1 comentarii. Scrie și tu!

De la malul mării pe acoperişul lumii » Trei constănţeni fără experienţă în alpinism şi-au propus să urce cele mai înalte vârfuri de pe continentele planetei

Obişnuiţi cu soarele torid şi cu briza mării, trei constănţeni şi-au propus să cucerească cele mai înalte piscuri de pe continentele planetei, chiar dacă nu au experienţă în alpinism

Articol de
duminica, 28 mai 00:00

DIN CUPRINS
Cei trei au plecat deja spre Himalaya, unde vor efectua primele teste pentru ascensiunea spectaculoasă
Vor ataca șase vârfuri, cele mai înalte de pe fiecare continent, înainte de a porni cursa spre Everest
Ce performanțe au avut cei trei în sport înainte de a se reprofila spre alpinism

Foşti sportivi, Nicu Rotaru, Mihai Nenciu şi Bogdan Ofiţeru au demarat proiectul " Seven Summits" cu gândul a deveni prima expediţie românească din istorie care reuşeşte acest lucru.



"Este un proiect întins pe mai mulţi ani, ştim că va fi dificil de realizat, pentru că vom întâmpina multe probleme, dar plecăm la drum foarte încrezători, mai ales că am investit toată energia noastră, atât din punct de vedere fizic, cât şi financiar", explică Mihai Nenciu.

Test în Himalaya

Cei trei și-au început aventura chiar la finalul acestei săptămâni, plecând în munţii Himalaya pentru un prim test la înălţime. Ţinta este să ajungă în tabăra de bază de pe Everest, de unde vor urca pe vârful Kala Pattar, până la 5.700 de metri. În plan este şi traversarea a trei trecători, Kongma La (5.535m), Cho La (5.380m) şi Renjo La (5.388m). "Eu am mai fost în tabăra de bază în urmă cu patru ani şi cam ştiu ce ne aşteaptă. De la 5.000m, cantitatea de oxigen respirabil scade până undeva la 45 la sută faţă de cea de la nivelul mării, diferenţele de temperatură între noapte şi zi sunt foarte mari, iar psihicul este puternic pus la încercare. Nu poţi să dormi normal, este mai mult cer decât pământ, dispare complet vegetaţia. Practic, te simţi de parcă eşti într-o altă lume", povesteşte Mihai Nenciu. Va fi însă doar o etapă de verificare a echipamentelor, de aclimatizare şi de consolidare a relaţiilor de echipă şi va dura în jur de două săptămâni.

"Toată lumea ne întreabă ce munţi vrem să cucerim. Noi doar îi urcăm şi îi admirăm, de fapt, munţii ne cuceresc pe noi" Mihai Nenciu

Pornesc din Rusia

Prima încercare adevărată este programată în luna august, când vor urca pe cel mai înalt vârf din Europa, Elbrus din Rusia, la 5.642m. Apoi se vor muta pe celalte continente, în Africa, pe Kilimanjaro (5.895m, Tanzania), în America de Sud, pe Aconcagua (6.962m, Argentina), în America de Nord, pe Denali (6.190m, SUA), în Antartica, pe Vison (4.892m) şi în Australia, pe Kosciuszko (2.228m).

Marea provocare a fost lăsată la final. Ascensiunea pe cel mai înalt vârf al lumii, Everest, la 8.848m. "Suntem prima echipă din România care încearcă să realizeze acest proiect ambiţios, dar o vom face nu cu orice preţ. Un alpinist experimentat se deosebeşte de unul neexperimentat prin faptul că ştie când şi de unde să se întoarcă dacă situaţia o cere. Viaţa şi integritatea noastră fizică vor prima întotdeauna şi nu vom lăsa nicio clipă orgoliul sau nesăbuinţa să ne conducă", mărturiseşte Mihai Nenciu.

Promovează Mamaia pe munte

Trio-ul de la malul mării nu va reprezenta doar România, ci va promova în întreaga lume şi imaginea cele mai renumite staţiuni de pe Litoral. Ei au fost desemnaţi ambasadori ai staţiunii Mamaia de către Asociaţia Litoral-Delta Dunării şi speră ca această postură să le aducă şi un sprijin financiar important. "Costurile par destul de mari, dar nu sunt, pentru că am apelat la soluţii low-cost în privinţa deplasării şi cazării. Nu a şi a echipamentului, pentru că nu poţi să rişti. Avem echipament de ultimă generaţie, potrivit pentru altitudinile la care vom ajunge. Am primit şi sponsorizări în privinţa alimentaţiei şi suplimentelor de efort, încercăm să ne descurcăm cu sprijinul pe care l-am găsit până acum. Nu ne-am făcut un buget total, vom lua etapă cu etapă, dar sigur vom avea nevoie de sume importante şi sperăm că vor veni şi alţi sponsori alături de noi, poate chiar autorităţile locale din Constanţa", spune Mihai Nenciu.

"Suntem născuţi şi trăim la malul mării, dar tânjim după frumuseţea munţilor"
Mihai Nenciu

"Am simţit că împreună facem o echipă. Ştiu că pare de domeniul fantasticului, ţinând cont de unde venim, dar avem puterea, dorinţa şi curajul necesar pentru a reuşi"
Nicu Rotaru

"Mi-a luat doar un minut ca să accept această provocare. Nu mi-e frică de greutăţi şi vreau să-mi văd împlinit acest vis"
Bogdan Ofiţeru

Nicu Rotaru - "Provocarea vieţii mele"

Veteranul echipei, Nicu Rotaru, în vârstă de 43 de ani, este fost campion naţional şi balcanic la culturism, dar are în palmares şi titlul obţinut la "Strongman Mamaia" în urmă cu 10 ani. "Mi-am redescoperit o pasiune pe care o aveam încă din liceu: pe munte cu rucsacul în spate. Vara trecută am stat mai mult pe munte decât acasă, însă nu am şi experienţă internaţională. Pentru mine, va fi prima ieşire la peste 2.500 de metri. Nu-mi este frică nici de înălţime, nici de temperaturile joase. Va fi provocarea vieţii mele şi vine la vârsta când au început să-mi apară firele albe de păr", spune Nicu Rotaru. El este singurul din grup care are copii, fata sa, Rianna, în vârstă de 11 ani, fiind campioană naţională la gimnastică ritmică: "Atunci când a aflat că această experienţă presupune deplasări dificile, pe durată lungă şi perioade în care nu o să ştie nimic de mine, familia mea a devenit temătoare, dar dorinţa mea este peste puterea lor de a mă convinge să dau înapoi. Fetiţa mea este cel mai mare fan al meu şi a descoperit muntele alături de mine. Anul trecut am urcat împreună pe vârful Omu, şi nu pe traseul de telecabină, ci pe unul mult mai greoi".

Bogdan Ofițeru - Experienţă în Legiunea Străină

Mezinul grupului, Bogdan Ofiţeru, a practicat atletismul de performanţă şi este un obişnuit al curselor de anduranţă. Cea mai importantă performanţă a fost participarea la ultramaratonul de 100 de mile din Croaţia, pe care l-a încheiat după 27 de ore şi 45 de minute de alergare fără întrerupere. "Nu am făcut alpinism, însă atletismul este un sport complex şi am alergat în multe curse montane, în condiţii meteorologice dificile. Ne-am căţărat pe aproape toţi munţii din România, iar traseele au fost destul de tehnice şi dificile", explică fostul atlet, în vârstă de 30 de ani. Acesta a trăit o experienţă deosebită, pregătindu-se timp de 6 luni în Franţa pentru a intra în Legiunea Străină a armatei franceze. "Antrenamentele de acolo erau sub nivelul cu care mi-am obişnuit corpul şi reţineam foarte multă apă. Nu au găsit nicio soluţie şi m-au declarat inapt pentru armată. A fost visul vieţii mele, am vrut să merg acolo încă de la 17 ani", povesteşte Bogdan Ofiţeru.

Mihai Nenciu - Fan al sporturilor extreme

Cel mai experimentat membru al trio-ului, Mihai Nenciu, este un practicant al sporturilor extreme. "Am făcut paraşutism, scufundări, de la cele de adâncime din Marea Neagra, unde am ajuns la epavele submarinelor din al doilea război mondial, până la cele din Oceanul Indian şi Atlantic, în cuşcă lângă rechinul Marele Alb, bungee jumping de pe cele mai înalte construcţii din lume, alergări la curse de tauri, semimaraton, maraton şi ultramaraton montan. Ca şi Bogdan, am încheiat ultramaratonul de 100 de mile din Croaţia, aşa că sunt obişnuit cu efortul dur", explică sportivul în vârstă de 37 de ani. "De când m-am întors din Himalaya, mi-am dorit să mă revin acolo. Nu sunt multe persoane în lume care au reuşit să finalizeze un astfel de proiect, iar singurul din România care l-a realizat este Ticu Lăcătuşu", a adăugat Mihai Nenciu.

harta

Două variante pentru "Seven Summits"

"Seven Summits" reprezintă un circuit al celor mai înalte şapte vârfuri de pe cele şapte continente. Ideea a fost lansată la mijlocul anilor ’80 şi a fost pusă în practică pentru prima oară de americanul Dick Bass, pe 30 aprilie 1985. Acesta s-a duelat de la distanţă cu canadianul Pat Morrow, devansându-l după ce a bifat în Australia vârful Kosciuszko. Morrow însă a luat în consideraţie o definiţie diferită a noţiunii de continent în ceea ce priveşte Australia, incluzând şi platforma sa continentală, astfel că a decis să escaladeze un vârf mult mai dificil Puncak Jaya (Indonezia, 4.884m).

Comentarii (1 ) Adaugă comentariu

romulus65  •  28 Mai 2017, 14:10

Mult succes baieti!

Vezi toate comentariile (1)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase