SUPERLATIVELE GSP 2018 » INTERVIU EXCLUSIV. Răzvan Lucescu, antrenorul anului: "Visez că mă trezesc ușurat, nici măcar fericit, după ce devin campion"

Un apartament vast, open space, în inima Salonicului, aproape de Marea Egee, albastră și frumoasă. Lumină difuză, draperii romane cu storurile ridicate de se văd beculețele Crăciunului, plus un brad făcut cadou de soția lui, Ana, pentru a intra și departe de casă în atmosfera Sărbătorilor.

Un iz de parfum Lubin, bărbatul care-și aranjează ținuta cu grijă, ușor îngândurat, cu mintea la problemele de zi cu zi la echipă. El nu este intrat în febra pregătirilor zilelor luminoase ale iernii, el vede trasee, scheme, situații complicate, reacțiile calde sau furioase ale patronului, fanii care urlă și multe alte imagini pe repede înainte, îmbinând toate cele trei timpuri, trecut, prezent și viitor. Și mai presus de orice, acel substantiv comun care a devenit propriu: "Titlul".

Repetat obsedant și obsesiv. Fiindcă PAOK Salonic, echipa, clubul, orașul, provincia, nu respiră decât pentru un nou campionat câștigat. Îmbrăcat casual smart/slim fit, cu veșnica lui alură de forever young, chiar dacă a renunțat la cercelul-talisman-nebunie a tinereții din ureche, la încă 49 de ani, dar arătând muuult mai tânăr, Răzvan Lucescu a primit trofeul Gazetei Sporturilor pentru cel mai bun antrenor al anului 2018. Da, în sfârșit, munca lui a fost recunoscută la nivel național, după ce a cules laurii succesului și ai maturității depline în străinătate!

După parcursul UEFAntastic din 2005/2006 cu Rapid, minunățiile pe care le face la PAOK - liderul autoritar și neînvins în Grecia - l-au plasat pe Lucescu junior în clubul select al marilor antrenori ai României. Răzvan s-a făcut, oficial, mare! Și este în cursa cu timpul, care este de partea lui, pentru a-l ajunge din urmă pe tatăl său, Mircea Lucescu, 73 de ani, câștigător în 4 rânduri al trofeului de cel mai bun antrenor al anului.

- Domnule Răzvan Lucescu, sunteți antrenorul român al anului 2018. Ce impact are acest premiu asupra dumneavoastră, care e primul feeling?
- (zâmbește) Arată bine. Tata câte are? Patru? Mai trebuie să câștig campionatul în 2019, îl mai iau o dată, mă refer la trofeu, apoi mă las.
- E o competiție cu Mircea Lucescu?
- Nu mi-am pus niciodată dorința asta. Nu trăiesc pentru premiile individuale, prefer campionatul, dar pot să recunosc că-mi face mare plăcere să câștig o astfel de distincție. Este recunoașterea unei munci. OK, sunt mulți alți antrenori la un nivel mai mic, care fac o muncă extraordinară, dar care nu reușesc să obțină aceste merite fiindcă nu sunt la o echipă mare.
- O să-i spuneți lui Mircea Lucescu despre trofeu?
- Nu! Vreau să citească în ziar, direct, și atunci aș vrea să-i văd fața, când va citi acest interviu. Cu siguranță, va fi foarte mândru și foarte fericit. Cum îl știu eu, va fi mândru pentru el, pentru mine, orgolios că el m-a crescut, că a transmis niște valori și uite că fiul lui a mers pe urmele lui.

"Întotdeauna voi fi băiatul lui tata și tot ce am e datorită lui"

- Vă mai enervează expresia "băiatu" lu' tata"?
- (râde) Dar întotdeauna o să fiu băiatul tatălui meu, deși mă amuză! Da, sunt mândru de asta, mi-a transmis un mod de a fi, o educație, îi voi fi mereu recunoscător. Tot ce am e datorită lui. Am avut posibilitatea de a face alegeri, să merg la echipe mici, să am o personalitate, să nu mă compromit, să iau deciziile pe care eu le consideram ca fiind corecte, fiindcă n-am avut grija zilei de mâine. Și asta datorită lui! Dacă acum mă las de fotbal, voi trăi OK fără să fac nimic, doar jucând tenis și alergând prin parc. Și asta datorită lui. Te iubesc, tată!
- Este și un orgoliu pentru dumneavoastră? În sensul că lucrând în străinătate, obțineți un premiu în țara care poate nu v-a apreciat mereu.
- Da, e adevărat ce spui. E mai complicat să lucrezi afară. Mulțumesc pentru premiu, acum vreau campionatul și Cupa în Grecia, apoi să plec pe drum, așa... Fluieră arbitrul finalul meciului de titlu, îmi iau sacoul, mă strecor să nu mă vadă nimeni și plec pe jos până acasă, că fac vreo 15-20 de minute. Asta-mi doresc, liniște!

 Durerea ce nu are medicament

- De ce?
- E încărcătura mare: când câștigi e ceva normal, când pierzi e apocalipsa la un club mare cum e PAOK. Fericirea pe care o ai este o liniște imensă ce se așterne în suflet și simți doar dorința să te retragi într-un colțișor, să privești detașat la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău.
- Câștigarea titlului cu PAOK Salonic va fi peste parcursul UEFAntastic din 2005/2006 cu Rapidul?
- Nu se compară. Vorbim aici de un titlu într-o țară străină, după 33-34 de ani pentru club. Într-o situație complicată, care ar veni după un prim titlu (ridică vocea), fiindcă ăla din sezonul trecut a fost al nostru!, dar ni s-a sustras, fiindcă PAOK l-a câștigat pe teren. S-au mai pierdut campionate pe un ofsaid, pe un arbitru, pe un penalty, astea sunt greșeli acceptate, însă noi am pierdut inimaginabil, ni s-au luat punctele la comisie! Nici măcar n-a fost ceva care să justifice, este fals totul, totul a început de la Olympiakos, de la acel om fals care se numește antrenor: au pregătit toată săptămâna să provoace, ca la prima monedă să facă scandal. Salonicul nu va uita niciodată, eu la fel!

"N-am facebook, nu iubesc internetul din acest punct de vedere. Citesc presa, da, pe online, dar pe internet e o lume falsă, se aruncă multe lucruri urâte"
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK

- Cu ce ați compara viața de antrenor?
- De multe ori spun că suntem favorizați de soartă fiindcă transpunem pasiunea în serviciu, dar de multe ori înțeleg că antrenorul - eu, de exemplu - e un om singur în fața uraganului. Atacat și criticat de patron când lucrurile nu merg bine. Atacat și criticat de presă, de fani. Pus în discuție de către jucători. Cu momente de tensiune în rândul echipei, când doi-trei nu joacă. Dacă mai ai și două personalități puternice fără o educație corectă, lucrurile pot deveni foarte dure.
- Ce echipe din România s-ar putea bate la titlu aici?
- Nu cred că există astfel de formații în momentul de față. Energia și presiunea sunt extraordinare aici, forța transmisă de fani este ieșită din comun. Chiar reacțiile patronilor. Vorbim de oameni cu notorietate internațională, cu averi colosale, cu zeci de afaceri, cu insule, patroni de porturi.
- Dacă vi s-ar ivi ocazia de a deveni selecționer al Greciei, ce decizie ați lua?
- Niciodată! Depinzi de rezultate, de conjuncturi, e o ruletă rusească. Nu!
- Dacă ați da timpul înapoi, n-ați mai accepta postul de selecționer al României?
- Dar nu poți da timpul înapoi... Mie mi-a adus beneficii, am învățat multe lucruri, m-a întărit, am făcut un pas imens și ca om. Am trecut prin momente grele, am învățat multe din acele atacuri, mă ajută în prezent. Da, m-a izolat, am început să văd lumea diferit. Eram un tip jovial, deschis, căruia îi plăcea să discute cu oricine în public. Acum, caut să vorbesc cât mai puțin, îmi place să stau cât mai mult cu mine însumi. 

"Dacă se va ivi ocazia, voi reveni"

 - V-ați mai întoarce în fotbalul românesc?
- Cu mare plăcere. Dar când va fi momentul. Dacă voi avea posibilitatea să stau afară, o să caut să stau cât mai mult. Dacă se va ivi ocazia unei reveniri, mă voi întoarce.
- Chiar dacă ați spus de multe ori că s-a dus o campanie murdară împotriva dumneavoastră?
- Timpul a trecut. N-am fost nici primul, nici ultimul. Au fost reacții necurate, atacuri murdare, într-un moment când echipa națională încă mai avea șanse de calificare la Euro 2012. În fine...
- Există vreo echipă din Liga 1 care să vă fi impresionat în 2018?
- Ca echipă, CFR arată stabilitate, forță, Steaua rămâne Steaua, e acolo, sus. Ca o paranteză, FCSB e Steaua. Că nu câștigă campionatul, e locul 2, tot sus rămâne. Să fii an de an sus înseamnă că tu continui să faci ceva bun. Restul sunt detalii.
- În tinerețe vă considerați antistelist convins, vă pare bine că acest club nu mai ia titlul de trei ani în România?
- Singurul lucru care mă interesează este să câștig eu cu echipa mea. Restul nu mă privește. Mi-aș dori-o enorm pe Rapid înapoi în prima divizie, ca Dinamo să redevină Dinamo adevărat, cu suporteri, cu acea emulație fantastică, să tremure carnea pe tine la derby-urile dintre ele trei, aici incluzând-o și pe Steaua. Sunt timpuri care sper să se întoarcă.

 Despre granzii României

 - La Steaua ați putea antrena vreodată?
- Nu știu. Mie mi-e greu să vorbesc despre astfel de lucruri.
- Dacă vi s-ar oferi o oportunitate favorabilă?
- Evit să răspund la asta. 1. Nu-mi place să spun ceva ce nu e concret și 2. Orice răspuns aș da, s-ar interpreta. Acum ce-aș face, m-aș băga în seamă? Cum să vorbesc eu despre Steaua? Știu eu care e realitatea de acolo? Eu știu că Steaua termină pe locul 2 de câțiva ani. Pentru unii poate fi considerat un eșec, dar faptul că ești an de an sus înseamnă că o parte importantă a muncii de acolo e făcută bine. S-au câștigat ultimele titluri pe conjuncturi, pe detalii.
- Pe cine vedeți campioana României în 2019?
- Îți promit că-ți voi răspunde când se va ajunge la play-off. Situația înjumătățirii punctelor poate schimba multe.
- Pe Dinamo o vedeți prinzând play-off-ul?
- Îmi doresc.
- Ce credeți că se întâmplă acolo de clubul regresează? Rămâne un brand important al României totuși.
- Hai să-ți zic altceva! Panathinaikos a renăscut sezonul acesta, forța brandului te trage în sus. Așa ar trebui și la Dinamo, deși nu știu situația și nu-mi vine să cred ce se întâmplă. De multe ori l-am lăudat pe patronul lui Dinamo, a curățat clubul, l-a readus la viață dintr-o situație complicată. Cred că ține de niște decizii și de oamenii care sunt în niște posturi de conducere și ar trebui să transmită o mentalitate corectă pentru performanță. 

 "Degetul nu l-aș mai arăta, dar tot aș pleca pe linia de tramvai"

- Ați mai lua steagul rivalilor să-l rupeți sau i-ați mai arăta degetul mijlociu lui George Copos?
- Sunt chestii pe care le faci la o anumită vârstă. (râde) Chestia aia cu degetul n-aș mai face-o, dar de plecat tot aș pleca pe linia de tramvai. S-a terminat meciul în Giulești, am făcut semnul către "oficială", am urcat podul și-am luat tramvaiul. Dar, uite!, le sunt recunoscător și lui George Copos, și lui Dinu Gheorghe. George? Doi antrenori n-a scos timp de 3 ani: pe taică-miu și pe mine, de fiecare dată am plecat noi.
- Mai țineți legătura cu el?
- Da. Rar. Mă mai sună, mai mult cu tata vorbește, sunt aceeași generație. Dar îi sunt recunoscător pentru momentele unice de la Rapid. Cum îi sunt recunoscător și patronului de la Brașov, Neculaie. Vorbeam cu el un minut despre fotbal, apoi două ore despre viață, vacanțe, experiențe, mașini. Un om extraordinar, ne-am despărțit cu lacrimi în ochi.
- Ce părere aveți despre grupa naționalei de calificare la Euro 2020?
- Sunt șanse să ne calificăm, cum sunt șanse să nu ne calificăm. Contează ce va fi la acel moment, nu ce vorbim noi acum. Se pot accidenta niște jucători importanți sau pot avea alții o ascensiune extraordinară. Nu e o grupă ușoară, e echilibrată. Nu e imposibilă.
- Vă place vreun fotbalist din circuitul naționalei?
- Am o simpatie pentru Răzvan Marin, Chipciu, Keșeru, o apreciere pentru Maxim.
- Din Liga 1 v-a ieșit ceva în vizor?
- Hmmm. Cred că Mitriță. Dar nu știu cum s-ar descurca el într-un campionat agresiv.
- Vi s-au făcut propuneri să luați jucători români din țară?
- Știi ceva? Nici nu-mi place să mă bag în chestii d-astea. Sunt mulți impresari din țară care-mi dau mesaje, nu le răspund. Îmi place să le spun șefilor de la club: "Asta e strategia mea, asta trebuie să schimbăm, aștia sunt oamenii ce mi-ar trebui". Apoi clubul mi-aduce una, două, trei propuneri, eu le analizez, apoi se decide în funcție de posibilitățile financiare.

"Firavi mental, abondonează, se supără"

- Cu ce fotbalist-problemă ați avut momente negre în carieră?
- Sigur că am avut parte și de jucători neprofesioniști, dar ei au suferit cel mai tare, fiindcă viața le-a dat mai departe palme sau lovituri cumplite. Nu dau nume, nu sunt răutăcios, dar o spun și pentru că poate cineva aude: nu avem o educație puternică, jucătorii români sunt firavi mental și caracterial. Ca să nu spun slabi! Abandonează ușor în momentele de dificultate, se supără, reacționează sau își pierd motivația. Nu știm să fim răi cu noi și să luptăm să ne impunem.
- De aceea nu rezistă sau nu sunt piese de bază în străinătate?
- Sută la sută! Iar acum să spunem că unul joacă la Standard Liege sau mai știu eu unde e exagerat. Nu avem fotbaliști de mare valoare. Da, sunt talentați, suflete mari, bravo lor, dar nu avem caractere puternice! Ține de educația pe care o primesc acasă, în familie, apoi în școli, la terenul de fotbal. Am foști colegi care lucrează ca antrenori la copii și te ia capul de ce povestesc, de reacțiile părinților. Sunt nesănătoși, își trag copiii în spate, le fac numai rău!
- Dar nici antrenori nu prea avem care să răzbată în străinătate.
- Pentru că plecăm cu această etichetă, venim din România. Câți români au pătruns în campionatele astea mari ale Europei, în afară de taică-miu și de Boloni, ambii din alte vremuri? Venim din România, iar fotbalul românesc nu reprezintă mai nimic pentru Occident! Trebuie să ne afirmăm în alte țări ca să prindem o ușiță în vestul Europei, dar e foarte greu.

"Arde carnea pe mine"

- Cine v-a zis "Generalul" în Grecia?
- Departamentul media al lui PAOK, apoi, probabil, a fost preluată de ziare. Singurul lucru care mă interesează este să câștigăm titlul, apoi în noaptea aia după victorie să mă duc în pat la ora 4:00 dimineața și apoi să mă trezesc ușurat. Ușurat! Nici măcar fericit, ușurat. Altfel, îți zic, lucrul pe care-l urăsc cel mai mult în viață e noaptea de după o înfrângere. E cumplit. Arde carnea pe mine, nu pot să dorm, dacă ațipesc mă trezesc cu coșmaruri după 10 minute.
- În acele momente nu v-ați dori o altă meserie?
- Ba da. (râde) Mereu îmi zic: "La sfârșitul anului abandonez". E doar un gând trecător.
- Cum vă vedeți acum, la vârsta dumneavoastră?
- Mai matur, singuratic, mă simt bine cu mine, mă simt bine cu soția mea când suntem împreună, trăim un timp de calitate. Și sunt foarte iubitor de animale.
- Ce sentiment aveți când vă uitați în oglindă?
- Uneori îmi place ceea ce văd, alteori mă enervează, îmi zic că am îmbătrânit. Mai degrabă simțurile pe care le am când mă dau jos din pod, spatele, genunchii, am nevoie de puțin mers ca să pornesc motorul, atunci realizez că timpul trece. Da, mă rog, sunt încă la perioada la care fac mișto de mine, mă autoironizez, fără să fiu antipatic pentru ceilalți.
- Ați vrea să dați timpul înapoi?
- Nu! Deloc. Am o familie frumoasă. Mai nou, de două ori bunic la 49 de ani. Copiii mei sunt oameni simpli, cu trăiri simple, fără lux, fără fițe, pregătiți corect pentru viață. Nu știu cât e meritul meu sau al Anei, al bunicilor, poate doar exemplul nostru de stabilitate, ci e meritul lor, fiindcă sunt copii buni. Trăiesc niște vremuri grele, dar extraordinare. Aaa, dacă aș putea să mă joc cu timpul, l-aș da în față până pe 15 mai, am pus și finala Cupei Greciei aici, o vreau și pe aia!
- Copiii cum vă văd?
- Dă-mi, te rog, felicitarea aceea lipită de perete. Așa, ia să vedem! Stai să-mi pun ochelarii. E de la fie-mea, Marilu, pe 17 iunie, ziua părintelui. (Citește cu o intonație în care se simt mândria și împlinirea) "La mulți ani de ziua tatălui, ai fost și continui să fii un tată minunat! Îți mulțumesc pentru felul în care ai ales să ne fii părinte. Ești un exemplu de urmat, te iubesc enorm și mi se face dor de tine întotdeauna când ești departe. Semnat, Marilu". (cu privirea aceea de tată) Eh, sper...

 "Încerc să fiu cât mai retras, cât mai mic, după o victorie. Sunt mulți oameni care lucrează pentru un succes, toți așteaptă merite, de aceea ei trebuie să se simtă apreciați. Antrenorul e doar o piesă importantă în angrenajul unei echipe"
Răzvan Lucescu, antrenor PAOK