FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - PETROLUL

VIDEO + FOTO Dinamo a ratat victoria în minutul 90+13. Gicu Grozav, gol dintr-un penalty controversat dictat de Feșnic + clasamentul

Dinamo - Petrolul, etapa a doua, play-out Superliga (foto: Cristi Preda/GSP) +24   FOTO
Dinamo - Petrolul, etapa a doua, play-out Superliga (foto: Cristi Preda/GSP)

Articol de , , , - Publicat luni, 01 aprilie 2024 22:32 / Actualizat marti, 02 aprilie 2024 13:50

Dinamo a remizat cu Petrolul, scor 1-1, în etapa a doua din play-out-ul Superligii. Gicu Grozav a egalat în minutul 90+13, dintr-un penalty controversat.

Cronică de George Nistor: Dinamo - Petrolul 1-1 » Copii, răbdarea e totul în viață, chiar dacă uneori spulberă visul de-o seară!

Pe o vreme caldă ca de început de vară, Dinamo și Petrolul s-au înfruntat într-un cadru fonetic atipic, cu voci triluite, dar pure. În tribune, părinți, bunici și urale de pici.

Și ai oaspeților au avut brigadă, chiar dacă „mai de gimnaziu”, deci ceva mai sincronizați... fără a fi nevoie de un semn de comparație, important e că torțele au rămas în penar.

Chiar dacă „lupii galbeni” și-a arătat colții, pe alocuri, în startul de meci, cu câteva incursiuni urmate de șuturi bine scoase de Golubovic, Dinamo a fost cea care și-a propus să atace, deși conexiunile nu se văd în multe dintre momente.

Dinamo cu posesia, Petrolul cu prevenția

Pentru că multe începuturi de meci nu au fost bune pentru „câini” de-a lungul sezonului, Zeljko Kopic a mizat mult pe zone bine acoperite, inclusiv în ofensivă, astfel că și-a trimis echipa sus, încă din primele minute.

Pe fondul unor indicații răspicate ale lui Florin Stângă, care solicită insistent prevenție, în minutul 39, Gabriel Moura, „moțat” de o ciocnire într-un duel, înscrie primul său gol în România, din 2017, de când Sepsi l-a transferat de la Gil Vicente.

Milanov - Politic, „arc” peste apărare

În partea a doua, gazdele parcă au ascultat de antrenorul advers, așa că au trecut în apărare, în încercarea de a surprinde pe contraatac.

A fost și meciul portarilor: Lukas Zima și Adnan Golubovic s-au întrecut în plonjoane și intervenții salvatoare, în repetate rânduri, la acțiunile lui Milanov, care pătrunde exemplar în anumite situații, simte spațiile, respectiv Valentin Țicu, cel mai periculos jucător al Petrolului.

În minutul 72, nou-intratul Diomande îi completează cu încă o ocazie care s-a auzit, cel mai probabil, până la Sala Dinamo, unde „artizanii” suspendării și-au urmărit „indoor” favoriții.

Deși nu atacă intens pe flancuri, ci mai mult pozițional, jocul lui Dinamo pare construit pe cele două extreme din sistemul 4-3-3, implementat de croat pentru goluri care să salte în clasament. Georgi Milanov și Denis Politic sunt esențali și capete de fază atunci când Abdallah pivotează.

Desigur, nu și în registrul în care echipa lor trebuie să se apere. Spre final, oaspeții mută în flancul drept construcția, dar Irobiso și Huja trec pe lângă egalare.

Domnule Feșnic, copiii au oră de somn!

Dinamo - Petrolul a fost și unul dintre acele meciuri în care sistemul VAR are nevoie de o „repriză” separată, doar a lui, pentru a analiza fazele tendențioase de joc. În prelungiri, Amzăr produce un fault la Musi într-un moment care nu anunța foarte multe.

După aproape 9 minute de telecomunicație, Horațiu Feșnic se îndreaptă pentru a vedea imaginile, la marginea terenului. Gicu Grozav înscrie fără probleme, din penalty, spre bucuria puștilor „galbeni” din peluză, dar și pentru o nouă săptămână în care se va practica „moviola” românească, o noțiune pe care fotbalul mare a ajuns să o rezolve în câteva secunde. Acesta e decalajul.

Se termină 1-1, iar Dinamo ratează urcarea în zona albă a ierarhiei, cea care, din când în când, de vineri și până luni, generează emoții la fiecare meci din play-out.

Notele GSP după Dinamo - Petrolul 1-1

Dinamo (3-4-3): Golubovic 7 - Patriche 6, Velkovski 6, Homawoo 6 - Moura 7, Gnahore 6, Pavicic 5 ('68 - Roșu - 6), Bordușanu 6 ('59 Amzăr - 4 ) - Milanov 7 (68 Iglesias - 6), Abdallah 6 (79' Edgar Ie -), Politic 7 (59' Gregorio -)
Rezerve: Răilean, Selmani, Ilic, Bani, D. Irimia, C. Costin
Antrenor: Zeljko Kopic 6

Petrolul (4-2-3-1): Zima 7 - D. Radu 6 (67' Dumitriu - 6), Papp 5, Huja 6, Țicu 6 - Seto 6 (57' Diomande - 5), Hanca 6 (67' Irobiso - 6) - Ișfan 5 (57' Musi - 6), Jair 6, Grozav 6 - Berisha 6 ('80 Bratu -)
Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Garutti, Meijers, Jyry, Răducan
Antrenor: Florin Stângă 6

Arbitru: Horațiu Feșnic 5 (Cluj Napoca). Asistenți Valentin Avram 6 (București), Alexandru Cerei (Cluj Napoca) 6.

FINAL. Dinamo - Petrolul 1-1

  • Pentru live și statistici, click AICI!
  • Au marcat: De Moura 39 / Grozav 90+13 (pen.)
  • 480 de spectatori au asistat la meci, majoritatea copii care au susținut Dinamo
  • Moura a marcat primul gol în carieră, la meciul cu numărul 135
  • Grozav a avut o ocazie uriașă în minutul 61. A fost singur la 12 metri și a tras plasat, dar Golubovic a scos incredibil de la colțul lung

Penalty controversat primit de Petrolul

+8 FOTO

Petrolul a primit penalty în prelungiri după consultarea VAR. Feșnic a dat 11 metri pentru Petrolul la duelul dintre Amzăr și Musi. Gicu Grozav a transformat fără emoții.

Cele mai tari imagini din meci

Dinamo - Petrolul, etapa a doua, play-out Superliga (foto: Cristi Preda/GSP)
Dinamo - Petrolul, etapa a doua, play-out Superliga (foto: Cristi Preda/GSP)
Dinamo - Petrolul, etapa a doua, play-out Superliga (foto: Cristi Preda/GSP)
Dinamo - Petrolul, etapa a doua, play-out Superliga (foto: Cristi Preda/GSP)
Dinamo - Petrolul, etapa a doua, play-out Superliga (foto: Cristi Preda/GSP)
+20 FOTO

Dinamo - Petrolul, echipele de start

Dinamo (3-4-3): Golubovic - Patriche, Velkovski, Homawoo - Moura, Gnahore, Pavicic, Bordușanu - Milanov, Abdallah, Politic
Rezerve: Răilean, Gregorio, Selmani, Iglesias, Ilic, Neagu, Bani, D. Irimia, N. Roșu, Amzăr, Ie, C. Costin
Absenți: -
Antrenor: Zeljko Kopic

Petrolul (4-2-3-1): Zima - D. Radu, Papp, Huja, Țicu - Seto, Hanca - Ișfan, Jair, Grozav - Berisha
Rezerve: Eșanu, Bălbărău, Garutti, Meijers, Dumitriu, Diomande, Jyry, M. Bratu, Musi, Răducan, Irobiso
Absent: Doua (accidentat)
Antrenor: Florin Stângă

Stadion „Arcul de Triumf”
Arbitru Horațiu Feșnic (Cluj Napoca). Asistenți Valentin Avram (București), Alexandru Cerei (Cluj Napoca)
Arbitru VAR Radu Petrescu. Asistent VAR Radu Ghinguleac (ambii din București)

Fani ai lui Dinamo, în afara stadionului

Mai mulți fani ai lui Dinamo sunt în fara stadionului „Arcul de Triumf”, de unde urmăresc partida printr-un spațiu cu vedere la teren. Ei sunt păziți de jandarmi.

Dinamo a ratat victoria în minutul 90+13. Gicu Grozav, gol dintr-un penalty controversat dictat de Feșnic + clasamentul

UPDATE ora 20:10. Și Petrolul are fani copii la meci

Și Petrolul va fi susținut de copii la meci. Ei sunt organizați bine, bat din palme în același ritm.

UPDATE ora 19:55. Copiii au intrat pe stadion

Copiii au intrat pe stadion și stau la Trinuna 1. Ei flutură steaguri, sar și strigă.

Dinamo a ratat victoria în minutul 90+13. Gicu Grozav, gol dintr-un penalty controversat dictat de Feșnic + clasamentul

UPDATE ora 19:50. Fiul lui Nicu Grameni va fi crainic

Nicu Grameni va fi crainicul de la sala Dinamo în timp ce fiul său, Mario, va fi crainic pe „Arcul de Triumf”. Totul a fost gândit datorită faptului că în tribunele de pe „Arc” vor fi numai puști, altfel și-au dorit să pună o voce tânără pe postul de crainic.

UPDATE ora 19:40. Marius Alexe a venit și el la meci

Marius Alexe, fostul jucător de la Dinamo, a venit la meci cu copiii de la academie, acolo unde lucrează.

UPDATE ora 19:35. Soția lui Hanca a venit la meci cu fiul

Dinamo a ratat victoria în minutul 90+13. Gicu Grozav, gol dintr-un penalty controversat dictat de Feșnic + clasamentul
Andreea Hanca, alături de Zian

Andreea Hanca, soția lui Sergiu Hanca, a venit la meci cu unul dintre copii, Zian, care e îmbrăcat în tricoul al-roșu al Cracoviei, fosta echipă a lui Sergiu.

Hanca e titular la Petrolul în meciul de pe „Arcul de Triumf”.

UPDATE ora 19:15. Andrei Nicolescu, asaltat de micii suporteri

Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
+13 FOTO

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, s-a întâlnit cu copiii care au venit să îi încurajeze pe jucători. Micii fani au bătut palma cu oficialul lui Dinamo și l-au întrebat dacă pot sta pe teren.

UPDATE ora 19:05. Tot mai mulți copii vin să susțină Dinamo

Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
Copiii au încurajat-o pe Dinamo la derby-ul cu Petrolul (foto: Carmen Dumitru/GSP)
+13 FOTO

Tot mai mulți copii au început să se strângă înainte de meci. Aceștia au venit echipați cu tobe și portavoce. Zona în care vor sta se va numi „PCH Junior”.

Când a venit autocarul celor de la Petrolul, copiii au început să strige: „Pe vânt, pe ploaie, Petrolul ia bătaie”. La intrarea în stadion, copiii sunt verificați de autorități.

UPDATE ora 18:55. Dinamo a venit cu „cursă ocazională”

Pentru că autocarul lui Dinamo e în revizie, „câinii” au venit la stadion cu o „cursă specială”. Aceștia au fost așteptați de copiii care vor asista la meci. Nu vor fi fani adulți, după decizia Comisiei de Disciplină de a-i suspenda terenul lui Dinamo

Dinamo - Petrolul, cele mai interesante informații înaintea meciului:

Dinamo și Petrolul s-au mai întâlnit de 94 de ori în principala competiţie internă, de 54 de ori s-au impus bucureştenii, de 21 de ori au câştigat prahovenii, iar de alte 19 ori au remizat. Palmares cu Dinamo gazdă: 47 de meciuri - 34 victorii Dinamo - 7 remize - 6 succese Petrolul.

Cinci victorii, trei remize şi şapte înfrângeri este palmaresul înregistrat de bucureşteni pe teren propriu în acest sezon. De partea cealaltă, prahovenii au câştigat două dintre cele 15 deplasări din ediţia actuală, iar de alte opt ori au terminat la egalitate.

  • Primul meci s-a jucat pe 24 august 1952, Flacăra-Dinamo 0-2, goluri Nicolae Nicuşor Dumitru şi Titus Ozon, ultimul câştigând la finele ediţiei respective titlul de golgheter, performanţă repetată şi în stagiunea următoare. Pe băncile celor două echipe s-au aflat două nume mari din perioada interbelică, Andrei Sepci (Petrolul), respectiv Iuliu Baratky (Dinamo).

  • Întâia remiză s-a înregistrat pe 6 iunie 1954, Dinamo-Flacăra 3-3. La Dinamo începuse era Angelo Niculescu, în timp ce la conducerea tehnică a oaspeţilor se afla legenda clubului, Ilie Oană.

  • 9 din cele 21 victorii din contul petroliştilor au fost obţinute cu Ilie Oană pe bancă.

  • Petrolul a cunoscut gustul victoriei abia în al 10-ea duel direct din campionat, în aprilie 1958, 1-0 la Bucureşti. Golul lui Gheorghe Dumitrescu avea să fie hotărâtor în câştigarea campionatului de către prahoveni, aceştia încheind sezonul 1957/'58 la egalitate de puncte cu CCA şi Ştiinţa Timişoara.

  • Cea mai mare diferenţă în Superliga României, de 3 ori 6-0 pentru Dinamo, în 1960, 1982 şi 1991, diferenţă pe care a mai realizat-o contra „lupilor" doar Electroputere Craiova în 1991/'92.

  • În partida din 1960 (21 noiembrie, Dinamo-Petrolul 6-0), Gheorghe Ene avea să marcheze 4 goluri, iar în meciul din 1991 (25 august, Dinamo-Petrolul 6-0), joc disputat în prima rundă, albanezul Demollari bifa debutul în fotbalul românesc, urmând a deveni în decembrie 1994, primul străin care a ajuns la 100 de partide în Superligă. Acesta a marcat atunci de două ori.

  • Petrolul este echipa care a oprit dominaţia singurei generaţii din istoria „câinilor" care a câştigat de 4 ori la rând titlul în România, cea din anii ’60. S-a întâmplat în 1965/'66, ediţie la finalul căruia ploieştenii cucereau campionatul pentru ultima dată.

  • 14 septembrie 1966, Petrolul-Dinamo 3-0 (triplă Mircea Dridea), al 2-lea succes al prahovenilor la 3 goluri diferenţă, cel mai mare pro-ploieşteni din istoria duelurilor directe. Primul s-a consemnat în iulie 1961, atunci când acelaşi Mircea Dridea şi-a trecut numele pe tabela la toate reuşitele gazdelor

  • Chiar dacă în următoarele decenii petroliştii nu au mai ţinut pasul cu dinamoviştii în lupta pentru trofee, confruntările dintre aceste două mari cluburi de tradiţie au fost de cele mai multe ori spectaculoase.

  • Pe 25 septembrie 2011, dinamoviştii au stricat „sărbătoarea" inaugurării noului stadion „Ilie Oană", după ce au câştigat cu 5-1 pe arena prahovenilor (Mitea / Moţi, Djakaridja Kone, Dănciulescu, Marius Niculae dublă). Antrenori erau Vivi Răchită, respectiv Liviu Ciobotariu.

  • Cea mai recentă dispută directă din campionat: 20 ianuarie 2024, Petrolul-Dinamo 1-0 (Jair Silva).

Citește și alte știri despre Dinamo - Petrolul:

EXCLUSIV Copiii vor juca rolul ultrașilor la meciul lui Dinamo, la Polivalenta din „Ștefan cel Mare” se strâng fanii. Ultimele informații despre eveniment

EXCLUSIV Are două trofee cu Dinamo, s-a apucat de antrenorat și anunță visul carierei: „Dar numai când voi fi pregătit”

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (124)
fero77
fero77  •  08 Aprilie 2024, 11:21

Daca pica iar spurcații in B, România toată petrece!!!!!!!!

danutcornel
danutcornel  •  05 Aprilie 2024, 19:44

mai daca castiga zecesbe titlul giginio nu va putea participa la festivitate ha ha ha

badeadorian
badeadorian  •  05 Aprilie 2024, 18:51
Postat de luciann pe 01 Aprilie 2024, 23:14

Salutare Badie! A fost bun parizerul?:)

Salutare .... acum am aflat rezultatul sondajului .... nu a fost bun !! :))

Vezi toate comentariile (124)
Comentează