25 comentarii. Scrie și tu!

VIDEO+FOTO Reportaj tulburător! Cristi Coroian, fostul atacant al lui CFR Cluj, reînvață să meargă și să vorbească după atacul cerebral suferit: „Tă-nă-ta-te!”

Pe 22 iulie 2015, fostul atacant de la CFR Cluj și Bistrița, Cristi Coroian, suferea un atac cerebral în timpul unui antrenament la Metalurgistul Cugir, echipă pe care o pregătea în L3. Avea 42 de ani. Azi, după 4 ani, Coro e etalonul unei recuperări remarcabile și luptă în continuare pentru a-și recăpăta complet mersul și aptitudinile de a vorbi, a citi și a scrie

Articol de ,
Miercuri, 24 Aprilie

 



Cuprins
Clipele teribile de dinaintea și de după accident
În ce fază se află cu recuperarea, după 4 ani: „Sper să dau iar cu piciorul în minge”
Interviu cu soția fostului fotbalist, Roxana: „Cristi avea din naștere o gaură în inimă”
Imagini video și foto tulburătoare din clinica unde face recuperarea

Scrisoare din a doua mea viață

"Salut! Sunt Cristi Coroian, am 46 de ani și o frumoasă carieră de jucător în spate. N-ai cum să nu fi auzit de mine! N-am fost Hagi, Răducioiu sau Mutu, dar nici n-am trecut prin fotbalul românesc ca gâsca prin apă. Am muncit, am pus osul, am transpirat, am plâns, am marcat, am ratat, m-am bucurat, am căzut, m-am ridicat de fiecare dată.

Am tras și pentru CFR, și pentru "U" Cluj, și pentru Progresul, și pentru Bistrița lui nea Jean. N-ai uitat că am ajuns cu băieții din Gruia până în finala Intertoto în 2006, când bravul Dorinel era și pe teren, și pe bancă, nu? Mă ia și acum cu furnicături dacă-mi aduc aminte că, pe traseu, am dat golul calificării în templul "San Mames", la loviturile de departajare cu Bilbao. Erau 20.000 de oameni în tribune ca să ne mănânce de vii, dar nu mi-a tremurat deloc piciorul când i-am trimis la plimbare. Și ce dacă îl aveau căpitan pe Guerrero?

L-am iertat pe Bornescu!

Am executat-o apoi și pe St. Etienne, chiar la ea în bătătură. Ce tipi faini aveam printre colegi! Jula, Minteuan, Adi Anca, Tili-gol! În fine, am devenit nostalgic. Mi-e dor și de vremurile în care mă băteam pentru titlul de golgeter al Ligii 1, numai Gigel Bucur și Daniel Niculae m-au depășit în 2005. Îmi pare rău doar că n-am prins nicio selecție pentru România, deși nea Piți m-a convocat o dată, și am ratat "la mustață" titlul cu FC Național în '97.

coroian bornescu

Aaa, și încă ceva! Transmiteți-i lui Pepe Bornescu că l-am iertat fiindcă mi-a rupt patru coaste și mi-a perforat un plămân la Craiova - Bistrița în 2007. El și-a luat șase etape de suspendare, eu am stat șase luni la recuperare, am ieșit chit. Ne permitem să mai facem și haz de necaz, ce naiba!

Jucătorii alergau, eu nu mai reacționam

M-am apucat de antrenorat de prin 2009, am intrat în staff la Gloria, mi-am încercat norocul și pe la ASA Tg. Mureș, am luat licența Pro în vara lui 2015 și simțeam că pot ajunge și ca tehnician măcar la nivelul atins ca jucător. A venit însă fatidica zi de 22 iulie 2015.

Conduceam antrenamentul de la Metalurgistul Cugir, în liga a treia, unde mersesem să câștig experiență. Să-mi fac mâna, cum se spune. Nu mi-a fost rușine s-o iau de jos. La un moment dat, băieții alergau, ture de teren, și am simțit un clic. Brusc! Fără niciun semn înainte.

Mai revăd ca prin ceață acele secunde: stăteam cu ceasul în mână, jucătorii și colegii din staff se uitau întrebători cât mai durează, fiindcă nu mai dădeam niciun semn, dar îmi era imposibil să mai reacționez. Mi se blocaseră toate mecanismele corpului. Pământul se învârtea cu mine.

Secunzii mei au realizat însă repede că e ceva în neregulă. Știu că am ajuns după un timp la spital la Alba, dar de aici mi s-a tăiat filmul. E ca și cum m-am translatat în altă dimensiune, necunoscută. Dacă mă întrebi azi ce s-a întâmplat în primele săptămâni după 22 iulie 2015, dau din umeri.

Mi-au tăiat o bucată din craniu

Soția mea, Roxana, știe însă, sărăcuța!, prin tot ce am trecut. A stat lângă mine clipă de clipă, a crezut încontinuu că voi depăși acest obstacol al vieții. Și s-a rugat! S-a rugat zi de zi, fiindcă atunci, imediat după atacul cerebral, au fost momente în care decizia era doar la îndemâna lui Dumnezeu, oricât de mult s-au dedicat medicii să mă salveze.

La Alba mi-au făcut doar investigațiile de bază, ca să avem un diagnostic, după care am fost transferat urgent la Spitalul Județean din Cluj. Verdict? Citiți încet! Infarct cerebral AVC ischemic carotidian stâng! Mamăăă, cum sună!

Pe 23 iulie deja nu mai absorbeam hrană, iar a doua zi a trebuit să intru în prima operație. Am înțeles că mi-au tăiat o bucată din craniu pentru a permite creierului inflamat să se dilate. Altfel, neavând loc să crească și să-și urmeze tendința în urma accidentului, presa pe trunchiul cerebral și exista riscul iminent al decesului.

O iau de la zero ca un bebe

Am stat într-o comă indusă, am trecut și prin a doua intervenție chirurgicală, cea pentru repararea craniului. Am rămas pe aparate o bună bucată de vreme. Am început să respir singur abia pe la sfârșitul lunii august. Ochii apucasem să-i deschid înainte, dar nu puteam să comunic cu nimeni. În jurul meu percepeam doar niște contururi difuze și sunete fără sens. Nu existau propoziții, ci un perputuu zumzet codificat.

Filmul mi se reia în propria minte abia după vreo două luni de la atacul cerebral. M-am născut, practic, a doua oară. Trebuie s-o iau de la zero, ceee, de la minus!, cu mersul, cititul, vorbitul, scrisul. Sunt ca un bebe care învață primii pași, gângurește înainte de a descifra cuvintele, se zbate să aștearnă alfabetul pe hârtie.

La început, am avut nevoie de un scaun cu rotile. L-am folosit până pe la sfârșitul lui 2015. Am trecut apoi la baston, iar din primăvara lui 2016 am tras de mine ca să mă mișc pe propriile picioare, fără sprijin. Ușor, ușor, a funcționat! E greu, dar viața e frumoasă și merită să mă lupt așa cum făceam cândva cu fundașii adverși. Simt cum ambiția și adrenalina îmi revin în vene și mă trag înainte: "Hai, Coro, hai! Ăsta e meciul adevărat!".
Cu câtă dragoste mă înconjoară familia și medicii!

N-am ratat nicio ședință de recuperare. N-am ignorat niciun sfat medical. N-am dat înapoi de la niciun tratament. Poate m-a pândit depresia la un moment dat, mă întrebam cum voi ieși Dumnezeului la liman, dar când văd cu câtă dragoste și atenție mă tratează familia, prietenii, câți au mai rămas!, și doctorii, mi-am spus că n-am voie să-i dezamăgesc. Mă reîncarcă orice gând pozitiv, iar când sesizez fiece mic progres mi se pare că am într-adevăr un înger păzitor care nu mă lasă din brațe. Și mai fac un pas, încă unul și încă unul!

De trei ani și jumătate, sunt într-o permanentă cursă cu mine însumi. Am ședințe de logopedie și stau zilnic mai bine de patru ceasuri în cabinetele de kineto, urmez câte cinci proceduri. Alerg pe bandă, lucrez să-mi fortific mușchii, încerc să pășesc peste mici bariere de plastic, precum acelea folosite când îi "biciuiam" pe foștii mei jucători să le sară cu genunchii la piept. Am câteva instrumente și acasă. Mă mai plimb prin living cu greutăți la picioare, supliment autoimpus la procedurile de refacere oficiale.

Cine credea că voi mai merge în vacanță în Grecia?

Am ajuns să merg singur de acasă la cabinet, mă duc la piață, mă relaxez prin parc. I-am spus Roxanei să se întoarcă la serviciu. Ne-am cunoscut când mi-a vândut un BMW. Cu asta se ocupă. Lucrează pentru un dealer de mașini de lux, iar în toată această perioadă trecută după necazul de la Cugir a stat lângă mine clipă de clipă. Nu știu ce m-aș fi făcut fără suportul ei, drăguța de ea! De unde o fi avut oare atâta răbdare, înțelepciune și energie ca să mă scoată din nou la lumină?

Am ajuns acum să discut cu ea despre fotbal ca la ședințele tehnice de analiză! Pe bune! OK, realitatea e că nu prea pot deocamdată să leg propoziții. Mă ajută însă să-mi sugereze anumite răspunsuri, eu îi confirm sau nu, încerc să-i dau alte replici din câteva silabe, dar mi se pare că sunt atât de departe față de momentul când m-am rupt de lume, pe 22 iulie 2015!

Cine mai credea atunci că vom merge împreună chiar și în vacanțe externe? Da, da! Am fost în concediu în Grecia, ne place acolo. E o căldură blândă, iar briza mării îmi aduce o liniște binecuvântată. Am nevoie de liniște, dar îmi lipsește enorm și freamătul stadioanelor.

Următoarea țintă de suflet: să dau iar cu piciorul în minge

Bineînțeles că m-am întors și în tribune! M-am dus și la CFR, și la U, lumea m-a primit peste tot cu simpatie și bucurie. Ce poate fi mai frumos decât să vezi că orice rivalități sportive se topesc pentru a face loc susținerii comune a unui om aflat în cumpănă, devotat fiecărui tricou atunci când juca în Gruia sau la "șepcile roșii"?!

Cam asta e povestea vieții mele cu numărul doi! Mă bucur acum de fiecare lucru simplu, prețuiesc orice zâmbet și vreau să răspund doar cu dragoste celor din jur. Mai am însă un pisc special de atins: să lovesc din nou mingea cu piciorul! Ar fi culmea să nu mă gândesc la asta! Am primit câteva invitații să dau lovitura de începere la niște partide, dar parcă mi-a fost o țâră teamă. Nu știu dacă sunt pregătit. Mai trebuie să-mi reglez puțin frecvența pașilor și, când voi fi gata, o să vă anunț reîntoarcerea în iarbă. N-aveți cum să lipsiți!

Până atunci, mă întreabă reporterul ce mesaj aș vrea să transmit. Hmmm! Tă-nă-ta-te! Ufff, iar îmi dau lacrimile!"

Da, Coro, sănătate! 

 

CV Cristian Coroian

Data nașterii: 14 martie 1973, Gherla (Cluj)
Post: atacant
A jucat la CFR Cluj ('93-'96, '05-'07), U Cluj ('96), FC Național ('96-'98), Bistrița ('98-'05, '07-'11)
A antrenat: Bistrița ('09-'13/secund, '13-'14), ASA Tg. Mureș ('13), Metalurgistul Cugir ('14-'15)
Meciuri/goluri L1: 365/86
Debut L1: U Cluj - Rapid 2-2 (31.07.1996)
Ultimul meci L1: Bistrița - FC Timișoara 3-3 (04.12.2010)
Meciuri/goluri cupe europene: 25/6

"Mobilitate, forță, coordonare, reeducare mers"

Cătălin Prisăcariu este kinetoterapeutul cu care Cristi Coroian lucrează zilnic la clinica Atleticmed din Cluj, situată aproape de locuința fostului atacant. "Evoluția lui Coro este foarte bună dacă ne gândim la natura bolii lui. Începem de fiecare dată cu parafină pe la fiecare articulație afectată, apoi intrăm în sală pentru exerciții de mobilitate, coordonare, forță, recuperare a membrului superior afectat, reeducare a mersului.

Progresul e remarcabil, iar asta se datorează faptului că e un tip muncitor, care trage mult ca să își revină. Îndeplinește fiecare sarcină pe care i-o trasez și face de multe ori mai mult decât îi sugerez eu", explică specialistul ardelean, obișnuit să lucreze cu sportivi, căci o perioadă a activat la lotul național de rugby. 

2e cel mai bun loc ocupat de Cristi Coroian în L1, cu FC Național, în sezonul 1996-1997, când i-a avut printre colegi pe R. Lucescu, Ciobotariu, P. Marin sau R. Niculescu

”Avea din naștere o gaură în inimă”

roxana cristi coroian

INTERVIU. Roxana Coroian povestește momentele trăite de la atacul cerebral suferit de soțul său până la recuperarea neașteptată de azi, amintind despre clipele de cumpănă, relația cu divinitatea, ambiția fostului jucător și șansa de a fi întâlnit medici de top, dedicați meseriei

- Doamna Coroian, cum a început totul în vara lui 2015?
- Eu eram la București, iar Coro conducea antrenamentul de la Cugir. L-au transportat imediat la Alba, nu se știa dacă e atac cerebral sau infarct. La Cluj, a intrat în comă după două zile. Nu știam mai nimic despre ce înseamnă un atac cerebral și poate a fost mai bine așa, fiindcă nu realizam atunci ce urmează. Timp de aproape două luni, Coro a fost ca și mort. Am stat zile în șir pe o bancă la neurochirurgie așteptând momentul în care fetele mă mai lăsau să intru să-l văd la terapie intensivă. Era intubat, i-au extras la un moment dat o parte din craniu, iar creierul se mai sprijinea pur și simplu doar pe piele.

- Care a fost momentul cel mai delicat?
- Au fost multe clipe grele, dar un episod complicat s-a produs când doctorul ne-a spus că ne așteaptă cinci zile critice, în care se poate întâmpla orice. Singurul lucru care rămâne atunci e să cauți biserica. E mult mai bine să mergi de mână cu Dumnezeu decât singură. Înainte să se întâmple acest necaz, eram un om credincios așa și așa. Mă gândeam că e suficient dacă ești un om bun, care nu face rău intenționat nimănui. Dar experiența aceasta mi-a arătat că adevărata energie pozitivă și credința vin de Sus. Rana e locul prin care intră multă lumină.

"Anevrism de 24 de milimetri"

- Sistemul medical din România e unul cu multe lipsuri. Ce experiență ați avut cu doctorii, cu personalul de specialitate?
- Dumnezeu ne-a arătat că ne iubește și la acest capitol și ne-a scos în cale doar exemple pozitive, de la doctori până la asistente și infirmiere. Domnul profesor Ștefan Florian e cel care i-a salvat viața lui Cristi, iar domnul Horațiu Rotaru de la maxilo-facială i-a redat încrederea. După cele două operații pe creier, avea o figură asimetrică, fiindcă un mușchi era picat pe o parte a feței. Îl deranja foarte tare, nici nu voia să iasă în societate din cauza diferențelor de chip. Atunci a mai urmat încă o intervenție, oarecum estetică.

- Ați încheiat cu partea de operații?
- Urmează încă una, la inimă, de unde a și plecat atacul cerebral. Avea un anevrism de sept interatrial, o gaură de 24 de milimetri, care a crescut în timp, fiind o leziune existentă încă de la naștere. Ce a fost însă mai greu a trecut, dovadă că sunt medici care ne spun că a avut o evoluție fenomenală față de prognosticul inițial, iar dacă te uiți la tragedia indicată la început de examenul tomograf și nivelul de acum al lui Cristi n-ai cum în mod normal să pui semnul de egalitate între cele două repere.

"Partea stângă solidă l-a ajutat să tragă și de dreapta afectată"

- Cum arată acum o zi din viața lui Cristi Coroian?
- El e mai punctual decât mine dimineața, se trezește mai repede, mănâncă singur ce-i pregătesc eu. Mai merge la cumpărături, se duce zilnic la recuperare. Caută mai multă independență și e foarte ambițios. E foarte activ pe facebook, urmărește toate știrile sportive, are o grămadă de aplicații care-l anunță scorurile. Se uită la toate meciurile posibile, inclusiv cele din liga secundă. De câțiva ani n-am mai pus mâna pe telecomanda televizorului.

- Cât de mult l-a ajutat constituția sportivă în recuperare?
- Foarte mult. De exemplu, chiar dacă pe partea dreaptă nu mai avea putere și nu mai era comandată de la creier, faptul că stânga a fost solidă l-a ajutat să tragă mai departe și partea opusă. A contat și faptul că plămânii erau bine antrenați și n-au apărut complicații respiratorii.

"Viața se reașază în matca normală"

- Vizite de la foștii colegi?
- Multe. Alin Minteuan e foarte apropiat, Sandu Negrean ne vizitează când mai vine din Anglia, unde lucrează. La fel, sunt foști coechipieri de la Cugir, Bistrița, CFR sau U Cluj care ne susțin și ne încurajează. Un moment emoționant am trăit și când Cristiano Bergodi i-a făcut o vizită-surpriză la spital.

- Ce înseamnă azi normalitate pentru Cristi?
- Ne bucurăm de orice moment. La început, piesele nu se așezau așa cum trebuie după un atac cerebral, dar tot acest puzzle se reconstituie ușor, ușor, creierul s-a liniștit, a început să perceapă cuvintele, să-și recapete vocabularul. Scrisul și cititul sunt în lucru. Cu ajutorul prietenilor mai organizăm mici evenimente sau provocări, la care Coro, care e un perfecționsit, răspunde excelent. Viața se reașază în matca ei firească. 

"Înțelegi facilitățile pentru dizabilități doar când te confrunți cu ele"

Roxana Coroian povestește momentele grele traversate inclusiv în perioada în care Cristi era nevoit să se miște cu scaunul cu rotile: "Până nu ești bolnav sau până când nu te confrunți în familie cu un asemenea caz, nu-ți dai seama cu adevărat de ce trotuarul e mai coborât într-o parte sau de ce există locuri speciale de parcare.

Din păcate, ne-am lovit de multe ori de locuri în care oamenii trăgeau mașinile unde nu trebuie, eram obligați să coborâm trotuarul înalt, exista pericolul să-i alunece piciorul sub roată, iar pe carosabil ne pândea traficul mașinilor. Ar fi bune niște campanii publice mai puternice pentru a-i face pe oameni să înțeleagă aceste lucruri". 

"Din ce arată examenele medicale, au mai existat în timp și alte atacuri cerebrale tranzitorii, care nu s-au manifestat însă vizibil. Au fost puse mereu pe seama efortului sau a altor cauze"

"Nu te poți baza prea mult pe sprijinul statului român în astfel de situații. De exemplu, asigură doar 20 de zile de recuperare pe an în condițiile în care pacientul trebuie să lucreze nonstop. Dacă ai sta doar în baza a ceea ce suportă statul, ai rămâne la un nivel foarte jos cu refacerea. Nu mai vorbesc de prețurile medicamentelor"

"A fost foarte greu să le dau vestea și părinților. Eu pățisem cu tata o operație foarte mare exact cu o săptămână înaintea necazului cu Coro, iar alor lui aproape că nu mi-am găsit cuvinte să le spun. Mama lui Cristi încă mai trăiește, dar tatăl s-a prăpădit recent, în ianuarie"

"Îl mai surprind câteodată cu lacrimi în ochi și-mi dau seama că vizionează filmulețe cu golurile lui, pe care le mai primește de la cunoscuți sau de la fani. Cred că și emoțiile astea l-au ajutat să meargă mai departe cu capul sus"

Comentarii (25 ) Adaugă comentariu

Marian Iordachescu  •  24 Aprilie 2019, 14:25

Dumnezeu sa le dea multa,multa sanatate familiei deosebite Coroian Nu sunt Nostradamus ,dar sunt sigur ca fotbalistul Cristi Coroian se va reface complet Este un om puternic cu multa vointa si seriozitate si are langa el un inger bun, Roxana,o fata frumoasa cu un suflet mare si un caracter deosebit care il incurajeaza permanent transitadu-i multa forta si energie asa cum o facea si din tribuna cand cristi era pe terenul de fotbal Si eu marog pentru sanatatea acestei familii minunate si va rog pe toti sa va rugati penru Crist si Roxana Corian sa le dea Dumnezeu sanatate !

firaldo  •  24 Aprilie 2019, 13:22

Vedeți oameni buni....astea sunt reportaje de apreciat,nu cum l-a înjurat Becali pe nu stiu cine,astea sunt femeile care trebuiesc arătate si aplaudate...nu Ana Maria Bostan...sau strâmba lui Dodel...astea sunt lecții de viață din care toti avem de invatat ...astia sunt oamenii care merita respectul si aprecierea noastră.Familia a trecut printr-o tragedie dar trec se ea cu demnitate...si mai ales cu zâmbetul pe buze.Respect familia Coroian,sa va dea Dumnezeu sanatate si multa putere de luptă.Ce suflete frumoase.

Negru Alin-Florin  •  24 Aprilie 2019, 12:27

Este incredibil cum acest om găsește puterea sa lupte cu el însuși și cu o afecțiune ce pe alții ii doboară psihic... Asta îl face un adevărat campion, iar soția lui este un înger... Sa va dea Dumnezeu sănătate și putere sa luptați în continuare!

Vezi toate comentariile (25)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase