EXCLUSIV Superinterviu cu Gică Hagi: „Generația 1994 era pregătită să ia titlul mondial” + Previziune spectaculoasă pentru Mondialul din 2026 cu Ianis și compania: „E tot în America”

Gică, a trecut un sfert de secol de la Mondialul de poveste din SUA. Care e primul gând rămas despre acel turneu final?
Că nicio echipă de la Mondiale nu a fost mai bună ca noi! Numai neșansa ne-a făcut să nu jucăm toate meciurile în America. Generația din 1994 era pregătită să devină campioană mondială. A fost clădită în zece ani, alți zece ani a evoluat excelent. A crescut pe piloni puternici și s-au selectat fotbaliști tineri, foarte buni, care au căpătat experiență în timp și au creat un grup viguros.

În campania pentru CM 1994, a existat un punct de cotitură, înfrângerea cu 2-5 de la Kosice, când Iordănescu i-a luat locul lui Dinu pe bancă. A fost un moment care v-a zdruncinat încrederea în calificare?
Deloc. Jucasem bine și cu nea Cornel, amintiți-vă cum am bătut acasă Țara Galilor cu 5-1! Cu Cehoslovacia a fost vina noastră, a jucătorilor, pentru că am tratat meciul lejer, am crezut că vom obține ușor victoria, dar adversarul ne-a răspuns cu un stil nemțesc și ați văzut ce a ieșit. Am jucat slab defensiv. Asta e realitatea.

„Trei luni n-am avut chef de fotbal fiindcă Brescia mi-a blocat transferul la Napoli”

Dacă ar fi să rezumi în trei cuvinte victoria cu 2-1 de la Cardiff, care ne-a dus la Mondiale, la ce termeni te-ai opri?
Două cuvinte: șansă și valoare. Șansă, pentru că galezii au ratat acel penalty prin Bodin. Valoare, fiindcă formam un lot puternic. Știam când să strângem rândurile, lucram cu un antrenor cu personalitate, lider. Avea anumiți jucători cu experiență cu care se mai putea sfătui din când în când. Și eu, ca antrenor, mă consult, chiar dacă am un fotbalist de 19 ani sau un căpitan de 20 de ani. Îl mai sun pe Băluță la miezul nopții și-i transmit că poate juca a doua zi, chiar dacă e obosit, dar trebuie să-și folosească mintea. Mai discuți o tactică, dezvolți o comunicare cu grupul. Un antrenor mare e cel care comunică, iar nea Puiu a comunicat foarte bine!

Erai pregătit mental să joci la un Mondial după un sezon petrecut în liga secundă, la Brescia?
După ce am bătut Belgia acasă cu 1-0, adică dinaintea decisivului de la Cardiff, mintea mea a funcționat doar spre Mondiale! Serie B era un campionat puternic, iar dacă te uiți la traiectoria Bresciei din acel sezon, vei vedea că a avut un parcurs bun, a promovat și cred că am avut și eu o contribuție importantă. Mă simțeam foarte bine, am și dat o declarație în ziarul local că vom merge în SUA ca să luăm titlul.

E adevărat însă că în acea perioadă Brescia ți-a blocat un transfer spectaculos la Napoli?
Da. Au avut ofertă și n-au vrut să-mi dea drumul. Se întâmpla pe la sfârșitul lui august 1993. Nu mi-a stat capul la nimic timp de trei luni. Pur și simplu, n-aveam chef de fotbal. Nici nu îmi mai doream să joc. Nu era normal să pierd un transfer și să fiu ținut în Serie B, în condițiile în care, cu un an înainte, îmbrăcam tricoul lui Real Madrid. Din păcate, Brescia și Napoli nu s-au înțeles, dar n-a fost normal când era vorba despre cariera și oportunitățile unui jucător. Trebuie să te gândești și la fotbalist, cum fac eu acum, la Viitorul. Nu poți să vii să mă iei de la Madrid, să am propunere să merg la Napoli după Maradona și să spui: "Nu, rămâi în Serie B!". Nu am reproșat și nu reproșez nimic nimănui, dar nu mi-a căzut bine.

„Cordoba n-avea de unde să știe că Hagi are un ochi și la spate”

Selymes povestea recent că, înaintea partidei cu Columbia, pe culoarul spre teren, toată echipa era copleșită de atmosfera din tribune și de presiune, dar ai avut un speech fantastic, prin care i-ai deblocat.
Îl felicit și-i mulțumesc lui Tibor pentru acțiunea de PR! Dar am făcut un gest normal. Știam că ies primul, iar cine e în această postură trebuie să aibă curaj. Ne propuseserăm să facem ceva fantastic și am gestionat cum trebuie acele momente. În America, timp de trei săptămâni, am pregătit ca la carte partida cu Columbia, în liniște și pace. Eram foarte conectați. Dar acea supramediatizare a partidei le-a creat o presiune suplimentară sud-americanilor, nu nouă! Au vorbit mult înainte, se credeau foarte mari, numai că nu și-au dat seama că erau pe acolo unii mai buni ca ei! I-am bătut fără drept de apel!

Dacă l-ai întâlni azi față în față pe Cordoba, portarul columbian căruia i-ai marcat un gol epic, ce i-ai spune?
Că prima grijă a unui portar nu e să stea la 11 metri! Asta fiindcă mai găsești câte un jucător ca Hagi, care se uită într-o parte, are ochi și la spate și-ți servește un gol de poveste. Sigur, Cordoba era un portar foarte bun, dar obișnuia să iasă mult în afara porții. L-am analizat înainte, știam ce face, iar eu aveam în cap să-i trag din orice poziție pentru a-l surprinde. Trebuia să încerc, fiindcă era fantastic dacă-l păcăleam, dacă nu, rămânea un șut normal. Nu zicea nimeni nimic. Și lui Stelică i-am dat în acele zile un gol similar!

L-ai băgat în priză!
 Jucam pe latura terenului și i-am dat-o-n plasă de pe la 40 de metri. S-a cam enervat, dar așa l-am montat, fiindcă a apărat bine cu Columbia.

"La Detroit, cu Elveția, mi s-au pus cârcei pentru prima dată în viață"

Golul cu Columbia a însemnat și biletul către Barcelona, nu? Fostul agent Josep Maria Minguella relata anul trecut că, la două minute după acea reușită, l-a sunat Cruyff și i-a spus că vrea să te aducă pe Camp Nou.
Cruyff a declarat că sunt cel mai bun decar din anii '90. M-a apelat, m-a întrebat dacă vreau să vin la Barcelona și evident că n-am stat pe gânduri, cu toate că Brescia avea ofertă mai bună de la Tottenham. Am pierdut bani și un contract mai mare, dar nu m-a interesat. Voiam să ajung la Barcelona și am luat atunci cea mai bună decizie din viața mea. Lucrurile s-au derulat destul de repede în acele zile de după victoria cu Columbia.

Ești de acord cu concluzia lui Dan Petrescu despre meciul cu Elveția, anume că am pierdut din cauza unor erori tactice?
Nu. Am pregătit la fel meciul precum pe cel cu Columbia, dar am ratat mult, iar lor li s-a validat un gol fals. Elveția a avut atunci probabil cea mai bună echipă din istoria lor, știam că ne vor taxa dacă greșim. Supărarea mare a fost pentru dimensiunile scorului și pentru condițiile în care s-a disputat partida, în sală. Prin minutul 70 mi s-au pus niște cârcei, pentru prima dată în viața mea. Pierdeai toată apa, mușchii erau seci și se blocau. Și nea Puiu era foc după meci, dar, pe aeroport, la întoarcere, conștientizam că vom câștiga cu SUA și vom merge mai departe.

"Băteam Argentina și dacă juca Maradona"

Ilie Dumitrescu a început Mondialul cu frâna trasă, n-a existat la meciurile din grupă. Îl simțeai afectat?
E meritul lui Iordănescu că l-a ținut în echipă și norocul lui Ilie că Răducioiu a fost suspendat cu Argentina, iar el a jucat vârf. Asta înseamnă arta unui tehnician: să simtă jucătorul, să-l vadă, să-i dea încredere. Știam că Ilie se va descătușa, chiar dacă nu prea-i ieșiseră lucrurile în ultimii 30 de metri la partidele din grupă. El juca bine colectiv, dar îi plăcea s-o ia și pe acțiuni individuale, să dribleze, să se ducă singur spre gol. Poate un alt antrenor n-ar fi insistat atât cu Dumitrescu, iar istoria s-ar fi scris probabil altfel.

S-ar fi scris altfel și dacă pe teren ar fi fost Maradona, care s-a ales cu suspendare pentru doping exact înaintea jocului cu noi?
Nu se schimba nimic. Hagi era mai în formă și avea echipă mai bună decât Maradona. Jucător mare e cel care are în spate o echipă mare. Nu poți singur! Eu doar am făcut diferența, mi-am îndeplinit rolul, dar lângă mine erau fotbaliști fabuloși, care alergau, recuperau, pasau. Și știau că au acolo, în față, pe unul care poate să decidă un meci. În partida cu Argentina am arătat cine suntem. Jucam fără presiune, simțeam fiecare secundă și fiecare adversar. Acolo am demonstrat că eram de top mondial.

"Cea mai mare realizare e că am făcut România fericită"

 Cu Diego te-ai întâlnit după victoria din '94? A fost în tribună atunci.
Nu. Doar în Italia '90 am discutat după acel 1-1. Am mers la el în vestiar și am făcut schimb de tricouri. Era pe masa de masaj, avea niște probleme la gleznă. Un jucător uluitor! Dumnezeu coborât pe pământ! Eu l-am văzut în acțiune, am evoluat contra lui. Greu se va mai naște unul ca el.

Ți s-a întâmplat vreodată să lăcrimezi de emoție când revedeai momente sau goluri de la Mondialele din 1994?
 Asta nu, dar râd, mă simt bine. Sunt amintiri care-mi dau pofta de a merge mai departe, de a servi fotbalul, de a munci, de a antrena. Nu cred că există român care, revăzând golurile de la Mondialele americane, să nu simtă o emoție. De fapt, un singur lucru important am realizat noi în 1994: am făcut România fericită! Din păcate, acum trăim vremuri cu prea multă critică și răutate. Dar trebuie să mai așteptăm un pic pentru a construi o nouă generație. 

"Eram cel mai bun jucător al Mondialului după eșecul cu Suedia. Dacă aș fi jucat toate meciurile turneului final, rămâneam number one. Așa, am căzut pe 3. Am mai lăsat loc în viitor pentru altcineva, să vină să mă depășească. Și pe mine, și echipa!" Gică Hagi

„Trebuia să am grijă să nu se inflameze genunchiul de la un chist"

Pe toată durata Mondialului american, Hagi a fost sâcâit de o problemă medicală la genunchiul stâng, pe care a trebuit s-o monitorizeze zilnic, împreună cu doctorul lotului, Pompiliu Popescu:

"M-am operat în România înainte de turneu, dar rămăsese o porțiune deschisă de la un chist sinovial. Nu am avut deloc dureri, dar trebuia să am grijă de picior să nu se inflameze. Am purtat și o fașă de protecție la meciuri".

"Am un mare respect pentru Iordănescu. Mă mai dojenea, dar e normal ca un antrenor să dea mereu în cel care suportă, iar dacă ești căpitan nu trebuie să primești doar ciocolată. Știa să ne mobilizeze"

"Când vedeam imaginile cu bucuria din țară, ne simțeam mai puternici. Știam că jucăm pentru oamenii ieșiți în stradă după victoriile noastre, știam că are o încărcătură aparte faptul că învingeam în SUA, unde toți românii doreau să ajungă pe timpul lui Ceaușescu. A fost fantastic!" - Gheorghe Hagi

3goluri a marcat Hagi la Mondialul din 1994, câte o reușită cu Columbia, Elveția și Argentina, dar a transformat și un penalty în seria de departajare cu Suedia, în sfertul de finală pierdut cu nordicii

„Semifinală sau finală de Mondial în 2026 cu puștii de acum de la U21. Tot în America!"

Cu șapte ani înaintea CM din 2026, care va fi găzduit tot de SUA, precum cel din 1994, Hagi mai lansează o predicție spectaculoasă despre fotbalul românesc.

Gică, spune-ne cam când ai simțit că s-a înfiripat în lot gândul că România poate ajunge foarte sus la Mondialele americane? După Argentina?
Am plecat de acasă cu gândul ăsta. Iar fiecare meci care trecea ne demonstra că putem. Păcat că a apărut acel final negativ cu Suedia, când s-a ivit o relaxare în ultimele opt-zece minute din prelungiri. Iar asta s-a întâmplat fiindcă în mintea fiecăruia a acționat probabil faptul că adversarul evolua deja cu un om în minus, plus unul accidentat, iar baloanele lor erau previzibile, ușoare. Trebuie să ne asumăm și aceste greșeli, nu doar părțile bune! Toți! Nimeni n-a făcut ce trebuia!

Și ce ar fi trebuit?
Să ascundem mingea. Să fim italieni! Să mai tragem de timp. Nouă ne plăcea să jucăm. Aici am greșit! Dar poate inclusiv din această lecție se va naște o nouă generație, care va fi mai bună ca noi și, în plus, va ști să tragă de timp în ultimele cinci minute când e în avantaj. Să învețe lucrul ăsta și antrenorii, și jucătorii!

"Cât de fraieri am fost!"

Trebuia să intre Stelea în locul lui Prunea la penalty-urile cu Suedia?
- Nu mă pricep! Și chiar dacă aș putea să comentez ca orice român, nu-mi doresc. E prea greu pentru mine! (râde) Eu nu înțeleg aceste "dacă". Lăsați-mă să mai aștept! Dacă o să ajung vreodată într-o situație ca aceea, veți vedea ce decizie iau, cum reacționez.

Suferința căror colegi te-a impresionat după eliminarea din sferturile de finală, când tu ai încercat să-ți păstrezi echilibrul, ai interiorizat toată dezamăgirea?
Durerea era mare! Te gândești: "De ce ni s-a întâmplat asta?". Dar un lider trebuie să fie puternic. Am încercat să discut cu toți pe drumul spre hotel și spre casă. Și mai scăpam și eu câte o frază de dezamăgire: "Cât de fraieri am fost că n-am mai putut ține de scor încă cinci minute!". Îmi veneau în cap tot felul de idei. Mă gândeam, de exemplu, că Dan și Belo nu rataseră niciun penalty la antrenamentele anterioare partidei cu suedezii. În fine! Ce-ar mai fi făcut însă copiii ăștia de azi dacă noi luam titlul în 1994? Înfrângerea te învață să suferi, crești mare și cu astfel de sentimente. Orice e posibil, chiar și să luăm pe viitor titlul mondial! Un singur lucru nu se mai poate însă întâmpla: o echipă românească să mai cucerească Champions League, așa cum a făcut Steaua în 1986!

„Nea Puiu are momente când se dă interesant”

 Anghel Iordănescu povestea că, după amicalul cu Suedia disputat înaintea turneului final, 1-1, șefii FRF și-au pus problema să-l dea afară fiindcă făcuse un program prea dur de pregătire. Ce știi despre această chestiune?
Nu cred că s-a petrecut așa ceva. Nu știu dacă au vrut să-l dea afară cei din conducerea FRF sau politicul, dar n-a existat nimic din partea jucătorilor. Păi, cine putea să-l dea?! A încercat și nea Puiu să fie mai interesant, că el are momente din astea! Să arate cât de greu a fost, cum a ieșit din nu știu ce situație, că a venit generalul X. Nu! Nu s-a pus niciodată problema înlăturării lui înainte de Mondial. E adevărat că era dur și exigent în pregătire, dar asta e altceva!

Cât timp crezi că va mai rezista recordul și traseul Generației de Aur?
Până în 2026, când Mondialul va fi tot în America. Destiny! FIFA să mai dea un alt campionat în SUA, iar România se califică și joacă o semifinală sau finală.

Eventual cu Hagi selecționer, nu?
Ar fi ideal! Glumesc! Dar sună frumos ca poveste. Puștii din generația de acum vor avea atunci 26-28 de ani, cine știe ce surprize ne așteaptă atunci, nu? 

"Strigam doar «Aoleo, mamă!» în carusel"

Istorie amuzantă petrecută în vizita "tricolorilor" la Disneyland:

"Tot trăgeau colegii de mine să mă dau în caruselul ăla care te întoarce cu capul în jos pe șine. Mie mi-e frică și acum, nici nu vreau să aud, deși nevastă-mea încă trage de mine. Până la urmă m-am urcat însă în America, dar numai eu știu ce-am pățit! Mă luau toate transpirațiile și aveam senzația că ne înfigem în pământ cu trenulețul ăla. Cât a durat cursa, vreo cinci minute, am strigat numai «Aoleo, mamă!». Nu mi-a plăcut și nici nu mă mai dau vreodată!".

"Încă din anul anterior Mondialului am început să iau câte o linguriță de miere în fiecare dimineață. E cea mai bună vitaminizare: miere cu propolis"

"Cine crezi că învingea și la partidele de rummy în SUA? Hagi! Eram vreo opt, nouă inși care se roteau, dar eu câștigam mai mereu. Deja devenise superstiție ca eu să bat la rummy în seara dinaintea meciurilor ca să ne meargă bine pe teren a doua zi"