FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Șucu anunță că A GĂSIT antrenor, dacă Rapid prinde Europa! „Are Coverciano” » Reacția lui Șumudică la auzul veștii: „Așa îi doream și lui Bergodi”

Acționarii Rapidului, Dan Șucu și Victor Angelescu
Acționarii Rapidului, Dan Șucu și Victor Angelescu

Articol de - Publicat marti, 16 aprilie 2024 19:28 / Actualizat marti, 16 aprilie 2024 21:52

Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a făcut o declarație surprinzătoare, care ar putea bloca venirea în club a lui Marius Șumudică. Îi promite public lui Bogdan Lobonț (46 de ani), antrenorul interimar al formației, că va continua ca „principal” sezonul viitor în cazul în care va califica echipa în cupele europene!

Înfrângerea cu Sepsi OSK din etapa 4 a play-off-ului, 0-1, i-a fost fatală lui Cristiano Bergodi. Italianul a fost demis, acționarii Rapidului lăsând pregătirea echipei în seama lui Bogdan Lobonț, Adrian Iencsi și Ciprian Niță. Lobonț, până astăzi antrenor de portari la Rapid, va fi „vioara întâi”, principalul responsabil de pregătirea echipei în perioada următoare.

Dan Șucu le-a promis lui Lobonț și staff-ului acestuia că dacă vor califica echipa în cupele europene vor continua la Rapid și sezonul viitor!

Marius Șumudică a intrat în direct, după demiterea lui Bergodi: „Discut cu două echipe din Turcia, dar Rapid este tot ceea ce îmi doresc în lume!”
RAPID
Marius Șumudică a intrat în direct, după demiterea lui Bergodi: „Discut cu două echipe din Turcia, dar Rapid este tot ceea ce îmi doresc în lume!”

Dan Șucu: „Le promitem ferm lui Lobonț și staff-ului: vor continua dacă îndeplinesc obiectivul”

Promisiunea noastră fermă pentru Lobonț și staff-ul lui este că ei vor continua dacă îndeplinesc obiectivul, prezența în Europa.

Lobonț are Coverciano, a mai antrenat, are cunoștințe vaste de fotbal și cunoaște foarte bine clubul, este unul dintre cei mai apreciați români din fotbal în Italia, are relații extraordinare”, i-a transmis Dan Șucu jurnalistului Radu Naum, editorialist GSP și moderatorul emisiunii „Fotbal Club”, în cadrul căreia a fost redat mesajul.

Șucu a lăsat de înțeles că ia în calcul schimbări și la nivel administrativ, reiterând ideea că este nevoie de mai multă fermitate la club.

„Singura mea preocupare acum este să întăresc structura sportivă a clubului. Director sportiv, scouting, parte medicală, chiar și mai sus, președinte, chiar noi, acționarii. OK, Bergodi ca Bergodi, dar antrenorul și staff-ul sunt doar prestatori de servicii.

Nu e doar Bergodi de vină! Dacă a pierdut vestiarul, noi trebuia să fim acolo. Clubul este clientul, el este responsabil, el trebuie să intervină când lucrurile nu merg bine.

Trebuie mai multă fermitate, mai multă structură! Prea mulți băieți buni la ei acasă” a fost mesajul lui Șucu.

Șumudică a oferit o primă reacție, când a auzit de planul lui Șucu pentru Lobonț

Întrebat despre promisiunea pe care Dan Șucu i-a făcut-o lui Bogdan Lobonț, Marius Șumudică, antrenor care s-a declarat dispus să vină la Rapid, a afirmat:

„Nu pot să comentez discursul domnului Șucu. În primul rând pentru Rapid îmi doresc să-și îndeplinească obiectivul, nu doar pentru Lobonț, care mi-a fost coleg! Așa îi doream și domnului Bergodi. Când avea rezultate m-am bucurat, am cântat la momentul respectiv în favoarea echipei mele preferate”.

Calculele pentru cupele europene. Rapid este pe 5 în play-off

Cu 6 etape rămase în play-off, Rapid este a cincea, cu 28 de puncte, 3 sub a doua clasată, CFR Cluj. Doar primele două clasate sunt sigure de prezența într-o cupă europeană.

Dacă una dintre Oțelul, Corvinul Hunedoara și U Cluj câștigă Cupa, atunci locul 3 din play-off va disputa un baraj cu cea mai bună echipă din play-out pentru locul european. Dacă FC Voluntari va câștiga Cupa, atunci primele 3 din play-off se califică în Europa, iar echipa de pe 4 merge la barajul amintit.

Match Quiz FCSB - Rapid

Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!

Citește mai multe știri despre Rapid:

Anomaliile lui Cristiano Bergodi la Rapid » Cum au eșuat giuleștenii în sezonul cu investiții uriașe
RAPID
Anomaliile lui Cristiano Bergodi la Rapid » Cum au eșuat giuleștenii în sezonul cu investiții uriașe
„Jucătorii strâini împotriva celor români” » Cum a pierdut Bergodi vestiarul
RAPID
„Jucătorii strâini împotriva celor români” » Cum a pierdut Bergodi vestiarul

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (22)
TraianX
TraianX  •  17 Aprilie 2024, 20:57

sumudica nu e cel care declara ca Rapidul a murit pentru el, sau are mintea scurta.

baimareanul
baimareanul  •  17 Aprilie 2024, 08:03

Lobont a aratat cat este de priceput in mandatul de trista amintire de la ,,U" Cluj, cand a ,,reusit" sa rateze o promovare facila in chiar anul centenarului !

Piticu123
Piticu123  •  17 Aprilie 2024, 08:00

Vai de mama noastra,Lobont antrenor principal!!! Asta ne lipsea ca sa ne facem de tot de ras! Cei mai vinovati de situatia asta sunt Nico si Angelescu,ca pe Sucu il intelegem ca e paralel cu fenomenul asta numit fotbal.

Vezi toate comentariile (22)
Comentează