SPORTURI  »  TENIS  »  TRANSYLVANIA OPEN

Ana Bogdan - Rebeka Masarova 6-3, 6-7, 3-6. Iberica s-a calificat în semfinalele Transylvania Open

Ana Bogdan / Sursă foto: Facebook@ Transylvania Open
Ana Bogdan / Sursă foto: Facebook@ Transylvania Open

Articol de - Publicat vineri, 20 octombrie 2023 17:59 / Actualizat vineri, 20 octombrie 2023 22:52

Ana Bogdan (30 de ani, locul 73 WTA)  a fost învinsă de  iberica Rebeka Masarova (24 de ani, #67 WTA), scor 6-3, 6-7, 3-6, în ultimul sfert de finală de la Transylvania Open. 

Ana Bogdan - Rebeka Masarova, 3-6, 6-7 ,6-3

Ana Bogdan, aflată la ultimul turneu al sezonului, a avut parte de meciuri lungi și echilibrate în BT Arena. Nici cel din sferturi de finală nu a făcut excepție, unde a întâlnit-o pe Rebeka Masarova. Ana a fost condusă în primul set cu 3-1 de înalta jucătoare din Spania, dar a revenit și a reușit cinci game-uri consecutive în care a servit inteligent, a lovit câștigător mai mult de pe forehand și s-a impus după 43 de minute cu 6-3. 

Revenire și în setul al doilea cu același calm și cu loviturile sale curate a reușit revenirea și în partea a doua, atunci când Masarova prinsese încredere că poate împinge duelul în decisiv. Rebeka a condus cu 4-3, dar nu și-a putut ține serviciul, enervată un pic și de publicul care o susținea frenetic pe româncă. Ana și-a recuperat imediat break-ul și setul a intrat în prelungiri. 

Masarova a fost cea care a reușit să fie mai precisă și s-a impus cu 7-4 după 68 minute. Astfel, Ana era nevoită să joace al doilea meci consecutiv de trei seturi, după ce trecuse în turul al doilea de Nikola Bartunkova. A salvat o minge de meci Bogdan a început mai greu decisivul, parcă rămasă în tie-break, ea și-a cedat serviciul, iar Masarova conducea cu 2-0. 

Ana a revenit la 2-1, dar energia nu i-a mai ajuns și adversara sa a luat prim-planul și s-a dus la 4-1. Ana a luptat pe propriul serviciu și a reușit să facă 4-2. Încurajată de prietenul său și de sora sa, Ana a încercat să facă față serviciului ibericei, dar aceasta a găsit o treaptă superioară. 

Ea s-a impus până la urmă cu 6-3 în setul al treilea după 47 de minute, chiar dacă românca a salvat o minge de meci. În semifinale, la Cluj-Napoca, Rebeka Masarova se va duela cu Gabriela Ruse pe care nu a mai întâlnit-o până acum în circuitul WTA. Ana Bogdan încheie sezonul cu două trofee, unele de categoria WTA 125, ea impunându-se la Iași și Palermo.

Citește și alte știri din tenis: 

Nu doar Halep a fost ștearsă din clasamentul mondial » Un nou nume trebuie să o ia de la ZERO

Imagini emoționante la Transylvania Open, a izbucnit în plâns cu fiica în brațe: „Viața mea înseamnă mai mult decât un meci de tenis”

Citește și:

Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Liga Campionilor
Țeapă de milioane luată de UEFA » Unde a putut fi urmărită ilegal finala Ligii Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Liga Campionilor
Cei 4 jucători de la Real Madrid care au intrat definitiv în istoria fotbalului după finala Champions League
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL
Liga Campionilor
Reporterii GSP au surprins scenele tensionate de la porțile arenei Wembley » Ce s-a întâmplat la câteva minute după finala UCL

Bișnițarii își fac de cap la finala de Liga Campionilor » Reporterii Gazetei au surprins în detaliu modul lor de a acționa: metoda ingenioasă găsită prin care poliția nu poate interveni

Cu câți bani s-au ales Bettyshor și Roxana Țuțu, femeile bătute cu bestialitate de „Perversul de pe Târgu Ocna” în ring


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează