SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA NAȚIONALĂ / MASCULIN

Timișoara, egal pe terenul Stelei, Constanța pierde la Focșani!

Articol de - Publicat joi, 05 octombrie 2017 20:51

Etapa a 6-a a Ligii Naționale masculine a adus două rezultate de egalitate, dar și o mare surpriză în Moldova!

Derbyul etapei a 6-a, disputat la Chiajna între Steaua și Poli Timișoara, s-a încheiat la egalitate, 25-25. Gazdele au condus mai mult pe tabelă, s-au desprins la trei goluri, dar în partea a doua bănățenii au revenit și au avut chiar șansa să câștige. Meci bun pentru portarul Daskalovski, dar și pentru extremele Orbovici și Câmpan, în timp ce de la Steaua s-au remarcat Aslanian și Vujici.

Meci incredibil și la Odorhei acolo unde Dunărea Călărași a scos un rezultat de egalitate, 24-24, pe un teren unde se câștigă foarte greu.

Surpriza a venit la Focșani, acolo unde CSM a trecut de HC Dobrogea Sud Constanța, 21-19. Moldovenii au câștigat repriza a doua la 6 goluri, o repriză în care elevii francezului Christian Gaudin au marcat doar de 6 ori! De altfel, francezul ar putea să fie schimbat de la cârma "delfinilor", conducerea constănțeană fiind nemulțumită de evoluția echipei. Constanța are doar 7 puncte după 6 etape și e pe locul 10 în clasament!

Turda a trecut la pas de HC Vaslui, 33-20, iar Minaur Baia Mare continuă seria evoluțiilor bune, maramureșenii câștigând la Făgăraș, 27-24.

Rezultate etapa a 6-a

Poli Iași-CSM București 25-28
Dinamo București-CSU Suceava 31-26
HC Odorhei-Dunărea Călărași 24-24
Potaissa Turda-HC Vaslui 33-20
CSM Făgăraș-Minaur Baia Mare 24-27
CSM Focșani-HC Dobrogea Sud Constanța 21-19
Steaua București-Poli Timișoara 25-25

Clasament

1. Dinamo București 18p
2. Steaua București 13
3. Potaissa Turda 12
4. Minaur Baia Mare 12
5. HC Odorhei 10
6. Dunărea Călărași 10
7. CSM București 9
8. HC Vaslui 9
9. Poli Timișoara 8
10. Dobrogea Sud 7
11. CSU Suceava 6
12. CSM Focșani 6
13. CSM Făgăraș 3
14. Poli Iași 0

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează