SPORTURI  »  TENIS  »  AMINTIRI DIN COPILĂRIE

Marius Copil despre cum era Crăciunul când era mic: "Timpul era altfel, neavând telefoane petreceam mai mult timp în familie"

Foto: Raed Krishan
Foto: Raed Krishan

Articol de , , - Publicat duminica, 23 decembrie 2018 09:00

Marius Copil și-a amintit cu plăcere de năzbâtiile pe care le făcea atunci când se întâlnea cu Moș Crăciun, dar și de felul în care se scurgeau momentele petrecute în familie.

Jucătorul de tenis român a atins anul acesta cel mai bun loc al carierei sale, 57. Dar isprăvile din 2018, cu două finale jucate la Basel și la Sofia, sunt deja istorie. Marius Copil e în toiul pregătirilor pentru sezonul următor. "De mult nu am mai avut un Crăciun acasă. În 2017 am avut unul special, ne-am strâns acasă la Horia Tecău, dar cu familia mea nu l-am mai făcut de foarte mult timp, cred că au trecut doisprezece sau paisprezece ani", a spus el. 

Viața din circuit i-a adus bucurii, dar și unele mici regrete. "E o dorință a sportivilor de a face Crăciunul cu familia și asta ne lipsește, mai ales că la noi se sărbătorește altfel decât la alții. Înseamnă că vrei să-l petreci la frig, să vezi zăpadă, să bei un ceai cald. Dar nu prea avem parte de asta, pentru că de obicei mergem la turnee, unde e cald. Eu încep sezonul la Doha, ei nici nu au Crăciun, o să treacă ziua și atât. Într-un final, terminăm și cu cariera și atunci când o să am familia mea, cu copii, o să fie diferit", a spus jucătorul în vârstă de 28 de ani.

Poveștile din copilărie apar și ele în discuție. "Când eram mai mic, ruga tata pe cineva să se îmbrace în Moș Crăciun și trebuia să spun poezii, mie nu-mi plăceau și ziceam să-și țină el cadourile dacă nu vrea să-mi dea fără să recit ceva. Eram un copil mai rău, dar era frumos, că ne strângeam cu toți, veneau verișori, era diferit. Mi se părea că timpul era altfel atunci, o săptămână dura mai mult, neavând nici telefoane sau alte chestii petreceam mai mult timp în familie, vorbeam mai mult, socializam altfel", și-a reamintit Marius.

 

Citește și:

A început proiectul italian la clubul din România » Fostul atacant al lui Inter prezentat azi ca antrenor: „Am văzut jucători de calitate”
Liga 2
A început proiectul italian la clubul din România » Fostul atacant al lui Inter prezentat azi ca antrenor: „Am văzut jucători de calitate”
Avem lista de rezervă a selecționerului României! Cele 4 nume de back-up pentru Euro 2024 + termenul pentru închiderea listei
Nationala
Avem lista de rezervă a selecționerului României! Cele 4 nume de back-up pentru Euro 2024 + termenul pentru închiderea listei
Caz incredibil în SuperLiga! » Și-a păcălit antrenorul că joacă pe alt post: „A fost pus de alții să-mi zică. Nu atingea mingea”
Superliga
Caz incredibil în SuperLiga! » Și-a păcălit antrenorul că joacă pe alt post: „A fost pus de alții să-mi zică. Nu atingea mingea”

Corina Caragea, abordată de un superstar la finala Champions League » Replica fotbalistului a șocat-o: „Poftim? Am crezut că nu văd și nu aud bine!”

„Am fost amenințată cu bătaia, ABUZATĂ și DOPATĂ fără să știu!” » O medaliată la Mondiale face acuzații ȘOCANTE pentru GSP: „Am fost idioată, sunt cel mai curat sportiv din România”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează