Rețeta dezinformării » Cum a mințit Gordon Ramsay, cel mai renumit bucătar din lume, despre trecutul său de fotbalist la Rangers

Gordon Ramsay, 51 de ani, e unul dintre cel mai de succes bucătari din întreaga lume. Deține zeci de restaurante și este în acest moment posesorul a șapte stele Michelin. E gazda unora dintre cele mai urmărite emisiuni culinare din Marea Britanie și din SUA. Și, dacă e să ne luăm după afirmațiile sale de la începutul anilor '90, un fost fundaș stânga talentat pe care ar fi trebuit să îl vedem în meciuri de Champions League.

E aproape imposibil să nu fi auzit de Gordon Ramsay. Internetul e plin cu filmulețe în care face instrucție în bucătărie. Înjură la foc automat, aruncă în stânga și în dreapta cu mâncare, tigăi și farfurii, adică e un adevărat Sorin Cârțu cu șorț. Până să devină multi-milionar și un adevărat guru al restaurantelor, chef Ramsay a fost îndrăgostit de minge.

”Știam că mama e în siguranță, dacă tata venea la meci”

”Fotbalul a fost prima mea pasiune, nu gătitul. Era singura cale prin care credeam că îl voi putea impresiona pe tata. Era mare fan Rangers și am văzut fotbalul drept o cale de a mă apropia de el”, mărturisește Ramsay în autobiografia sa. Tânărul Ramsay a crescut într-o familie aflată mereu pe drumuri. Tatăl său, alcoolic și violent, nu reușea să păstreze prea mult timp o slujbă, astfel că de multe ori erau nevoiți să se mute în orașe în care acesta își găsea un loc de muncă.

Sportul a fost și un refugiu pentru Ramsay: ”Iubeam fotbalul, dar trebuie să recunosc că era și o scuză ca să ies din casă, mai ales la sfârșitul săptămânii. Era o ușurare când tata venea la meciuri, însemna că o lăsa pe mama în pace”.

Primele echipe la care a jucat au fost Stratford, Broughton & North Newington FC și Banbury United. Phil Lines, manager în urmă cu 40 de ani la Banbury își aduce aminte de calitățile pe care le arăta Ramsay pe teren: ”Era un tânăr fundaș stânga care juca la tineret și a prins câteva meciuri și la echipa mare. Avea un potențial excelent. Îmi amintea de Stuart Pearce. Un puști foarte tăcut, introvertit și foarte concentrat la joc”.

A ajuns pe masa de operație după un meci la juniori

În acea perioadă, Ramsay a suferit și prima accidentare gravă. A ajuns la spital după o lovitură primită pe teren. ”Aveam 14 ani atunci. Am sărit la cap și am reușit să marchez, însă portarul m-a lovit în stomac încercând să respingă mingea. Prima dată am crezut că mi-am pierdut doar suflul. Eram amețit și arbitrul m-a trimis în afara terenului”, își aduce aminte scoțianul.

”La baie, am urinat sânge. Două minute mai târziu m-am prăbușit și au chemat ambulanța. La spital, prima dată au crezut că e vorba de apendicită, apoi de colaps pulmonar. În noaptea aia am fost în agonie. Tata era plecat și nimeni nu dădea de mama. M-au operat fără acordul părinților și au descoperit că aveam splina perforată. Două săptămâni mai târziu am ajuns din nou la spital din cauza unui abces. Recuperarea mea a durat 3 luni. Nu puteam să fug, să sar, să lovesc mingea. Când am început să mă antrenez, mi-era frică de duelurile cu adversarii”, povestește Ramsay în autobiografia sa.

”Oxford? N-a jucat niciodată aici!”

Neregulile apar în povestea lui Ramsay în momentul în care explică modul în care a ajuns în atenția celor de la Rangers. ”La Banbury jucam fundaș stânga. Din când în când, jucători de la echipa noastră erau invitați la Oxford United, unde se antrenau cu echipa a treia și a patra și jucau pentru rezerve. Era o săptămână incredibilă”, spune Ramsay. Problema este că nimeni de la Oxford nu își aduce aminte de el! Și nu există dovezi care să susțină povestea lui.

"Aveam probleme cu picioarele. Îmi luam ghete cu un număr mai mic, chiar și antrenorii îi încurajau pe copii să facă asta. Și azi am degetele de la picioare strâmbe din cauza asta" Gordon Ramsay

În povestea din carte, bucătarul susține că a fost ochit de Rangers la un meci de Cupa Angliei la nivel de juniori: ”M-au întrebat dacă vreau să vin în probe o săptămână. La naiba, normal! Nu-mi venea să cred. Era vorba de Rangers! Echipa care ar avea un impact și asupra tatălui meu. Deja ajunsesem la 16 ani, cam vârsta limită pentru a ajunge la profesioniști, era momentul decisiv”.

Într-un interviu acordat pentru Evening Standard în 1998, Gordon numește și meciul în care ar fi fost descoperit de scouterii lui Rangers, Oxford - Arsenal. Problema este că Oxford n-a jucat niciodată împotriva lui Arsenal în Cupa Angliei la juniori. Martin Brodetsky, autorul mai multor cărți despre istoria clubului, nu a auzit și nici nu a găsit dovezi palpabile despre prezența fotbalistului Gordon Ramsay la Oxford.

16 stele Michelinau adunat restaurantele lui Gordon Ramsay de-a lungul carierei sale

Discriminat la Rangers

Nimeni nu știe exact cum, însă Ramsay a ajuns în probe la Rangers. Un lucru e clar însă, nu a fost oprit în lot. S-a antrenat alături de ceilalți juniori în mai multe perioade și a fost monitorizat timp de 3 ani până când clubul a renunțat la ideea de a-l lua definitiv. Ramsay descrie prima perioadă petrecută la Rangers drept horror pentru un copil:

”A fost greu la început. Căpătasem un accent englez pentru că trăisem în Anglia, iar ceilalți copii, toți scoțieni, îmi făceau viața un calvar pentru asta. La antrenamente, mă obligau să îmi folosesc și piciorul drept, care era inutil. Nu aveam voie să ne bazăm doar pe un picior, așa cum și în bucătărie trebuie să lucrezi cu ambele mâini. În fine, după prima săptămână o uram pe Rangers. Nu aveam o problemă cu antrenamentele, nu m-am ferit de muncă, dar mâncarea era oribilă, nu o suportam. După prima săptămână m-au mai chemat de trei ori”.

La 16 ani, locuia deja singur, încercând să scape de furia tatălui său. Începuse deja să lucreze în bucătăria unui hotel și lua 50 de lire sterline pe meci la Banbury. Deloc rău pentru vârsta lui. Scoțienii l-au rechemat pentru o nouă serie de probe, dar de data aceasta voiau să discute și cu tatăl lui: ”În acea perioadă nici nu aveam voie să trec pe acasă. Clubul voia să vadă că sunt sprijinit de familie, că am stabilitate acasă. Eu aveam 16 ani și eram pe cont propriu. Nu puteam să-mi înfrunt tatăl, așa că am rugat-o pe mama să vorbească. Știam că bea, că nu o lasă pe mama în pace. Nu pot să zic că a fost bun cu mine când a aflat de Rangers, dar era mai ok, urma să trăiască prin mine”.

”Să fi jucat la prima echipă a lui Rangers? Ce prostie!”

Până aici, povestea e confirmată din mai multe surse. Minciunile gogonate încep să apară la ultimul stagiu de pregătire alături de Rangers. Gordon susține că a jucat în două  meciuri la echipa mare înainte să se accidenteze grav, iar cariera sa de fotbalist să se încheie prematur: ”Ambele au fost în deplasare, cu St. Johnstone și cu Morton. Și au fost de rahat, pentru că am prins numai 10-20 de minute. Sigur, era un nivel atât de înalt că aproape am făcut pe mine când m-au anunțat că sunt în lot”. Clubul a negat însă aceste afirmații. iar numele său nu apare în foile de joc de la acele partide.

Imaginea de care Ramsay s-a folosit pentru a-și ”umfla” cariera de fotbalist

”Ce prostie! Totul e o prostie!”, susține Robert McElroy, statistician și istoric apropiat clubului Rangers, conform News of the World. Ramsay a făcut publică, în momentul în care a lansat povestea, o imagine cu ceea ce spunea el că ar fi prima echipă a scoțienilor. Fotograful clubului i-a demontat însă vorbele: ”Era doar o echipă aleasă de club pentru un meci amical cu mai mulți juniori sau jucători aflați în probe”. ”Dacă ar fi jucat bine în acel meci, poate că i se oferea un contract sau ceva de genul, dar nu s-a remarcat”, îl completează McElroy.

Accidentarea e reală

Ramsay nu era suficient de bun pentru Rangers, altfel ar fi fost oprit la club din prima săptămână de probe. E clar că avea ambiție și era dispus să muncească serios pentru a ajunge cât mai departe. Succesul pe care îl are ca bucătar demonstrează asta. Poate că tăria și tupeul pe care le-a căpătat în adolescență l-ar fi putut ajuta să joace chiar la un club din prima ligă scoțiană. O accidentare gravă a pus însă punct acestei oportunități.

”M-am lovit rău la genunchi la un antrenament și, din prostie, am încercat să joc mai departe. Făceam tot ce mi se cerea fără să comentez. Ne forțau să batem penalty-uri și cornere cu piciorul mai slab. Apoi, a urmat un meci de 15 minute în care ne-au cerut să dăm totul. Deja ne antrenaserăm toată ziua, iar la finalul antrenamentului aveam dureri mari. Am stat 11 săptămâni pe tușă și am forțat revenirea. Mi-era frică să nu îmi ia cineva locul”, mărturisește Ramsay.

60.000.000 $e suma la care se ridică averea acumulată de Gordon Ramsay, conform Forbes

Dialog imaginar cu antrenori care nu l-au văzut niciodată

Și-a înflorit până și ieșirea din scenă. Orice poveste bună trebuie să aibă și un final pe măsură. :) ”Cum mi-am revenit, am făcut o tâmpenie. Am jucat squash și mi-am rupt un ligament. Am stat 4 luni cu piciorul în ghips. M-am forțat din nou la antrenamente, dar aveam dureri. N-am mai jucat la fel, iar Jock Wallace și Archie Knox, antrenorii de la prima echipă, m-au chemat să îmi dea vestea. Nu voiau să mă păstreze”, scrie Ramsay în cartea sa.

Discuția aceea aparent nu a avut loc niciodată! Knox a mărturisit în The Telegraph că ”prima dată când l-am văzut a fost în 1996, când și-a lansat prima carte. Dar nu ne-am cunoscut până atunci. Cred că e confuz, nici măcar nu eram la Rangers atunci”. În acel moment, Knox era manager la Dundee. John Hagart, antrenorul secund în acea perioadă, nu își amintește de el: ”Am o memorie foarte bună și vă spun că nu îl știu ca fotbalist. La prima echipă n-a jucat, asta e sigur. M-am ocupat de echipa a doua și de juniori și nu a jucat nici acolo”.

”Orice inexactități sunt din cauza timpului” :D

În 2009, din cauza presiunilor venite din mass media britanică, Ramsay a fost nevoit să ofere un răspuns prin intermediul purtătorului de cuvânt: ”Orice inexactități în privința detaliilor din acea perioadă pot fi puse pe seama timpului pentru că vorbim de evenimente care s-au petrecut în urmă cu 25 de ani”. Cam greu de crezut că un fan Rangers nu mai știe dacă a jucat sau nu la prima echipă a clubului, nu? 

Ramsay a fost dat de gol și de unul dintre prietenii săi, chef Marco Pierre White, care a dezvăluit că scoțianul i-a recunoscut că exagerează în privința trecutului său: ”Spunea că pur și simplu i-a ieșit pe gură și i s-a părut o poveste destul de bună”. Totul ar fi început în 1994, când și-a deschis primul restaurant. De ce? Legătura cu Rangers l-a ajutat să atragă clienți, fie că vorbim de fani sau de jucători celebri ai echipei. A fost un atu important în anii în care nu căpătase încă notorietate. Numele formației scoțiene l-a ajutat la început, însă Ramsay s-a bazat doar pe propriile forțe pentru a-și face un nume și în SUA.

A investit în club

Rangers a trecut prin mari probleme financiare, motiv pentru care a și fost retrogradată în al patrulea eșalon. În 2015, mai mulți fani au format Rangers First, o societate prin intermediul căreia au cumpărat 1,7% din acțiunile clubului. Printre vedetele care au contribuit financiar, Nacho Novo, Dado Prso, Vladimir Wiess etc, s-a numărat și Gordon Ramsay. Rangers First s-a unit la finalul acelui an cu un alt grup masiv de suporteri, formând Club 1872, asociațiie ce deține 10,71% din acțiunile lui Rangers!

"Am renunțat la fotbal și eram convins că fac ceea ce trebuie. Îl aveam ca exemplu pe tata și așa zisa carieră muzicală a lui. Nu voiam să fiu un visător patetic ca el pentru toată viața. Mă dezgusta ideea asta" Gordon Ramsay

”Sunt șocat de cruzimea tatălui meu”

Relația cu tatăl său l-a afectat serios. Pe lângă faptul că fusese interzis în casa părintească, tânărul Gordon Ramsay a fost traumatizat din cauza comportamentului violent al părintelui său. Pentru că a ales să lucreze în bucătărie după ce s-a lăsat de fotbal, tatăl său a crezut multă vreme că este homosexual și l-a urât pentru asta.

”Sunt șocat acum de cruzimea tatălui meu. Îmi aduc aminte că într-o seară, când era beat, mi-a spus că a crezut că sunt homosexual. N-o să uit niciodată asta. Ce mă tulbură acum e ura pe care o avea pentru ideea că aș putea fi homosexual. Toată ura a ieșit din nou la suprafață când m-am apucat de gătit. Se gândea că orice bucătar e homosexual”, a mărturisit Ramsay în cartea sa.

Presiunea psihologică la care a fost supus l-a făcut să se ascundă de prietenii săi la începutul carierei: ”În Scoția, când am început eu, meseria asta era una suspectă pentru un bărbat. Într-o seară, Ally McCoist (n.r. - una dintre legendele lui Rangers) a venit la restaurantul unde lucram și n-am ieșit să-l salut. Nu voiam ca ceilalți bucătari să știe despre trecutul meu la Rangers sau cineva din fotbal să mă vadă. Pare prostesc acum, dar atunci era o chestiune de viață și de moarte. Cât de departe am ajuns...”