S-a lăsat din cauza rasismului, a căzut în Liga a IV-a și apoi a fost recuperat printr-o intevenție SENZAȚIONALĂ a lui Lionel Messi: "Și, vii la Barcelona?!" :O » Povestea fabuloasă a lui Paulinho

Paulinho și-a spus povestea pentru The Players Tribune. Redăm, mai jos, textul tradus și adaptat.

VISUL DE A FI COLEG CU MESSI

Messi se îndrepta către mine. Era iunie 2017 și jucam un amical cu Argentina, în Australia. Obținuserăm o lovitură liberă și stăteam lângă minge cu Willian și încă un jucător. Nu voiam să execut eu, eram acolo doar ca să-i induc în eroare pe adversari.

Dintr-o dată, Messi vine direct la mine, mă privește în ochi și-mi zice: "Deci... mergem la Barcelona sau nu?"

Asta a fost tot. Nicio explicație, nimic. S-a întors și a plecat. N-am avut nici timp să mă gândesc. Doar am zis: "Dacă vrei să mă iei cu tine la Barcelona, merg!"

Nu sunt genul care-și pierde ușor concentrarea în timpul unui meci, dar din momentul în care Messi mi-a spus cuvintele alea până când Willian a șutat în minge, n-am putut să mă gândesc la altceva. Oare a vorbit serios? De ce mi-a zis asta? Oh, Doamne, ce se întâmplă?

Jucam atunci în Superliga chineză, la Guangzhou Evergrande, și nimeni n-ar fi crezut că Barcelona era interesată de mine. M-am gândit că poate Messi a glumit, că poate încerca să se joace cu mintea mea sau ceva de genul ăsta. Dar jucam un simplu amical... sau poate că nu?

După meci, i-am dat unui steward tricoul meu și l-am rugat să i-l ducă lui Messi. S-a întors din vestiarul Argentinei cu tricoul lui Messi pentru mine. Așa că m-am gândit: "Stai așa, e pe bune?!"

După turneul din Australia m-am întors în China și n-am mai auzit nimic despre vreun transfer. A trecut o lună întreagă și am uitat. Mă bucuram de fotbal în Superligă. Apoi, în iulie, am început să aud toate zvonurile alea că Barcelona e interesată de mine.

Mi-am sunat impresarul și i-am zis: "Boss, pentru numele lui Dumnezeu, înnebunesc! Spune-mi doar dacă e real interesul sau nu!". Mi-a zis: "Ei bine, e complicat. Poate că da, poate că nu".

Vorbeam prin mesaje cu Neymar și-l întrebam: E adevărat? E ceva serios? Știi ceva? O iau razna, serios! Dar el era ocupat cu situația lui, transferul la PSG, așa că nu știa nimic sigur.

Știi cum e cu transferurile acum. Nu poți să ai încredere în nimic. Sunt multe lucruri care intervin și, sincer să fiu, mă simțeam bine în China. Soția mea și cu mine ne-am simțit extraordinar acolo, iar eu jucam un fotbal foarte bun. Înainte de zvonurile despre Barça eram foarte liniștit acolo.

În august se încheia perioada de transferuri și părea că totul s-a terminat. Jucam pentru titlu în weekend și veniseră în vizită niște prieteni din Brazilia, stăteau la mine în apartament.

În noaptea aia, agentul meu m-a sunat și mi-a zis: "Transferul e făcut. Trebuie să vii la Barcelona să semnezi actele". Și, sincer, nu l-am crezut. I-am zis: "Vorbești serios? A plătit Barcelona? Îți bați joc de mine?" Mi-a zis: "Nu, nu, nu. Vorbesc serios. Trebuie să fii acolo mâine!"

V-am spus că era ora 4 dimineața? Ei bine, era 4 dimineața. I-am zis: "Nu pot! Prietenii mei din Brazilia sunt aici, în vizită. E 4 dimineața!" Agentul meu mi-a zis: "Vorbim despre Barça! Urcă-te în primul avion! Adu-i cu tine și pe prieteni!"

Așa am făcut. Mi-am luat bagajul și am plecat la aeroport și în timp ce eram în mașină, stăteam pe bancheta din spate și mă uitam pe geam pe autostradă și mi-a venit în minte... Messi!

Experiența traumatizantă din Lituania

Serios acum, dacă credeți că transferul meu de la Guangzhou la Barcelona e o nebunie, atunci nu știți întreaga mea poveste. Ăsta a fost doar capitolul al 10-lea. Întreaga mea poveste e de necrezut.

Când aveam 19 ani am renunțat la fotbal. Timp de aproximativ o lună am stat acasă, eram în depresie. Asta se întâmpla în vara lui 2008. Messi se pregătea să câștige totul cu Barcelona, iar eu stăteam pe canapea, gândindu-mă ce voi face pentru restul vieții. Abia venisem acasă, la Sao Paulo, după ce jucasem în Lituania și Polonia și trăisem o experiență traumatizantă.

Când am ajuns în Lituania, a fost plăcut la început. Am jucat la Vilnius, într-un oraș vechi medieval, genul ăla de oraș pe care-l vezi în filme. Era ceva foarte diferit de Brazilia, iar eu nu înțelegeam limba, dar era foarte multă liniște acolo. Apoi, într-o zi, eram în oraș cu unul dintre colegii mei brazilieni, Rodney, și niște tipi au fost foarte agresivi cu noi și... Încă mă înfurie când vorbesc despre asta... tipii ăia au început să imite niște maimuțe și să ne harțuiască. Asta în condițiile în care nu deranjaserăm pe nimeni. 

A fost pentru prima dată în viața mea când mi s-a întâmplat așa ceva. Și, din păcate, nu a fost ultima dată. Pe străzi, oamenii încercau să ne provoace. Ne înjurau. La meciuri, fanii adverși scoteau sunete care imitau maimuțele și aruncau cu monede în noi. Era dezgustător.

Nu eram la noi acasă, așa că a trebuit să acceptăm și să încercăm să trecem peste. Dar nimeni nu merită să fie tratat așa. După un sezon în Lituania, am plecat să joc în Polonia, dar eram încă afectat de ce trăisem acolo. Mă simțeam foarte singur.

Eu am plecat din Brazilia când aveam 17 ani pentru a oferi familiei mele o viață mai bună, dar când m-am întors acasă după doi ani, eram complet dezamăgit de fotbal.

Le-am spus părinților mei, fostei mele soții și agentului meu: "Gata! Mi-a fost de ajuns, renunț la fotbal"

Știți ce mi-a zis fosta nevastă? Probabil că mi-a salvat cariera. Mi-a zis: "Vrei să renunți la fotbal? Dar nu știi să faci nimic altceva. Nu știi nici să schimbi un bec". I-am zis că o să învăț. Nu poate fi atât de greu. Iar ea mi-a zis: "Gândește-te la părinții tăi, ar fi o lipsă de respect față de ei, față de tot ce ți-au oferit".

Avea dreptate. De când aveam 5 ani, alergam pe străzile din Zona Norte cu o minge, iar mama a fost lângă mine indiferent de situație. Când eram doar un copil, îmi plăcea atât de mult să joc fotbal, încât nu puteam să adorm noaptea. Pur și simplu mă holbam la pereți, gândindu-mă: "La naiba! Abia aștept să se facă dimineață ca să am din nou mingea la picior!"

Restart în liga a 4-a din Brazilia

După experiența din Europa, mi-am pierdut iubirea pentru fotbal. Dar știam că i-aș răni foarte tare pe părinții mei dacă renunț, așa că am decis să mai joc un sezon. Am dat un restart carierei, am luat-o din nou de jos, de la Pão de Açúcar, din a 4-a ligă braziliană. Hai să spunem doar că nu era chiar Champions League :) Călătoream 8 ore cu autocarul pentru a juca și afară erau 40° C la startul partidei. La început mi-am zis: "N-o să reușești. Ar trebui să te apuci să înveți să construiești case sau ceva de genul ăsta, pentru ce n-o să-ți iasă nimic aici".

Dar, încet-încet... antrenându-mă în fiecare zi și jucând, am scăpat de negativismul ăla și eram din nou fericit. Am urcat din a 4-a divizie până în a doua cu Pão de Açúcar, iar apoi am promovat în prima ligă cu cei de la Corinthians.

Acolo l-am întâlnit pe omul care mi-a schimbat viața și a devenit un al doilea tată pentru mine - Profesorul Tite. Mă emoționez când vorbesc despre Tite, pentru că ne leagă ceva mai mult decât fotbalul. El e genul care mă privea în ochi și știa dacă sunt OK, dacă nu sunt. Nici nu trebuia să vorbim.

A refuzat transferul la Inter

E o poveste amuzantă pe care nu o știu mulți, iar povestea asta explică relația pe care o avem. Sigur, am avut un sezon fantastic la Corinthians în 2011. Am câștigat campionatul, așa că au început să curgă ofertele pentru jucătorii noștri, iar Inter a vrut să mă transfere.

A fost o situație incredibilă, agentul meu m-a sunat și mi-a zis că Inter vrea un răspuns în 15 minute. Era exact înainte de antrenament, așa că am fugit la Tite în birou și i-am zis ce se întâmplă. I-am spus: "Boss, nu știu... e Inter. E unul dintre cele mai mari cluburi din lume". Iar Tite mi-a zis: "Decizia e a ta. Eu vreau să rămâi, bineînțeles, dar e viața ta. Du-te în vestiar și gândește-te. Când ai luat o decizie, vino pe teren. Dacă rămâi, fă-mi un semn că e OK (thumbs up). Dacă pleci,  faci gestul ăsta (thumbs down). Așa o să știu ce decizie ai luat".

Mi-am sunat agentul și i-am spus ce am decis, iar el mi-a zis: "Ești sigur?" I-am zis că da.

Am ieșit pe teren, iar Tite m-a văzut. Am așteptat un pic doar ca să fie mai dramatic, apoi i-am făcut semn că rămân. A oftat și mi-a zis: "Dumnezeule, am crezut că o să pleci!"

Am colaborat cu Tite timp de 4 ani la Corinthians, a fost o perioadă senzațională din viața și din cariera mea. După ce am plecat în Premier League, la Tottenham, am trecut printr-o perioadă dificilă în al doilea an al meu acolo și mulți și-au pierdut încrederea în mine. Dar a existat un om care a crezut mereu în mine. Omul ăla a era Tite.

AVENTURA RATATĂ LA TOTTENHAM

Cu ocazia asta, aș vrea să lămuresc ceva despre perioada petrecută de mine la Spurs. Chiar nu pot să spun vreun cuvânt urât despre club, staff sau președinte. E adevărat că a fost o perioadă dificilă pentru mine, ca jucător, și au fost momente în care nu voiam să ies din apartamentul din Londra pentru că eram supărat că nu joc. Pentru un fotbalist, când nu joci ești ca un pește pe uscat. Simțeam că mă sufoc. Nu știu din ce motiv nu intram în planurile lui Mauricio Pochettino. Bănuiesc că nu mă încadram în filozofia lui despre fotbal. Dar nu ne-am certat niciodată. Într-o zi, m-am dus la președintele clubului și i-am zis că aș vrea să plec dacă va veni o ofertă apropiată de suma pe care au plătit-o pentru mine. Au fost profesioniști.

În vară, Tottenham a primit o ofertă de la Guangzhou Evergrande și mi-am zis: "De ce nu?" Toți prietenii mei au crezut că mi-am pierdut mințile. Îmi dădeau mesaje: China? Ce-o să faci în China? Le-am zis că o să văd.

Dani Alves mi-a zis cândva, când treceam printr-o perioadă grea din viața mea: "Suntem doar niște copii care se joacă în ploaie. Și ce dacă nu o să fie OK, ce? E sfârșitul lumii? Nu, omule. Mergem și căutăm alt loc de joacă".

Toată viața am jucat fotbal, peste tot în lume, și dacă e ceva ce am învățat e că cel mai important e să te bucuri de ceea ce faci. Să te duci seara la culcare și să nu poți să dormi, să te holbezi la pereți, gândindu-te: "La naiba, abia aștept să se facă dimineață și să am din nou mingea la picioare!"

Doar așa poți juca cel mai bun fotbal. Dacă joci în cel mai tare campionat din lume și tu nu te simți bine, care e scopul? Lumea zicea că în momentul în care am semnat cu Guangzhou Evergrande cariera mea s-a terminat. Când eram în autocar cu echipa din liga a 4-a din Brazilia, nimeni nu știa cine sunt. Eram mort pentru restul lumii, eram în groapă! Urma să merg să joc în China pentru Felipe Scolari? Suna atât de rău asta? Eu eram fericit, pe cuvânt.

TITE L-A MAI SALVAT O DATĂ

La vremea aia, nu mai visam să joc la Mondial. Cu siguranță nu visam să joc la Barcelona. Singurul meu obiectiv era să joc un fotbal bun în fiecare zi. Când Tite a fost numit selecționer al Braziliei, în 2016, am fost extrem de fericit pentru el, pentru că merita. Când eram la Corinthians, îi spuneam: "Profesore, mereu vorbești despre fotbaliști care merită să joace. Eu știu că tu meriți să antrenezi naționala într-o bună zi".

Dar chiar nu mă așteptam să mă cheme la națională.

4 meciuria bifat până acum Paulinho la CM 2018 din Rusia

După un timp l-a trimis pe fiul său, Matheus, în China să mă urmărească, pentru că echipa mergea bine, câștigam trofee și cred că a fost curios și și-a zis: "Ia să văd ce face Paulinho în China". A fost un episod comic. Când Matheus a venit, i-am zis soției mele: "Barbara, te rog din suflet, asigură-te că Matheus ajunge la timp să mă vadă jucând. Traficul e nebunesc uneori și e greu să ajungi la stadion și am mare nevoie să mă vadă jucând".

Nu știu din ce motiv nu era niciun taxi liber, așa că au ajuns la meci cu un tuk-tuk. A fost o nebunie. În ziua aia nu am încercat să fac nimic special, am jucat doar așa cum o fac de obicei pentru că m-am gândit că deja mă cunosc, știu cum joc.

După meci am tot așteptat, dar nimic. Abia după câteva săptămâni am primit convocarea pentru calificările la CM. Toata presa vuia: "Cum i-a trecut lui Tite prin cap să-l cheme pe Paulinho?! Joacă în China!"

Tite mi-a dat ocazia să arăt lumii întregi că n-am murit. Și cred că mi-am arătat valoarea în mai multe rânduri în meciurile din calificări. În fotbal lucrurile se schimbă într-o fracțiune de secundă. Nu sunt cel mai tehnic jucător, dar excelez în fracțiunea aia de secundă când contează. Ceva se întâmplă și... bang! Nu mai ai timp să stai pe gânduri. Trebuie să fii acolo, să profiți.

Există chiar o glumă pe care Tite adoră să o spună la antrenamente. Se uită la fotbaliștii ăia incredibili - Neymar, Coutinho, Jesus, Marcelo - și zice: "Cu toții știm că trebuie să fii pregătit să recuperezi mingea dacă o pierzi, dar noi știm că balonul respins ajunge întotdeauna la Paulinho".

Glumește mereu și zice că mingea mă urmărește ca printr-o magie. Și eu i-am spus: Nu, profesore, tu mereu vorbești despre jucătorii care merită. Trebuie să fii acolo la momentul potrivit!"

Când am fost chemat pentru Mondial nu a fost un moment de bucurie doar pentru mine, ci și pentru întreaga mea familie.

21 de meciuriși 9 goluri are Paulinho în tricoul Barcelonei

Drama neștiută trăită la Barcelona

Aș vrea să împărtășesc cu voi ceva ce nu mulți știu. Unii privesc din afară și spun: "Wow, te-ai transferat din China la Barcelona, ce poveste incredibilă, ce miracol!"

Dar, de fapt, după ce am semnat cu Barcelona am trăit una dintre cele mai dramatice perioade din viața mea. La vremea aceea, Barbara era însărcinată cu gemeni. Trebuia să nască în decembrie, chiar înainte de Crăciun. Într-o zi de octombrie, mi-a zis că are dureri foarte mari și m-a rugat să o duc la spital imediat. Nu e genul care să meargă la doctor pentru orice durere, așa că am știut că ceva nu e în regulă.

Când am ajuns la spital, i-au făcut niște analize și au dus-o direct la Terapie Intensivă. Gemenii noștri voiau să vină mai repede pe lume, dar aveau doar 28 de săptămâni. Era extrem de periculos. Doctorii i-au spus că trebuie să mai reziste încă două săptămâni înainte să nască, pentru ca plămânii copiilor să aibă o șansă să se dezvolte. Îmi amintesc că mi-am sunat părinții în Brazilia și i-am întrebat: "Ce o să se întâmple? Vor supraviețui?"

A fost terifiant!

Dar soția mea a fost o luptătoare. A dus sarcina încă 21 de zile...  Am dormit multe nopți pe un scaun lângă patul ei. Dar în timpul zilei trebuia să continuu să mă antrenez. Pe 30 octombrie a trebuit să merg să joc în Liga Campionilor contra lui Olympiakos, în Grecia. Nu puteam face nimic, a trebuit să urc în avion. În noaptea aia m-a sunat Barbara să-mi spună că s-au născut fiica noastră, Sofia, și fiul nostru, Ze Pedro. Am plâns și am tot plâns. Voiam să fiu acolo cu ei, dar tot ce conta era că s-au născut sănătoși. Au stat la incubator în spital timp de două luni. Nu erau suficient de puternici să meargă acasă. În momentele alea, fotbalul ți se pare lipsit de importanță. Lumea vorbea despre cât de bine mă descurcam în tricoul Barcelonei, dar în viața privată treceam prin niște momente foarte grele. Au fost zile în care eram la antrenament și mă gândeam la copiii mei care erau conectați la niște tuburi în spital.

Soția mea merită toate laudele. A fost o eroină. Eu a trebuit doar să joc fotbal, ea a trebuit să lupte pentru viețile copiilor noștri. E incredibilă puterea pe care o are o mamă când copiii ei sunt în pericol. Pe 23 decembrie, Sofia și Ze Pedro au venit acasă. A fost cel mai frumos cadou de Crăciun primit vreodată.

Lumea aude povestea mea și spune: "Omule, te-ai dus din China la Barcelona. Ești la Mondial. Cum poți explica ascensiunea asta?"

Nu știu. Fotbalul e plin de momente bune și altele rele. E imprevizibil. Din multe puncte de vedere, simt că sunt același jucător din Superliga chineză. Transferul de la Guangzhou la Barcelona e incredibil, dar nu e un miracol. Nu e o chestiune de viață și de moarte. E doar fotbal.

Miracol e să vii acasă de la meci și, indiferent de rezultatul obținut, copiii tăi să te privească așa ca și cum ți-ar spune: "Bună, tati".