EXCLUSIV, VIDEO+FOTO Ion Țiriac, la 80 de ani » Interviu-eveniment cu cel mai bogat român: „Adevărul e că împlinesc 160 de ani”

Un interviu cu cel mai bogat român, Ion Țiriac, arată ca o misiune de comando. Contactele cu staff-ul pornesc cu 6 luni înainte de întâlnire, fiecare detaliu e aranjat la milimetru, iar reperele de timp sunt fixate cu o precizie astrologică: "Discuția va dura o oră, nicio secundă în plus".

La momentul convenit, omul de afaceri, cu o alură impecabilă, care nu-i trădează vârsta înaintată, apare la volanul unui Ferrari alb sidefat și urcă agale pe scările de la complexul "Stejarii", proprietatea lui din Băneasa. E însoțit de 3-4 oameni din echipa personală, iar când sesizează mutările de decor din holul mare, cu mese și fotolii rearanjate pentru cadrul interviului, scapă o remarcă ironică pe sub mustața-i celebră: "Dacă vede directorul, ne dă afară pe toți!".

"Time is money" e axioma care prinde viață cel mai bine la Țiriac. Pornim camerele și reportofoanele la ora 13:00 bătut pe muchie, la 13:59:30 ne anunță că e ultima întrebare, formulează un răspuns de 30 de secunde, după care se ridică politicos, salută și pleacă mai departe către următorul meeting. Tocmai am încheiat o întâlnire fără niciun zâmbet, dar cu replici și povești de viață inedite.

- Domnule Țiriac, putem începe cu o întrebare venită dinspre Nadia Comăneci, care ar vrea să știe cum, la 80 de ani, aveți în continuare atâta energie pentru a trăi într-un ritm alert?
- Mă miră această curiozitate a Nadiei, care mă cunoaște bine. Știe că nu sunt chiar cel mai energic om din lume. Adevărul e că am, de fapt, vreo 160 de ani, dacă pun la socoteală cât am fugit, pe unde am mers și ajung în continuare. Le-am cam trăit pe toate. Când eram mic, am trecut printr-un război, am văzut bombardierele americanilor la început, pe ale rușilor la sfârșit. Am crescut într-un cerc de oameni compleți și complecși, diferiți nu doar prin prisma originilor, maghiare, teutonice, grecești sau de prin alte părți.

- Ce vă amintiți despre primele legături cu sportul?
- M-am născut într-o casă gotică, unde locuiau 10-12 familii, două de români evrei, două de români maghiari și așa mai departe. Aveam o viață liberă, în natură, niciun fel de griji în afară de a merge la școală și a face sport. Le-am făcut cam pe toate, însă, pe la patru ani, am primit o pereche de patine din alea cu chei și am stat toată noaptea să le încerc pe zăpadă. Nu prea mergeau, fiindcă ajungeau la cimentul de dedesubt. De atunci și până în ziua de azi n-am făcut nimic altceva decât treabă. Când m-au dat afară de la școală, cum vine vorba, mama m-a trimis să mă angajez. Aveam 15 ani și-un pic.

"Lucram la forje"

- Și unde ați lucrat?
- La Steagul Roșu. Eram delegat la forje, cuptorul ăla mare în care se băgau rulmenții. Nu trebuia să-i scot eu din foc, ci doar să verific la ieșirea lor dacă sunt crăpate sau nu acele bucăți din fier ca niște plăcinte. Nu era mare lucru. Trebuia doar să fiu atent, altfel nu-mi mai primeam la sfârșitul lunii plicul cu salariul pe care trebuia să-l duc acasă părinților. Era un post care-mi convenea, fiindcă-mi dădeau drumul mai devreme și puteam să mă antrenez, pentru că, la 15 ani fără 5 zile, am pus prima dată mâna pe racheta de tenis și de atunci s-a schimbat tot.

- Pe Ilie Năstase cum l-ați cunoscut?
- Mai bine nu-l cunoșteam! Am cunoscut familia Năstase, pe Costică, fratele mai mare al lui Ilie, care îmi era foarte apropiat. Ilie se juca printre picioarele noastre. Costică Năstase a fost cel mai muncitor jucător de tenis pe care l-am întâlnit în viața mea. Dacă Ilie avea 10 la sută din dorința de muncă a lui Ilie sau Costică ar fi beneficiat de 10 la sută din talentul lui Ilie, mamă, ce jucători deveneau amândoi! Mi-aduc aminte de prima înfrângere în fața lui Ilie într-un moment în care nu aveam cum să pierd.

"Eram singurul cu un Mercedes nou"

- De ce?
- Păi, câștigasem de 10 ani campionatele naționale, dar în acea zi mi s-a întâmplat o chestie curioasă, care m-a cam supărat. Eram singurul din țară care deținea un Mercedes nou, ceea ce pe vremea aia echivala cu a avea o rachetă interstelară. Și cineva mi-a lovit mașina din spate chiar înaintea partidei cu Ilie. Asta m-a bulversat, fără să-i iau din merite lui Năstase, că eu munceam câte 6 ore și tot el ajungea să mă bată din talent. El a luat tenisul din cluburile elitiste, unde jucau numai boierii, și l-a adus în mâinile oamenilor obișnuiți. A schimbat mersul tenisului în lume. Merita o statuie pentru asta!

- Lumea îl știe pe Ilie expansivul, care dădea cu racheta de pământ, mai înjura arbitrii. În cartea lui Ioan Chirilă, "Ar fi fost prea frumos", îl descrieți însă pe Năstase drept cea mai timidă persoană pe care ați cunoscut-o. E frapant!
- A fost, este și va rămâne un timid. Se transforma doar pe teren, deși era și acolo de o timiditate excesivă la început. Uneori mai exploda, deși alea erau episoade negândite. Pe la 19-20 de ani, când se prezenta la o întâlnire, stătea mereu cu ochii în pământ. Pe de altă parte, avea o carismă incredibilă. L-am văzut cu președinți de stat cu care se bătea pe umăr după 5 minute, își vorbeau la per tu. Și tot Ilie e cel care a băut un pahar de bere mai mult și s-a suit la volan, după care a fost trântit pe caldarâm, fără să fie cazul. Trebuia să plătească, fiindcă nu te urci băut la volan, însă nu trebuia să i se întâmple mai mult.

"Federer, Laver și Sampras, cei mai buni din istorie"

- Ați avut un istoric vechi la dublu cu Ilie, dar se poate spune că actul de naștere al acestui cuplu s-a semnat în finala pierdută la Roland Garros, în 1966?
- Nu, pentru că jucam de ceva vreme înainte și ne compensam foarte bine unul cu altul. Nu-mi aduc aminte ca, în 10 ani de dublu, să ne fi ciocnit rachetele de 3 ori. Peste ani, la Roland Garros se făcea mereu un concurs pentru foști jucători. Era perioada în care îl aveam pe Becker și trebuia să am grijă cu antrenamentele, cu meciurile, cu presa. A terminat el partida, urma să intru cu Ilie la dublu pe Terenul Central în turneul veteranilor, dar le-am spus organizatorilor că nu se poate mai devreme de o oră din cauza problemelor pe care le gestionam cu Becker. Ei bine, n-a plecat niciun spectator din tribune, ne-au așteptat un ceas doar ca să-l vadă pe Ilie!

- Cum ar arăta top 3 cei mai buni tenismeni all-time?
- Federer, Laver și Sampras. Nadal e și el pe acolo. Federer însă nu are egal. Jocul lui de azi nu e tenis, este o invenție făcută numai pentru el. Punctul e foarte scurt, distanța e mică, pentru că la anii ăștia nu mai poate să recupereze sau să țină cum țin ceilalți. Unde îl blamez eu, deși zice acum că vine să joace la turneul meu de la Madrid, om vedea!, deci unde îl blamez eu e că ori joci tot, ori spui la revedere și-un praz verde! La Formula 1, de exemplu, nu există să alerge un pilot doar 10 curse și gata. Federer poate face treaba asta în tenis. Oricum, lumea vine să-l vadă și dacă stă doar în tribună.

- Ați discutat cu el pe această temă, că refuză turneele pe zgură?
- Nu, dar asta i-o spun în față. Ca să discuți însă cu Papa, trebuie să treci înainte pe la nu știu câți sfinți. Exact așa s-a ajuns și cu jucătorul de tenis. Trebuie să discuți întâi cu managerul, cu antrenorul ca să ajungi la sportiv. Nici nu știi dacă poți să-i dai bună ziua ca să-ți răspundă! Totuși, cu Federer am o relație normală. E un om care a făcut peste un miliard de dolari numai din tenis și și-i merită pe deplin. 

"Miercurea și vinerea aveam antrenamente la fotbal. Și fusesem cooptat într-o echipă de pitici. Jucam cu mare plăcere, foloseam și bocanci cu crampoane, ceea ce te făcea atunci să te simți împăratul Romei"

"Mi-am știut mereu lungul nasului, mi-am dat seama că nu aveam talent, dar compensam prin muncă. Asta mi-a servit toată viața. Și am preferat mereu un jucător muncitor unuia cu prea mult talent"

1959e anul în care Țiriac s-a transferat pe linie sportivă de la Brașov la CS Dinamo București, unde a fost încadrat în anul următor ca sublocotent de Miliție în cadrul secției de tenis

200.000 de dolari e suma pe care Țiriac a adunat-o în urma premiilor din cariera de sportiv

”La Tokyo 2020 nu intrăm în primele 50 de națiuni olimpice”

Țiriac face predicții sumbre pentru viitorul sportului românesc, numește ”porcărie” haosul de la Federația Română de Tenis și oferă detalii de culise despre colecția sa impresionantă de mașini de epocă

- V-a tentat să vă implicați în rezolvarea problemelor de la federația de tenis, cu fonduri publice suspendate și conducere declarată ilegală de către instanțe?
- Am discutat și cu ministrul, și cu Cosac. N-am apucat însă să vorbesc cu Ilie Năstase. Le-am zis să facă odată ceva, să se termine cu porcăria asta de la federație, care nu are finanțare de doi ani! Aici nu e vorba despre ăștia mari, cei de pe la Fed Cup sau alții, ci de cei mici, care nu au bani și le e foarte greu. Din păcate, ceea ce se petrece la noi e fals.

- În ce sens?
- Spuneți-mi ce echipă românească mai e în semifinalele unui Mondial, cum s-a întâmplat în Fed Cup! Tenisul e al doilea sport, după fotbal, în Europa și America de Sud. Câte țări au avut numărul unu mondial și la băieți, și la fete? Poate Australia, poate Germania, posibil Franța! Oricum, sunt foarte puține. Iar noi, fiind în această postură, nu avem o federație ca lumea. E inadmisibil! Cineva trebuie să pună piciorul în prag, să se aleagă cum vor ei, numai s-o facă odată! Așa cum a fost Năstase, bun, rău, prafu' s-a ales după ce-a plecat el din fruntea federației!

"Noul format al Cupei Davis e o rușine mondială"

- Ați fost inamicul schimbării formatului Cupei Davis din acest an, care va deveni un campionat mondial comprimat într-un turneu centralizat, după modelele din alte sporturi. Vă păstrați critica?
- E cea mai mare rușine! Acest format nu va ține mult. Se va termina imediat. E cel mai ridicol lucru pe care l-am văzut în viața mea. O rușine pentru tot sportul mondial! Adevărat, sunt prea multe turnee. În cazul în care voiai să faci un campionat mondial, nu așa se procedează. Ne-am gândit mult la treaba asta, există mulți adepți ai unei asemenea idei. Dar nu așa! Pietrangeli, numărul 1 în Cupa Davis, Santana - numărul doi, Năstase - numărul trei, eu sunt numărul patru, Stan Smith, toți spun că e o rușine. Păi, am discutat recent cu doamna primar al Madridului. La turneul mondial vor fi 18 echipe. Și-mi zicea: "Aoleu, am nevoie de 18 vestiare!". Acum vă gândiți? Ce-ați făcut când ați acceptat și v-au păcălit?

- V-a deranjat implicarea lui Gerard Pique, omul care a inventat și a impus acest format?
- Eu sunt cu Real Madrid de 40 de ani, nu cu Barcelona. I-am spus lui Pique la Wimbledon, unde a fost invitat și el în loja regală: "Pot să-ți dau și eu un sfat în fotbal? Ce-ar fi să bateți penalty-ul cu capul? Puneți mingea jos, pe iarbă, și dați cu capul de la 11 metri. Și vedeți dacă merge sau nu!". Vii să mă înveți tu pe mine cum se procedează în tenis? A zis că lucrurile se schimbă. OK, se schimbă, însă numai pentru că federația internațională vrea 80 de milioane de euro?

"Messi și Halep sunt serie limitată, nu-i găsești de vânzare la aprozar"

- Poate schimbarea vine și din faptul că sportul a devenit de multă vreme o industrie, nu?
- Pe vremuri, când jucai Cupa Davis ți se ridica părul pe tine. Astăzi, sportul a dispărut. Coubertin a murit. Sportul e o industrie nu de miliarde, ci de trilioane de dolari. E normal să se întâmple însă așa într-o piață unde există cerere și ofertă. Iar azi lumea cumpără tot ce înseamnă ediție limitată. Messi e serie limitată, Ronaldo la fel, Halep e serie limitată. Ăștia sunt ceea ce nu poți cumpăra de la aprozar sau de la supermarket. Sportul ca industrie nu și-a atins limitele monetare, fiindcă au apărut aceste societăți de pariuri, care învârt miliarde. Cu cât mai săracă e o țară, cu atât omul va juca mai mult.

- Către ce direcție vi se pare că merge sportul românesc?
- Sportul de performanță ar fi trebuit să treacă la COSR. Din păcate, nu am reușit să fac asta înainte de 2004, când m-am retras din fruntea Comitetului Olimpic. Să fi pus 20 de oameni care să se ocupe de treaba asta, nu comitete, comiții sau mai știu eu ce. Premise erau pe vremea aceea, ordine, disciplină. Am avut norocul să-i am lângă mine pe bătrâni, pe Lăzărescu, pe Popper, care se ocupau cu partea executivă, că eu n-aveam timp de astea. Le-am zis încă din 2000 că stăteam bine, fiindcă aveam moștenirea a ce venea din spate. Eram pe locurile șase, șapte în lume. Totuși, i-am avertizat că în 15 ani nu va mai intra nimic. Dacă nu semănăm nimic, n-o să mai ajungem nici în primele 30 de națiuni la Olimpiade. Am greșit. N-am mai intrat în primele 50! Și așa ne vom tot duce mai jos.

"Investițiile în mașini istorice au fost cea mai bună afacere în ultimii 20 de ani"

- Care e prima mașină pe care v-ați cumpărat-o?
- O Skoda Octavia. Chiar în ziua în care mi-am cumpărat-o, poarta Institutului de Cultură și Educație Fizică, actualul ANEFS, s-a închis exact peste portiera mea din dreapta. Omul de la intrare m-a salutat și a uitat de poartă. N-am putut să mă sinucid, dar am fost pe aproape. Înainte avusesem o motocicletă. Asta se întâmpla pe la începutul anilor '60.

- Aveți o colecție impresionantă de mașini vechi, reunită în expoziția permanentă de la Otopeni. De unde s-a născut această pasiune?
- A existat dintotdeauna legătura dintre om și motor, om și mișcare. Și am avut mereu o legătură cu Formula 1, care a ajuns ceea ce e azi grație lui Bernie Ecclestone, pe care-l cunosc de 45-50 de ani. El singur a făcut Formula 1 de acum. La începuturi, piloții se întrebau când să se antreneze. "Lasă, vedem noi! Ne trezim, luăm micul dejun, apoi ne gândim și la antrenamente". Bernie a modificat tot. De-asta un om ca el, Havelange, Samaranch, Blatter sunt oameni care au schimbat sportul mondial. Revenind la întrebare, pasiunea am avut-o dintotdeauna, doar că mijloacele au venit mai târziu. Vă spun că din punct de vedere comercial, investițiile în mașini clasice, istorice, a însemnat cea mai bună afacere din ultimii 20 de ani.

"Multe sute de mii de euro ca să refac un faimos Rolls Royce Phantom"

- Care vă e cea mai dragă mașină?
- Am undeva între 400 și 450 de exemplare, nu există una favorită. Dacă vreți, cea mai faimoasă e un Rolls Royce Phantom IV, care i-a aparținut sultanului Aga Khan. E mașina care a câștigat faimosul concurs de eleganță Peeble Beach, în California, un fel de Wimbledon al mașinilor, cea mai mare competiție în domeniu. A durat vreo doi ani și multe sute de mii de dolari ca să o refac. Cam cât ar valora acum? Exact atât cât ar anunța cineva că plătește la o licitație! Totuși, mașinile astea deja nu mai sunt ale mele. Am dat absolut tot Fundației. N-aș sfătui pe nimeni să le vândă. Dacă oferă cineva cinci milioane, șapte milioane, tot n-aș da-o! Au fost doar 14 exemplare în lume, acum cred că mai există doar nouă sau zece. 

”Poate e nedrept sau imoral s-o spun eu, dar nu merită să muncești ca un rob toată viața”

Omul de afaceri spune ce ar schimba în existența sa dacă ar putea s-o ia de la capăt: să găsească mai mult timp pentru sine și pentru familie

- Ce v-ați fi dorit să faceți și nu ați reușit până la 80 de ani?
- Întrebarea e filosofică, normală. M-am gândit la asta. De fapt, am visat în urmă cu câteva zile. Dacă ar fi să mă întorc în timp, două lucruri aș schimba. Unu: să-mi fac mai mult timp pentru mine. Și doi: să am mai mult timp pentru familie. Ce a spus Steve Jobs în ziua dinaintea morții am zis eu acum vreo 25 de ani. I-am transmis și fiului meu, Ion Ion, să nu cumva să termine ca mine! Nu merită! Nu ai de ce! Poate e nedrept și imoral să discut asta din poziția mea, cel puțin economic. Oi fi avut mai mult noroc, oi fi muncit mai mult decât alții, s-a spus că am fost un pic mai deștept. E greu însă, nu sunt Einstein. Ducându-mă înapoi, spun: ferească Dumnezeu ca nepoții și copiii noștri să mai trăiască războiul pe care l-am trăit eu! Și adaug că trebuie să-ți faci pașii altcumva. S-o faci de așa natură încât să ai timp pentru tine, pentru familie, nu doar să muncești ca un rob.

"Uit de stat și de Bruxelles și fac singur complexul universitar din Otopeni"

- Mai aveți în plan acea Universitate de sport, IT și business în Otopeni?
- Eu am pus 100 de milioane de euro. Bruxelles-ul îmi dădea marea majoritate de la ei, nu din fondurile românești. Mi s-a spus că nu se poate, nu știu ce, nu știu cum. Le-am zis că suntem parteneri cu italienii, cu americanii, eram dispus să mai contribui cu un plus de 50 de hectare de teren, dar, din păcate, a rămas "nu". Dacă nu trece trenul pentru Euro 2020 peste patinoar, astfel încât să fiu nevoit să-l demontez, atunci fac totul de la mine. Uit de parteneriat public-privat, uit de Bruxelles!

- Cum ar arăta planul ideal?
- Lângă patinoar fac piscină olimpică, în continuare sala de gimnastică, tot acolo Academia de tenis, cu 25 de terenuri și hotel pentru sportivi. Vor mai fi un stadion și o sală de 3.500 de locuri. Aș vrea să mutăm acolo și Academia Națională de Educație Fizică și Sport. Dar nu e același lucru. Acea Universitate de IT și business putea să aibă 2.000 de studenți. Prima noastră universitate, cea de la Cluj, e pe locul 930 în Europa. Mă gândeam că ne trebuie una în primele zece. Asta voiam să fac. Iar cei de la Bruxelles spuneau: "Mamă, ce bine! Măcar să faci jumătate din ea. Uite banii!". Proiectul îl are toată lumea de ani de zile, cu desene făcute, cu tot. Am cheltuit milioane și e mare păcat că există doar răspunsuri negative.

"Fotbalul românesc e singura mea tristețe"

- De ce nu v-a tentat niciodată să investiţi în fotbal?
- Pentru că e un sport la care nu mă pricep. N-am vrut să fiu nici politician tot fiindcă nu mă pricep. Sunt alții care se pricep foarte mult.

- Vi se par indecente sumele care se vehiculează în fotbal în ultimii ani, sute de milioane de euro pe transferuri, de exemplu?
- Mi se par ridicole fiindcă mă întreb cât timp poți să folosești un jucător la suma aceea? În momentul în care nu mai dă două goluri pe meci nu mai e bun de nimic. Gata, s-au dus banii ăia! Totuși, dacă piața suportă aceste sume, înseamnă că nu sunt furate, vin din acest business. Singura mea tristețe este legată de fotbalul românesc. M-a costat o avere, fiindcă la fiecare meci de Mondiale, Europene sau altele am făcut tot felul de trasee: ia avionul, du-te, vezi meciul, ia avionul, pleacă înapoi la treabă. Cred că am mers la 99 la sută dintre partidele echipei naționale, dar n-am cerut un bilet de la FRF. 

"Din păcate, baza Olimpia din Brașov e tot în paragină. Eu aș fi cumpărat-o imediat, însă nu la banii care s-au cerut pe ea, fiindcă erau și sume mari de investit ulterior. Uite că mai bine o țin să se degradeze decât să o dea cuiva s-o facă!"

"Dacă iau un copil și-l pun să adune mingile de tenis, îmi dau seama imediat dacă nativ are un talent sau o judecată bună din felul în care le strânge. Dacă le ia pe rând, ca să economisească distanțele, poți intui că are calitate"

"Tinerii de azi n-o să aibă parte în viaţa lor nici de cinci la sută din ce am avut eu și Ilie Năstase în viaţa noastră, care a fost superbă, fără bani multă vreme, însă cu atâtea bucurii"

 "Uitasem că aveam de 10 ani două Ferrari F40 într-un garaj la Munchen"

Țiriac relatează un episod inedit din lumea auto: "Eram la Monte Carlo la Formula 1, unde discutam cu Stefano Casiraghi, soțul lui Caroline de Monaco. Ferrari ieșise cu faimosul model F40. Cumpărasem un exemplar, iar el îmi spune că și l-a vândut pe al lui cu 1,2 milioane de dolari. Eu i-am zis că nu-l dau pe-al meu, ba chiar îmi mai iau unul, ceea ce am și făcut după vreo două luni.

Și pentru că nu aveam unde să le țin, mai ales că în țară am venit o singură zi în perioada 1980-1990, le-am dus într-un garaj la Munchen. După vreo zece ani, mă sună ăia: «Herr Țiriac, ce facem cu alea două Ferrari?». Uitasem de ele! Eu am avut treabă toată viața mea, domnule, înțelegeți? De dimineața până seara ca jucător, mai rău ca antrenor și mai rău ca manager". 

1990e anul în care Țiriac a fondat banca botezată cu numele său, aceasta fiind prima cu capital integral privat înființată după Revoluție

CV Ion Țiriac

• Data nașterii: 9 mai 1939, Brașov
• Debut în turneele profesioniste de tenis: 1968
• Anul retragerii: 1979
• Victorii/înfrângeri simplu: 151/159
• Cea mai bună performanță Grand Slam simplu: "sferturi" Roland Garros (1968)
• Victorii/înfrângeri dublu: 293/140
• Număr titluri dublu: 22
• Cea mai bună performanță Grand Slam dublu: câștigător Roland Garros (1970, cu Ilie Năstase)
• Între 1958 și 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la JO de iarnă Innsbruck și la CM
• A jucat trei finale de Cupa Davis, toate pierdute în fața SUA, cu Ilie Năstase partener: 1969, 1970, 1972
• A fost manager și antrenor al unor mari tenismeni: Ilie Năstase, Guillermo Vilas, Henri Leconte, Boris Becker, Marie Joe Fernandez, Steffi Graf, Marat Safin, Anke Huber, Goran Ivanisevici
• A devenit primul român din istorie a cărui avere a depășit bariera unui miliard de euro în Topul Forbes
• Își derulează afacerile în domeniile auto, transport aerian VIP, finanțe/bănci, asigurări, imobiliare, energie și sport
• A deținut sau deține licențe pentru turnee de tenis la Stuttgart, Hanovra, Madrid și București; cel din capitala României a funcționat în perioada 1996-2016
• A fost președinte COSR în perioada 1998-2004