Interviu-eveniment cu Vasile Iordache » Legenda Stelei îl critică pe Gigi Becali și se pronunță în războiul FCSB vs. CSA: „Să ajungi să te judeci pentru CCE e rușinea maximă”

Vasile Iordache face o incursiune spectaculoasă în cariera de jucător și detaliază un episod șocant: presiunile teribile la care a fost supus pentru a juca la Steaua, la începutul anilor '70 și modul în care Ion Iliescu, prim-secretar la Iași atunci, încerca să-l oprească în Copou, la Poli

Ce face Vasile Iordache la 70 de ani?

Mă împart între casa de la munte și București. Aici stau cu nepoții, mă joc cu ei. La munte, atât cât mai pot, muncesc. Mai tund o iarbă, mai culeg un măr, un păr, mai tai cu drujba, acolo îți faci de lucru. E aer curat, iar când obosești, stai și te odihnești, că nu te grăbește nimeni.

Mai aveți putere de muncă?

Mai problematic e cu mersul, că nu prea mă mai țin picioarele și acolo e de urcat, de coborât. Dar, v-am zis, când obosesc mă opresc.

„Piciorul stâng nu-l mai simt, pot să bag și un cuțit în el”

Dar ce problemă aveți la picioare?

Dar ce nu am? De toate am avut! Mi se trage și de la operația de hernie de disc pe care am suferit-o. Atunci am fost la un pas să rămân paralizat, dar am scăpat. La piciorul stâng nu mai am deloc musculatură. Uitați-vă!... (își descoperă piciorul și imaginea e șocantă. Un picior fără pic de mușchi, doar tibie, peroneu și piele)... Eu nu simt nimic pe acest picior. Dacă iau acum cuțitul de pe masă și mi-l înfig în picior nu simt absolut nimic. Nimic! Problema e că am început să am necazuri și la celălalt, dar trăiesc...

Și când nu munciți și nu stați cu nepoții, la fotbal vă mai uitați?

Da, privesc meciurile la televizor, dar văd probleme mari de tot în fotbal, ca și în anii trecuți. Păcat de ceea ce fac cei care sunt patroni și susțin financiar echipele.

„Cel mai urât lucru e că patronii vor să decidă ei în fotbal”

Păcat de ce?

Fiindcă vor să conducă ei, aici e cel mai urât lucru. Să decidă ei, nu se poate așa ceva!

Spun că sunt banii lor!

Corect, dar te-a forțat cineva să-i bagi în fotbal? Nu te-a obligat nimeni, dar dacă ai decis să finanțezi, atunci trebuie să ai încredere în oamenii competenți, care au făcut fotbal la viața lor, care se pricep. Mă refer la toate echipele, nu la una anume. Și mă refer la patronii deja consacrați, nu la cei care fac azi o echipă, promovează, apoi peste 1-2 ani desființează echipa. Ăsta nu mai e fotbal! Uitați-vă și la Astra acum, ce e acolo!!! E o rușine! Jucători buni acolo, ținuți și cu forța, care nu sunt lăsați să progreseze... Să fie învățătură de minte pentru ceilalți jucători.

Ce le-ați spune celor care nu v-au văzut jucând? Cum a fost ca portar Vasile Iordache?

Că am fost sută la sută pentru fotbal! Apoi, Dumnezeu dă un talent fiecăruia dintre noi, mi-a dat și mie unul, am avut talent pentru a fi portar, dar dacă nu-l cizelezi, dacă nu muncești, nu adaugi la acel talent și dăruire, atunci degeaba ți l-a dat. Eu la 22-23 de ani nu visam, cum se întâmplă azi, să-mi iau mașină. Visam să pot să joc fotbal. Mai ales că am avut probleme mari de tot de sănătate la acea vârstă.

„Am avut hepatită la 20 de ani, mâncam doar brânză de vaci cu miere de albine”

Ce probleme?

Am avut hepatită. Mâncam doar brânză de vaci cu miere de albine, doar ca să scap de boală și să-mi revin. Aproape că nu mai suportam să mănânc același și același lucru, dar înduram fiindcă știam că doar așa am o șansă să joc în continuare fotbal. Am făcut și injecții, la Sângeorz-Băi, cu apă în venă. Mi-a ajutat Dumnezeu și am trecut peste acel moment urât. Eram la Poli Iași.

Apoi ați ajuns la Steaua!

Ce peripeții și ce am pățit și cu Steaua... Vai de capul meu!

Adică?

Fiindcă la început n-am vrut să rămân să joc acolo după ce mă luaseră militar. Erau presiuni mari de la Poli Iași ca să revin în Copou. L-au dat afară pe tata de la serviciu și m-au amenințat că nu-l reangajează dacă nu revin la Poli. Ziarele au scris o lună de zile doar despre subiectul Vasile Iordache, că Poli Iași îl vrea înapoi, că Steaua îl dorește. La FRF, când am fost întrebat, am zis că vreau înapoi, tata era unicul întreținător al familiei, m-am gândit la el. Fiindcă n-am vrut la Steaua și eram militar, Armata m-a trimis la Râmnicu Sărat, la batalion disciplinar. Acolo, nu intra și nu ieșea nimeni.

Lotul formidabil al Stelei din sezonul 75/76, când s-a realizat eventul: Ienei, Năstase, Sameș, Moraru, V. Iordache, Agiu, Vigu, Creiniceanu (secund) pe rândul de sus, Troi, Anghelini, Liță Dumitru, Iordănescu, Smărăndache, Zahiu, Zamfir pe rândul din mijloc, Marcel Răducanu, Florea, Dumitriu IV, Ion Ion, Tudorel Stoica pe rândul de jos

„Le-au spus părinților că vor aplica legea marțială”

Ca metodă de intimidare că nu vreți să jucați la Steaua!

Da! Și am fost încadrat ca un pușcăriaș! Aveam răni la picioare de nici nu mai puteam să merg. Îmi puneau placa de aruncător în spate ca să o car la instrucție pe dealurile alea. A fost groaznic ce am trăit! Dar Dumnezeu m-a vegheat și mi-a dat un ajutor, un șef de stat major comandant de unitate, care se afla în concediu când m-au dus acolo. El era din Iași, colonel, aflând că sunt acolo, s-a întors mai devreme din concediu și m-a luat al doilea furier al lui (n.r. - furier înseamnă ostaș care îndeplinește lucrări de birou într-o unitate sau într-o subunitate militară). Eu n-aș fi avut voie să am nicio funcție în comandament din moment ce eram considerat pușcăriaș. Stăteam în birou, dormeam, mâncam doar salam, fasole, acolo mi s-a agravat starea de sănătate, mai ales că aveam virusul hepatic. După 6 luni, nici acest șef de stat major n-a mai putut să facă față presiunilor. Ce să vă povestesc, că eram salvat de un caporal din Brașov, care îi punea pe alții să spele wc-urile în locul meu și doar când veneau ăia mari în control mă aplecam și eu să creadă că am același statut cu ceilalți pușcăriași?

Incredibilă poveste!

Să vă mai spun că Armata postase un soldat la intrarea din fața casei din Iași, cu ordin clar, ca dacă mă vede să mă aresteze?! I-au zis direct lui tata, cum apare Vasile, cum vi-l arestăm, să nu vă speriați, aplicăm legea marțială.

„3 zile am dormit ascuns în anticamera lui Ion Iliescu”

Și până la urmă ce s-a întâmplat?

Eu eram în atenția loturilor naționale, aveam evoluții bune. Înainte de a pleca într-un turneu în Grecia, cu echipa națională de tineret, a venit la mine un general, împreună cu Gheorghe Constantin de la Steaua. M-au luat, că vor să mă ducă la ministrul armatei. Toți îmi ziceau, te caută Steaua, du-te! Și m-am dus, iar în birou acolo m-au pus să semnez o hârtie, de încorporare în Armată, dar că un an joc la Steaua, după care mă vor lăsa să revin la Iași. Atât a fost discuția. Am semnat, din acel moment practic devenisem militar. Am plecat în Grecia, în turneu, dar s-a aflat la Iași că semnasem acea hârtie. Primul secretar de la Iași, care era Ion Iliescu, făcea presiuni să revin la Poli, Armata, care era cu Steaua, trăgea, pe partea cealaltă, să merg acolo. Când am revenit din turneu, la aeroport, mașina Primăriei din Iași, o Volga neagră, cu numărul 104, era trasă în dreapta, cu mama mea în mașină și cu șoferul. În stânga, în altă mașină erau Valentin Stănescu și Gheorghe Constantin, în limuzina armatei. Încotro să o iau?

Și ce ați ales?

Normal că m-am dus în mașina în care era mama! Cei din mașina armatei s-au dat jos și mi-au strigat: pleacă liniștit, ne mai vedem noi! Am urcat în 104 și la 5:30 dimineața eram la Iași. Armata a început să mă caute, de-asta au trimis santinelă la ușa casei. Cei de la Primărie m-au ascuns și 3 zile am dormit în anticamera lui Ion Iliescu! Apoi mi-au zis că s-au înțeles cu Armata, să merg 3 zile, să mă îmbrace în militar, apoi mă lasă înapoi. Am plecat și uite așa am rămas în București nu 3 zile, ci până la 70 de ani! Nu regret absolut nimic, Steaua m-a făcut om, m-a împlinit ca fotbalist! Atunci am suferit, eram un copil și mi se rupea inima că tata plătise cu postul de la serviciul lui, dar ulterior l-au reprimit.

Ați rămas stelist chiar dacă v-au luat cu forța atunci!

Nu neapărat cu forța, ci m-au intimidat. Dar se compara Steaua cu Poli Iași? Steaua era echipă imensă, cu jucători precum Hălmăgeanu, Sătmăreanu, Florea Voinea, Tătaru. Ulterior a venit și Sameș, l-au luat și pe el la fel ca pe mine, de la Craiova. Așa erau vremurile, Steaua și Dinamo își împărțeau efectiv jucătorii, la masa negocierilor. Erau 200 de fotbaliști, 100 lua Steaua, 100 Dinamo. Asta era politica.

„Portarii de azi nu au nici 50% din talentul celor din vremea mea”

Ați avut probleme de acomodare în acel vestiar plin de vedete de la Steaua?

Deloc! Ei m-au crescut! Așa colectiv, foarte rar vezi. Nu va mai fi niciodată o așa atmosferă. Mă aveau la pieptul lor, când am jucat primul meci, mai că se băgau toți în poartă lângă mine, numai ca să nu iau gol. A fost ceva ce nici nu vă imaginați. Ulterior, prin 1983, 1984, a început să se mai strice această unitate.

Vorbeați că ați fost înzestrat cu talent de portar. Ce înseamnă talent pentru un portar?

Cel motric. Apoi, ușurința de a gândi în fracțiuni de secundă și ochi, deci, reflexul. Reflexul, împreună cu motricitatea și elasticitatea îți dau dovada unor talente cu care te-ai născut! Plus rapiditatea între a prinde mingea și a da drumul contraatacului. Mă uit la cei de azi... Cei tineri, chiar și Bălgrădean, care e considerat de top azi, nu se ridică nici la 50% din ce talente aveau portarii de pe vremea mea. Să-l fi văzut pe Narcis Coman, ce portar era. Eu cu el mă luptam, cu Haidu, cu Suciu, toți erau coloși. Au urmat Moraru, Stângaciu, Silviu Lung.

De ce credeți că nu mai apar portari de valoarea celor pe care i-ați enumerat?

Fiindcă nu se mai lucrează. Apoi, mulți din tinerii de azi vin la fotbal? Nu vin! Înainte cred că doar la fotbal mergeau. Aveai 2.000 de copii la o selecție, de rușine și tot opreai 300. Apoi, se făceau tabere de fotbal, iar cei care se duceau acolo chiar făceau fotbal. Nu golăneală, nu spărgeai geamurile ca să fugi noaptea din cantonament. Această deschidere mare care a existat după 1989 a fost un bumerang incredibil pentru sport.

"În România ultimului deceniu au venit jucători străini modești care au făcut performanță. Bine, performanță însemnând că au luat titlul și poate au mers în grupele unei competiții europene" Vasile Iordache

„Democrația ne-a omorât”

Spuneți că democrația n-a fost bună?

Democrația ne-a omorât! Păi, ca să trec de la una la alta, de ce credeți că s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Steaua? Cu FCSB, cu marca, procese, toate această rușine? Tot din cauza democrației. S-a dat lege că echipele departamentale nu mai au voie să joace, dar văd că Dinamo a cam rămas. Păi, și Armata de ce n-a avut voie? A venit Viorel Păunescu, care s-a băgat pe sub pielea tuturor generalilor, și a făcut o companie comercială, iar Armata a rămas fără echipă. Acolo s-a terminat totul!

„Mie mi-a plăcut tot timpul disciplina. Dacă zici că e albă, e albă, dacă zici că e neagră, atunci e neagră. Când ai zis că ne vedem la o oră anume, eu mă duc cu un sfert de oră înainte, mai bine aștept eu decât să întârzii. Așa am fost și în viață, nu doar în fotbal”

„După ce am ajuns la Steaua, a durat câteva luni până să iau primul salariu. Am fost prima oară soldat, apoi m-au făcut sergent-major, a durat până să ajung locotenent. Cei care aveau state vechi au avut funcții mari și de aici contribuția la pensie, în cazul lor, a fost mare. În schimb, noi cei mai tineri, veniți ulterior, am fost băgați pe statul K, care era stat sportiv, cei care n-aveau funcție de conducere”

„Steaua anilor '70, cu Liță, Iordănescu, Marcel Răducanu, Sameș, Vasile Iordache, n-a avut aceleași prestații în Europa precum Steaua anilor '80 fiindcă era decalajul prea mare față de valorile pe care le aveau echipele din Anglia, Germania, Spania, chiar și Belgia”

„Rolul portarului în fotbal s-a schimbat enorm. Înainte, principala calitate poate că era ieșitul pe centrări, în vreme ce în ultimii 10-15 ani, 80 la sută din antrenament e făcut pentru a-i dezvolta jocul de picior”

„Valentin nu putea să intimideze, dar Securitatea avea legături peste tot”

Vasile Iordache povestește modul urât în care a fost îndepărtat de la Steaua în 1984, acuzat de Ion Alecsandrescu că a vândut un meci și arată cu degetul înspre Dinamo, în polemica anilor 80, legată de cine avea influență mai mare asupra arbitrilor și adversarilor.

L-ați cunoscut pe Valentin Ceaușescu?

Cum să nu! El a ținut fotbalul sus în acea perioadă. Datorită lui și a lui Nicu Ceaușescu a venit Hagi la Steaua. Valentin l-a convins pe Boloni să vină la Steaua. Valentin nu făcea pentru el cât făcea pentru fotbal. Se certa tot timpul cu maică-sa, cu taică-su pentru fotbal.

Se și pricepea la fotbal sau era doar pasionat?

Se pricepea, dar niciodată nu se băga să decidă el. Stătea de vorbă cu jucătorii, cu antrenorii, dar nu le dicta ce să facă. Era un manager diplomat!

„Hagi, Dobrin, Iordănescu, excepționali, dar nu puteau juca împreună”

Ați prins o perioadă în care ați jucat alături sau împotriva unor jucători colosali din istoria fotbalului românesc, de la Iordănescu și Hagi până la Dobrin și Balaci!

Mie îmi ziceți de Hagi? Păi, nu mi-a dat el primul lui gol în Liga 1? Avea 17 ani parcă, la un meci pe Ghencea, mi-a tras un șut de 30 de metri, nici n-am văzut mingea.

Care dintre cei pe care i-am enumerat era cel mai complet fotbalist?

Știi care e paradoxul? Că sunt fotbaliști excepționali toți, dar dacă îi puneai să joace împreună, n-ar fi putut niciodată.

De ce?

Dobrin n-ar fi putut niciodată să joace cu Iordănescu, așa cum Puiu n-ar fi putut să joace alături de Hagi. Hagi avea un stil agresiv, nu că juca el dur, ci era agresiv în fotbalul pe care îl producea în ofensivă. Iordănescu era un tip mai lent, se preta la combinații pe spații mici. Dobrin, în schimb, aresta mingea. Lui îi plăceau doar vârfurile gen Lăcătuș. Sau Troi, păi, Troi a fost făcut mare de Dobrin. Avea niște pase... așa ceva nu mai vezi azi. Se uita în dreapta și trimitea pasa în stânga! Incredibil! Dobrin avea nevoie de atacanți care să atace spațiile în profunzime.

„Cel mai greu mi-a fost cu Oblemenco!”

Dar dumneavoastră, ca portar, în fața cărui fotbalist v-ați simțit cel mai expus, Balaci, Dobrin sau Hagi?

În fața lui Oblemenco. Era imprevizibil, avea forță, era greu să ieși și să-l domini în duelul aerian, la fel și cu Dudu Georgescu.

Văd că fumați. O făceați și când erați fotbalist?

Fumam. M-am lăsat 5 ani, am început din nou. Când eram jucător, fumam mai rar.

Condițiile de pregătire în anii '70 erau bune, puteau fi comparate cu ce e azi?

Erau condiții bune, dar bune pentru anii '70. Nu aveai la dispoziție aparatura necesară, făceai improvizații. Când m-am apucat eu de fotbal, la 11 ani, în Copou, mi-aduc aminte că antrenorul meu îl punea pe tâmplar să-i construiască din lemne o băncuță peste care să sar sau alte lucruri. Acum, te duci în magazin și iei pe alese.

„Rică a fost un artist”

Ce fel de portar era Rică Răducanu? Multă lume are impresia că era mai mult un circar.

Era un artist! Un artist! Când te duceai să-l vezi pe Rică la meci, vedeai un artist. Te făcea să râzi, să aplauzi, să te ridici de pe scaun. Azi nu mai există așa ceva. Sunt doar sobri, serioși, dar cu talentul la pământ.

Câte fracturi ați suferit la degetele de la mâini?

Nu vedeți că am degetul ăsta mic, de la dreapta, strâmb? La plonjoane mi-l prindeam mai mereu în pământ, iar o dată s-a rupt. Mi-au zis să mă ducă să-l operez, le-am zis să mă lase în pace. Așa am jucat cu el, bandajam și intram. În ziua de azi e nenorocire mare dacă ți se lovește un portar la un deget.

Alte accidentări grave ați avut?

Într-un meci la Timișoara, am sărit lângă Păltinișanu și mi-a rupt nasul. Ultimele 10 minute așa am jucat. Se umflase, curgea sângele. Vedeam doar umbre, dar am câștigat 2-1. Când am ajuns acasă, soția n-a vrut să mă primească. M-am operat, după 3-4 zile mi s-a dezumflat. Când ești portar, dar și jucător în câmp, trebuie să te aștepți la orice accidentare.

„Steaua m-a acuzat că am vândut un meci”

Vi se spune eroul de pe Wembley, după Anglia - România 0-0, în aprilie 1981. Chiar atât de bine ați apărat atunci?

Mai mult așa li s-a părut lor, englezilor, mai ales că n-au putut să ne bată. Știam cum joacă Anglia, că dă multe centrări, am anticipat corect jocul lor. Atunci, Sameș a făcut un joc fenomenal. Fiindcă am jucat cu Anglia, acest meci a fost creat ca un etalon. Știți cum se comporta propaganda atunci. Propaganda comunistă împotriva capitaliștilor englezi, era vorba și despre echipe naționale, de-asta a rămas acel meci în memoria colectivă.

Ați fost la Euro '84, dar n-ați jucat...

Mircea Lucescu m-a luat într-un moment foarte greu pentru mine. Eram trecut de 30 de ani și la orice gol pe care îl luam practic lumea mă considera vinovat. M-au acuzat că am vândut meciul la Baia Mare, când am pierdut pe final de campionat cu 1-0. Cei din conducerea mea, de la Steaua, m-au arătat cu degetul că am vândut. Și nu m-au acuzat pe față, aici a fost durerea mea cea mai mare. M-au scos din echipă și mi-au transmis că din cauza golului pe care l-am luat la Baia Mare. Că am vorbit cu Koller, de la Baia Mare, că nu știu ce. L-am sunat eu pe Koller, care mi-a zis așa: "Ai acolo o conducere teroristă, nu-ți spun ce mi-a făcut mie Alecsandrescu, cu care m-am întâlnit la Grădina Zoologică, la o discuție. Îmi venea să-l împușc".

„Iordănescu a fost mult mai evoluat la metodele de antrenament”

Încercați o comparație între Iordănescu și Ienei ca antrenori?

Iordănescu a fost mult mai evoluat la metodele de antrenament, dar era normal, era mai tânăr, a venit cu ceva în plus față de Ienei.

Există polemica Steaua vs Dinamo, cine era mai influent, mai ajutată?

Când?

În anii '80, dinamoviștii susțin că Valentin o ajuta pe Steaua!

Cum ajuta Valentin?

Cu arbitraje favorabile, cu advesari intimidați!

Valentin Ceaușescu să intimideze? Niciodată! El nu se putea afișa ca să intimideze el, să zicem, pe Brașov. Nu putea. În schimb, Securitatea avea legături peste tot. Numai asta nu pot să zică dinamoviștii din acea perioadă. Steaua, în schimb, a pus mâna, când împărțeau jucătorii, pe fotbaliștii mai valoroși. Să zicem că existau 10 jucători pe care îi doreau ambele echipe. Steaua lua 4 și îi lăsa lui Dinamo mai mulți, dar ăia 4 făceau cât 15-20 ca ăia care ajunseseră la Dinamo.

„Problemele de la coloană mi se trag de la un meci la Brașov, după un duel cu Paraschivescu, atacantul lor, a intrat sub mine la un corner și am căzut în cap. Nu știu cum am avut inspirația să pun mâna la cap înainte să cad, altfel aș fi făcut fractură la vertebra a doua și muream pe loc. M-am prezentat la echipa națională și doctorul a decis să mă pună în ghips, zicea lumea că m-a bătut Dinu! Prostii, am stat cu gâtul în ghips o lună”

„În fotbal trebuie să dai totul astăzi, nu mâine. Dacă pierzi timpul, o să vină altul, despre care o să ai impresia că îți ia locul, dar de fapt el dezvoltă alte calități, altă agresivitate și riști să rămâi în spatele lui”

„Echipa națională a fost bună în anii '80 fiindcă toate formațiile de club aveau 6-7 valori certe, astfel că se putea crea un fond de jucători excelent pentru prima reprezentativă. Azi pe cine să iei?”

”Țop Voinescu a fost un portar excepțional! La fel de mare, de exemplu, cum a fost Lev Iașin! Nu poți juca la nivel de top mai mult de 10 ani, fiindcă fotbalul, colegii evoluează rapid. Buffon, da, e o excepție, apără și acum, la peste 40 de ani, dar condițiile lui Buffon câți portari le-au avut. El a avut toată cariera lui meciuri cu doar 2-3 intervenții pe partidă, în rest, echipa lui era în atac”

„Să te judeci pe Cupa Campionilor e cea mai mare rușine din istorie!”

Vasile Iordache, care a fost antrenor cu portarii în anul în care Steaua a cucerit Cupa Campionilor, îl critică pe Gigi Becali, "niciun patron nu poate să zică «e echipa mea, fac ce vreau cu ea»" și susține că trofeul disputat în justiție e cea mai mare pată pe istoria fotbalului românesc

Ce impresie vă lasă Gigi Becali?

Gigi Becali a intrat în fotbal și l-a prins microbul ăsta, dar degeaba dacă nu știi ce să faci cu acest microb. Nu poți să zici că e echipa ta și faci ce vrei cu ea. În fotbal nu există să fie ceva doar al tău, când în joc e o echipă cu milioane de fani. Era o formație fondată de Armată, iar tradiția clubului trebuie dusă până la capăt. Ce a urmat, cu acele procese pe marcă, pe brand, palmares, e o rușine! Steaua câștigă Liga Campionilor și apoi te duci la tribunal să te judeci a cui e cupa, cui aparține istoria? O rușine! Au râs toți de noi! Simt un regret enorm că s-a ajuns până aici.

Ce bani aveați când v-ați lăsat de fotbal?

Ce bani? Ce să strângi? Din ce? Niciun ban n-aveam! În afară de primele pe care le primeam, ce bani? Am avut de crescut 3 copii, iar casa pe care am făcut-o e din banii din perioada de antrenor.

„Am 2.000 de lei pensie, norocul meu s-a numit Olăroiu”

Cât aveți pensie?

2.000 de lei! Marele meu noroc s-a numit Cosmin Olăroiu, care m-a luat în trecut în staff-ul său, dar care mă ajută mereu cu ce e nevoie. E un băiat, pfff... Mi se și umezesc ochii numai când mă gândesc la el. Mă mai ajută și Eugen Nae, care e cu el în staff.

Oferte de afară n-ați avut cât timp ați jucat, mai ales după acea prestație formidabilă de pe Wembley, din 1981?

Atunci, da, am avut. De la Nottingham Forest! (n.r. - câștigase Cupa Campionilor Europeni în 1979 și 1980).

Și nu v-au lăsat?

Pe vremea aia era exclus. După mulți ani s-a putut pleca, gen Pițurcă, Stoica, dar și ei spre finalul carierei și cu ajutorul lui Valentin Ceaușescu.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că pot să mă mai trezesc”

Nu v-ați gândit să fugiți, nu?

Doamne, ferește! Păi, dacă era să fug, o făceam la peste 30 de ani? Nu, o puteam face la 20 de ani, când a venit cineva din Grecia și mi-a zis că mi-a găsit o bunică grecoaică, Iordachis. Totul s-ar fi făcut prin Tache Macri, care era în Grecia, dar n-am fost interesat!

Într-un interviu pe care ni l-a acordat, Stelea spunea că sunt dimineți în care se trezește și nu-și simte umerii sau genunchii, practic sechele ale vieții de portar. Dumneavoastră?

Eu mulțumesc lui Dumnezeu că pot să mă mai trezesc. Durerile sunt permanente și le voi avea până la finalul vieții. Încerc să nu le bag în seamă, de-asta m-am retras la munte. Ca să trag aer curat în plămâni și să privesc peisajul verde, lucruri care mă mai liniștesc la bătrânețe. 

„Am fost antrenor cu portarii în campania Stelei din '85-'86, dar pe 7 mai, meritul total pentru ceea ce s-a întîmplat la penalty-uri îi aparține lui Duckadam. I-a studiat mult pe spanioli, înainte de meci, cum executaseră, plus că a avut o stăpânire de sine cum nu cred că mai poate exista la alt portar. A fost un moment de geniu absolut, nimeni nu mai poate repeta așa ceva”

„După cinci comoții, hepatită, fractură la gât și degete rupte nu regret nimic. M-am născut să fiu portar și de o mie de ori tot asta aș alege”