5 comentarii. Scrie și tu!

EXCLUSIV Mircea Stoenescu, interviu tulburător de pe patul de cămin: „E «Apusul meu de soare». Visez să mai trec pragul casei cu soția”

REPORTAJ Fostul jucător și președinte dinamovist Mircea Stoenescu, 76 de ani, trăiește cu soția sa în cadrul unui cămin de recuperare și de vârstnici de lângă baza de pregătire a ”câinilor roșii”

Articol de
Luni, 21 Octombrie

Cuprins
Ar vrea să-și scrie pasaje din viață: „E «Apusul meu de soare»”
„Furam cireșe, dar tata m-a amenințat cu bătaia și m-a trimis la fotbal”
„Mi-era c-o iau razna, dar m-am certat singur și am revenit în jocul vieții”
 „Ca dinamovist, am dat cu Dobrin de pământ, dar n-am cum să nu laud Steaua!”
„Nu văd România la Euro și nici pe Dinamo în play-off”
Negoiță, principalul vinovat: „Îi stâng mâna, îl aplaud, dar nu are chemare”

„Ridurile ar trebui să arate doar unde au fost odată surâsurile”. Este un citat din Mark Twain și capătă veridicitate atunci când te afli într-un azil de bătrâni.



Alăturarea acestor două cuvinte, "azil" și "bătrân", nu oferă o idee prea confortabilă. Nici pentru cel ce e acolo, nici pentru cel ce privește înăuntru.

OK, sună mai dulce "nursing home", dar chiar și cei care fac reclamă unui asemenea centru țin să precizeze în flyere: "Mai mult decât un cămin de bătrâni". Un oftat, până la urmă drumul spre vârsta a treia este ireversibil, și ajungem la Săftica, o comună aflată la 20 de kilometri de București.

La nici un kilometri de baza Dinamo e centrul de recuperare

Urbea are o rezonanță pentru microbiști prin faptul că aici este, de zeci de ani, cantonamentul lui Dinamo București, după ce a fost al echipei naționale, înainte fiind o bază a SRI.

La nici un kilometru distanță de terenurile unde „câinii” bat mingea în căutarea gloriei pierdute, un fost președinte al acestui club este rezident al centrului de recuperare "One to One", un "nursing home" care are grijă de oamenii în vârstă și cu probleme medicale.

50 de euro de persoană/zieste tariful la caminul de recuperare de la Săftica. În funcție de caz, există diverse reduceri

Mircea Stoenescu se recomandă ca fiind "probabil, cel mai vechi dinamovist în viață" și tocmai a împlinit 76 de ani. De un an și trei luni a trecut pragul acestui „cămin”, alături de soția sa, Elena, cu 6 ani mai tânără, dar care a avut mari probleme cu picioarele.

Ar vrea să-și scrie pasaje din viață: „E «Apusul meu de soare»”

Este cazat la camera 201, stă lângă un academician și lângă o femeie ce bifează centenarul luna viitoare. Două paturi ca de spital modern, un dulap, un televizor cu emisiuni cu care se delectează doamna, o fereastră ce dă spre lac.

Acolo, de fapt, pe băncuțele de lângă lac, este oaza de bucurie a lui Mircea Stoenescu. Mai ales că nu are multe, deși cel poreclit cândva "Basul" încearcă să mai pară puternic.

„Eu simt că e, probabil, ultimul interviu mare pe care aș putea să-l ofer. Stați, nu o luați ca pe o tristețe, zâmbesc chiar! Dar e «Apusul meu de soare», ca să-l parafrazez pe Delavrancea. Mi-e teamă că n-am să mai pot să-mi scriu rândurile mele... Voiam să fac o broșură cu viața mea, cum am început de la mingea de cârpă, în cartier", a început domnul Stoenescu.

„Furam cireșe, dar tata mi-a schimbat destinul”

Se străduiește să fie pozitiv. Un ochi îi tremură. Povestirea ne-a transpus în alte vremuri, ale unor imagini sepia sau alb-negru.

„Am crescut chiar în incinta Spitalului Colentina. Mama lucra acolo ca asistentă șefă la ORL, iar tot personalul din spital avea acolo, în cadrul spitalului, câte două-trei camere. Aveam și teren în incinta spitalului, de acolo am căpătat microbul fotbalului.

Tata mi-a zis la un moment dat: «Mă, dacă te mai prind că-mi vii transpirat și-mi faci pe nebunul că nu-ți faci lecțiile, te omor cu bătaia! Mai bine te duci să joci organizat».

Nu pot fi supărat pe el, fiindcă el m-a ghidat astfel către fotbal. Așa am ajuns la Dinamo, la două stații distanță. Tata mi-a schimbat destinul. Furam cireșe, corcodușe, ce puteam de prin preajma spitalului, ca mulți copii, și am căpătat disciplină la fotbal, m-a schimbat ca om tot ceea ce am găsit la Dinamo.

Și, Dumnezeu s-o ierte și pe mama!, dar n-am fost de două ori la echipă cu echipamentul murdar sau cu ceva nelalocul său pe mine. Și spăla de mână, și ciorapii, și chiloții, și tricourile", a mărturisit bărbatul alb la păr. 


"Timpul liber îl petrec la aer curat sau la televizor, la un film, cu colegii de suferință. Avem și sală pentru filme, am un scaun preferat, iar dacă acesta nu e liber, nu mai stau să mă uit, mă retrag în cameră"

"Eu sper încă să mă întorc acasă cu soția, atunci când vom fi în stare să mergem pe picioarele noastre. Am avut prieteni mulți, o parte dintre ei însă nu mai sunt printre noi"

"Doamna Bart, vecina de salon, împlinește 100 de ani luna viitoare. E puțin gârbovită, dar are o memorie fantastică și e plină de viață, o minune a lumii. De-abia aștept să-i cânt "La mulți ani", că eu sunt și solistul grupului"

„Mi-era c-o iau razna, dar m-am certat singur și am revenit în jocul vieții”

Dinamovistul a petrecut ultimul deceniu trecând prin diverse spitale și intersectându-se cu problemele din sectorul medical.

Dar nu și-a pierdut ultima rază de optimism: „Sunt departe de fotbal, dar cu inima aproape de el”.

Mircea Stoenescu ne oferă un tur complet al „cantonamentului” său.

Tocmai a trecut printr-o operație de cataractă. Lângă lac, mai ales că e o zi cu soare. Pe o bancă, privind spre trecutul cu amintiri, fără a dori să știe ce-i mai oferă viitorul.

La sala de lectură, unde biblioteca este străjuită de o masă plină de icoane. La sala de cinema, cu afișe cu filme liniștite sau vintage.

„Niciodată nu mi-au plăcut peliculele acestea noi, din ultimii 20 de ani. Eu sunt de modă veche. De regulă, în acest stabiliment sunt 30 de persoane, în special bătrâni, cu diverse leziuni. E centru de recuperare, mai vin și diverși sportivi, nu doar pensionari”, a povestit fostul om de fotbal, jucător, conducător, arbitru, observator.

„Mă gândeam c-o iau razna”

Soția a suferit și mai mult, se căznește în patul din care se ridică rareori. O privire către soțul ei, după ce a luat o gură de ceai, elixirul său zilnic.

Timpurile se întrepătrund, trecut și prezent, viitorul e undeva, după lac.

„Soția făcea toată treaba acasă, până când a căzut pe stradă. A avut o fractură a șoldului, a trebuit s-o ia de la cota zero, iar acum nu are rost să forțăm. A căzut și acasă, și-a fracturat și umărul, are tije metalice, e mai greu să te refaci de la o vârstă. Am internat-o la «Obregia», ne-a fost rău de tot. Eram într-o stare teribil de rea. Chiar mă gândeam c-o iau razna! În sensul să renunț la tot și să mă duc unde oi vedea cu ochii. Nu mă mai descurcam cu nimic, nici să-mi iau de mâncare. Dar nu pot renunța la luptă, mi-am dat un imbold ca atunci când eram fotbalist, m-am certat singur, ca-n tinerețe. Și am privit-o pe Elena, măcar pentru ea trebuia să fiu puternic în acest joc al vieții”, a dezvăluit bărbatul care se apleacă drăgăstos spre cea care i-a fost alături 52 de ani.

În 2007, a fost la un pas de colaps

Cu ajutorul propriu și al prietenilor, familia Stoenescu a ajuns în „cantonamentul” de la Săftica.

„Pentru mine, un mare om, Nicolae Badea, m-a ajutat. N-a fost niciodată teribilist, l-am văzut mereu echilibrat, cred că lipsește celor de la Dinamo. De ce-i sunt recunoscător? În 2007, am avut un accident vascular, o hemoragie gastrică teribilă, am fost adus cu elicopterul de la Vaslui. Prin intervențiile lui. Apoi, am luat mai multe flacoane cu sânge și un medicament care să atenueze din hemoragie. Nici nu pricepeam de unde am avut atâta sânge, de se scurgea din mine... Dacă nu mă salva atunci, făceam la dreapta!”, a rememorat fostul dinamovist.

De meserie pacient

Tot parcurgând căminul - care are și iz de pensiune -, Mircea Stoenescu a povestit din intâmplările petrecute prin spitale. „Eram cu moralul la pământ. Știu ce vorbesc, pentru că am fost de opt ori internat, în multe locuri, iar mizeria din spitale este mare. Și poți tu să dai câți bani vrei, doar ameliorezi. Am activitate bogată în domeniul medical, sunt de-al casei când vine vorba de spitale. Am 25 de probleme în dosarul meu medical”, a spus seniorul.

Antișpagă

În speranța că va ieși soarele și pe strada sa, iar vizitele acasă se vor transforma într-o revenire în căminul propriu, fostul conducător a mărturisit:

„Aici, la Săftica, în schimb, sunt tratat ca la carte. Trebuie să-i laud pe profesorii Lucian și Viorica Russu, pe doamna Patricia Sprâncenatu și pe doamna Raluca Mitran. La fel, domnul Cristian Moraru și doamnele Ozana Cristian și Laura Dima care mi-au reparat ochii, atât cât s-a putut. Nu există elementul șpagă.

Eu știu cum e, am fost, de exemplu, la Fundeni și dacă nu ești pregătit cu mâna în buzunar, nu ai nicio șansă. Am încercat și aici, chiar în prima zi, fiindcă am zis să fie bine pentru mine și pentru soție, apoi m-a chemat doamna Russu: «Domnul Stoenescu, n-ați avut răgazul să aflați cum stau lucrurile aici, dar cine îndrăznește să ia și să dea șpagă pleacă împreună de aici!».

Eu voiam să-i dau unei infirmiere să-și ia o ciocolată, întrucât s-a purtat frumos cu noi. Doctorii de aici sunt de o frumusețe sufletească unică, îți fac viața mai ușoară. Dar eu tot mai visez că-mi voi lua într-o zi soția de mână, apoi, ușor, ușor, susținându-ne unul pe celălalt, să mai intrăm o dată în casa noastră”. 

 „Ca dinamovist, am dat cu Dobrin de pământ, dar n-am cum să nu laud Steaua!”

Stoenescu împletește trecutul cu prezentul și transpune în fața microbiștilor o lume în care rivalul se respecta, după lupte aprige în iarbă.

Doar pe Nistor îl vede rezistând în echipa "câinilor" ce făcea performanțe europene.

Domnule Stoenescu, cum vi se pare fotbalul românesc acum?
Rămân cu tristețea că pierd vremea degeaba la multe partide. E diferență uriașă, ne ridiculizează dacă ar fi să facem un campionat cu Spania sau cu Anglia. Ori eu am trăit alte vremuri, în care ne luptam cu aceste echipe din străinătate. De aceea, ceea ce a făcut Steaua, de exemplu, în 1986, câștigarea celei mai tari competiții intercluburi din Europa, nu vom mai trăi nici peste o sută de ani.

Probabil, sunteți printre puținii dinamoviști care apreciază sincer performanța de pe 7 mai 1986.
Cum să nu vorbești laudativ, pentru că e un lucru care te frapează și te bucură? Eu mărturisesc că am ieșit pe balcon atunci, în noaptea aia din mai 1986, și strigam: "Bravo, Steaua, bravo, băieți!". Dacă rivalul din România e mai bun în străinătate, ce trebuie să faci, să te arunci în gârlă?! Noi, românii, toți, cu fotbalul, suntem la grupa mică.

„Mă ardea banca și mă certam singur”

Vă încadrați în grupul foștilor dinamoviști, al foștilor fotbaliști în general, care-i desconsideră pe cei de acum și aveți de partea dumneavoastră rezultatele.
Nu am fost eu fotbalist de valoare, cum au fost alții, Dumitrache, Dinu, Nunweiller, Lucescu. Am fost un jucător mediu, dar pe care-l ardea banca! Nu acceptam eu pentru mine să fiu rezervă! Mă certam singur: "Ce faci, mă, chiar nu poți?!". Le luam beregata și la antrenament, alor mei. Cred că asta e problema cu dinamoviștii de acum, sunt mulțumiți cu puțin, cu faptul că poartă un tricou mândru.

Poate și ei încearcă, dar atât pot.
Nu se poate să nu-ți crești doza de ambiție! Păi, eu am dat de pământ cu Gicu Dobrin, l-am făcut una cu iarba, ce-l mai tăvăleam! Bineînțeles, în limitele sportivității, că și el mânca o pâine, după partide ne complimentam. Cu "Mopsu'" Dumitrache nu prea reușeam, că-l prindeam greu, a fost un fotbalist genial, eu zic că mai bun decât Dobrin! Nu zic că n-am faultat, dar niciodată cu o duritate trecută peste limite, să bag omul din fața mea în spital.

„Nu văd România la Euro și nici pe Dinamo în play-off”

Vedeți România la Euro 2020?
Nu!

De ce?
Așa, să fiu patriot de dragul hârtiei, nu pot fi. Aș vrea din tot sufletul, țin și la Cosmin Contra ăsta, dar nu văd. Apreciez și ceea ce spune el, că face tot ceea ce e posibil. Eu vreau să fiu realist: obiectiv, nu cred că vom trece de suedezi.

Ce vedeți mai degrabă: Dinamo în play-off sau România la Euro?
România la Euro. Nu o văd pe Dinamo în play-off. Sunt dinamovist și-așa am să mor, am fost jucător, conducător, chiar dacă vorbim de timpul trecut, dar valoarea lotului e submediocră. Marea majoritate a celor de acum au fotbalul la "fără frecvență", nu la zi! Se vede că nu știu să lovească mingea, chestiune de bază. Păcat că echipa are un antrenor bun, dar nu poți face totul doar cu calitatea lui, a lui Uhrin. Jocul a mai crescut cu el ca valoare, dar nu atât de mult încât să dea încredere.

Când credeți că va mai fi Dinamo campioană?
Când o să mai aducă 25 de fotbaliști. Pardon, 24, că Nistor merită să joace aici.

Negoiță, principalul vinovat

Înainte se vorbea de grupele Champions League, acum doar de play-off.
(râde) Atunci era Borcea cu vorbele. „Lăsați-ne să ne pregătim de Champions League!”. Foarte curând nu vom vedea asta, cel puțin, cu optimism o zic!, nu înainte de 10-12 ani. Dinamo e o parodie. Doar lozinci ieftine, că muncesc mai mult etapa viitoare, că vin cu târnăcopul și că vor face și drege. Dă drumul jucătorilor, apoi regretă. Totul pleacă de sus!

Ionuț Negoiță e singurul vinovat?
E principalul. Îi stâng mâna, îl aplaud, dar nu are chemare pentru clubul ăsta, pentru fotbal! N-a știut niciodată să-și aleagă oamenii pentru a-i distribui în conducerea grupării.

Credeți că se va ajunge la situația ca Dinamo să se vândă?
Nu cred.

Există vreun dinamovist care ar fi fost bun și într-una din marile echipe ale lui Dinamo pe care le-ați văzut?
Nistor. Cu pregătire mai bună, pentru că el încă nu joacă la sută la sută din ceea ce poate. Oricum, și-așa, e mult peste ăștia de acum.

Cine ar fi cel mai bun fotbalist din istoria lui Dinamo?
Aș evita să zic numărul 1, nu ar fi frumos pentru alții, dar Dumitrache a fost minunat, parcă deasupra tuturor. Mai sunt Cornel Dinu, longeviv și cu o sănătate de fier ca fotbalist, Piți Varga, Pârcălab. 

„Fără supărare, dar eu provin dintr-o generație când se venea cu cravata la meci, la sacou, nu-ți era rușine că vii cu soția. Eu am adus-o pe mama la partidele «câinilor», acum cine mai are obrazul să facă asta?!"

„Managementul clubului Dinamo ar trebui să-i includă pe Cornel Dinu, pe Mircea Lucescu, de urgență! Ultimul nu trebuie condamnat că a fost în vestiarul Stelei. Hai să fim mai obiectivi, să lăsăm lozincile deoparte!”

„Steliștii cu dinamoviștii erau dușmănoși pe teren, dar apoi beau o bere a doua zi. Azi, nu mai e nimic, doar praf în ochii suporterilor”

mircea stoenescu
Foto: Mircea Stoenescu (stânga) alături de Smith, la meciul Dinamo - Liverpool (1-1) din noiembrie 1970

 Cine a fost Mircea Stoenescu

  • Fundaș central, după ce la juniori a evoluat ca inter dreapta și a fost campion, a jucat la Dinamo în 1961 și în perioada 1965-1972
  • A mai evoluat la Dinamo Obor, Dinamo Pitești și Dinamo Slatina
  • Are 158 de meciuri și 11 goluri în Divizia A, 7 meciuri în cupele europene
  • Are un titlu și o Cupă cu Dinamo
  • După retragerea din 1975, s-a dedicat arbitrajului și a ajuns în corpul de arbitri A din 1981. A lucrat la Direcția judiciară a sectorului 5
  • Observator LPF din 2001, a avut numeroase funcții în staff-ul administrativ al lui Dinamo București

„Eu înțeleg situația timpurilor. Acum e altă rapiditate, noi jucam când portarul vorbea cu soacră-sa și-o întreba dacă a pus gogonele la murat. Pe de altă parte, nu știu câți de acum, din Liga 1, ar fi fost titulari la Divizia B de pe vremea noastră”

„Igna cred că a fost cel mai bun arbitru al României, înaintea unui Rainea, Crăciunescu, Dan Petrescu sau Porumboiu. Cei de acum sunt cam ca fotbalul românesc din prezent: puține confirmări de ținută, mulți la număr”

„Pe vremea mea, dacă centrai direct în out la meci, la primul antrenament repetai 200 de centrări până făceai bătături la picioare! Și nu se juca pe atâția bani, dar parcă era mai multă dragoste față de sport, de club, de meserie”

Citește și:

 

Comentarii (5 ) Adaugă comentariu

cornelconasu  •  22 Octombrie 2019, 13:17

Ce face timpul și boala din om.... Multă sănătate dle Stoenescu, aveți perfectă dreptate!

mariuss72  •  22 Octombrie 2019, 10:12

Un adevarat gentleman, discret dar distins in acelasi timp. Multa sanatate, domnule Stoenescu, sa nu fiti trist, ati lasat ceva in urma, faceti parte din istoria noastra. Felicitari pentru articol, deci se poate sa vedem si jurnalism adevarat, nu doar can-can ieftin si mahala.

chris_vicious  •  22 Octombrie 2019, 09:46

poate ii face cineva totusi pagina pe wikipedia

Vezi toate comentariile (5)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase