SPORTURI  »  ALTELE  »  

David Popovici după ce și-a încheiat evoluția la Campionatele Naționale: „Sunt mulțumit!”

David Popovici în acțiune FOTO Raed Krishan
David Popovici în acțiune FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat sambata, 20 aprilie 2024 22:13 / Actualizat sambata, 20 aprilie 2024 22:14

David Popovici (19 ani) a câștigat patru titluri naționale, și-a îndeplinit baremul pentru Campionatele Europene, și-a stabilit cei mai buni timpi ai anului la 100 și 200 m liber, la Otopeni, iar de luni revine la antrenamente pentru a pregăti Jocurile Olimpice de la Paris.

David Popovici a terminat Campionatele Naționale cu o sesiune de autografe și poze, totul petrecându-se după cursa de 100 metri liber pe care a câștigat-o cu timpul de 47, 86 s.

„Sunt foarte bucuros că am coborât sub 48 de secunde. Era normal ca odată ce mă apropii de vară și se modifică puțin antrenamentele, să devin din ce în ce mai rapid. Mă bucur că am reușit chiar de acum, din aprilie, dar obiectivul principal a fost să mă calific pentru Campionatele Europene, ceea ce am și făcut”, a spus el.

Apoi a continuat: „Am văzut că sutimile s-au aliniat. O să mai tot cobor, dacă nu de la următoarea competiție, în două, în trei sau poate chiar la următoarea cursă. Dar nu-mi fac griji. Nici acum nu m-am gândit niciun pic la timp, ci pur și simplu la ce am eu de făcut. Adică stresându-te în legătură cu timpul nu te ajută cu absolut nimic. Înainte de cele mai bune curse ale mele nu m-am gândit niciodată la timp, la titlu. M-am gândit pur și simplu la ceea ce am exersat în fiecare zi la antrenament”.

46, 86 s este cel mai bun timpal lui David Popovici în proba de 100 de metri, reușită care a fost record mondial până în luna februarie

Scandal-monstru! 23 de înotători ar fi recurs la substanțe interzise, înainte de JO de la Tokyo. WADA, acuzată de mușamalizare
DOPAJ
Scandal-monstru! 23 de înotători ar fi recurs la substanțe interzise, înainte de JO de la Tokyo. WADA, acuzată de mușamalizare

David Popovici mulțumit de evoluția la Campionatele Naționale

David Popovici s-a impus la Campionatele Naționale în patru probe: 50 m liber (22, 27 s), 100 m liber, 200 m liber și 400 m liber. De care dintre aceste patru curse s-a bucurat cel mai mult? ”Cred că de cele de la 100 și de 200. Nu sunt cel mai mare fan al celei de 400, nu-mi place proba atât de mult. A fost o provocare pe care mi-a lansat-o antrenorul meu. Am înotat și la 50 de metri, unde cred că mi-am făcut al 2-lea sau al 3-lea cel mai bun timp al meu. Per total, sunt mulțumit”.

Duminică, în ultima zi a Campionatelor Naționale David Popovici nu va mai avea nicio probă, urmând a se odihni, iar de luni va reveni la antrenamente.

Până la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august), el va mai participa la etapa din Barcelona a concursului Mare Nostrum (29-30 mai) și la Campionatele Europene de la Belgrad (17-23 iunie).

Cât despre un titlu olimpic? „Îmi place să mă gândesc la asta, dar nu trebuie să o duc atât departe încât să cred că-mi va garanta fericirea sau îmi va rezolva toate problemele mele personale sau pe cele legate de înot. Deși e visul meu de când era copil, să cred că un aur olimpic m-ar face cel mai fericit om de pe pământ, înseamnă în același timp că dacă nu-l voi câștiga, voi fi cel mai nefericit. Indiferent de rezultat viața continuă”, a spus David Popovici.

Timpii lui David Popovici la Campionatele Naționale

  • 50 m liber -22, 27
  • 100 m liber – 47, 86
  • 200 m liber – 1:45,10
  • 400 m liber- 3:47,54

Citește și:

David Popovici: „Nu mi-a plăcut că recordul mi-a fost doborât, dar apoi m-am bucurat. Am simțit că mi s-a luat o greutate de pe umeri. Acum am din nou pentru ce să lupt”
ÎNOT
David Popovici: „Nu mi-a plăcut că recordul mi-a fost doborât, dar apoi m-am bucurat. Am simțit că mi s-a luat o greutate de pe umeri. Acum am din nou pentru ce să lupt”
Novak Djokovic nu va participa la turneul Masters de la Madrid
DECIZIE
Novak Djokovic nu va participa la turneul Masters de la Madrid

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (4)
MaxiP
MaxiP  •  22 Aprilie 2024, 19:58
Postat de neacaisa pe 22 Aprilie 2024, 19:24

mai ales ca sunt niste rezultate promitatoare care dau sperante sa vedem si macar 1-2 medalii la campionatele europene. ramane de vazut ce aduc celelalte echipe. in weekend a fost si un concurs in italia (city of jesolo) unde italia a aratat extraordinar si pare la ora asta mult peste noi, franta mai putin dar nu stiu daca a fost cu prima echipa. cu marea britanie si italia e greu sa ne batem dar vad o lupta deschisa pentru bronz.

PS: Franta a fost in mare cu participantele obisnuite, dar fara Dos Santos care face grosul, realitatea e ca Franta fara ea nu inseamna mare lucru, cu ea inseamna 3-4 puncte in plus. S-a vazut diferenta anul trecut, au terminat sub noi la Europene fara Dos Santos, in schimb au luat bronz mondial cu ea. Italia se pare ca arata fantastic chiar cu noutati in echipa, n-a fost de pilda Giorgia Villa si au batut se pare inclusiv Brazilia cu prima echipa, ceea ce pare sa le duca spre un obiectiv de mai mult decat o medalie pentru JO.

MaxiP
MaxiP  •  22 Aprilie 2024, 19:53
Postat de neacaisa pe 22 Aprilie 2024, 19:24

mai ales ca sunt niste rezultate promitatoare care dau sperante sa vedem si macar 1-2 medalii la campionatele europene. ramane de vazut ce aduc celelalte echipe. in weekend a fost si un concurs in italia (city of jesolo) unde italia a aratat extraordinar si pare la ora asta mult peste noi, franta mai putin dar nu stiu daca a fost cu prima echipa. cu marea britanie si italia e greu sa ne batem dar vad o lupta deschisa pentru bronz.

Nu stiu cat de serios ne putem gandi chiar la medalii, dar echipa prinde contur tot mai mult. Pe aparate e putin chestie de conjunctura, sper sa avem finaliste in primul rand la sarituri, barna si sol, la barna sau sol chiar 2 mi-as dori. Cu siguranta Sabrina e capabila sa confirme medalia de anul trecut la sol, poate chiar sa o imbunatateasca, in rest, depinde de executia din calificari a fiecareia pentru a prinde o finala, de acolo concursul e deschis, sportivele sunt echilibrate valoric. Pe echipe obiectivul ar fi top 5 zic eu, Italia si Marea Britanie sunt puternice, teoretic lupta pentru bronz e deschisa, totusi Franta, Olanda, poate chiar Germania par a avea argumente mai bune sa se bata pentru ea. Discutabil si Belgia daca vine cu Derwael. E un pluton intre 5-6 echipe, dupa cele 2 care pornesc ca favorite certe. Dar un top 5 cred ca ar fi un rezultat notabil. Eu sper ca si in clasamentul individual, fie si fara o finala propriu-zisa, sa clasam 2 fete in top 10, Ana Barbosu poate veni chiar in primele 5 daca nu rateaza nimic in calificari. Nu ma astept sa le depaseasca pe Dos Santos, Gadirova, D'Amato, am vazut ca a revenit si Becky Downie, mai sunt Derwael si Kovacs daca participa, dar poate sa se aproie de ele, un loc 5-7 ar fi incurajator. Echipa dupa mult timp arata cat de cat bine. De aici important e sa mergem tot spre progres.

neacaisa
neacaisa  •  22 Aprilie 2024, 19:24
Postat de MaxiP pe 22 Aprilie 2024, 11:46

Nu e la subiect, dar am o intrebare pentru GSP: despre gimnastica nimic? Doar cand e vorba de scandaluri, de nemultumiri legate ca nu sunt "doamnele de aur" antrenoare pe viata la loturile nationale si eventual in weekend o stire ca niciun baiat nu a prins vreo finala pe aparate la Europene? A fost stagiu de pregatire la Izvorani, s-a ales lotul pentru Europenele fetelor, a fost o competitie de luat in seama, pe astea de ce nu le mediatizam? Doar legat de copiii care sa maltrateaza prin cantonamente (ca si cum in alte sporturi, ce sa vezi, copiii sunt toti modele pentru societate), legat de rezultate nimic? Ca sunteti cu gura mare cand vine vorba de alte teme si cand va treziti dupa 20 ani ca au scazut performantele, dar in rest nimic. Frumos!

mai ales ca sunt niste rezultate promitatoare care dau sperante sa vedem si macar 1-2 medalii la campionatele europene. ramane de vazut ce aduc celelalte echipe. in weekend a fost si un concurs in italia (city of jesolo) unde italia a aratat extraordinar si pare la ora asta mult peste noi, franta mai putin dar nu stiu daca a fost cu prima echipa. cu marea britanie si italia e greu sa ne batem dar vad o lupta deschisa pentru bronz.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează