Superinterviu cu tripla campioană mondială și europeană: "După concurs sunt ca și cum aș fi în ghips" » De ce a ales acest sport, cum ridică 240 de kilograme și ce sacrificii face: "Viața de sportiv e plictisitoare"

De ce ar face o fată haltere?, întrebarea revine mereu, iar răspunsurile diferă. Loredana Toma, triplă campioană mondială anul trecut, la Anaheim, are propria variantă. Până la urmă, nu există rețete sau stereotipuri, doar oameni, sportivi și alegerile lor. Ea a început în disciplina ridicării greutăților în 2007, la 12 ani.

Poate doar startul seamănă cu multe altele, dar aici nu-s prea multe variante. "Au venit antrenorii la școală pentru selecție, la Ibănești, în județul Botoșani. Habar nu aveam despre ce e vorba. În primă fază, era o selecție pentru mai multe sporturi, atletism, box, haltere. M-am dus să dau probele la haltere", povestește tânăra în vârstă de 22 de ani. Și își motivează astfel alegerea:  "Am fost câteva zile și la atletism, totuși ceva m-a atras la sală. Nu mi-a plăcut pe teren. Nu m-aș vedea să alerg afară, mai ales când e iarnă. Cred că mi s-a părut mai interesant, deși cred că poate fi monoton acest sport, în fiecare zi în sală. Totuși, mie mi se pare mai frumos decât pe teren".

Nu știa nimic despre haltere, dar timpul a convins-o că e ceea ce i se potrivește. "A fost greu la început, dar apoi a început să-mi placă din ce în ce mai mult, când am început să învăț și să descopăr". A rămas 4 ani la Botoșani, apoi s-a mutat la Snagov și, după cum spune chiar ea, " de atunci tot aici sunt. La Baza Nouă, de atunci am început cantonamentele, 12 din 12".

Un sport dificil, cu un specific aparte. Privit din afară, superficial, pare simplu, te agăți de niște bare, îți încordezi mușchii și ridici greutățile. De fapt, sunt multe lucruri puțin știute care se petrec în pregătirea, concursurile sau refacerea unui halterofil. Loredana ne conduce în culisele de efort, determinare și emoții prin care trece un sportive. Mai mult, un campion mondial.

Loredana, ce te-a făcut să rămâi la haltere? Ai avut rezultate?
Da, la primul Campionat European de cadeți am luat argint în Israel, la categoria 44 de kg, apoi am mai câștigat o dată Campionatul European de cadeți, la juniori din nou campioană europeană la 58 de kg. Între am fost și la 53 de kg. Și după aceea am început și participările la seniori, doar locul șapte în Antalya 2012. De două ori argint în Albania și în Israel, 2013 și 2014. M-a bătut o rusoaica, cred că aceeași. Apoi am urcat în categorie la 63 și a venit mult așteptatul aur, la Split, anul trecut.

La Mondiale e prima medalie?
 Da, am mai avut un loc patru în Polonia, în 2014. A fost a doua participare la Mondialele de seniori.

Cu înaintarea în vârstă capeți experiență, încredere în forțele tale..
La Campionatul Mondiale e vorba de experiență.

"Imposibil să nu ai emoții"

În ce constă această experiență?
Participarea la cât mai multe concursuri.

 Să nu ai emoții?
Nu, e imposibil să nu ai emoții atât timp cât muncești un an întreg pentru concurs și acolo într-o secundă poate să se întâmple orice. Într-o fracțiune de secundă, de neatenție poți să pierzi totul. Trebuie să înveți să le stăpânești.

Cum arată o perioadă de pregătire pentru tine?
Să zicem că sunt înainte de Mondiale. Dimineața de la zece jumătate la 12 jumătate, forță încontinuu. Forță, forță. Brațe, picioare, abdomen, tot corpul. E mai lejer așa pentru psihic. Iar după-amiază exercițiile de tehnică. La forță lucrez și cu halterele, cele mai mari dificultăți acolo sunt, genuflexiuni, flotări doar cu discul și cu bara. Aparate la sfârșit pentru mine. Iar după-amiază avem exercițiile care sunt în competiție, smulsul și aruncatul. Cel mai greu.

"A doua zi după concurs sunt ca și cum aș fi în ghips. După aceea, ușor-ușor îmi revin" Loredana Toma

Ridică mai mult la antrenamente

Care e stilul tău favorit?
Smulsul. Sunt la un kilogram de recordul de european la tineret, 110 kg. E ultima șansă anul acesta să-l bat pentru că pot concura până la 23 de ani. La aruncat e 136, eu am 130.

Cum te încălzești?
 Începând de la 15 kilograme, cât are bara goală, până la maximum.

Adică te antrenezi cu 109?
Da, am făcut greutățile astea de 50 de ori pe puțin în fiecare zi.

Bănuiesc că se întâmpla să ridici mai mult în antrenament decât la concurs…
Da, bineînțeles. La antrenament nu e stres, nu e emoție. În primul rând, la concurs trebuie să prinzi și ziua aia bună, să nu ai nicio durere, să nu ai oboseală, răceală, să fii perfect fizic, și psihic, și tot. La antrenamente e altceva. Dacă nu te simți bine, o lași mai moale și recuperezi mâine, dar la concurs nu ai de ales, trebuie să dai atunci, să fii sută la sută.

Ai reușit 110 la smuls la antrenamente?
Da, de multe ori, chiar înainte de Mondiale. Și peste, 115. La aruncat 130 la concurs și 133 la antrenamente.

Cu categoria e ok?
Da, nu am probleme cu slăbitul, din contră, trebuie să mă mențin, pentru că slăbesc foarte ușor. Acum, cât fac 63. Am făcut la slăbiri când eram la 58 de mi-a ajuns până deasupra capului, dar acum nu mai pot să mă întorc acolo. Am 64-65 în pregătire și ușor-ușor ajung la 63, dar mă chinuiesc să mă mențin la 64. Dacă aș mânca doar ce aș vrea eu, aș ajunge al 62, dar n-am cum pentru că așa nu iese pregătirea. Trebuie să ai un pic peste categorie.

Grătar, salată, apă

Te chinuiești să mănânci mai mult, iar înainte te chinuiai să stai nemâncată?
Da. Ca să fac antrenamentul. La 58 am slăbit cel mai mult. Unii fac saună sau lasă pe ultimele zile înainte de concurs. Eu n-am slăbit niciodată așa, mi se părea o prostie. Începeam să reduc mâncarea. Mâncam doar grătar, salată și apă.

Nu-ți făcea cu ochiul nicio prăjitură?
Depinde, dacă avem antrenamentul greu, dacă făceam și saună după antrenamente, mai mâncam câteodată o prăjitură. Deși eu nu prea sunt cu dulciurile, cu ciocolata.

Pofticioasă ești?
Îmi place să mănânc (râde), dar nu forțat. Îmi place să mănânc sănătos. Sucuri nu beau. Nu beau și nici nu-mi lipsesc.

Cât dai jos la un antrenament de maximă intensitate?
A doua zi, spre exemplu, pot să mă trezesc cu 600-700 de grame în minus.

 S-a schimbat viața ta, după ce ai ieșit campioană mondială?
 Nu știu dacă s-a schimbat, dar mă obligă să mai urc o treaptă, cer mai mult de la mine, adică ultima treaptă care a rămas.

Colegii, antrenorii te privesc altfel?
Antrenorii știau deja. Lumea - așa și așa pentru că sportul nostru nu e așa de mediatizat. Nu e ca la gimnastică sau mai știu ce sport popular. E mic, acolo, într-un colț.

Nu te cunoaște lumea pe stradă?
S-a întâmplat, dar nu foarte mulți.

Nici acasă, la Botoșani?
Da, acasă da. Dar ajung rar, o dată pe an.

Cât de mult contează tehnica

Ce-ți place cel mai mult la sportul pe care-l practici?
Îmi place provocarea. Autodepășirea, de fiecare dată cât mai mult, cât mai mult. Mai bine, fiindcă aici e vorba și de tehnică, nu doar de cantitate.

Poți să ai o tehnică perfectă și să nu ridici bara?
 Nu știu. Dacă ai o tehnică perfectă, doar din cauza emoțiilor poate, să ridici și să-i dai drumul înainte de semnal. Sau să nu fii puternic deloc. Astfel nu știu cum. Tehnica e foarte importantă. Sunt foarte mulți sportivi puternici care nu au tehnică.

În ce constă?
Mișcarea cât mai corectă. Să fie cât mai aproape de perfecțiune și atunci e mai ușoară. Să pui un începător și unul cu experiență de cinci-șase ani, ultimului 100 de kilograme i se par zero, iar primului îi pocnesc creierii.

Tu la aruncat depășești dublul greutății tale. E mai greu la acest stil?
Mie, una, mi se pare mai greu.

Când e mai greu?
La partea a doua, după urcușul la piept. Din tot corpul se aruncă. Tot corpul lucrează. Dacă ar fi doar din brațe, din 130 aș ridica 70.

Când împingi de la piept, folosești doar brațele?
În primul rând piciorul, apoi brațul e ultima fază.

Vorbesc de un exercițiu la sală, când împingi de la piept, cât împingi?
65 de kg cred. E o diferență imensă într-un exercițiu de forță și felul în care ridicăm noi.

Genuflexiuni cu cât faci?
Cu 200 maximum pe spate și cu 160 pe față. Pe față bara e pe umeri. Una. Dar zilnic fac cu 160-170 pentru forță.

Pregătire continuă

Care a fost vacanță maximă?
Cea mai mare vacanță a fost anul trecut. Am stat de la 1 decembrie, de când am concurat, până pe 10. Și am ajuns să regret aceea perioadă, că am stat atât de mult. Nici nu mai puteam pentru că e greu să menții pregătirea la un nivel înalt până în decembrie. Trebuia să fac pauza asta, dar o regret pentru că e greu să-ți revii după zece zile de odihnă. Nu știu cum e la celelalte sporturi, dar la noi pentru zece zile de pauză trebuie să tragi apoi o lună.

În sală ai cu cine să te întreci?
Cu colegele, chiar și cu băieții. Bineînțeles, ne luăm aceea distanță de zece kilograme între băiat și fată. Competiție în sală este încontinuu. Cu băieții de la 56 mă mai întrec.

Și cine câștigă?
Eu. Nici în zilele proaste nu-i las. E bine așa, e mai motivant.

Cum e la voi, în afară de europene, mondiale, naționale, aveți puține concursuri.
Avem naționale, cupe, calificări și finală. Calificări și finală de tineret am eu anul acesta și calificări și finală seniori. Avem grand Prix-uri și Cupe Mondiale, dar nu prea mergem, sunt neinteresante pentru noi pentru că nu prea ai cum să prinzi vârful încontinuu. Îți trebuie șase luni de pregătire continuă pentru un concurs mare, Mondiale sau Europene. Dacă tot oprești pregătirea pentru o Cupă Mondială, apoi te duci la Campionatul Național și peste încă o lună la Mondiale, n-ai nicio șansă.

Ferește sticla și farfuria

Cum s-au petrecut lucrurile când ai fost prinsă dopată?
În 2014, în pregătire, înainte de Campionatul Mondial. Au venit listele și eu nu eram înscrisă, nu înțelegeam ce se întâmplă. A fost un control de afară, de la WADA. M-au găsit cu stanozolol, o substanță care iese din corp în 12 luni și eu trebuia să merg la concurs peste o lună. Era imposibil. Nu-mi explic nici până în momentul de față ce s-a întâmplat. Am fost suspendată doi ani, din 2014 până în 2016.

Și acum stai cu frică?
Da, dacă am lăsat sticla de apă acolo și m-am dus jumătate de oră undeva,nu mai beau din ea, o arunc. La masa, dacă mâncarea e deja pe masa, nu o mai mănânc și tot așa.

Există suspiciunea asta?
Da, se întâmplă, au fost mai multe cazuri.

În competiții?
Și acolo la fel, nu ai cum să verifici. Unde mănâncă toți sportivii cred că ar fi imposibil să se întâmple ceva, mă gândesc că ar da tot concursul jos. Trebuie să ai grijă maximă. Și aici în sală, chair dacă nu intră nimeni decât noi și aici avem grijă, fiecare își bea sticla, după aia o aruncă, nu "hai, că mai beau și mâine din ea".

Partea financiară cum e?
Ca în orice sport, mă refer la gimnastică și altele, nu de fotbal.Care e motivația atunci când te apuci? Renta viageră, zic eu.

Și până ajungi acolo cu ce trăiești?
Cu indemnizațiile de la club.

Și faptul că stai 12 luni în cantonament și n-ai timp să cheltuiești.
Eh, asta nu e greu. Jumătate de oră la mall e de ajuns.

Nu au voie să meargă pe jos

Îți place să faci cumpărături?
Da. Nu mă relaxează pentru că nu pot să merg prea mult pe jos. Mă obosește.

Nu ai voie să mergi pe jos?
Nu, nu prea mult. Pentru că obosim și nu mai răspunde organismul cum trebuie.

Nici să alergi?
Nu. Spre exemplu, dacă mă duc duminică și uit de mine acolo vreo patru-cinci ore și iau mall-ul de la un capăt la altul, luni am toate șansele să fiu praf.

Ce alte restricții mai aveți?
În principiu, astea sunt: să nu umblăm prea mult. Să folosim picioarele. Avem stingerea la zece seara.

Dormiți după-amiază?
Da, în fiecare zi. Avem și antrenamente în fiecare zi, și sâmbătă și duminica. Când avem liber, de obicei sâmbăta și joia facem refacere.

Când ești nervoasă, cum te descarci?
La antrenament. E cel mai bun mod și e chiar indicat.

Cum te scoate cineva din sărite?
Văzând că e acolo aproape de mine, să fie competiție.

Te derutează când o sportivă anunță mai mult decât tine la concursuri?
Nu, tot timpul m-a motivat să concurez cu adversare mai puternice. În plus, lucrurile acestea se știu.

Un sportiv care vine la primul concurs poate să câștige?
La seniori nu. La juniori mai apar, dar la seniori e greu să apară cineva peste noapte și să aibă rezultate. Medalie la Mondiale la seniori e greu, nici la Europene nu prea se poate.

Nu e timp pentru vizite

12 luni în cantonament, cum trece timpul?
Avem antrenamente, masă, somn și iar antrenamente.

Și în rest?
Ne mai uităm la filme și câteva ore la mall duminica. Luni-miercuri sunt de odihnă totală că sunt cele mai grele, marți-joia e mai lejer, dar ne trebuie odihnă. Noi nu putem să facem alte lucruri, cum ar fi să ies pe teren, să mă joc puțin cu mingea.

Ești tânără, au apărut probleme de sănătate?
Probleme sunt. Bineînțeles că sunt, nu ai cum să le eviți ridicând atâtea kilograme. Genunchi, spate, încheieturi. Mă dor când se schimbă vremea.

Băieții te lasă în pace?
Mă chinui să le explic că trebuie să mă lase în pace. Înțeleg de la sine. Mai sunt doi ani și apoi pot să mă plimb și să fac ce vreau eu.

Ai fost în diferite locuri, ai avut timp să vezi ceva?
Nu, pentru că înainte de concurs mergem cu trei-patru zile și nu avem voie să facem nimic.

Îți impune cineva sau te înfrânezi tu?
Deja am ajuns la vârsta la care nu mai trebuie să-mi spună cineva ceva. Aveam probleme la 12-13 ani, când m-am apucat, eram copil.

Nici în State nu ai vizitat?
Nu, am fost în ultima zi cu echipa, am fost la un mall. Sala de concurs și hotel, atât am făcut. Nu avem cum, pur și simplu, nu putem. Mă dor toate oasele, spatele, nu pot să merg mult, mă dor genunchii. Nici dacă aș vrea, nu aș putea.

După concurs, cum te simți?
A doua zi sunt ca și cum aș fi în ghips. După aceea, ușor-ușor îmi revin.

Dar în sală, la antrenament, nu e același lucru?
Nu, că e pregătire, e altceva. Acolo, la concurs, dai mai mult decât poți.

Cum te recuperezi după un concurs?
Pauză, bazin, odihnă și apoi reluăm ușor antrenamentele.

Unii fac odihnă activă, voi cum?
Noi stăm două-trei zile fără antrenamente și apoi reluăm ușor.

Poți să dormi după concurs?
Cad imediat. Am făcut baie și am adormit. Se adună prea mult. Bineînțeles, înainte de concurs nu pot să dorm. Mai ales în America, la Mondiale, că era alt fus orar, nici nu am plecat cu foarte multe zile înainte ca să ne putem acomoda. Dormeam la șapte seara, mă trezeam la două, apoi la cinci.

"Viața de sportiv e plictisitoare"

Povestește ceva hazliu din cantonamente.
Nu prea ce să povestesc, mai ales aici, la lotul de seniori, jumătate au familii, sunt toți pe treaba lor, nu stăm să facem weekend-uri împreună, nu mergem la filme împreună.

Cu cine te înțelegi cel mai bine?
Am o colegă, Bianca Ioniță, care este și la aceeași categorie cu mine. N-am convins-o încă să-și schimbe categoria (râde). Viața de sportiv e plictisitoare.

La discotecă când ai fost ultima oară?
Nu mai știu.

La Botoșani sau aici?
Eee, s-au mai întâmplat și evenimente, când am mai fugit. De la Snagov cred că am plecat acum câțiva ani.

Doar voi sau și alții?
Noi și am dat și peste alți sportivi, cum baza era aproape.

După ce vă lăsați, care sunt problemele?
Eu îi văd pe antrenorii mei că încă merg. (râde)

Vrea să devină antrenor

Tripla campioană mondială nu e la facultate, dar de la anul își dorește să urmeze școala de antrenori. "Sper să rămân în domeniu, după ce o termin. Chiar îmi place, deși nu știu dacă o să am răbdare cu cei mici, care sunt la început. Dar o să încerc". Ea are același antrenor, Constantin Urdaș, din primele zile, de când a fost selecționată la secția de specialitate la CS Botoșani, în 2007. "M-a descoperit și am mers mai departe. Te ajută foarte mult, altfel n-ai avea de la cine să înveți, te ajută și în concurs, și la mobilizare. Contează imens. Nu poți să te înveți singur sau din videoclipuri", explică Loredana. 

CV Loredana Toma

Născută pe 10 mai 1995 la Ibănești, Botoșani
Antrenor: Constantin Urdaș
Campionate Europene de juniori: aur la București 2011, aur la Eilat 2012
Campionate Europene de tineret: aur la București 2012
Campionate Europene de seniori: aur la Split 2017, argint la Tirana 2013, argint la Tel Aviv 2014
Campionate Mondiale: aur la Anaheim 2017

"La concurs trebuie să prinzi și ziua bună, să nu ai nicio durere, să nu ai oboseală, răceală, să fii perfect fizic, și psihic, și tot" Loredana Toma