19 comentarii. Scrie și tu!

Dincolo de lumea nevăzută » Regăsire după 15 ani: Povestea emoționantă a lui George Andrei, nevăzătorul care vine mereu la meciurile lui Dinamo. Cum l-a ajutat Contra în 2002

Povestea lui George Andrei (15 ani), care iubește fotbalul și pe ”câinii roșii” din vibrațiile oferite pe stadion. Părinții au dezvăluit gestul minunat al lui Cosmin Contra pentru fiul lor lipsit de simțul văzului.

Articol de
Joi, 25 Mai 2017

Cuprins:
Cum l-a ajutat Contra în 2002: i-a oferit 6.000 € să se opereze
De ce vine la meciurile lui Dinamo: "Nu văd, dar îmi imaginez fericire și zâmbete"
Vrea să compună un imn pentru Dinamo

Copil fiind, fotbalul aduce bucurie și doar simțind decibelii oferiți de spectacolul din teren și al galeriei. Sau numai percepând emoțiile pe care le transmit oamenii de lângă, fotbaliști sau simpli suporteri.



Lipsit de bucuria văzului, un copil de 15 ani, George Andrei, vine pe stadion pentru a simți fotbalul prin zgomotul pe care-l transmite.

Tânărul pianist - puștiul e dedicat acestui hobby, interpretând pe scenă fie muzică clasică, fie rock - a fost adoptat, practic, de Dinamo București, în special de la sosirea lui Cosmin Contra.

Un colț de fericire

O scenă emoționantă, într-un colț al zonei mixte după finala Cupei Ligii, câștigată de "câini". "Guriță" stă de vorbă cu un copil îmbrăcat în tricoul roș-albilor, iar acesta soarbe cu inocența vârstei fiecare cuvânt al antrenorului, care are lacrimi în ochi, mai emoționat decât cel mic.

"Mă bucur că ești fericit, o să mai vii și la pregătirile noastre, va fi bine" sunt frânturi din cuvintele tehnicianului de 41 de ani. Înainte, adolescentul fusese pe teren și în vestiar și luase parte la celebrarea trofeului.

Povestea lui George Andrei este emoționantă. La vârsta de 4 luni și jumătate, acum 15 ani, a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, scumpă, în Belgia, "inițial, pentru dezlipire de retină, după care ni  s-a zis că are și tumoră", a povestit mama lui, Maria.

"A fost îndepărtată, dar de văzut, probabil, nu va vedea niciodată. Facem controale periodice în Germania, ni s-a spus să ne împăcăm cu soarta și să ne gândim la un miracol doar când se va face transplant de creier și, chiar și atunci, sunt șanse extrem de mici", s-a confesat doamna.

Noblețe fără elogii

Un miracol s-a întâmplat și în urmă cu 15 ani. Gestul a rămas secret până acum.

"Vreau s-o spun pentru ca toată lumea să afle cât de nobil este Cosmin Contra. Nu aveam banii necesari operației în 2002 și-am apelat la mulți, fiind refuzați frumos. Am putea să le dăm numele, sunt superpersoane publice, dar ne-am bate joc prin asta de gestul frumos al familiei Contra, care ne-a dat 6.000 de euro. Era o sumă uriașă, atât costa o garsonieră în București.

Cosmin era în cantonamentul echipei naționale, dar a citit povestea lui George în ziarul Libertatea. A sunat la redacție, a cerut detalii, a zis că achită integral suma. Cosmin și-a sunat soția, care era în Spania, iar dânsa a fost la bancă pentru a depune banii.

Numărul contului era greșit, dar dânsa n-a renunțat. A stat peste o oră la bancă până s-a rezolvat tot!", s-a destăinuit tatăl lui George, Mircea.

"Nu văd, dar îmi imaginez fericire și zâmbete"

La finala Cupei Ligii, George s-a întâlnit cu doi tineri de vârste apropiate, Sara (15 ani) și Alex Contra (13 ani).

"Nu știau ce faptă minunată au făcut părinții lor pentru noi, erau chiar încurcați când le-am mulțumit", a povestit tatăl juniorului. George este un copil cu apetit de povestitor, trecând prin diverse subiecte, Dinamo, pian, canto, concerte, Bach, Mozart și "se face stadionul?".

"M-am îndrăgostit de Dinamo și de fotbal ascultând mai multe meciuri în fața televizorului. Pe stadion este însă totul mult mai intens, chiar și decât la un concert. Acolo, chiar dacă nu văd publicul în fața ochilor, mi-i imaginez pe oameni că sunt fericiți și aplaudă. La fotbal, emoțiile sunt mai mari. Înțeleg când echipa joacă bine sau când nu e așa. Fotbalul îmi oferă energie pentru viață și pentru muzica pe care o creez", a mărturisit George.

"Vreau să compun un imn pentru Dinamo"

Puștiul este fanul lui Hanca, Nemec și Nistor. "De fapt, simpatizez toată echipa. Simt că fiecare încearcă să dea tot ce are mai bun. Le mulțumesc și domnilor Contra și Dănciulescu fiindcă mi-au permis să fiu alături de echipă, că m-au luat în vestiar, că mi-au dat și mie trofeul în brațe. M-am simțit ... minunat! Am pipăit cupa, era caldă", a spus copilul, atingând cu delicatețe fularul alb-roșu.

Visează la un stadion nou fără pistă, noul trend al "câinilor", la titlul de campion, la Europa. Are semnalmente de suporter.

"Nu voi ține niciodată cu o echipă care are culorile roș-albastre! Mă inspiră natura, dar fotbalul e spectacol. PCH e cea mai frumoasă galerie, e creatoare. Mi-ar plăcea să compun un imn, o melodie pentru galerie, pentru echipă. Ceva motivator".

Visează să meargă la El Clasico, în Italia și în Anglia pentru a asculta muzica galeriilor. Degetele lui mângâie cu delicatețe statuia lui Cătălin Hîldan și apoi literele ce compun numele "Unicului Căpitan". Dincolo de lumea văzută e lumea lui George.

"Pregătesc un concert la care vreau să-i invit pe jucători și pe cei din staff care m-au ajutat și s-au comportat cu mine admirabil"" George Andrei

Mingea cu clopoței

"Iubesc sportul" a mărturisit puștiul, iar fața i s-a înseninat. "Nu mă sperie pericolul, fac climbing, am practicat și înotul. Recunosc că mi-e frică, dar îmi place să încerc. Mi-am îndeplinit și visul de a juca fotbal, cu o minge specială, cu clopoței. A fost un sentiment ciudat, să pot să lovesc și eu balonul, precum cei care mi-aduc bucurie, chiar dacă nu-i văd, dar îi simt. Am și alergat puțin după minge", a povestit micul pianist.

Olimpic la informatică

George este elev în clasa a IX-a la Liceul "Waldorf". Materia sa preferată la școală este informatica. "Sunt pasionat de tehnologie, dar mulți copii de vârsta mea au aceste preferințe. Am fost și la olimpiada de tehnologia informației, faza națională, pentru nevăzători, am luat locul 1 cu media 10".

Pe fundal, părinții lui pun la smartphone una dintre primele melodii compuse de băiatul lor, la 10 ani, iar tânărul s-a destănuit: "Muzica rămâne marea pasiune ce poate deveni carieră, dar vreau să am și varianta de rezervă, o a doua opțiune de a face ceva deosebit în viață, de aceea sunt dedicat și informaticii".

"Inima vede"

În mediul online circulă de mai multă vreme un filmuleț și imagini cu un suporter nevăzător al lui Bohemians 1905 care este unul dintre cei mai fideli susținători ai echipei sale. Vine la meciuri alături de credinciosul său câine.

Bărbatul este văzut mereu în tribune cu un baston alb în mână și lesa câinelui ajutător în cealaltă. Corriere dello Sport a scris în dreptul imaginii cu fanul ceh: "Inima vede mai mult decât poate ochiul să înțeleagă".

"Cânt la pian, fac și canto, încerc să compun și melodii frumoase. Am canal de youtube, pagină oficială de Facebook, am cântat și pe scenă cu Voltaj. Vreau să fiu pianist. Muzica mă împlinește"
George Andrei

"Am fost impresionat de povestea lui George, dar și de pasiunea unui copil pentru Dinamo și pentru fotbal. Este o parte integrantă din marea noastră familie, unul dintre ai noștri" Ionel Dănciulescu, director sportiv Dinamo

Save

Save

Save

Save

Save

Comentarii (19 ) Adaugă comentariu

salatini  •  02 Ianuarie 2018, 21:09

GSP si Eduard Apostol au creat de această dată o mică capodoperă a presei sportive!! Un articol impresionant prin vibrația si semnificația deosebite transmise cititorului de orice fel. Sunt convins că si suporterii olteni, timisoreni, rapidisti, stelisti, românii, în general, apreciază la justa sa valoare acest articol, repet, impresionant prin felul in care a fost scris și prezentat! Bravo GSP, asta înseamna presă sportivă adevărată! Aveți intregul nostru respect! Chapeau bas!

salatini  •  02 Ianuarie 2018, 20:55

Un articol bine scris despre drama unui tânăr care a găsit în vibrația fotbalului o alternativă a vieții! Nu putea sa se alature decît poporului dinamovist! Pe PCH nu o caracterizeaza ura si nimicnicia unora ci creativitatea !! PCH rămâne cea mai elitistă galerie din țară! În templul fotbalului dinamovisștii au ridicat fotbalul la nivel de religie! Bravo Dinamo! Așa se cîștigă respectul!!

Daniel Irimescu  •  02 Ianuarie 2018, 20:48

Iar ma santajarti cu bucuresteanul asta !! Sa va fie rusine .

Vezi toate comentariile (19)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase