Interviu cu Marius Manole de Ziua Națională: ”Nu cred că ne facem bine, dar eu îmi fac treaba!”

Marius Manole, unul dintre cei mai buni actori ai generației tinere, nu are speranțe că se pot schimba lucrurile, însă nu renunță.

Un actor grăbit e o vorbă seculară și neîncăpătoare pentru ritmul în care trăiește Marius Manole.

Unul dintre vârfurile generației tinere din teatrul românesc, semimaratonist amator și om care se gândește cu pasiune la țara sa, Manole e greu de găsit și aproape imposibil de oprit când se stârnește.

Îl preocupă ce este România și, mai ales, ce ar putea fi.

Marius Manole joacă în această stagiune în 10 piese la teatre diferite, are reprezentații și în provincie, zilnic face Matinalul de la Smart FM, este implicat în campanii caritabile, îl interpretează pe Pere Fouras, bătrânul din Fort Boyard, emisiune difuzată de ProTV, și face sport.

Ce personaj mai bun pentru ca să reflectăm împreună, ziar și cititori, de Ziua Națională.
Aflat între două reprezentații, Marius Manole a acordat un interviu Gazetei în cabina sa de la Teatrul Național.

Pentru că e Ziua Națională o să vorbim la început despre România!

Dacă vorbim despre România liberă, e vai de capul nostru! Noroc că mă apropii de moarte că altfel înnebuneam. Mai am puțin până-mi vine sfârșitul și termin cu toată nebunia asta!

În ce direcție crezi că se întreaptă România?

Se îndreaptă spre dezastru și nu de acum, ci de mai mult timp. Dar eu sunt relaxat.

Relaxat sau resemnat?

M-am resemnat și totodată relaxat pentru că mi-am dat seama că nu se mai poate schimba nimic. Cred că nu mai există o țară cu oameni mai proști ca noi. În ce hal ne păcălesc cei care ne conduc acum și noi nu facem mai nimic! Protestăm azi, iar a doua zi nici nu se uită la noi și fac tot ce și-au propus. Îmi și imaginez cum noi ne consumăm în stradă și ei mănâncă mici la Cocoșatul. Nu-i interesează de noi. Suntem praful prafului. Așa ne trebuie dacă nu ieșim cu toții la vot!

"Nu cred în bunele intenții ale lui Dragnea"

Se spune că actorii români trăiesc pe scenă și tot acolo și protestează.

Nu mai trăim chiar așa, într-o bulă. La alegerea lui Iohannis, mulți dintre noi ne-am agitat pe Facebook. Eu mai aveam puțin și mă duceam la oameni acasă să le fac curat numai să-l voteze pe Iohannis. Nu știam ce să mai fac. Atunci ne-am implicat.

Dar în general nu vă auziți.

În România e un pic mai dificil. Eu am un public divers la teatru și românii încă nu știu să delimiteze artistul Marius Manole de cetățeanul Marius Manole. Dacă nu le convine ce face cetățeanul Marius Manole, nu-i mai interesează ce face artistul Marius Manole. Și nu e normal. Cumva, automat, când mă văd pe scenă își aduc aminte ce am zis la televizor despre PSD sau PNL, despre Dragnea sau Iohannis. Le e greu să facă diferența și unii ajung să nu mai vină la teatru. Pe de altă parte, când a fost vorba despre legile justiției, am ieșit în stradă. Că s-au scumpit ouăle, nu! Găsesc eu doi, trei bănuți pentru a le cumpăra. Despre schimbările din Codul fiscal, aș ieși să protestez, dar nu am înțeles nimic. Eu știu clar doar că acum ne conduce un partid care modifică legile astfel încât să nu facă pușcărie, să fure în liniște. Din cauza asta nici în bunele sale intenții nu mai cred. Dragnea ăsta a încercat să mărească salariile actorilor, că noi suntem mai vocali, să ne cucerească, dar nu ne interesează că ne dă zece milioane în plus la salariu și apoi ne fură douăzeci de milioane și ani din viață. Eu mi-am dat seama că nu sunt de bună-credință! Colega noastră, Oana Pellea, e destul de vocală în acest sens.

Da, așa e.

Și Victor Rebengiuc spune când e întrebat. Dar noi, actorii, vorbim atunci când suntem întrebați. Ce să fac? Să merg la televiziune sau la Gazeta Sporturilor și să spun că vreau să vorbesc?! Eu, de exemplu, vă spun acum ce gândesc fără să-mi fie frică.

"Publicul a ajuns să se comporte la teatru ca în fața televizorului"

Publicul de teatru a fost dintotdeauna mai educat. A rămas la fel și acum?

S-a stricat și aici. Au început să se comporte la teatru ca în fața televizorului. Dar încă e bine la teatru. Și sălile sunt pline. Sunt și momente mai proaste. De exemplu, zilele trecute am avut două reprezentații cu piesa "Însemnările unui nebun". În prima am jucat foarte prost. Îmi era o rușineee! Dar am avut și o nebună în primul rând, apropo de public. Își rodea unghiile, se descălța, se încălța, își punea fesul în cap. A fost ceva îngrozitor! M-a terminat nervos. Avem și o vorbă. Publicul are spectacolul pe care-l merită.

Cum e cu energia publicului? O simți?
Din prima secundă simt cum voi juca. De la primul cuvânt!
Ce înseamnă pentru tine un joc slab?
Când nu simt nimic. Tehnic, fac totul ca la carte, dar nu trece prin mine nimic. Pot să păcălesc publicul, dar la sfârșit eu nu m-am ales cu nimic și nu asta urmăresc. Pentru mine a fost un spectacol ratat. Depinde foarte mult și de public.
Te uiți la televizor la Games of Trones sau la House of Cards?
Sincer? Nu m-am uitat la nimic. Când ajung seara acasă mă arunc în fotoliu, țip la cățelul meu pe care l-am neglijat toată ziua, îmi iau un pahar cu vin roșu pe care nu reușesc să-l beau, mă uit la ceva ușor la televizor, în general la sport, și adorm. Atât apuc să fac.

Se simte vinovat că teatrul i-a oferit atât de mult

Ești un artist de cursă lungă. Te-ai maturizat ca actor?
Mereu învăț. M-am maturizat în sensul că reușesc să-mi controlez tracul, dar sunt seri în care mă simt ca în anul trei la Teatru. Că nu știu nimic.
Ești implicat în multe acțiuni caritabile. Simți nevoia să oferi?
Nu. Mă simt vinovat.
Vinovat?!
Da. Vinovat că am primit foarte multe lucruri de la teatru și trebuie să le împart cu ceilalți. Recunosc că din cauza oboselii îmi e și foarte lene să mai fac și altceva. Noroc cu prietenii mei, care mă ajută și mă implică în tot felul de acțiuni la care merg. Dar dacă n-aș fi tras de mânecă, n-aș face nimic. Dimineața mereu îmi spun că nu mă ridic din pat.

Ai zile în care nu faci nimic?
Nu. Am avut o zi, în urmă cu o lună, în care am stat 12 ore acasă, în fotoliu. M-am trezit dimineață, mi-am făcut o cafea și mi-am zis că merg cu cățelul, Luca, în parc, merg să fac cumpărături, fac o supă de găluști, fac și o friptură de pui la cuptor, după aia fac un pic de ordine, mă uit la un serial, învăț rolul, poate citesc și ceva și merg și pe la prieteni. Am apucat să merg în parc, m-am întors acasă și mi-am zis să stau un pic să mă uit la sport și m-a prins miezul nopții în fotoliu realizând că nu am făcut nimic. Nici măcar nu am mâncat! Am ronțăit ceva din ce-am găsit în casă. Am stat numai în fotoliu. De aceea și muncesc atât de mult. Pentru că altfel aș fi o legumă.

Dar pari foarte energic. Mereu pe fugă între două spectacole în București sau prin țară.
Nu sunt deloc energic. Eu sunt cel mai fericit când nu fac nimic.

"Am intrat în depresie pentru că nu văd scopul vieții"

Ce ți-ar fi plăcut să faci dacă nu ajungeai actor?
Chiar nu mă văd actor toată viața. Aș face și alte lucruri. Mi-ar plăcea să am un restaurant. Mi-ar plăcea să lucrez la un call-center, să vorbesc cu oamenii, dar nu pentru multă vreme pentru că sigur aș ajunge să mă enervez și să mă înjur cu cineva. Mi-ar plăcea să fac ce face Dragoș Bucurenci, discursuri de dezvoltare personală. Mi-ar păcea să fiu plătit să umblu prin lume și să postez fotografii, impresii. Mi-am făcut blog, dar nu mă pricep la scris. Și ce să scriu? Că am fost la teatru?! Extraordinar! Acum sunt și vlogger. Penibil e puțin spus. Fac și radio, la Smart FM, cu Marius Tucă. Dimineața, de doi ani, fac matinal, dar e criminal de greu să faci asta atâta vreme. Am intrat în depresie, acum iau pastile din plante pentru că nu mai văd capătul. Nu mai văd scopul vieții de atâta oboseală și mă întreb unde se termină toate astea? La groapă? Asta e tot? Nu e bine. În rest, mă distrez. Și, mai nou, îmi e frică de moarte. Am devenit ipohondru. Acum mă tem că am o boală incurabilă.
De ce ai rămas în România?
Am crezut că urmează întrebarea "De ce mai trăiești?"! Iar răspunsul era "Pentru că mai respir"!

"Director la ICR, șansa mea să muncesc afară!"

Te-ai gândit vreodată să pleci în străinătate?
Da, dar sigur nu aș mai fi făcut actorie. În meseria noastră e mai dificil. Am fost în State, dar e greu să te realizezi acolo. Marcel Iureș a reușit, dar nu și-a dorit să rămână acolo. A preferat să stea la Breaza. Poate că dacă o să muncesc mai mult o să ajung un director la ICR și o să stau patru ani printr-o țară străină! La New York! Au fost multe cazuri în istorie când un om oarecare, care nu era intelectual, a nimerit un loc călduț. Îmi satisfac dorința de plecare și mă întorc liniștit în țară. Acum sunt șanse mari. Acum e momentul să acționez.
Ai spus la un moment dat că preferi să te uiți la televizor la sport. Dar îl și practici pentru că ai participat în octombrie la Maratonul Bucureștiului!
Am alergat semimaraton. Primii 21 kilometri din viata mea. Și am terminat!
Ai trecut linia de finiș?
Da. Am terminat cursa. Pe locul nu știu care, dar am terminat! Am alergat continuu două ore și 16 minute sau ceva de genul ăsta.
Super!
Și nu m-am antrenat.

"Sufăr de frig din cauza comunismului"

Cum adică nu te-ai antrenat?!
Eu alerg între spectacole. Am zile când am și patru reprezentații. Și așa sunt cam toate. Am mai prins câte un prânz când am alergat pe soare, că era vară, vreo trei, patru kilometri, dar nu am avut un sistem clar. Eu oricum nu am niciun sistem în viața mea. Mă deshidratam, nu știam câtă apă să beau, mă dureau mușchii, mă durea capul, dar puneam pe seama oboselii. Așa că m-am antrenat haotic. Dar am prieteni care sunt mai sportivi, care știu cum să alerge, au haine speciale. Eu, cu treninguțul meu și cu flaușatul! Eu sufăr de frig din copilărie, am rămas cu treaba asta din comunism. Și îmi place să fiu gros îmbrăcat. Mi-au spus că nu se aleargă prea dezbrăcat. Mie mi-a convenit pentru că dacă mi-e frig îmi dă senzația de sărăcie și îmi blochează creierul. M-a luat Dragoș Bucurenci, pentru fundația lui "Hope and Homes for Children" și am alergat pentru ei. Eu trebuie să am mereu un țel, o cauză nobilă pentru ceea ce fac. Altfel nu reușesc. Nu pot alerga ca un nebun. În plus, am remarcat că alergatul e ceva care-mi face foarte bine. Deși e chinuitor uneori, nu întotdeauna am chef, dar după ce alerg sunt foarte fericit. Și pot să mănânc mult fără să mă îngraș.

Vrea să alerge un maraton și apoi 100 km

Și ai avut senzația că cedezi fizic?
După primii doi kilometri. Venisem de la Alba Iulia, din turneu, în noaptea de dinainte. Am fost pe drum și am ajuns acasă la ora 5 dimineața. La 8 am plecat la maraton. Am dormit doar două ore și după doi kilometri de alergat am simțit că-mi plesnea inima. Mă durea în piept rău de tot! Eu, cum sunt ipohondru, chiar am crezut că o să mor! Am zis că mai alerg doar cinci metri. Și dacă îmi e rău mă opresc. Și apoi încă 5 metri. Până am realizat că trebuie să fac o chestie cu respirația. Și am început să respir adânc. După fiecare respirație profundă am simțit cum mă relaxez și durerea dispărea. Și așa am trecut de al treilea kilometru și apoi restul a fost o poezie. Aș fi putut să alerg mai mult de 21 de kilometri. Dar sunt zile în care alergi foarte ușor și zile când nu ai niciun chef.

E o peformanță să alergi din prima 21 de kilometri!
De fapt, a fost al doilea semimaraton. Primul a fost un semimaraton montan. Urcat la cota 2.200 metri. Am făcut 23 de kilometri în 4 ore și 40 de minute. Dar acolo nu poți să alergi continuu. Mai mergi, te mai agăți de un copac, dar nu te oprești.
Și cât ai slăbit după cursă?
Trei kilograme. Apă multă. Acum mi-am fixat ca obiectiv 42 de kilometri.
Adică un maraton.
Da. Pentru că, de fapt, vreau să ajung să alerg 100 de kilometri. Sunt curios dacă o să pot. Cum am spus, îmi place sportul.

"Fac șpagatul, roata și podul de jos!"

Stai bine cu condiția fizică. Inițial, ți-ai dorit o carieră în coregrafie!
Da, așa e, dar eu nu prea regret nimic în viața mea. Eu cred că ce nu s-a întâmplat nu trebuia să se întâmple! Și am făcut până la urmă și doi ani de coregrafie.
Adică ai făcut șpagatul?!
Îl fac și acum.
Poți să faci și podul?
Am făcut și podul, dar nu cred că acum mai pot să-l fac de sus. Îl fac de jos fără probleme.
Și roata?
Roata e o joacă. O fac cu ochii închiși și fluierând. Dacă nu mi-a plăcut cartea!
Ai avut vreo pasiune în copilărie? Ți-ai fi dorit să faci sport de performanță?
Am făcut multe sporturi. Am început cu scrima la Clubul Copiilor din Iași. Am încercat tenis de masă, apoi tenis de câmp. Nu mi-a ieșit nimic. Mă plictiseam repede. Eram și mic, și slab, nu aveam putere și nu-mi reușeau prea multe lucruri. Mă enerva să fiu depășit de alții. Și decât să recunosc că nu sunt cel mai bun, mai bine ziceam că mă plictisesc. Dar cred că aș fi reușit o carieră sportivă în gimnastică.
Ai o constituție de gimnast.
Dacă m-ar fi lăsat părinții să merg la centrul de la Bacău, aș fi fost bun. Mi-a plăcut foarte mult gimnastica, știam foarte multe, când mă uitam la televizor, la concursuri, dădeam nota corectă înaintea arbitrilor. Știam să calculez evoluțiile gimnaștilor. Acum nu mai înțeleg nimic din sportul ăsta și cred că nici cei care lucrează în gimnastică nu mai înțeleg nimic.

O admiră pe Halep, dar nu-i place de Nadal

Urmăreai sportul la televizor?
Și acum. Nu ratez niciun meci al Simonei Halep. Și mă enervez de mă doare inima și mi-e rău și leșin și mereu jur că nu mă mai uit.
Te uiți la tenis doar când joacă Halep?
Deloc. De câte ori am ocazia, mă uit la tenis și la fete, și la băieți.
Și ce jucători preferați ai?
Federer la băieți. Și Djokovici. Nadal nu-mi place! Îmi e o milă de el când nu câștigă că se duce acasă și-l ceartă unchiul ăla al lui! Are un braț mai mare și unul mai mic. Vai de capul lui! Se vede însă că-i un om bun. Îmi mai plac Isner, Cilici. Nu-mi place Raonici. Zici că e un copil crescut de bunici. E ceva ciudat la el.
Și la fete?!
Îmi place de Halep. De Șarapova nu mi-a plăcut niciodată. E prea încrâncenată și mi se pare că suferă mult când pierde. Se oftică. Nu-mi place Garcia deloc. Îmi plac însă Azarenka și jucătoarea aia cu ochii mari, ca de vițel, Petra Kvitova. Și îmi place și de Venus Williams, zici că-i drogată mereu. Am ascultat-o la o conferință de presă de-a ei și am râs cu lacrimi.

În legătură cu Halep există două tabere. Una care o numeşte campioană și una care așteaptă să câștige un Grand Slam.
Nu mă interesează. Dezbaterea lui pește prăjit! Ce au câștigat cei care o critică? Au reușit să depășească chioșcul de ziare!

"Întreaga societate românească a decăzut"

Fotbal urmărești?
Puțin spre deloc. Mă uit la meciurile echipei naționale. Îmi place faptul că a câștigat echipa lui Hagi. Mă distrează rivalitățile din fotbalul românesc, dar nu-mi plac fotbaliștii români. Sunt atât de mici, de agramați și mai stau și în cluburi și fumează! Niște terminați! Le admir însă pe Ana Maria Brânză, Sandra Izbașa și pe Andreea Răducan pentru felul în care vorbesc.
Dacă ar fi să interpretezi rolul unui sportiv, care ți-ar plăcea să fie?
Mi-ar plăcea să intru în pielea unui atlet renumit, dar cei mai mulți sunt de culoare, așa că nu știu cine să fie! N-aș putea să-l joc pe Ilie Năstase și nici pe Țiriac. Cred că l-aș juca bine pe Dan Grecu la inele sau pe handbalistul Cristian Gațu. Semăn și la fizic cu ei. Mai avem alți campioni?
La gimnastică, Marian Drăgulescu a rămas singur, dar nu prea mai avem campioni în general!
Să înțeleg că și sportul a ajuns la limita de jos! La fel ca şi celelalte domenii. Întreaga societate românească a decăzut. Și așa am revenit cu discuția la România de azi. Propun să ne ajutăm cu o pastilă antidepresivă!

"Mereu învăț. M-am maturizat în sensul că reușesc să-mi controlez tracul, dar sunt seri în care mă simt ca în anul trei la Teatru. Că nu știu nimic." Marius Manole