SPORTURI  »  CICLISM  »  TURUL ITALIEI FACE CURĂŢENIE

Contador nu e binevenit în Giro!

Articol de - Publicat sambata, 02 februarie 2008 00:00

RCS SPORT, societatea care organizează a 91-a ediţie a Turului Italiei, a făcut publică lista cu echipele invitate să ia startul pe 10 mai din Palermo.


Absenţele cele mai notabile sînt 4 echipe importante din ProTour asupra cărora încă planează suspiciuni grave privind dopajul. Astfel, Astana (cu Andreas Klöden şi tricoul galben din Turul Franţei, Alberto Contador), High Road (Marco Pinotti), Bouygues Telecom şi Crédit Agricole nu se vor putea bate pentru Maglia Rosa în 2008.

În schimb, în cursă şi-au făcut loc echipe din divizia Continentală: LPR Brakes, echipă din care face parte cîştigătorul de anul trecut, Danilo Di Luca, alături de alte 6 echipe importante ce au înscrise în rîndurile lor foşti cîştigători de tricouri distinctive în Marile Tururi (Diquigiovanni-Androni cu Gilberto Simoni, Barloworld cu Mauricio Soler).

Directorul RCS SPORT, Angelo Zomegnan, s-a folosit de noul statut semnat la Treviso, între UCI şi organizatorii de Mari Tururi (statut ce ridică "imunitatea" echipelor din eşalonul ProTour), pentru a-şi justifica decizia. De asemenea, el a precizat că toate acţiunile societăţii vor ţine cont de acordul semnat în octombrie la Paris, privind nou-înfiinţatul paşaport biologic.

21 de echipe alese pe criterii "de calitate, etică, faimă internaţională şi parteneriat tradiţional cu RCS SPORT" sunt considerate indicate să participe la competiţia din Cizmă. Acestea sînt: Ag2r - La Mondiale, Barloworld, Caisse d'Epargne, Cofidis, CSF Group Navigare, Serramenti PVC, Diquigiovanni - Androni Giocattoli, Euskaltel - Euskadi, Française des Jeux, Gerolsteiner, Lampre, Liquigas, LPR Brakes, NGC Medical - OTC Industria Porte, Quick Step, Rabobank, Saunier Duval-Scott, Silence-Lotto, Slipstream Chipotle - H30, CSC, Milram şi Tinkoff Credit. Lista este completată şi de un avertisment clar: "RCS îşi rezervă dreptul de a revoca oricînd orice invitaţie".

 

Cazul CONTADOR Deşi a folosit un argument de faţadă pentru a motiva neacceptarea lui Alberto Contador în Turul Italiei ("Contador nu a zis niciodată că îl interesează Turul Italiei, iar Levi Lepheimer a spus că îl va folosi drept antrenament pentru Turul Franţei"), acţiunea lui Zomegnan are conotaţii simbolice.

Excluderea lui Contador din Turul Italiei confirmă speculaţiile conform cărora rutierul spaniol nu ar avea loc nici in Turul Franţei. Patrice Leclerc, preşedintele ASO, a întărit ieri aceste zvonuri: "Cînd facem selecţia, nu luăm cicliştii individual, ci împreună cu echipele din care fac parte! Trebuie sa reflectăm bine în cazul lui Contador". Astana, echipa lui Johan Bruyneel este văzută ca o piază rea, după ce anul trecut a bulversat Le Tour prin scandalul ce l-a avut în centru pe kazahul Alexandr Vinokourov.

Exod la încă un club din Superligă: 7 jucători sunt OUT » Rapid, U și CFR Cluj luptă pentru mijlocașul rămas liber

Se pregătește o decizie epocală » FIFA este tentată să aprobe modificarea, fanii se revoltă!


Comentarii (4)
 •  02 Februarie 2008, 21:49

uite cum dispare seringa din ciclism :D

 •  02 Februarie 2008, 17:46

Felicitari Mitrut!!!

 •  02 Februarie 2008, 12:37

Articol plin de informatii.Bravo,Mitrut!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează