FOTO Marian Ivan, colegul de cameră a lui Hagi, amintiri din SUA 1994: „Credeam că putem bate și Brazilia” » Ce vorbea cu Hagi: „Parcă suntem în «Nea Mărin miliardar!»” + povești despre cariera lui

Anii au trecut, dar Marian Ivan a rămas fidel anumitor tabieturi și plăceri ale sale. A rămas conectat la fotbal, mai ales că este observator la prima divizie, dedică timp familiei, citește ziarele în ediție print de dragul vremurilor de odinioară, savurând o cafea sau o limonadă customizată pe gustul său, printre prieteni, la „Saint John”, în Centrul Vechi din Brașov.

La cei 50 de ani din cardul de identitate, împliniți de Ziua Internațională a Copilului, Marian a rămas atent la cum se îmbracă, „mai bine mor de foame decât să n-am o haină faină pe mine”, e supărat că nu-și poate vedea tatăl din Capitală pe cât și-ar dori, „din cauza drumului de 4 ore plus dintre Brașov și București, de-mi reproșează al meu că poate nu-l mai prind dacă întârzii la întâlnire”.

Și când își aduce aminte de propria experiență la World Cup '94 se amuză: „A fost ca o șaorma cu de toate. Am făcut și fotbal de cea mai mare calitate, am și văzut America, am și rămas cu prietenii pe viață”.

Aici voiam să ajungem, mai ales că s-au împlinit 25 de ani de la campania Generației de Aur a naționalei, una de glorie a "tricolorilor". Ivan are amintiri frumoase, fotografii pe măsură, ce le prezintă cititorilor Gazetei Sporturilor. 

Ce mai face Marian Ivan în 2019?
 Tot cu fotbalul, tot cu fotbalul... Sunt observator la Liga 1, am deja 6 ani de când activez în domeniu. Sunt foarte mulțumit, sunt fericit că sunt în sistem, că mă întâlnesc cu vechi prieteni.

Nu v-a tentat să fiți antrenor, manager?
Ideea de antrenor nu m-a atras niciodată. Iar eu sunt adeptul: „Dacă nu-mi place ceva, nu fac! Decât să fac prost sau pentru bani, nu mai fac deloc”. Prefer să fac în viață doar ceea ce îmi place și să duc totul la bun sfârșit. Am mai fost la o academie, la Colțea Brașov, într-o colaborare cu Celta Vigo. Eram un fel de director general pe foaie, dar, de fapt, eram doar director de imagine. De două luni, de când s-a încheiat sezonul, am încheiat colaborarea.

"E strigător la cer faptul că dacă vreau să merg la București, din Brașov, fac mai mult pe drum decât stau cu tata! Am făcut o dată și 7 ore. În 1991, când am ajuns prima dată sub Tâmpa, mi-am făcut iluzii, după aproape 30 de ani nu s-a schimbat nimic" Marian Ivan

„Mi-au plăcut fotbaliștii care nu se ascund de minge”

Cum e viața în Brașov pentru un om despre care puțină lume știe în acest oraș că nu sunteți de loc de aici?

Trăiesc de o viață în Brașov, așa că mă simt fiu al urbei! Jumătate de viață am petrecut-o aici. Am coborât cândva în 1991 de la Forban, cu Steaua, și s-a perfectat transferul meu la "stegari". Prima dată, împrumut, apoi definitiv, că nu mi-a plăcut niciodată să fiu monedă de schimb. Ca brașovean, în 1993/1994 am prins un sezon remarcabil, am dat 16 goluri, și după un 3-1 cu Sibiul ăla foarte bun, am prins lotul pentru America.

Ce fotbalist vă place?
Sunt încântat de naționala Under 21, Pușcaș îmi place tare mult. Mie mi-au plăcut mereu fotbaliștii care nu se ascund de minge, care iau viața în piept și se luptă la baionetă. Doar așa poți progresa, chiar dacă greșești. Cu naționala noastră de tineret, am retrăit momentele mele frumoase ca fotbalist, băieții ăia au șters praful de pe noi. Aici, în mare parte, e mâna de maestru a lui Gică Hagi, care a modelat carierele multora de la lot.

74 de goluri a înscris Ivan pentru FC Brașov în 184 de meciuri în primele două divizii

„Dădeam la zid, la Săftica”

Fostul dumneavoastră coleg de cameră, corect?
Bunul și dragul meu coleg de cameră de la World Cup 1994. A fost o onoare să stau în cameră cu unul dintre cei mai mari fotbaliști ai planetei.

Chiar, cum de ați stat în cameră tocmai cu Hagi? 
 A fost o întâmplare. Eu am făcut junioratul la Steaua, eu eram la tineret, el era în echipa aceea mare, doar ne știam din vedere. Înainte de turneul final din Statele Unite am plecat într-un stagiu de pregătire în Italia. Eu stăteam cu Radu Niculescu în cameră, Gică cu Neluțu Sabău. Radu și Neluțu s-au accidentat, așa că Gică a ales să mă ia cu el. Eu nu aveam vreun cuvânt de zis la națională, vă dați seama. Am avut multe de învățat de la el.

Ca de exemplu?
Nici nu avea cum să fie altfel, fiindcă de când îl știu eu pe Hagi, vorbește doar de fotbal. Îmi spunea cum să lovesc mingea.

Nu vorbeați de fete, de mașini, de haine? Erați tineri.
Pe atunci erau alte vremuri, discutam despre fotbal. Eu știu că-l întrebam cum naiba reușește să lovească mingea de nu se-nvârte, tot felul de chestii de genul ăsta, iar el îmi explica precum la școală. Și eu aveam șut bun, era una dintre calitățile mele, însă el a lovit balonul genial. După Mondial, la 25 de ani, m-am transferat la Dinamo. Și aveam un zid la Săftica, luam o minge și exersam cum îmi explicase Gică. Dădeam de mă plictiseam, poc-poc-poc. Aveam lovirea mingii în sânge, dar voiam să fiu mai bun. Oricum, nu a existat vreodată vreun român care să lovească mingea ca Hagi!

„Gică, parcă suntem în «Nea Mărin miliardar!»”

Se consuma mult și atunci sau ce făceați în timpul liber?
Sună nespectaculos pentru voi, însă discutam despre fotbal, ți-am zis! Bine, ca să-l mai amuz, mi-aduc aminte că după meciurile fantastice de la Mondial, erau o groază de ziariști din toată lumea care voiau să facă interviuri cu Gică, iar eu îi spuneam: "Iar s-au strâns la coadă ca-n «Nea Mărin miliardar»!". Ziceam că Gică e ca Amza Pellea în film. Hagi era un zeu în America. Și mai e o chestie: noi, acolo, nici nu am priceput prea bine ce mari performanțe făceam.

Adică?
Nu eram conștienți de succes. Voiam doar să ne reprezentăm țara și pe noi cu mândrie. Aflam târziu că lumea iese pe străzi în România, nu exista internet, dacă vă vine să credeți că a fost o vreme când nu exista așa ceva (râde). Ne mai arăta nea Puiu Iordănescu casete video, ne uitam aceste casete cu ce e-n România ca la filme.

Hagi s-a supărat, la cum e disperat după fotbal, de eșecul cu Suedia?
 Cu toții am fost ofticați. Mergeam în semifinale, jucam cu Brazilia, iar noi credeam că putem să o învingem.

Pe bune?
 La ce jucam și ce încredere căpătaserăm atunci, da, credeam că ne putem măsura forțele cu oricine și putem învinge pe oricine. Dacă eu, care nu am jucat, simțeam că pot să intru și să fiu decisiv... Nu erau emoții, ci doar dorință.

3 selecții are Ivan la prima reprezentativă, toate în 1994

„Știam și ce mănâncă, și când se culcă”

Cum a fost cu Suedia?
Ghinion. Într-un meci, câștigi sau pierzi. Noi știam foarte bine ce joacă suedezii, mai jucaserăm un amical cu ei în America, 1-1. Plus că nea Puiu era atât de meticulos încât știam ce număr poartă la pantof adversarul direct, ce mănâncă și la ce oră se culcă. Eu cred că la noi, după ce am întors rezultatul, a fost o lipsă de concentrare pe fondul căldurii și-al încrederii mari. A fost o fază simplă la Prunea cu Kenneth Anderson, genul de fază la care portarul prinde mingea înaintea atacantului de o mie de ori... Iar la penalty-uri, nordicii au ratat primii, apoi Ravelli avea mișcările alea ciudate pe linia porții. La noi au bătut penalty-urile cei mai buni executanți, că le exersaserăm până la epuizare. Asta a fost soarta.

E de condamnat Prunea sau cei care au ratat? Sau selecționerul?
 Hai să fim serioși! A fost o mare performanță, să o cinstim cum se cuvine și să dea Dumnezeu să depășim rezultatele de atunci! Să fim mândri că suntem români!

Se mai poate repeta un asemenea traseu?
E greu, fiindcă fotbalul s-a dezvoltat mai bine la alții decât la noi. 

"Hagi nu era tipicar, să se culce la o oră anume sau să aibă tabieturi. N-avea aere de vedetă, când îl vedeai cum se comportă nici nu-ți venea să crezi că este Hagi, «Maradona din Carpați», un idol. Mă gândeam că orice român și străin ar fi vrut să fie în locul meu"Marian Ivan

„M-am încălzit în scuipături și-n înjurături”

Vă pare rău că n-ați prins nici măcar un minut la cel mai tare Mondial din istoria România?
Doamne, și cât m-am încălzit cu Argentina... Dacă nu dădea Balbo gol pentru 3-2, intram și eu, așa era programat. Până la urmă alegerile antrenorilor au fost perfecte. Pentru mine a fost o performanță că am fost lângă titani. Personal, aș fi vrut să joc, mai ales că m-am încălzit cu Argentina de am dat în clocot. Și eram fix lângă galeria sud-americanilor.

Și?
 Eram ud, și nu de la căldură. Și înjurături, și scuipături. Fanatici oameni. Răi. Nu vă aduceți aminte cum făcea Maradona în tribune?! Aș fi vrut să intru în acel meci, mai ales că era ca și cum la școală ești într-o clasă de olimpici, n-ai cum să nu înveți bine. Eu n-am avut trac niciodată.

"La Mondialul din America a fost simplu: noi am încercat să ne facem meseria de fotbaliști, iar Gică ne-a luminat și a jucat la adevărata lui valoare"Marian Ivan

„Mai frumos natural decât virtual”

Care este cel mai bun sfat pe care l-ați primit de la Gică Hagi?
Toate convorbirile cu el erau niște prelegeri, parcă. Eu îl ascultam și asimilam. Adevărul e că, în fotbal, dacă nu stai să asculți și să înveți, înseamnă că n-ai nicio treabă cu fenomenul.

Ce v-a plăcut din America?
Tare frumos a fost. Am vizitat locuri frumoase gratis (râde). Am stat și la Los Angeles, și la San Francisco. Am stat și mult atunci. Chiar îi ziceam lui Gică: "Am stat mai mult cu tine decât cu nevastă-mea!". 

Era mai bine că nu existau internet și rețele de socializare?
Și eu am Facebook, dar e mai frumos natural, nu virtual. Era mai bine pentru că socializam mai mult, erau mai multe discuții între noi. Acum, antrenorii se chinuie să ia telefoanele jucătorilor ca să comunice între ei, mai au puțin și-și dau mesaje pe smartphone în autocar, unul lângă altul fiind, decât să vorbească. 

"Nu erau caterinci sau glume, a fost ca un cantonament normal. Că mai râdeam noi la câte o glumă, erau chestii ce veneau pe moment. Și ne întâlneam cu mulți români, care voiau doar să ne salute, să ne strângă mâna"Marian Ivan

14 goluri în 50 de meciuri a reușit fostul atacant pentru Dinamo

78 de goluri a marcat Marian în 236 de meciuri în prima divizie din România

„Tata mi-a zis că dacă iau sub 8, adio fotbal! Îmi făceam lecțiile în autobuz, când îl apucam” 

Cum deveneai fotbalist într-o altă vreme când se pregătea perioada de aur a echipelor românești, de club și prima reprezentativă

Care este fundașul cel mai puternic cu care v-ați confruntat în carieră?
La Steaua erau Didi Prodan, Belodedici, la FC Național, Ciobotariu și Olăroiu, Craiova îi avea pe Săndoi și pe Papură, iar Dinamo pe Mihali. Toate cluburile din prima divizie și multe din a doua aveau fotbaliști cu legitimație, fundași care nu te mângâiau, dar te și făceau să fii fotbalist dacă treceai de ei.

Vă pare rău că n-ați jucat acum, pe bani mulți?
Și eu, și alții de pe vremea mea eram înnebuniți după performanță. Eu, de exemplu, dacă-mi garanta cineva că voi ajunge să joc în Divizia A și la națională, dădeam scris că joc gratis până la acel nivel! Fără niciun ban salariu sau primă. Acceptam cu plăcere. Eu voiam să joc în prima divizie, la o echipă mare, la națională. Doar asta vedeam în fața ochilor.

„Ca Iisus”

V-ați lăsat timpuriu, la 33 de ani. De ce?
 Ca Iisus Hristos. Sunt un om credincios, iar când am făcut 33 de ani chiar mă gândeam că și Isus a făcut totul până la vârsta aceea. Nu am mai avut motivație și-am zis că decât să fac ceva prost, mai bine mă las. Nu regret nimic. Eu sunt mulțumit de ce am realizat în fotbal și în familie. Am și băiat, și fată. Băiatul, Cosmin, e născut în 1994, de aceea soția n-a putut să vină în America. Fata, care vrea să devină top model, a fost procreată în China, în 2001.

"Cum am ajuns la Mondial? Pe lângă antrenamente, meciuri, goluri, după fiecare ședință de pregătire îmi opream portarul, pe Ene, și dădeam șuturi la poartă: «Johnnie, eu dau ciorba de burtă când plecăm, dar mai rămâi juma' de oră să mă antrenez». Era plăcere, nu obligație”Marian Ivan

E greu cu o fată top model?
De când s-a născut mi-am zis: "Doamne, trebuie să învăț să trag cu arma!". Nimic nu e ușor pe planeta asta, dar am încredere în copiii mei.
Crescut la Steaua, vedetă la Dinamo

Ați jucat și la Steaua, și la Dinamo, printre altele. Cu cine țineați în copilărie?
Fiind aproape de Ghencea, făcând junioratul la Steaua, cu cine puteam să țin? Dar nu eram fanatic. Sincer, cel mai mult îmi doream să ajung fotbalist și să joc în Divizia A, nu mă interesa pentru cine. Așa, îi aud pe unii: „Eu mă duceam în galerie, pot să mor pentru culorile astea”. Eu n-am fost așa. Poți să simpatizezi cu o echipă fără a se ajunge la gesturi extreme.

N-ați apucat să debutați la prima echipă a Stelei.
 A fost cât pe ce, în 1987, la un meci cu Craiova, un 1-1. Eram coleg cu Ilie Dumitrescu, la "republicani". De ce n-am mai debutat? Nu s-a mai făcut schimbarea!

Și totuși sunteți asimilat ca dinamovist, în afară de brașovean.
 Pentru că a fost perioada mea de glorie. După Mondial, m-au transferat „câinii”. Am jucat în cupele europene, chiar dacă n-am luat campionatul.

V-a fost greu la Dinamo?
Niciodată, eu n-am avut trac. M-am uitat mereu la cum joacă, reacționează, fotbaliștii mari. Mă uitam la Marius Lăcătuș, care era un model de urmat. Una e pe cine iubeai când erai copil, în teren e luptă la baionetă. Îmi și spuneam: "Dacă tata joacă la adversari, nu țin cont de nimic". Voiam să joc fotbal, să fiu idol.

"Am avut timp și de bere, nu doar de antrenamente. Dar le făceam la timpul lor. Eu vreau să cred că am fost idol la Brașov pentru că am fost fotbalist. Mi-a plăcut să și trăiesc viața, dar țineți minte: în atâția ani de carieră, n-am avut nici măcar o contractură”Marian Ivan

„Mă durea mâna de cât mă rugam la ocazie”

Ați fi putut face și altceva decât fotbal?
Sincer, nu. Nici nu cred că îmi place alt sport în afara fotbalului. De mic mi-am dorit doar fotbal. Am învățat cât să mă lase tata la fotbal.

Cum vine asta?
Îmi plăceau gramatica, limba română, algebra, dar nu și geometria. Aaa, istorie, geografie. Prindeam repede, am avut profesori buni, mai repetam acasă și încercam să țin steagul sus. Tata mi-a zis că dacă n-o să mă țin de carte, să promovez și să fiu om cu care să se mândrească, atunci pot spune adio fotbalului. Nu-l interesa pe el că aș putea ajunge în prima divizie, nu voia ca fi-su să nu știe carte. "Dacă iei sub 8, să nu te prind nici că mai pronunți cuvântul «fotbal» în preajma mea", îmi spunea. Eu m-am chinuit mult ca să fac fotbal.

"Mi-au plăcut mereu marcatorii, Paolo Rossi, Batistuta, Van Basten. Totuși, n-am avut un idol"Marian Ivan

De ce?
Am copilărit în Bragadiru, făceam antrenament în Ghencea, nu era transport în comun și mergeam câte 10 kilometri pe jos când nu găseam o mașină la „Ia-mă, nene!”. Mă durea mâna de cât făceam cu ea la "ocazie". Apoi, când s-au băgat autobuze, nu știam când vin și nici dacă vin. La 10-11 ani, mergeam pe scara autobuzului ca să mă duc la antrenament. Îmi făceam lecțiile în cabină la Steaua sau în autobuz, apoi am făcut liceul la „Dimitrie Bolintineanu”, am avut mereu crezul că dacă muncești, Dumnezeu te va răsplăti. 

„Am fost nebun după fotbal, am mers pe ploaie, pe zăpadă, pe caniculă, pe jos de multe ori. Am avut colegi care stăteau în Drumul Taberei, la o stație de autobuz de Ghencea, și nu mai veneau la antrenament dacă era vremea urâtă. Asta mă îndârjea”Marian Ivan