CUPRINS |
De ce a intrat Dridea la facultate fără să dea examen |
Cazul inedit al gemenilor Munteanu: intrau pe "blat" pe teren! |
Portretul primului fotbalist român decedat la un meci de primă ligă |
După două sezoane petrecute în subteranele fotbalului românesc, Petrolul a urcat deja oficial în Liga 2, iar ținta finală e revenirea în prima divizie în vara lui 2019. "Găzarii" celebrează în această vară și 60 de ani de la primul titlu obținut sub actuala denumire, iar Gazeta vă propune o incursiune în vremurile de glorie ale galben-albaștrilor. Astăzi, episodul 3.
O viață în galben-albastru, Dridea a participat la 4 dintre cele 7 trofee majore din palmaresul Petrolului. S-a născut la Ploiești, acolo a copilărit și de Petrolul și-a legat toată tinerețea. A ajuns la 15 ani la juniorii echipei, perioadă în care cocheta cu șahul.
Timp de 20 de ani n-a plecat nicăieri. A jucat toată cariera la același club, pe care l-a servit apoi ca antrenor sau președinte alți 20 de ani.
Dridea a fost genul de atacant complet, care azi și-ar fi făcut probabil loc la marile forțe ale Europei. Intuiția, plasamentul, detenta, lovitura de cap și forța îl făceau de neoprit atunci când ajungea în poziție de gol. În plus era și un executant de lovituri libere de excepție. Un asemenea atacant nu avea cum să lipsească de la națională: 18 meciuri, 8 goluri. Dacă n-ar fi ajuns fotbalist, cu siguranță ar fi avut viitorul asigurat. Când a debutat la Petrolul era deja student la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie. Fără examen, pentru că avusese media anilor de liceu 10. La 22 de ani a obținut și diploma de inginer.
Când nu apărea Dridea, era Badea. Sau invers. Născut la Bilciurești, Dâmbovița, celălalt om de gol din atacul Petrolului a ajuns la Ploiești în 1958.
Era opusul lui Dridea, dar știa mereu unde să fie pentru a lovi decisiv: "Sandu era un băiat firav, timid, cu alură de copil. Părea însă departe de a se simți complexat că venea la o campioană și că avea de luptat ca să-și găsească loc stabil într-o echipă deja consacrată". Și așa a fost. Nu i-a luat mult să se impună. A luat-o treptat. A devenit o extremă utilă, apoi a fost reprofilat și a devenit inter. Și-a găsit postul abia când a făcut tandem cu Mircea Dridea.
Jocul său a dat mereu dovadă de finețe, eleganță și stil. "Un artist al dreptunghiului verde, care s-a strecurat cu o abilitate de scrimer printre baricadele unor apărări betonate, dominate de forță. Fotbalist complet, capabil să acționeze pe tot terenul", e descrierea făcută de Răzvan Frățilă în cartea Petrolul Ploiești, Istorie și Tradiție.
A început fotbalul la Locomotiva Constanța în 1952. La vârsta de 21 de ani a ajuns la Petrolul. Zece ani a servit culorile acestui club, nouă ca jucător, unul ca antrenor. Sub îndrumarea lui Ilie Oană a devenit fundaș stânga, reprofilat din extremă stânga. Iute și cu un șut foarte puternic, Mocanu și-a găsit rapid loc și printre tricolori. "Se tot vorbea despre fundașul stânga al naționalei și despre meciul de la Guadalajara. Intervențiile sale și atacurile de deposedare asupra celebrei extreme braziliene Jairzinho, pe care l-a aruncat de vreo două ori de pe gazon, i-au făcut pe galezii Hole și Rees să se cam ferească de numărul 4 al reprezentativei noastre". După retragere, pe care și-a făcut-o la Petrolul, a antrenat echipa timp de un an, în Liga a 2-a.
Descoperit de antrenorul Traian Ionescu, Tabarcea a fost unul dintre cei mai îndrăgiți fotbaliști ai Petrolului. Bun prieten cu Dridea, i-a cucerit pe toți datorită caracterului său.
A ridicat în picioare 50.000 de oameni la meciul jucat pe "23 August" cu Gremio, când s-a născut refrenul "În toata ţara nu găseşti brazilieni ca la Ploiești".
N-a dezamăgit niciun moment din 1955 și până în 1963, atunci când s-a prăbușit pe teren și n-a mai putut fi salvat. S-a întâmplat la un meci cu Dinamo Bacău, jucat pe stadionul Petrolul, într-o sufocantă zi de la mijlocul lui iulie. În prima repriză a făcut vreo trei paşi împleticiţi, fără a avea contact cu un adversar, şi s-a prăvălit. Avea 26 de ani și a făcut stop cardiac, primul caz de deces al unui fotbalist pe teren în prima ligă. A apucat să câștige două titluri și s-a înscris, pe drept, în istoria Petrolului.
"Era un băiat delicat, sensibil şi cu un deosebit simţ al regulilor de viaţă. După fiecare deplasare în străinătate venea cu mâna plină de nimicuri pe care le împărţea pe ici pe colo, fiindcă aşa se obişnuia şi pe vremea aceea pentru a-şi crea o imagine mai bună. Chiar dacă mai lua cu sila ceva bani şi de la Mircea, aceste cadouri le făcea mereu în numele ambilor", povestea Mircea Gociman, un apropiat al clubului.
Timp de 13 ani a apărat poarta Petrolului exclusiv în prima ligă. S-a remarcat pentru că n-a fost niciodată sancționat în întreaga carieră, "fiind un exemplu de conduită atât sportivă, cât și cetățenească", susține Răzvan Frățilă în cartea sa.
A strâns peste 200 de meciuri la Petrolul, în tricoul căreia a câștigat și trofeul pentru cel mai bun portar din partea ziarului "Sportul". După retragere, timp de doi ani, între '73 și '75 a fost vicepreședintele clubului Petrolul și, în paralel cu această funcție, între 10 aprilie și 15 iulie 1975 a fost antrenor, în tandem cu Mihai Mocanu.
A avut apoi o perioadă în care a lăsat deoparte fotbalul și a devenit economist. A revenit ca antrenor al echipei Metalul Filipeștii de Pădure și din 1991 a fost președintele AJF Prahova timp de 10 ani. De 13 ori a apărat poarta naționalei, însă unul dintre meciuri nu și-ar fi dorit să fie acolo. A fost pe teren la meciul de la Zurich cu Elveția, pierdut de România, 1-7.
Ajuns la Petrolul în 1951, pe când avea 18 ani, "Gică fără frică", așa cum era poreclit, a servit culorile Petrolului până în 1969. A cunoscut toate marile succese ale echipei și s-a retras după aproape 300 de meciuri în care a "făcut" banda dreaptă a echipei. "Un fundaș tare pe picioare, bun acroșer, puternic până la limita regulamentului, impetuos, cu un șut deosebit de puternic. Era socotit unul dintre cei mai buni fundași dreapta din perioada postbelică, îl caracterizează Răzvan Frățilă. După retragere a îmbrăcat treningul de antrenor, dar la 47 de ani a fost nevoit să se retragă, după ce o boală grea recidivase. A mai trăit până în 1986, decedând la 53 de ani.
Gemenii Munteanu, Anton mai mare ca Dumitru cu 5 minute, au ajuns la Petrolul în '56, pe la 24 de ani. Erau recunoscuți ca jucători tehnici și ca exemple de fair-play. "Vrăjitori ai balonului", au fost de multe ori protagoniștii unor episoade comice.
"Dumitru s-a dus la frizer să se bărbierească și a făcut pariu că îi crește barba la loc într-o jumătate de oră. Frizerul a acceptat. Anton, fratele lui Dumitru, a trecut pragul prăvăliei peste 20-30 de minute, neras, iar frizerul era să scape briciul din mână".
"Țiparii", așa cum erau porecliți de Nicolae Topșa, au rămas în amintirea fanilor pentru dibăcia și nonșalanța cu care se deplasau pe teren cu mingea la picior. "În perioada în care nu erau permise schimbările de jucători la meciuri oficiale, uneori, Anton juca o repriză și Dumitru cealaltă, fără ca antrenorul Ilie Oană să-și dea seama. Se schimbau fie la pauză, fie în timpul meciului, când mingea ieșea din teren. După ea pleca Dumitru și, cu ea intra Anton", povestește Mihai Ionescu în "101 idoli ai gazonului". La finalul carierei ambii dobândiseră licența de antrenor, însă au refuzat să activeze pentru că "nu avem chemare și nu vrem să păcălim sportul rege".
Mijlocaș la început, ajuns apoi fundaș central. A reușit să se impună grație calităților fizice desăvârșite. Atipic pentru un stoper, Fronea avea, pe lângă o detentă ireproșabilă și forță, o tehnică prin care reușea mereu să iasă lejer din situații dificile. După retragere a activat ca antrenor, pe rând la echipe precum Vagonul Ploiești, Prahova Ploiești și Petrolul, la ultima mai întâi ca antrenor la juniori, apoi antrenor secund, în tandem cu Valentin Stănescu, reușind să promoveze în Divizia A, în 1977.
Transferat la Petrolul la 24 de ani, în 1954, Neacșu a bifat, tot în acel an debutul în prima ligă. Schimbase câteva echipe, Rafinăria 7 Brazi, Metalul Reșița, Armata-Zenit București, Flacăra Moreni și Poiana Câmpina, până să ajungă la echipa la care avea să scrie istorie. Și așa a reușit să impresioneze, având o viteză de reacție deosebită și o pasă de o precizie matematică. În cei 7 ani la Petrolul s-a înscris printre cei mai valoroși mijlocași din țară. În 1962 a plecat la Prahova Ploiești, de unde s-a retras 5 ani mai târziu. După ce a renunțat la cariera de fotbalist a lucrat în producție, la uzina "1 Mai" din Ploiești.
Încă de la 12 ani a intrat pe terenul de fotbal, dar în paralel practica și atletismul la Viforul Dacia. Ba chiar era campion la viteză al regiunii Ploiești. A devenit rapid unul dintre fundașii de excepție ai României. În cei 6 ani la Petrolul s-a remarcat pentru precizia pe care o avea în intervenții, dar și viteza care îl ajuta, de multe ori, să-și depășească adversarii. Dublu campion cu Petrolul și vicecampion în 1955, Topșă a devenit, după retragere, antrenor. A lăsat și această meserie în 1972 după ce s-a îmbolnăvit grav.
13 ani în tricoul Petrolului l-au transformat pe Sfetcu într-unul dintre marii portari din istoria clubului. "Portar cu un gabarit de-a dreptul impresionant, posesor al unui plasament excelent și cu o bună priză la balon, a fost unul dintre componenții de bază ai generației de aur a Petrolului", e descrierea făcută în Răzvan Frățilă în cartea sa pentru Sfetcu. După retragere a luat carnetul de antrenor și a condus echipe de juniori ale Petrolului și alte formații de județ. S-a mutat la Constanța, unde a mai pregătit câteva echipe din zonă: IMU Medgidia, Șoimii Cernavodă și CFR Constanța.
A ajuns la Ploiești în 1955, pe când Petrolul se numea Flacăra și a fost una dintre extreme dreapta de marcă din istoria clubului. Avea un simț al porții bine dezolvatat, drept dovadă stând cele 50 de reușite. Ca mulți alții, și el a antrenat după retragere. La CSU Galați, pe are a pregătit-o între 1972 și 1975 a obținut cea mai mare performanță, finala Cupei României. Cariera de antrenor a sfârșit-o în 1980, ultima echipă fiind Tehnometal București.
f111 • 18 Mai 2018, 23:30
Nu i-am prins jucand ,dar cica erau chiar buni buni ! Felicitari autorului pentru articol !
Iuliu Ciura • 18 Mai 2018, 12:30
Foarte frumos articolul ! Sper ca Petrolul si si toate celelalte echipe mari din tara sa renasca asa cum o face Petrolul . Hai C A Oradea !
viodra • 17 Mai 2018, 22:23
Woooww...! Ce echipa,ce jucatori,ce oameni..! Era o deosebita placere sa te afli printre ei...sa joci fotbal cu acesti jucatori sufletisti,adevarati petrolisti! Echipa de fotbal PETROLUL PLOIESTI,a fost si va ramane o echipa de mare valoare a fotbalului romanesc. D.zeu sa.i odihneasca pe cei plecati dintre noi. Asteptam aceasta noua generatie sa se intoarca rapid in elita fotbalului romanesc,cu ajutorul sponsorului Veolia si a tuturor care iubesc si sustin aceasta echipa. HAI PETROLUL!