0 comentarii. Scrie și tu!

George Buricea, adio la 40 de ani! » Cel mai titrat handbalist român de după Revoluție se retrage: „Vreau să ajung și un antrenor mare”

Cel mai titrat handbalist român de după Revoluție, George Buricea, câștigător a 10 titluri naționale, se retrage în glorie

Articol de
miercuri, 22 mai 11:40

CUPRINS
Cum a început handbalul la 15 ani
A construit cu Rudi Stănescu și Laurențiu Toma clubul HC Dobrogea Sud
Interviu: „Visul meu este să ajung și un antrenor mare”
Reperele unei cariere memorabile și cel mai mare șoc trăit

Verdele intens al ochilor sclipește de emoție, iar în glas i se citește un amestec de hotărâre și mândrie. De zece ori campion al României, George Buricea a decis să pună stop carierei de jucător la cei 40 de ani pe care-i va împlini în prima zi a lunii august.



Fostul internațional va păși miercuri pe parchet pentru ultima oară în această postură în finala cu marea rivală, Dinamo. Cel mai probabil, pentru că un succes al echipei sale, HC Dobrogea Sud, i-ar oferi șansa unui ultim meci acasă, la Constanța, și a unei noi medalii de aur.

Start la 15 ani

Puștiul din Brăila și-a început târziu adevărata aventură în handbal, la 15 ani, când era la liceu și practica atletismul.

„Un coleg insista să vin la handbal și eu îl tot refuzam. Până într-o zi. A fost primul antrenament, dar eu pasam corect, aruncam bine la poartă, știam perfect regulile. După nici doi ani, am fost chemat la lotul național de juniori", își amintește George.

Marea mutare la malul mării

Momentul care i-a schimbat destinul s-a petrecut în ultimul an de juniorat, când s-a transferat la Constanța, cu o scurtă escală la Galați.

„Terminasem deja liceul și am intrat la facultate, la Galați. Am semnat un contract pe patru ani din liga secundă, pe perioada studiilor. Ne băteam la promovare cu HC Portul Constanța, unde erau colegii mei de la lotul național de tineret, Băiceanu și Murtaza. Antrenorii de la Constanța, Mihai Făgărășanu și Ion Crăciun, m-au văzut la un turneu de calificare pentru Mondiale, la Vâlcea, și au vorbit cu părinții mei să mă lase să mă transfer”, explică jucătorul. 

„Pentru că eram sub contract, au plătit la Galați 2.000 de dolari și două rânduri de echipament. Era în 1998, suma însemna ceva, dar Constanța avea un buget peste nivelul ligii secunde, pentru că era susținută de Port. Am venit în vara acelui an, când echipa promovase în prima ligă. Sunt ultimul care mai joacă handbal din acea echipă”, povestește veteranul constănțenilor, care a sosit la Constanța în vara când se năștea nepotul său, Alexandru Andrei, cel care îi este acum coleg de echipă și joacă pe același post. 

Minunea din Serbia

A crescut la Constanța alături de o generație fantastică, care a dus în premieră orașul de la malul mării în cupele europene. „După patru ani, am jucat în Challenge Cup cu HCM. Nu o să uit debutul, cu Jugovic Kac, deținătoarea trofeului. Ne-au bătut la opt goluri în Serbia și am întors incredibil acasă. Am bătut la zece goluri și a fost o surpriză uriașă. Nu înțelegea nimeni cine sunt Constanța ăștia și de unde vin", redă el momentul zero european. 

Titluri în serie

Apoi, a adunat medalii cu HCM, dar și cu Steaua, unde a avut o scurtă aventură de un sezon.

„Am vrut să plec din cauza unor persoane care mi-au făcut multe răutăți, dar am zis că nu voi juca în România decât la Constanța. Aveam oferte din Spania, din Danemarca, mai multe. Dar Steaua mi-a făcut una colosală, mult peste ce aș fi câștigat în Spania. Am mers cu inima îndoită, pentru că jucam împotriva Constanței, însă am câștigat campionatul și cupa, ultima după o finală decisă la 7 metri în sala din orașul meu natal, Brăila”, rememorează George.

Club reconstruit într-o vară

Vara lui 2015 a adus un moment dureros, desființarea HCM-ului din cauza problemelor financiare. Nu a cedat și împreună cu Rudi Stănescu și Laurențiu Toma au construit un nou club, HC Dobrogea Sud, cu care au plecat de jos, din liga secundă.

„Numai eu, Rudi și Toma, împreună cu doamna Elena Frâncu, știm prin ce am trecut, cum am reușit să ținem alături de noi niște băieți de mare caracter, Cutura, Angelovski, Vujadinovici și Rakcevici, doar pe niște vorbe, până s-a aprobat bugetul. Am luat-o ca pe experiență turistică, am fost în locuri în care nu credeam că o să ajungem. Lumea își făcea poze cu noi, eram priviți în continuare ca marele HCM.

george buricea 1a

Până la urmă, asta și suntem, sper să punem mâna pe palmares vreodată. Îmi pare rău că nu am câștigat Cupa României din primul sezon, intram în istorie. Dacă nu ne furau arbitrii, acum mai aveam un trofeu în vitrină. Dar performanțele realizate în aceste patru sezoane sunt extraordinare. Plus o Academie cu cinci echipe de juniori și o echipa a doua în liga secundă”, spune cu mândrie fostul internațional. 

Trei momente magice

Victoria cu Barcelona din 2004

„Eram pentru prima oară în Liga Campionilor și am văzut grupa, cu Barcelona, Pick Szeged și Vardar Skopje. Înaintea meciului cu Barcelona am plecat din cantonament cu autocarul și când am ajuns în fața Sălii Sporturilor, nu puteam să intrăm, erau oameni cu 2-3 ore înainte de meci. Emoțiile erau incredibile, jucam cu câștigătoarea trofeului. La vizionări, nu vorbea nimeni, toată lumea se uita admirativ. Spaniolii veniseră cu charter, cu bucătar, cu mâncarea lor.

george buricea barcelona 4

Nici nu au vrut să se antreneze în sală, au ajuns la Constanța în seara dinaintea meciului. Dar am jucat de-am rupt! Apărarea senzațională, Rudi incredibil în poartă, goluri pe faza a doua, aeriene! Am dat cinci goluri, nu mi-a apărat Perici nicio minge. Și ce jucători aveau, în frunte cu Nagy, cel mai bun inter din lume. Am apreciat că la final au venit, s-au uitat în ochii noștri și ne-au felicitat.

Fair-play, adevărați campioni! După meci am avut cădere de calciu, de glicemie, dădusem tot pe teren. Dar pluteam! Din acel moment, am simțit că ne putem bate cu orice și așa a fost următorul deceniu cu HCM". 

Succesul cu Montepellier și prezența în optimi în 2010

„Ce grupă am avut, cu Montepellier, la care jucau frații Karabatic, cu Medvedi, echipa Rusiei, cu spaniolii de la Valladolid. Atunci am trăit minunea victoriei cu Montpellier. Am întors rezultatul după ce ne-au condus cu 8 goluri în prima repriză și am câștigat la 4. A fost o minune mai mare decât cea cu Barcelona!

george buricea montpellier 5

Dar la fel, la sfârșit abia mai puteam să merg. Am mers în optimi, unde am pierdut cu Veszprem, dar mi-a rămas în cap o fază la care sala a luat foc. Înlocuisem portarul pe atac și nu am mai avut timp să facem schimbare, așa că am rămas în poartă și am apărat aruncarea lui Ivancik, de pe extremă”. 

„Am pus handbalul înainte la orice, chiar și la familie câteodată și nu a fost corect. Mi-am văzut primul copil după zece zile de la naștere, pentru că aveam meciuri în deplasare”George Buricea

Calificarea la Mondialele din 2011

„Cea mai mare încărcătura psihologică pe care am avut-o la un meci a fost în play-off-ul pentru Mondiale, cu Muntenegru. Nu o să uit cât am să trăiesc presiunea de la acel meci. Auzeam an de an de când nu s-a mai calificat România la turneul final, cred că se făcuseră vreo 13. Am pierd la ei la patru goluri, dar la Oradea am întors totul și lumea era în delir.

Așa am jucat la Mondial, cu Franța, cu Ungaria în grupă. Dacă îmi pare rău de ceva este că nu i-am bătut pe unguri, după ce am condus aproape tot meciul. Naționala de astăzi este mult sub ce se întâmpla atunci”.

"Visul meu este să ajung un antrenor mare!"

George, de ce ai decis să te retragi?

Aș mai fi putut să mai joc, nu am nici cea mai mică problemă fizică, în cantonamente sunt primul la teste. Dar m-am săturat să fiu întrebat când mă las și le fac loc celor tineri. Trăim în România, nu este ca în Germania, Franța sau Spania, unde există jucători buni și slabi, nu tineri sau bătrâni. Din această cauză, am avut niște dezamăgiri mari în acest sezon, chiar și de la persoane dragi și apropiate, de la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Poate erau niște glumițe, dar mi s-a părut prea mult. Și vreau să mă retrag în picioare, nu târâș! Toate se fac la timpul lor, trebuie să încep și viața de antrenor. 

george buricea antrenor 8

Te-ai hotărât ce o să faci?

Voi fi antrenor la echipa secundă, pentru că nu vreau să sar etape. Tot ce am realizat în viața a fost prin muncă, nu mi-am dat nimeni ceva degeaba. O să fiu și al treilea oficial pe bancă și la echipa mare, așa cum se întâmplă peste tot în lume. Visul meu este să ajung un antrenor mare, vreau să resuscitez handbalul românesc, am nebuniile mele.

Și nici nu ai apucat să joci într-o sală nouă la Constanța. De ce crezi că nu s-a construit, în ciuda performanțelor voastre?

Pe lângă faptul că a trebuit să plecăm din orașul nostru și să jucăm Liga Campionilor la Buzău, ne este foarte greu să le explicăm celor din lumea handbalului, de peste tot din Europa, ce se întâmplă, de ce un oraș atât de bogat nu are o sală. Pur și simplu, cred că sunt atâția oameni răi în Constanța care nu vor să fie bine. 

Te retragi fără să fi jucat peste hotare. Vreo urmă de regret?

Am avut multe oferte, dar am fost legat de Constanța, de echipă. Și eu, și Rudi, și Toma, am jucat cu pasiune, cu inima. M-am gândit de multe ori că ar fi trebuit să plec în străinătate și, pe undeva, regret. Postul de extremă este cel mai slab din handbal, iar diferența dintre ce câștigam în România și ce aș fi primit afară nu era foarte mare. Poate doar aventura, să văd cum este, măcar un an.

Șocul carierei

Moartea tragică a antrenorului Zoran Kurtes, pe 7 mai 2010, la doar 44 de ani, l-a marcat profund: „Cel mai mare șoc din viața mea de sportiv. Mi-a luat mult să-mi revin, mai ales că aveam o relație foarte apropiată. Cu el am jucat cel mai bun handbal al meu. A fost un antrenor bun și un om extraordinar, care a creat o atmosferă senzațională la echipă. Ne-a câștigat pe toți, pentru că era foarte corect. Dacă Zoran nu murea și orașul acesta avea sala pe care o merită, performanțele erau și mai mari”. 

Zoran Kurtes, antrenorul favorit

„Zoran, de departe antrenorul preferat, dar de la toți am avut de învățat”, spune Buricea. „Primul antrenor, de la Brăila, Doru Ciuchia, apoi Ion Crăciun și Mihai Făgărășanu, care m-au adus la Constanța, Aihan Omer, care m-a dus la un alt nivel, Lucian Râșniță, și la club, și la națională, Radu Voina, cu care m-am înțeles extraordinar la Steaua, Zoran Kurtes, când am atins apogeul, Zvonko Sundovski, cu care am avut o perioadă excelentă la HCM, Djordje Cirkovic, care a venit de la campioana Serbiei în liga secundă și ne-a ajutat să construim HCD”, a adăugat el.

Cei mai buni prieteni din handbal

„Cu Rudi și Toma am fost toată viața împreună, cu Pablo Stavrositu, Băiceanu, vechea generație, care sunt ca frații mei. Georgescu de la Steaua e unul dintre cei mai buni prieteni, Fenici, pe care l-am și cununat, chiar dacă în ultima vreme și-a schimbat caracterul pe teren din cauza antrenorului pe care îl are la Timișoara. Dintre străini, Nikolici, care este cel mai aproape de caracterul meu, și în teren și afară, Cutura, care merită un post în organigramă pentru tot ce a făcut pentru club și profesionalismul de care a dat dovadă”, a enumerat George.

„Handbalul mi-a dat totul, datorită lui am venit la Constanța, aici mi-am cunoscut familia, aici s-au născut copiii. Pentru mine, Constanța este acasă”George Buricea

Samba la primul titlu

Revenit acasă, la Constanța, după un singur sezon, a spart gheața și a cucerit primul titlu de campion dintr-o lungă serie care l-a transformat în cel mai titrat handbalist român de după Revoluție.

„Nu am să uit niciodată primul titlu, ne-am luptat cu Dinamo. Acasă i-am distrus, apoi i-am bătut și în Floreasca. Mi-aduc aminte că la meciul de la Constanța a venit primarul Radu Mazăre cu școala de samba de la Rio care tocmai câștigase carnavalul din Brazilia. A fost totul spectaculos. Prima medalie de aur, simțeam că plutesc, că joc handbal”, mărturisește Buricea.

A continuat să adune medalii cu HCM, dar și cu Steaua, unde a avut o scurtă aventură de un sezon: „Am vrut să plec din cauza unor persoane care mi-au făcut multe răutăți, dar am zis că nu voi juca în România decât la Constanța. Aveam ofertă din Spania, din Danemarca, mai multe. Dar Steaua mi-a făcut o ofertă colosală, mult peste ce aș fi câștigat în Spania.

Am mers cu inima îndoită, pentru că jucam împotriva Constanței, însă am câștigat campionatul și cupa, ultima după o finală decisă la 7 metri în sala din orașul meu natal, Brăila”, rememorează George.

Oaza de liniște de acasă

Performanțele din teren s-au îmbinat perfect cu viața personală. George este căsătorit cu Corina, cei doi având două fete, Sara, în vârstă de 10 ani, și Ingrid, 5 ani. "Acasă am liniște, chiar dacă acum mă întreabă când îi batem pe Dinamo. Este cea mai mare realizare din viața mea. Ei și familia de la Brăila au fost mereu alături de mine, m-au susținut în momentele grele și nu au ratat niciun meci", spune George cu zâmbetul pe buze. 

george buricea familie 2

„Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor, antrenorilor, știu că le-a fost greu cu mine. Sunt om impulsiv, sufletist, care spune ceea ce crede și, câteodată, adevărul doare. Dar am făcut toate astea pentru că am vrut să câștig și m-am gândit la binele echipei”George Buricea

Palmares

  • 10 titluri de campion (9 cu HCM Constanța, 1 cu Steaua)
  • 8 trofee în Cupa României (6 cu HCM, 1 cu Steaua, 1 cu HCD)
  • 3 trofee în Supercupa României (2 cu HCM, 1 cu HCD) 
  • Cupa FRH 75 de ani în 2011 cu HCM
  • Semifinale în Challenge Cup 2004 și Cupa Cupelor 2006 
  • Final Four în Cupa EHF, în 2014
  • Optimi de finală în Liga Campionilor, în 2010
  • 138 de meciuri în cupele europene
  • Peste 800 meciuri în Liga Națională, Cupa României și Supercupa României în 21 de sezoane
  • 116 meciuri, 120 goluri la naționala României

Comentarii (0 ) Adaugă comentariu

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase