OPINII  »  FCSB

Nu, FCSB n-are atacant

Alexandru Barbu, jurnalist GSP
Alexandru Barbu, jurnalist GSP

Articol de - Publicat miercuri, 24 aprilie 2024 23:41 / Actualizat miercuri, 24 aprilie 2024 23:48

Mai puțin despre Sepsi - FCSB 2-2, oricum campionatul e gata, mai mult despre Miculescu. Marcator la Sfântu Gheorghe, David e subiectul unui pariu propagat de conducerea roș-albaștrilor: „Avem atacant!”

„Am găsit atacant, pe David Miculescu”, „Dacă vin Alibec și Louis Munteanu? Mai vedem. David Miculescu este pentru mine mult superior tuturor atacanților români”. Afirmațiile sunt recente și le revin lui Gigi Becali, respectiv Mihai Stoica.

Începuturi cu multe zerouri

Miculescu părăsea Aradul în august 2022 pentru a semna cu FCSB. Oficial, Becali a plătit o sumă fabuloasă în schimbul lui, 1,7 milioane de euro. Neoficial, din 1.700.000 €, în jur de 500.000 au ajuns din nou în buzunarele patronului FCSB, adică partea deținută de David și de familia lui în contractul cu UTA. „O inginerie financiară”, cum singur a descris-o Becali.

Au trecut aproape doi ani de când Miculescu joacă la FCSB, următoarea campioană a României. Ni se spune obsesiv cât de bun e David în duelurile aeriene, la presing, cât de util este echipei și ce mare fotbalist va fi. A, încă un detaliu relevant în descrierile venite dinspre Berceni: Miculescu e cel mai apropiat prieten al lui Tavi Popescu. Superveste! Nu?

Un gol la 10,5 meciuri

Acum, faptele cu adevărat importante. Miculescu a bifat 84 de meciuri la FCSB în toate competițiile oficiale. N-a început nici măcar jumătate din aceste jocuri ca titular, doar 34. Câte goluri a marcat? 8. Concluzia? Miculescu are nevoie de 10,5 jocuri ca să înscrie o dată.

Până să devină golgheterul despre care vorbesc - sau țipă - specialiștii ocupați să-l vopsească în studiouri, Miculescu e o rezervă. Momentan, o investiție uriașă ratată, cu un randament slab și o prăbușire alarmantă în evaluarea de pe Transfermarkt: de la 1,5 milioane, cât valora, teoretic, în septembrie 2022, a coborât la borna de 800.000 €.

Nu, FCSB n-are atacant
David Miculescu, în Sepsi - FCSB / foto: Raed Krishan (GSP)

Miculescu nu e suficient

Cu Sepsi, Miculescu a intrat pe teren în minutul 19, după ce Coman s-a accidentat. A înscris în prima repriză - șut cu dreptul, piciorul mai slab, la „lung”, n-a avut nevoie de preluare. Iată că prezintă simptome de fotbalist.

În restul partidei, speranța fotbalului arădean nu a confirmat pariul conducerii. A fost invizibil. Pentru că „e leneș și nu-și dorește”, cum spune Darius Olaru? Posibil. În fond, de ce ar minți colegul lui? Dar până să afle dacă Miculescu are chef și calitate să devină fotbalist, FCSB e fugărită de presiunea obiectivului european.

Iar dacă nu vrea să clacheze din nou în competițiile continentale, FCSB are nevoie, printre altele, de cel puțin un atacant valoros. Mai ales că în iulie, la startul preliminariilor, Florinel Coman nu va lupta să-i califice pe roș-albaștri în grupe, ci să convertească rialul qatarez în euro.


Comentarii (23)
costelo
costelo  •  28 Aprilie 2024, 00:20

Asteptam articolul cu "Miculescule, m-ai invins"

FlashGordon
FlashGordon  •  27 Aprilie 2024, 21:26
Postat de concret pe 27 Aprilie 2024, 16:11

Hahah, ultima data cand am intalnit steaua ne-am batut j de ei pe Arena Nationala, umilindu-i cu 3-0. Nu exista steaua in prima liga repetent obez, pana si ciobanul spune asta.

aia cand bani a spus ca clona csa ii clona in liga a 2-a? tin minte. adica chiar voi ati spus ca este clona,jucatorul vostru emblema bani. ha ah ha.

concret
concret  •  27 Aprilie 2024, 16:11
Postat de FlashGordon pe 26 Aprilie 2024, 14:32

care Steaua? STEAUA BUCURESTI CAMPIOANA LUMII ESTI. echipa care v-a dat 10-0 in ultima voastra prezenta in liga 1 inainte de retrogradare. retrogradare placuta,chiar o meriti.

Hahah, ultima data cand am intalnit steaua ne-am batut j de ei pe Arena Nationala, umilindu-i cu 3-0. Nu exista steaua in prima liga repetent obez, pana si ciobanul spune asta.

Vezi toate comentariile (23)
Comentează