SPORTURI  »  ALTELE  »  TRAGEDIE

Marea floretistă Ana Pascu, dublă medaliată la Jocurile Olimpice și fostă șefă a scrimei românești, a murit la vârsta de 77 de ani

Ana Pascu, președinta de onoare a Federației Române de Scrimă, a murit astăzi, la vârsta de 77 de ani.
Ana Pascu, președinta de onoare a Federației Române de Scrimă, a murit astăzi, la vârsta de 77 de ani.

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 aprilie 2022 23:01 / Actualizat joi, 07 aprilie 2022 09:18

Ana Pascu, președinta de onoare a Federației Române de Scrimă, a murit astăzi, la vârsta de 77 de ani. Tragica veste a fost transmisă de COSR. 

Numele Anei Pascu a fost echivalent cu performanța în floreta românească. A reprezentat țara la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice, câștigând două medalii de bronz. La Campionatele Mondiale a urcat de 7 ori pe podium: aur cu echipa la Havana 1969, argint la echipe 1970 și de cinci ori a luat bronz, în 1967, 1971, 1973, 1974, 1975.

După ce și-a încheiat activitatea ca sportivă s-a dedicat administrației și a condus Federația Română de Scrimă între 1982 și 2013, apoi a devenit președintă de onoare. A ocupat funcții înalte și la nivelul forului internațional, ea retrăgându-se luna trecută din funcția de vicepreședinte al Federației Internaționale.

Marea doamnă a floretei românești suferise un accident vascular cerebral hemoragic chiar în ajunul Crăciunul trecut. În luna martie a acestui an, și soțul fostei mari sportive, doctorul Alexandru Pascu, a decedat. Cei doi trăiau cu o durere imensă în suflet. Pe 11 noiembrie 2015, Alex Pascu, fiul lor, a murit ca urmare a rănilor suferite în incendiul din Colectiv. Alex era basistul trupei Goodbye to Gravity.

Federația Română de Scrimă, omagiu pentru Ana Pascu

„Eroii cu mască nu mor niciodată! Doamna Ana Pascu va trăi prin oamenii pe care i-a inspirat și prin tot ceea ce a lăsat moștenire scrimei și sportului românesc, scrimei mondiale. Dumnezeu să o odihnească în pace! Prin tot ceea ce ne lasă moștenire, prin tot ceea ce a sădit în noi, emoții și clipe de neuitat, Ana Pascu va trăi prin fiecare generație care va ajunge să facă performanță pentru România. 

Eroii cu mască inspiră și motivează atemporal, iar misiunea noastră, a celor din Federația Română de Scrimă, e tocmai de a păstra și duce mai departe povestea lor. Erou cu mască, Ana Pascu a cunoscut succesul și gloria. Este exemplul unui sportiv dedicat, un caracter puternic, un om echilibrat, un om pentru care echipa a însemnat totul. 

Cariera remarcabilă de sportiv a fost urmată de una impresionantă ca președinte de Federație, vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și vicepreședinte al Federației Internaționale de Scrimă. Decenii la rând, Ana Pascu a creat strategia scrimei românești și dezvoltarea acesteia. Ana Pascu a condus Federația Română de Scrimă între 1982 -2013, record de longevitate în România, timp în care s-au cucerit 134 de medalii: 9 la Jocurile Olimpice, 57 la Campionatele Mondiale și 68 la Campionatele Europene. 

La nivel internațional, Ana Pascu a fost membră a Comisiei de Regulament FIE, între 1984-1988, a Comisiei de Arbitraj FIE, între 1988-1996, a Comitetului Executiv FIE, între 1996-2004 și vicepreședinte al FIE, între 2004-2021. Ana Pascu și-a dedicat toată viața scrimei, a pus pasiune în ceea ce a făcut. Noi toți i-am fost alături când viața i-a răpit fiul după incendiul de la Colectiv. De azi, Alex, mama și tata sunt împreună.... 

Federația Română de Scrimă transmite condoleanțe familiei, surorii sale, celor apropiați! Eroul cu mască, Doamna Ana Pascu va rămâne mereu în amintirea noastră, a celor care iubesc scrima și sportul românesc. Drum lin, Doamna Ana! Odihniți-vă în pace!”, a fost mesajul transmis de Federația Română de Scrimă. 

Exod la încă un club din Superligă: 7 jucători sunt OUT » Rapid, U și CFR Cluj luptă pentru mijlocașul rămas liber

Se pregătește o decizie epocală » FIFA este tentată să aprobe modificarea, fanii se revoltă!


Comentarii (2)
octavianus
octavianus  •  07 Aprilie 2022, 11:26

O mare DOAMNA si un om minunat, drum lin si cine stie poate veti gasi o lume mai buna.

Steaua_inseamna_CSA
Steaua_inseamna_CSA  •  07 Aprilie 2022, 00:07

O mare doamnă, ultimii ani i-a trăit într-o cruntă durere, după ce și-a pierdut fiul la Colectiv. Dumnezeu să o odihnească!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează