul lui Paixao nu e documentat, însă pe 7 august 2015 O’Neill a fost vândut la Apollon Limassol pentru o sumă confidențială. Nu a jucat în Cipru niciun minut și peste doar două săptămâni a semnat cu Royal Excel Mouscron, care tocmai fusese preluat de Zahavi.

gettyimages 486441316

Americanul Shane O'Neill, unul dintre jucătorii de hârtie de-ai lui Apollon. Sursă: GettyImages

Nici acolo nu a evoluat.

Pe 16 februarie 2016, a fost împrumutat din nou, de data asta la Cambridge United, unde a jucat în două meciuri. Revenit la Apollon, O’Neill a ajuns în cele din urmă în Olanda, la NAC Breda, unde joacă acum.

Americanul nu a îmbrăcat niciodată tricoul lui Apollon.

NAC Breda nu a răspuns la întrebarea dacă O’Neill a călcat sau nu în Cipru.

Exemplul 5: Aksentijevic. Doar 48 de ore

Timp de șapte ani, până în 2014, președintele lui Partizan Belgrad a fost Dragan Djuric, un om de afaceri apropiat de Abdilgafar Ramadani. După plecarea din club, Djuric a fost investigat de autoritățile de la Belgrad pentru modul în care a manageriat al doilea gigant al fotbalului din Serbia.

dragan djuric

Dragan Djuric, fostul președinte de la Partizan Belgrad, care a colaborat excelent cu Ramadani. În urma sa au rămas datorii. Sursă: Newsweek Serbia

Când mandatul său s-a încheiat, Partizan avea datorii de peste 10 milioane de euro, deși vânduse în ultimul deceniu jucători în valoare totală de 97,9 milioane de euro.

Pe timpul lui Djuric, Nikola Aksentijevic (acum în vârstă de 23 de ani) se anunța un star pentru viitor. În august 2012, fundașul dreapta a semnat pentru clubul olandez Vitesse Arnhem.

250.000 €este salariul net anual prevăzut în contractul semnat de Aksentijevic cu Apollon Limassol

Asta a fost varianta oficială, ușor diferită de realitate.

Pe 27 august 2012, Aksentijevic a semnat în secret un contract pe patru ani cu Apollon Limassol. Sub semnătura președintelui Nicos Kirzis, Apollon a oferit celor de la Partizan suma de 1,8 milioane de euro.

După doar 48 de ore, jucătorul a plecat la Vitesse pentru o sumă confidențială.

aksentijevic

Copie după prima filă din contractul lui Aksentijevic, semnat "la Limassol". La fel ca Manea. Sursă: Football Leaks

Pe site-ul FootballMarkt, numele lui Apollon nu apare în CV-ul lui Aksentijevic nici măcar la mai bine de patru ani după perfectarea transferului.

După două sezoane în Olanda, Aksentijevic a fost împrumutat înapoi la Partizan și apoi la OFK Belgrad, cluburi conduse de Djuric și Terzic, aliații lui Ramadani.

nikola aksentijevic

Nikola Aksentijevic este acum jucătorul Vojvodinei, un club care pare că migrează tot mai tare spre rețeaua Zahavi. Sursă: Newsweek Serbia

După ce Pini Zahavi a cumpărat-o pe Mouscron în vara lui 2015, sârbul a fost împrumutat acolo pentru un sezon.

Acum joacă la Vojvodina Novi Sad, venit “gratis” de la Apollon.

Secretul lui Apollon

Cipru nu are o ligă importantă de fotbal.

În afara primelor patru clasate, în fotbalul cipriot meciurile se joacă pe stadioane la care vin între 50 și 300 de suporteri. Scandalurile de trucare de meciuri s-au înmulțit în ultimii doi ani.

Unul dintre cele patru cluburi importante este Apollon Limassol, care joacă în orașul de pe malul Mediteranei devenit paradis pentru zeci de mii de expați ruși. Localnicii numesc Limassol “orașul rusesc”.

andone kirzis

Ioan Andone și Nicos Kirzis, în primăvara lui 2014, când românul a antrenat-o pe Apollon. Sursă: Athlitiki.com

Fondat în 1954, Apollon a câștigat titlul de campioană de trei ori (1991, 1994 și 2006). Din 2012, președinte Apollon Football (Public) Limited - compania care administrează clubul - este fostul impresar de baschet și de fotbal Nicos Kirzis.

Născut în familia înstărită a fostului președinte de la Apollon, Dimi Kirzis, Nicos (41 de ani) i-a succedat tatălui său în fruntea clubului.

Potrivit surselor din Cipru, Kirzis a fost coleg de școală cu una dintre fetele președintelui Ciprului, Nikos Anastasiades, la rândul său un fan al lui Apollon. În iunie 2015, Kirzis i-a mulțumit public președintelui pentru “eforturile sale privind construcția noului stadion de fotbal” din Limassol care va fi gata până în 2019.

kirzis anastasiades

Nicos Kirzis (dreapta) și președintele Ciprului, Nikos Anastasiades. Sursă: Apollon Limassol

Un alt fost membru în Consiliul de Administrație al clubului (1972-1977) este controversatul trezorier de la UEFA și membru al Comitetului Executiv FIFA, Marios Lefkaritis. Este unul dintre oficialii care au votat ca edițiile Campionatului Mondial din 2018, respectiv, 2022 să meargă în Rusia și Qatar.

Lefkaritis este un cunoscut al fotbalului românesc. Numit de Mircea Sandu “my friend Mario”, cipriotul a fost președinte onorific la Farul Constanța până în momentul în care echipa a dispărut. Printre prietenii săi români se numără și Cristian Bivolaru, directorul general al Academiei Hagi.

Președinte onorific și al Federației cipriote, Lefkaritis este de asemenea sponsorul lui Apollon, prin compania de familie Petrolina, unde este acționar și administrator.

 lefkaritis

Marios Lefkaritis (stânga) și omul de afaceri irakian Freddie John Paul, doi dintre sponsorii lui Apollon, la o festivitate organizată de club. Sursă: Facebook 

Petrolina a fost de asemenea implicată într-o afacere controversată cu gigantul rus Gazprom cu două zile înainte ca Lefkaritis să voteze desemnarea Rusiei drept gazda World Cup 2018. Lefkaritis s-a justificat la vremea respectivă: “A fost o relație comercială transparentă fără nicio legătură cu ce am votat eu”.

Contactat de reporterii EIC, Lefkaritis a spus că nu are nicio legătură de afaceri cu familia Kirzis, dar nu a dorit să răspundă punctual la întrebările legate de posibilele încălcări ale regulamentelor FIFA la clubul pe care-l sponsorizează.

“Adresați-vă conducerii de la Apollon Limassol sau oricărei alte autorități considerați necesar”, a spus Lefkaritis.

Răspunsul său este cel puțin bizar.

Lefkaritis este unul dintre cei mai influenți oameni de la FIFA și UEFA.

La rândul său, președintele Kirzis nu a răspuns.

Cine e Zahavi: superagent, prieten cu agenți secreți

Capitalul social al clubului Apollon a fost mărit în martie 2016 de la 2,389 milioane de euro la 3,185 milioane. Unul dintre acționari, cu o parte de 16 la sută, este SLIVA Trading Limited, o companie offshore care este deținută de superagentul Pini Zahavi.

zahavi and wife 6 june 2014

Pini Zahavi și soția, în iunie 2014, într-un club din Limassol, alături de Kirzis. Este luna în care Manea a fost transferat la Apollon. Sursa: XS

În registrul comerțului din Cipru, beneficiarul real nu este nominalizat, dar informația a transpirat în urma Adunării Generale a acționarilor, în martie acest an.

Un fost oficial din club a mărturisit că banii lui Zahavi “țin Apollon în viață”.

Nici Zahavi nu a răspuns întrebărilor trimise de reporteri.

60.000.000 $era averea lui Pini Zahavi în 2006, potrivit The Guardian. Între timp, impresarul a mai făcut mii de transferuri cunoscute sau necunoscute

Dar, potrivit unor emailuri din baza de date Football Leaks, avocații lui Zahavi, Ehud Shochatovitch și Omer Ben-Assa, dau instrucțiuni clare oficialilor de la Apollon în privința negocierilor cu cluburi din Italia sau Portugalia.

Totuși, cine e Pini Zahavi?

În vârstă de 73 de ani, Pinhas Pini Zahavi este considerat primul superagent din fotbalul mondial. Israelianul e cunoscut în special pentru ajutorul pe care i l-a dat lui Roman Abramovici la cumpărarea clubului Chelsea. Tot el, l-a ajutat pe Alexandre Gaidamak să preia clubul englez Portsmouth, atunci în Premier League.

kirzis neymar

Nicos Kirzis și Neymar, jucătorul impresariat de Zahavi, la Las Vegas. Zahavi era în incintă. Sursă: Protathlima.com

Fost jurnalist de fotbal, Zahavi este prieten cu majoritatea oligarhilor cu origini evreiești din fosta Uniune Sovietică.

Fostul său partener de afaceri din America de Sud este un impresar pe nume Gustavo Arribas, care din 2015 este directorul general al serviciilor secrete argentiniene.

Zahavi, Arribas și un alt agent pe nume Hidalgo au fost parteneri în HAZ Sports (inițialele numelor celor trei agenți), o companie din Gibraltar implicată în transferuri dubioase din Argentina în Europa.

Un exemplu: Gonzalo Higuain a trecut de la River Plate la Real Madrid, după ce 50 la sută din drepturile sale economice au fost achiziționate de clubul elvețian de ligă secundă Locarno sub îndrumarea trioului HAZ.

Zahavi are interese de afaceri cunoscute în companii înregistrate în Israel, Malta, Cipru, Gibraltar, Luxemburg sau Insulele Virgine Britanice (BVI).

Una dintre acestea, Leiston Holding, are sediul în BVI și este conectată în mod repetat cu Zahavi în documentele aflate în baza de date Football Leaks.

Compania controlată de Zahavi este un sponsor care a contribuit cu multe milioane de dolari la bugetul ONG-ului israelian Elad, care a creat controversă în presa de la Tel Aviv prin faptul că achiziționează proprietăți în estul Ierusalimului, evacuând treptat populația palestiniană.

Un alt sponsor important al Elad este o compania asociată cu Roman Abramovici. 

Cine e Rautenberg: impresarul de la club. Dovada

Un agent de jucători elvețian, Rautenberg a activat o perioadă în Consiliul de Administrație de la Mouscron, în rol de consultant financiar.

Prezența sa în structura de conducere a clubului a fost denunțată la începutul lui 2016 de trei cluburi din Belgia care au arătat federației de la Bruxelles că Rautenberg este de fapt “un agent de jucători”.

FIFA interzice impresarilor să lucreze ca oficiali de club, iar prezența lui Rautenberg reprezintă un conflict de interese evident.

Elvețianul a demisionat din funcția sa de la Mouscron, iar comisiile federației belgiene au acordat licența clubului lui Zahavi pentru a evolua în prima ligă în sezonul 2016/2017.

“Rautenberg nu este impresar”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Mouscron, Nicholas Cornu, după ce clubul a primit licența.

Dar emailuri aflate în baza de date Football Leaks demonstrează că în timp ce activa în conducerea lui Mouscron, Rautenberg acționa ca intermediar pentru Lian Sports, agenția lui Ramadani.

mail benfica marc

Schimb de mailuri dintre Rautenberg și oficialii de la Benfica privind tratativele pentru Jovic. Impresarul era atunci oficial la Mouscron, lucru interzis de FIFA, și urma să vină cu Ramadani la Lisabona. Sursă: Football Leaks

În ianuarie 2016, Rautenberg și patronul Lian Sports, Abdilgafar Ramadani, s-au întâlnit cu președintele de la Benfica, Luis Felipe Vieira Ferreira, pentru a definitiva transferul lui Luka Jovic de la Apollon la echipa portugheză.

Rautenberg nu a răspuns întrebărilor adresate de reporterii EIC.

Dar confirmarea electronică de primire arată că Rautenberg este cel care a deschis emailul cu întrebări adresat șefului său Ramadani.

Cine e Ramadani: cazul împrumuturilor negarantate

Pentru un fost manager de restaurante mici din Germania, proprietarul Lian Sports are o influență incredibilă în fotbalul modern.

Un tip care urăște să fie fotografiat, Abdilgafar Ramadani este un impresar macedonean de origine albaneză care locuiește acum în Palma de Mallorca.

Agentul este consilierul neoficial pe probleme de transferuri la Fiorentina, clubul care l-a achiziționat în această vară pe Ianis Hagi, dar influența lui Ramadani se întinde din România până în Germania.

screen shot 2016 11 29 at 10.43.42

Fali Ramadani, agentul care urăște să fie fotografiat. Agentul de casă al Academiei Hagi, Pietro Chiodi, lucrează pentru el. Sursă: Captură YouTube

Controversa și Ramadani merg mână în mână.

În 2003, numele său a apărut într-o anchetă a procurorilor germani împotriva fraților albanezi Burim și Bashkim Osmani, imigranți în Germania în anii 70.

Asociat cu crima organizată din mai multe orașe germane, clanul Osmani a luat credite negarantate de peste 70 de milioane de euro de la Volksbank Lauenburg, în Germania. Frații au folosit o parte din bani într-un proiect rezidențial ilegal la Skopje, Macedonia, poreclit “Zidul chinezesc”.

Ramadani însuși a luat un împrumut de un milion de euro de la aceeași bancă în ciuda faptului că el și soția sa, Sabine, aveau adeverințe de venituri anuale care totalizau doar 35.000 de euro.

Potrivit presei macedonene, Ramadani și frații Osmani erau “investitorii germani” din spatele companiei Lian LBO Engineering LLC care a fost implicată într-un scandal imens la Skopje, după ridicarea unui clădiri grandioase în parcul Gradski din oraș.

Bucata de pământ a fost inițial cumpărată cu un preț mic de la autorități de președintele clubului Vardar Skopje, Borce Riseski, cu intenția de a construi o parcare pentru clubul sportiv. Peste noapte, garajul s-a transformat într-o clădire cu cinci etaje, iar Riseski a vândut 20 la sută din proiect către Lian LBO, motivând lipsa de fonduri.

În timp ce publicul cerea demolarea clădirii, jurnaliștii de la Skopje au scris despre amenințări cu moartea primite de un ministru.

3.100.000 €este comisionul uriaș încasat de Ramadani în urma transferului ciudat al lui Nemanja Radonjic (fost jucător și la Academia Hagi) de la Empoli la AS Roma

Ramadani a fost chestionat de procurori și a negat că a pus presiune sau a mituit funcționari de stat pentru a primi autorizația de construire. Cazul s-a încheiat cu condamnarea partenerului său de afaceri, Riseski, împreună cu un funcționar de la primăria Skopje.

Construcția s-a oprit, investitorii au fost nevoiți să dărâme ultimul nivel și mansarda clădirii, apoi au vândut apartamentele. Presa a scris că Ramadani a primit 25 de milioane de euro după vânzarea părții sale către omul de afaceri german Siegfried Greve.

La fel ca Zahavi, Ramadani este conectat și în mediul politic. Unul dintre asociații săi în două companii din Albania este un anume Damir Fazlic, care lucrează pentru un grup puternic de lobby politic de la Washington, BGR Group, și care susține că a fost implicat în 11 campanii electorale în țări din estul Europei.

ramadani brothers

Anii 80. Fali Ramadani (stânga), fratele său, Rauf, actualmente politician în Macedonia care promovează interesele BGR Group, și nepotul său, Arzen, ajuns impresar. Sursă: Facebook

Numele lui Fazlic a apărut și în România în scandalul “băieților deștepți din energie”. 

Jurnaliștii au descoperit legăturile de afaceri controversate dintre el și fiul lui Gheorghe Ștefan, fostul primar din Piatra Neamț și fostul președinte al clubului de fotbal Ceahlăul, într-un offshore din Cipru.

Unde a ajuns Rednic. Mouscron, jucăria lui Zahavi

Apollon Limassol are o relație strânsă cu Royal Excel Mouscron, un club mic din prima ligă belgiană care l-a numit recent antrenor pe românul Mircea Rednic.

Trei jucători de la Apollon sunt în acest moment împrumutați la Mouscron: argentinianul Valentin Viola, sârbul Luka Stojanovic și românul Cristian Manea.

Un alt patrulea fotbalist, Fabrice Olinga, a trecut pe la Apollon înainte de a ajunge în Belgia.

Camerunezul a venit și în România, la Viitorul. Povestea lui ciudată poate fi citită aici.

Zahavi dirijează destinul lui Olinga.

Tot el deține clubul Mouscron.

În vara lui 2015, o companie din Malta, Gol Football Malta Limited, a salvat echipa, injectând 2,5 milioane de euro, cu promisiunea unei investiții ulterioare de 6 milioane de euro. În spatele companiei se află aceiași oameni misterioși reprezentați de Zahavi.

În mai 2016, Gol Football Malta a vândut clubul Mouscron pentru suma ridicolă de 10 euro unei alte companii malteze, Latimer International Limited, deținută de nepotul lui Pini Zahavi, Adar Zahavi.

Adar și fiul lui Pini, Gil, sunt membri în consiliul de administrație de la Mouscron.

rednic

Mircea Rednic, proaspăt numit antrenor la clubul lui Pini Zahavi. Sursă: L'Avenir

Întrebat despre modul în care Zahavi controlează cluburile Mouscron și Apollon, un agent a declarat pentru Gazeta Sporturilor:

“Astea sunt doar cluburile de care presa are habar”.

Limitele rețelei lui Zahavi nu pot fi deocamdată detectate. Singura certitudine este că Apollon Limassol investește zeci de milioane de euro în fotbaliști tineri de hârtie pe care îi plimbă prin Europa sub nasul FIFA.

În acest timp, fotbaliștii reali aflați în lotul clubului cipriot ajung curent în situația de a nu-și primi salariile cu lunile.

Este o realitate din rețeaua lui Pini Zahavi.

Bazat pe documente Football Leaks obținute de revista germană Der Spiegel și oferite spre cercetare către European InvestigativeCollaborations.

Comentarii (7 ) Adaugă comentariu

jalabert  •  15 Decembrie 2016, 13:50

asta e fotbalul sportul kokalarilor pentru kokalari.

of_cati_incapabili  •  15 Decembrie 2016, 10:41

Invata sa scrii...

nea_vanea.60  •  15 Decembrie 2016, 10:40

pur si simplu infiorator!

Vezi toate comentariile (7)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase