Comentarii (16)
balotelli
balotelli  •  25 Martie 2023, 19:21
Postat de observator_federal pe 25 Martie 2023, 19:00

Pe stadionul "Tineretului", în 14 mai 1979, Universitatea Craiova a demolat Steaua, administrându-i un incredibil 10-0! Partida s-a jucat pe stadionul, în prezenţa a 3000 de spectatori şi – în ciuda ploii – a consemnat poate cea mai ruşinoasă înfrăngere din istoria Stelei. Meciul s-a desfășurat în cadrul primei şi singurei(!) ediţii a "Cupei FRF" (cu prilejul aniversării a şapte decenii de la înfiinţarea Federaţia Română de Fotbal). Competiția a avut caracter OFICIAL, a angrenat toate echipele din Divizia, câştigătoarea urmând să reprezinte România în competiţia balcanică intercluburi!! Pentru că echipa clanului a suferit o mare umilință, această competiție s-a încercat a fi ștearsă din istoria fotbalului nostru, DAR DACĂ ÎȘI RESPECTĂ BLAZONUL, FRF va trebui să restabilească adevărul istoric!! Un monument in amintirea victoriei istorice ar satisface orgoliul oltenilor #i ar păstea vie amintirea protagoniștilor. Marcatorii au fost: Cârţu (min. 10 şi 24), Irimescu (min. 42 din penalty, 44, 55 şi 79), Donose (min. 61), Crişan (min. 73 şi 76) şi Beldeanu (min. 81). De menţionat că din cauza convocărilor la Națională, de la gazde au lipsit Lung, Balaci, Marcu, Ştefănescu, Purima şi Cămătaru, iar de la Steaua jumătate de echipă, din prima garnitură fiind prezenţi portarul Necula Răducanu – care a încasat din toate poziţiile!!– Florin Marin, Aelenei şi Năstase, în timp ce antrenor era Gheorghe Constantin.

Deci tu povestești tineretului că erau zecesebe încă din '79?! Frumos. :-))) Ce alte secrete mai ascunzi, Marcele? Dă repede din casă,... până nu te găsește Grădinescu! :-)))

observator_federal
observator_federal  •  25 Martie 2023, 19:00

Pe stadionul "Tineretului", în 14 mai 1979, Universitatea Craiova a demolat Steaua, administrându-i un incredibil 10-0! Partida s-a jucat pe stadionul, în prezenţa a 3000 de spectatori şi – în ciuda ploii – a consemnat poate cea mai ruşinoasă înfrăngere din istoria Stelei. Meciul s-a desfășurat în cadrul primei şi singurei(!) ediţii a "Cupei FRF" (cu prilejul aniversării a şapte decenii de la înfiinţarea Federaţia Română de Fotbal). Competiția a avut caracter OFICIAL, a angrenat toate echipele din Divizia, câştigătoarea urmând să reprezinte România în competiţia balcanică intercluburi!! Pentru că echipa clanului a suferit o mare umilință, această competiție s-a încercat a fi ștearsă din istoria fotbalului nostru, DAR DACĂ ÎȘI RESPECTĂ BLAZONUL, FRF va trebui să restabilească adevărul istoric!! Un monument in amintirea victoriei istorice ar satisface orgoliul oltenilor #i ar păstea vie amintirea protagoniștilor. Marcatorii au fost: Cârţu (min. 10 şi 24), Irimescu (min. 42 din penalty, 44, 55 şi 79), Donose (min. 61), Crişan (min. 73 şi 76) şi Beldeanu (min. 81). De menţionat că din cauza convocărilor la Națională, de la gazde au lipsit Lung, Balaci, Marcu, Ştefănescu, Purima şi Cămătaru, iar de la Steaua jumătate de echipă, din prima garnitură fiind prezenţi portarul Necula Răducanu – care a încasat din toate poziţiile!!– Florin Marin, Aelenei şi Năstase, în timp ce antrenor era Gheorghe Constantin.

emilian_din_iasi
emilian_din_iasi  •  25 Martie 2023, 18:48

Cum se poate asa ceva????????????? Astia isi bat joc de Iasi !!!!!!!!!!!!!!! Baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa chiar nu aveti pic de bun simt ma?????????? La Iasi nu faceti nimic si la olteni va apucati deja de al doilea stadion nou???????????????? NCREDIBIL !!!!!!!!!! N E S I M T I R E !!!!!!!!!!!!

Sorin56
Sorin56  •  25 Martie 2023, 18:46

În sfârșit, un oraș din Romania a rezolvat toate problemele stringente: drumuri, termoficare, școli, spitale și câte or mai fi. Prin urmare este chiar logic să construiască un nou stadion, în perspectiva transformării urbei într-un adevărat Eldorado al sportului mondial și chiar interplanetar. Și acum serios, SĂ VĂ FIE RUȘINE pentru modul în care prăduiți această țară nefericită.

craiova007
craiova007  •  25 Martie 2023, 18:40

Pai si cu Sala Polivalenta care e fix peste drum ce facem? Ambele par a avea aceeasi utilitate.

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  25 Martie 2023, 18:37

...un articol interesant ...de 30 de ani se chinuie primaria sa demoleze stadionul vechi si sa construiasca unul nou .,.peste inca 30 de ani vreau un nou articol despre stadionul Tineretului ...

Comentează