Interviu-eveniment cu Răzvan Lucescu » Noul tehnician al lui Al Hilal a purtat un amplu dialog cu redactorul-șef al GSP, Cătălin Țepelin: „România este sub fotbalul arab”

Trecut la Al Hilal, Răzvan Lucescu, 50 de ani, povestește reținut despre ruptura dintre el și PAOK la nici o lună de la sărbătoarea fantastică a titlului în Salonic.

Fantomele circulă în voie prin Alpii Austrieci. Răzvan Lucescu tresare încă în somn, visând torțele care luminau cerul Salonicului, zecile de mii de greci care îi scandau numele cu recunoștință și himera Ligii Campionilor. E încă bântuit de ruptura bruscă de PAOK și încearcă să-și refacă stocul de motivație. Pentru că de-acum planurile lui merg spre Riad, capitala Arabiei Saudite. Acolo sunt 47 de grade la umbră, așa că Lucescu și noua sa echipă, Al Hilal, s-au pitit în aerul curat al Alpilor, la picioarele celui mai înalt vârf din Austria: Grossglockner - 3.798 de metri. 

Saudiții sunt aici în cantonament de peste 3 săptămâni. Dar lui Răzvan nu îi arde să admire peisajele de vis care îl înconjoară și care atrag milioane de turiști din întreaga lume. Vrea doar să treacă repede peste șocul despărțirii și, într-un dialog de aproape două ore în holul hotelului de 5 stele în care e cazată echipa, este extrem de atent la cuvinte. 

Dezamăgirea i se citește printre vorbe, dar nu vrea să dea în PAOK, „acei doi ani petrecuți acolo au fost cei mai frumoși din viața mea”. Și, ca la orice încercare de a alunga umbrele depresiei, e bine să te concentrezi pe o poveste pozitivă: „Fotbalul din Arabia Saudită e la un nivel foarte bun, Al Hilal e un club mare, va fi o experiență interesantă, sunt împăcat cu decizia mea, acum vreau să muncesc și să câștig titlul, Cupa și Liga Campionilor Asiei”. 

„Norii nu mi i-a luat nimeni”

„Simt că pot călca pe nori”. Ăsta era titlul interviului cu tine publicat de GSP după titlul câștigat la PAOK. Au trecut doar 2 luni și norii s-au risipit. Cine ți-a stricat fengshui-ul așa de repede?

Stai că norii nu mi i-a luat nimeni! Au fost bucuria mea, munca mea, realizările mele, de care voi fi mândru toată viața. Am intrat în istoria fotbalului din Grecia și asta n-o poate șterge nimeni.

„Totul s-a întâmplat peste noapte”

Totuși, uită-te aici, în Austria, pregătind startul de sezon cu Al Hilal, în loc să faci tactica pentru play-off-ul Ligii Campionilor cu PAOK. Cum de s-a ajuns la situația asta? Lumea e curioasă să afle de ce s-a rupt căruța cu grecii care păreau să te divinizeze după ce ai luat titlul cu PAOK? Sau, dacă tot ai plecat, de ce n-ai putut face pasul spre un campionat mai bun din Europa? 

Totul s-a întâmplat peste noapte. A fost o surpriză imensă și pentru mine, crede-mă! Însă când se ajunge la idei divergente între patron și antrenor e mai bine să te oprești. N-am nimic de reproșat celor de la club, pentru ei am doar recunoștință și îi mulțumesc patronului pentru tot. Am avut la PAOK un grup foarte mișto, cu suflet, cu unitate. Dar s-a ajuns la această situație și a trebuit să iau o decizie.

„N-am putut să-l conving pe Savvidis să meargă pe ideile mele”

Ce situație?

N-am putut să îi conving, pe patronul Ivan Savvidis și pe fiul său, să meargă pe ideile mele. Muncă, stabilitate, relații legate și în afara terenului, nu doar în vestiar. Toate astea se construiesc în timp și apoi culegi roadele. Fără stabilitate nu merge nimic. Uite, în 2 ani la PAOK, din 30 de meciuri acasă am câștigat 29 și am făcut un egal. Am câștigat două titluri, chiar dacă unul ne-a fost luat, nedrept, la comisii. E clar că grupul ăla era foarte puternic. Ideea mea era să schimbăm cât mai puțin în lot. 

Schimbări se fac la orice echipă. Înțeleg că aici era vorba despre o slăbire pronunțată a lotului?

Nu vreau să detaliez. Cert e că de la mine se aștepta calificarea în grupele Ligii Campionilor. OK, le-am zis, îmi asum obiectivul. Dar ca să fie realizabil, aș avea nevoie de sprijinul ăsta, de stabilitatea lotului. Nu s-a putut. Cu o zi înainte de reînceperea pregătirii am avut o ultimă discuție și am ajuns la concluzia că e mai bine pentru toți să ne despărțim. Și ne-am despărțit prieteni. Agentul meu mi-a spus atunci despre varianta Al Hilal. Le-am zis „OK, dar să știți că am o clauză de două milioane de euro”. N-am crezut că o vor plăti. Au trecut doar 24 de ore și rezolvaseră tot! Oamenii m-au vrut foarte tare aici. 

„România este sub fotbalul arab” 

Răzvan Lucescu respinge ideea că s-a transferat într-un fotbal inferior: „Nivelul e foarte bun pentru Asia, iar Al Hilal e un club mare”.

Totuși, nu la asta visai acum o lună.

Când am plecat spre Paris, să semnez contractul cu Al Hilal, am plâns pe avion de am rupt... Am suferit enorm, am fost foarte trist. Dar nici nu mi-a părut rău, pentru că a fost cea mai corectă decizie pe care o puteam lua.

Bănuiesc că te-ai simțit nerăsplătit pe de-a-ntregul de club, din moment ce ai fost oarecum silit să pleci, deși ești campion al Greciei, ai luat Cupa etc.

Au fost multe situații în care clubul m-a susținut. Pentru Ivan Savvidis și fiul lui n-am decât cuvinte de mulțumire. Fără ei nu făceam performanțele astea în Grecia. La început nu eram simpatizat de fani, iar cei doi Savvidis au ieșit cu un mesaj de încredere. Tot ei au transmis echipei că mă susțin necondiționat, iar asta mi-a dat forță la acel moment. Dar patronul avea și un stil, nu știu cum să-l numesc... Punea presiune și-n somn! În ultima lună a sezonului, ședință după ședință. Chiar și când băteam cu 3-0! Ne chema la hotelul lui, Makedonia Palace, pe mine, pe cei din staff, pe căpitanii echipei. Presiune exagerată... Uneori poate fi o strategie utilă, dar lasă urme. În viață ai nevoie și de cuvinte frumoase.

Îți pare rău, se vede asta, chiar dacă încerci să o maschezi.

Asta a fost situația. Ce să fac? Dacă ideile celor care trebuie să colaboreze sunt diferite, cineva va fi frustrat. Și e mai bine să te desparți, că riscurile erau foarte mari. Cine știe ce urma? Eu și stafful meu de la PAOK am adus echilibrul într-o lume foarte emoțională, cu un patron fabulos, dar cu reacții duse la extrem, cu fani incredibili, dar care și ei erau frustrați de eșecurile și nedreptățile din trecut.

„Am ajuns la un club uriaș”

Înțeleg că nu mai era de stat în Grecia, dar de ce n-ai rămas să antrenezi în Europa? De obicei în zona arabă nu pleci pentru performanțe, ci pentru bani. De altfel, cam într-acolo s-au îndreptat și reacțiile celor din fotbalul românesc, suporteri sau personaje importante din fenomen. Că ai ales Arabia Saudită pentru salariul fabulos și că astfel ți-ai pus cariera pe hold.

E o greșeală să te implici în deciziile altui om, să le comentezi, să le critici. Uite, am plecat pe un salariu de 3 ori mai mare decât la PAOK. Dar acum 3 ani, când eram la Xanthi, am refuzat un salariu de 30 de ori mai mare de la o echipă din zona arabă. Dacă banii erau motorul meu, de ce n-am plecat atunci? Nu, nu banii m-au pus în mișcare! Ideea era că trebuia să mă desprind dintr-o situație și aveam o clauză de reziliere. Nu o puteam plăti din buzunar.

Și singurii care o puteau plăti erau niște șeici.

Așa s-au legat lucrurile. Oamenii m-au vrut foarte tare la Al Hilal, au plătit clauza, m-au convins. Nu zic că, fiind într-un moment bun al carierei mele, n-aș fi putut ajunge la o echipă din Europa. Dar nu e timpul pierdut, nu? Am 50 de ani. Și, în plus, am ajuns la un club uriaș al Asiei, nu la o echipă oarecare! Încă de la primele antrenamente aici am rămas extrem de surprins de modul lor de a se pregăti, de nivelul calitativ, de receptivitate, de implicare. Fotbal bun, crede-mă!

„Se face o mare greșeală când se subestimează fotbalul din zona arabă” 

Fără supărare, dar nu îmbrățișăm cu toții ideea asta că în zona araba se joacă un fotbal excelent. Dă-ne voie să credem că și pe Dani Isăilă l-a cam luat valul când a spus că fotbalul din Arabia Saudită este peste cel din Grecia și mult peste cel din România.

El lucrează în zona arabă, știe realitatea de acolo și poate face o comparație în cunoștință de cauză. Dani e un tip echilibrat și modest, nu bagă în ele.

Nu discutăm acum doar declarația lui. În general, cei care își doresc să prindă un contract în Arabia Saudită, Qatar etc o fac pentru bani, nu pentru dezvoltare profesională. Nu îi judecăm, doar constatăm. Ei, și imediat după ce ajung acolo laudă exagerat fotbalul din zonă. Îl „umflă”, cum se zice. Pentru că nimănui nu-i convine să aibă în CV experiențe într-un fotbal slab, nu?

Uite, nu știu dacă fotbalul din Arabia Saudită e peste campionatul Greciei. Dar peste fotbalul din România e sigur! Când vorbește despre fotbalul din Asia, lumea trăiește cu o impresie construită în trecut. Dar lucrurile s-au schimbat mult. Și explic imediat de ce. Hai să ne uităm, de exemplu, pe lista antrenorilor care au trecut pe la Al Hilal.

Nume importante. Pe lângă ai noștri – Balaci, Iordănescu, Olăroiu, Reghecampf, au fost Mario Zagallo, Lazaroni, Artur Jorge, Francisco Maturana, Leekens, Aad de Mos, Gerets, Thomas Doll, Zlatko Dalici, Ramon Diaz, Jorge Jesus.

Eh, fiecare a lăsat ceva în urmă. Ca mentalitate, ca organizare. Oricât de puțin, dar a lăsat. Și, în timp, s-a adunat. La fel și cu jucătorii. Or mai fi și unii care hai să nu zic că vin să dea un tun financiar și să plece, ci doar că au o mentalitate mai comodă. Dar sunt și mulți, foarte mulți, care muncesc și lasă ceva în urmă acolo. Așa crește fotbalul din zonă. Învățând puțin câte puțin, punând cărămidă după cărămidă.

Te văd foarte convins când vorbești despre nivelul bun spre foarte bun al fotbalului din Arabia Saudită.

Da, pentru că am urmărit multe meciuri, ca să înțeleg unde merg. Și e cu totul diferit față de ce mă așteptam! Nivel, ritm, stadioane pline. Se face o mare greșeală când se subestimează fotbalul din zona arabă. Nu avem competiții comune cu ei, e normal să nu-i urmărim și de aia le punem ștampile cu superficialitate. E o superficialitate nu doar a românilor, ci a europenilor în general, să spună că tot ce e în zona arabă înseamnă fotbal slab. 

Dar ...

Este un risc pentru mine să stau acum să-i conving pe oameni că fotbalul din Arabia e mai bun decât cel din România, deși am argumente. Vă zic doar atât: uitați-vă la câteva meciuri! O să vedeți o calitate pe care nu o bănuiați. Nu zic că e de Champions League european, dar e un fotbal bun. Și îți mai zic ceva: indiferent la ce nivel ești, să câștigi e o muncă uriașă.

„E presiune mare aici, pretențiile sunt ridicate”

Al Hilal este, într-adevăr, un club foarte important în zonă.

Un club de mare, mare tradiție. Pentru Asia este de cel mai înalt nivel. Simt deja presiunea! Suntem aici, în Austria, în cantonament de 3 săptămâni. Și mereu avem fani care vin la antrenamente sau la hotel. Cu familii, cu copii. Și toți ne cer Champions League. Numai asta aud: să câștigăm Champions League, să câștigăm Champions League! Pretențiile sunt foarte ridicate, nu ai voie să nu câștigi aici. Cât despre calitatea fotbaliștilor sau despre organizare, eu nu simt că standardele sunt sub Europa.

Uite, în Grecia sau în România, de exemplu, fotbaliștii și antrenorii trag tare să progreseze și apoi să facă pasul în față spre un campionat de top din Europa. În schimb, nu prea sunt jucători sau antrenori care fac pasul ăsta din Asia către Europa. De aia zic că pare un drum închis, un loc unde până și vedetele vin la final de carieră, fără niciun chef de a mai progresa.

Să știi că și cei pe final de carieră, atunci când găsesc o motivație pentru performanță, intră imediat în joc. Pentru că au nevoie să fie învingători, să câștige meciuri și trofee, nu doar bani. Vin din campionate bune, au avut mereu aspirații mari, nu toți vin aici la pensie. Uite, Giovinco și Gomis, două nume mari cu care am început să lucrez aici... Am vorbit cu ei și îi simt concentrați, dornici să joace la nivelul lor cel mai bun și să îi inspire pe ceilalți. Muncesc, se implică. „Mister, vreau să dau 40 de goluri anul ăsta. Să câștigăm tot!”. E important să le găsești cheița, să îi faci pe jucători să tragă la fel indiferent dacă joacă în Grecia, în Italia sau în Arabia Saudită. Dacă muncești, fotbalul te răsplătește oriunde. 

"Nimeni n-are dreptul să comenteze ce face altul cu viața lui. E decizia mea, e viața mea, eu știu cel mai bine cum stau lucrurile!" Răzvan Lucescu

Ai mai avut o experiență. Un an și ceva în Qatar, la El Jaish. Poate e devreme, dar poți compara situațiile?

E o diferență uriașă între lotul pe care l-am avut acolo și jucătorii cu care am început să lucrez aici. Poate de asta eram și un pic sceptic înainte să mă apuc de treabă la Al Hilal. Dar emoțiile s-au risipit repede după ce am văzut meciurile. Am o echipă foarte tare! Și uite, în Asia ai voie cu 3 străini în lot. În Arabia Saudită ai voie cu 7. Poți aduce mai mulți jucători cu calitate din afară, așa crește nivelul competiției interne.

Arabia Saudită e o țară complicată, cu legi dure și crude, inclusiv tortură și decapitări, cu limitări religioase, cu dezbateri nesfârșite despre drepturile omului. O țară în care, de exemplu, femeile abia de anul trecut au primit dreptul de a conduce mașini sau de a intra pe stadioane. Cum privești tu asta?

N-aș vrea să vorbesc înainte de a trăi și a munci acolo. Sincer, abia aștept să cunosc țara și oamenii. E o țară specială și s-ar putea să descopăr la fața locului că e chiar fabuloasă. Viața e făcută din experiențe. Am o motivație extraordinară, nu știu ce va fi, dar sunt gata de acest nou episod al vieții mele! 

Ai obiceiul de a face mișcări bruște, surprinzătoare. După „sfertul” Eurofantastic și două Cupe ale României cu Rapid, ai plecat în 2007 la Brașov, locul 11 în Divizia B. După națională și un intermezzo în Giulești, ai plecat, în 2012, în Qatar, la Al Jaish. După Petrolul, te-ai dus în 2014 la Xanthi, pe loc retrogradabil. Acum, după titlul cu PAOK, la Al Hilal. De ce fugi?

Nu fug de nimic, au fost alegerile mele. Unele forțate de conjunctură, altele bine gândite. Și uite că aproape toate s-au dovedit corecte! Și am un CV incredibil de stabil, peste tot am stat mult și am lăsat ceva în urmă. Acum sunt la Al Hilal și îmi pun toată energia aici, să fac performanță. 

4.000.000 $este salariul anual al lui Răzvan Lucescu la Al Hilal, conform presei din Grecia. La PAOK, din acest sezon ar fi urmat să câștige aproape un milion pe an

58 de trofeeare Al Hilal în palmares. Dar de la ultima performanță majoră - câștigarea Ligii Campionilor Asiei - au trecut deja 19 ani

„Am fost șocat de atacul lui Hagi!”

Răzvan Lucescu îi cere lui Hagi să discute cu argumente, nu cu reacții deplasate. Și visează la restartul Ligii 1, nostalgic după anii în care echipele nu aveau probleme de identitate.

Revenind la antrenorii din zonă. Sau la cei ai lui Al Hilal. Greu găsești pe cineva care să fi stat mai mult de un an în funcție, semn că șeicii sunt iuți la mânie. Cât crezi că reziști?

Poate dracul nu e așa negru. Contează și cum te comporți, cum te văd oamenii că muncești, câtă pasiune pui. Copos schimba 2-3 antrenori pe an, eu am stat 3 sezoane. Patronul lui Xanthi concedia pe bandă rulantă, eu am stat acolo 3 ani. Niculae de la Brașov la fel, eu am stat 2 ani la echipă. Savvidis îi ținea cel mult un an, eu am stat doi și într-un final am plecat pentru că am vrut eu. Deci se poate să răstorni calculele hârtiei, nu? Când ești străin e și mai greu, că lumea te privește circumspect la început. Eu am obligația să le câștig celor de acolo respectul prin muncă, pasiune și rezultate. Dacă nu va fi să fie, asta e! O iau pe Ana de mână, ne urcăm în tren cu rucsacul în spate și plecăm să vizităm Europa, să ne trăim viața. 

Frumoasă imagine ...

Să știi că am regretul ăsta. De 7-8 ani sunt plecat de acasă, nici prieteni nu mai am așa mulți. Am stat mult timp singur, fapt ce m-a ajutat să fiu concentrat la muncă, la fotbal. Dar am realizat și că am făcut o greșeală față de căsnicie, față de soția mea. Acum, la 50 de ani, ne-am redescoperit. Tot ce vreau e să fim împreună, nu mă gândesc decât la momentele când vom fi singuri, să călătorim, să mergem în vacanțe.

Ești cam împărțit. Ba îți dorești să câștigi tot cu echipa, ba parcă n-ar fi rău nici eșecul, că ți-ar da timpul liber după care tânjești atât, timp pentru tine și pentru relație. Ce vrei mai mult?

Să câștig! Mereu sunt supermotivat să câștig. Eu am dormit superfericit și după un old-boys Dinamo – Rapid, pentru că bătuserăm și mă simteam împlinit pe ziua aia. Dar ai dreptate, tânjesc deseori după o viață mai liniștită, în care să fiu mai aproape de Ana și de mici bucurii ale vieții.

Naționala de U21 a ajuns până în semifinale la Campionatul European în acest an. Foto: Raed Krishan

„Nu naționala U21 va salva fotbalul românesc”

Greu cu viața liniștită în fotbal. Recent, ai fost în prim-plan pentru că Gică Hagi a reacționat foarte tăios după ce tu ai spus că „5-6 jucători de la U21 vor ajunge în naționala mare”. De unde tensiunea asta dintre tine și el?

Nu e nicio tensiune, cel puțin nu dinspre mine. Eu am vorbit frumos despre el, i-am lăudat munca și pasiunea pentru fotbal. Eu cred că nu a înțeles foarte bine ce am vrut să zic.

Ba a înțeles foarte bine! Dar a fost deranjat de faptul că tu ești de părere că nu toată naționala U21 poate fi transplantată la seniori. „Bagă râcă. Să ia lecții de la taică-su sau să meargă la școala de antrenori! Probabil că el nu ştie ce înseamnă să construieşti o generaţie, să lucrezi cu copii”.

Mie îmi place să îmi spun părerile cu argumente, niciodată nu am jignit. Am fost șocat de reacția lui Hagi, de vehemența cu care a atacat. Până la urmă, îi sunt coleg de breaslă și am dreptul la o opinie, nu? Dacă nu îți place, vino cu argumente, nu sări așa! Dar am înțeles că în lumea asta nimic nu trebuie să mă mai mire… Și da, îmi mențin părerea: nu naționala U21 va salva fotbalul românesc, ci campionatul intern! 

„Fără mâncătorii, fără războaie”

Detaliază, te rog. 

Atâta vreme cât campionatul nu progresează va fi greu să fim iar puternici la nivel de națională mare. Apropo de comparația cu fotbalul din zona arabă. Am văzut acolo mai mereu stadioane pline, care te împing de la spate, care dau entuziasm jucătorilor și altă energie meciurilor. Nu e starea aia jalnică pe care o vezi uneori la noi, cu 100 de oameni în tribune. Cred că au trecut 10 ani de la ultimele campionate adevărate, alea cu multe echipe tari la vârf. Nu erau doar Steaua, Dinamo, CFR, ci și Rapid, Vaslui, Timișoara. Acum fotbalul românesc pare un fotbal pustiit... Îmi pare rău, dar asta e imaginea. Și toată lumea trebuie să facă ceva pentru a restarta campionatul intern.

Ușor de zis, mai ales când ești în afară. Ce anume „să se facă”?

Nu știu… Să se stimuleze inițiativele de tip academie, să mai apară 10-11 de Hagi. Să se dea legi prin care să fie sprijiniți investitorii. Și, mai ales, să se intervină cumva, nu știu cum, la nivel de ministere și de autorități, astfel încât echipele să aibă o singură identitate în fața suporterilor. Steaua să fie una, Timișoara la fel, Rapidul la fel și așa mai departe. Fără mâncătorii, fără războaie. Cum dăm noi energie campionatului când aproape toate echipele au suporterii împărțiți în două, de nu mai știe nimeni cu cine să țină?

Înainte de a-și da un restart puternic carierei, Mircea Lucescu a luat și el o decizie neașteptată. S-a întors în România, a făcut Rapidul să renască, a luat primul titlu după 33 de ani. Te vezi într-o situație similară, la anul, de exemplu? Să revii la Rapid, odată cu reintrarea în Liga 1, și să aduci titlul în Giulești?

Niciodată nu mi-am făcut planuri atât de ample, să mă gândesc la ce voi face peste un an. Nu știu ce va fi. Știu doar că îmi place să muncesc și că vreau să câștig. Acum sunt la Al Hilal și dau totul aici. 

2018e anul în care Răzvan Lucescu a fost desemnat „Cel mai bun antrenor român”, în Ancheta Gazetei Sporturilor. Peste cei 3 antrenori care sunt acum pe val: Hagi, Petrescu, Rădoi

Giovinco a semnat la începutul acestui an cu Al Hilal, după o perioadă petrecută în MLS, la FC Toronto. Foto: Al Hilal

Vedetele de sub comanda lui Răzvan Lucescu la Al Hilal

Sebastian Giovinco, un trequartista de Serie A, ajuns acum la 32 de ani. A adunat 55 de meciuri la naționalele de juniori ale Italiei și 23 de meciuri pentru squadra azzurra cea mare. A fost dublu campion cu Juventus, pentru care are aproape 100 de meciuri în Serie A, și a mai prins perioade bune cu Empoli și Parma. A plecat apoi în Statele Unite și a fost MVP-ul campionatului, jucând vreme de 3 sezoane pentru FC Toronto

Bafétimbi Gomis are 33 de ani. A făcut carieră la Saint Etienne, Troyes, Lyon, Swansea, Marseille și Galatasaray, adunând aproape 200 de goluri în campionate tari. Are și 12 meciuri în naționala Franței. E în Asia de anul trecut, marcând deja 21 de goluri pentru Al Hilal.

Alberto Botia. Crescut de Barcelona, pentru care a prins chiar și meciuri la echipa mare, a fost apoi împrumutat la Gijon, Sevilla și Elche. Și a jucat la mai multe naționale de juniori ale Spaniei. A venit anul trecut la Al Hilal, după câteva sezoane în Grecia, la Olympiakos.

Andre Carrillo, 28 de ani. Internațional peruan care a jucat la vârf în Portugalia, pentru Sporting și Benfica. După ce a bifat un an și la Watford, a fost împrumutat vara trecută la Al Hilal, iar zilele trecute s-a parafat transferul definitiv, suma totală a afacerii fiind aproape 10 milioane de euro. 

Jonathan Soriano se apropie de 34 de ani. A avut o carieră modestă în Spania, la Barcelona B, Espanyol, Almeria sau Albacete. A explodat apoi la Red Bull Salzburg, unde a marcat 120 de goluri în 143 de meciuri, ieșind de 3 ori golgeterul campionatului Austriei. A ajuns la Al Hilal după un intermezzo în China, la Beijing Guoan. 

Mohammad Al-Shalhoub – legendă locală, om cu 118 apariții în naționala Arabiei Saudite și în același timp căpitanul lui Al Hilal, cu care a câștigat 31 de trofee în peste 300 de meciuri

Alți antrenori români la Al-Hilal 

Ilie Balaci

• de 3 ori antrenor la Al Hilal (1997-'98, 2000-'01, 2002-'03)
• 5 trofee în 3 sezoane
• Cupa Campionilor Golfului, titlul de campion (ambele 1998), Supercupa Asiei, Cupa Cupelor Arabiei (2001), Cupa Coroanei Prinţului (2003)

Anghel Iordănescu

• o dată antrenor la Al Hilal (1999-2000)
• două trofee într-un sezon
• Liga Campionilor Asiei şi Cupa Coroanei Prinţului (ambele 2000)

Cosmin Olăroiu

• o dată antrenor la Al Hilal (2007-2009)
• trei trofee în două sezoane
• titlul de campion (2008), Cupa Coroanei Prinţului (2008, 2009)

 Laurențiu Reghecampf

• o dată antrenor la Al Hilal (2014-2015)
• a pierdut două finale: Liga Campionilor Asiei și Cupa Prințului