SPORTURI  »  HANDBAL  »  RUSIA

Florentin Pera a câștigat primul trofeu la Moscova

Florentin Pera (primul din stânga) și trofeul câștigat la ȚSKA
Florentin Pera (primul din stânga) și trofeul câștigat la ȚSKA

Articol de - Publicat vineri, 20 august 2021 16:39 / Actualizat vineri, 20 august 2021 17:24

ȚSKA Moscova a câștigat Cupa Federației Ruse, echipa antrenorului român învingând în finală cu 28-26 pe Lada Togliatti

Florentin Pera, fostul antrenor al SCM Rm. Vâlcea, care pregătește în acest sezon campioana Rusiei, ȚSKA Moscova, a obținut cu noua sa echipă primul trofeu. 

ȚSKA Moscova a organizat Cupa Federației Ruse, la care au participat șase echipe. ȚSKA a câștigat în grupă 36-22 cu Kuban Krasnodar și a terminat la egalitate, 27-27, cu Astrahanocika Astrahan. În finală, echipa moscovită a trecut cu 28-26 de Lada Togliatti.

„A fost destul de greu pentru că jucătoarele venite de la Jocurile Olimpice, unde au obținut argintul cu naționala Rusiei, au făcut doar un antrenament cu restul echipei. Sunt și multe probleme medicale, încercăm să ne adaptăm și să trecem peste”, a declarat tehnicianul român. 

Daria Dmitrieva, căpitanul echipei, a anunțat că ia o pauză după participarea la Jocurile Olimpice. În aceste condiții, Florentin Pera va trebui să găsească soluții pentru a o înlocui pe una dintre cele mai importante jucătoare ale formației sale.

ȚSKA Moscova va debuta în campionat pe 29 august, cu Astrahanocika Astrahan, pe 3 septembrie, urmând să aibă loc prima confruntare cu marea rivală Rostov Don, în deplasare. Apoi, pe 11 septembrie, campioana Rusiei va debuta și în Liga Campionilor, în actualul sezon, într-un meci în Franța cu Metz Handball.

Naționala de handbal masculin a României are un nou selecționer! Ce obiectiv i-a fost stabilit

România și-a aflat grupa la Mondiale. Nu scăpăm de Norvegia nicicum!

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga

Lovit în cap cu un recipient din aluminiu, Novak Djokovic nu a participat la conferința de presă și a avut nevoie de îngrijiri medicale » Ce a provocat incidentul


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează