EXCLUSIV Interviu-eveniment cu Silviu Lung: „Regret că nu m-am dus la Steaua în '86, pentru finala Cupei Intercontinentale”

Ajuns la 63 de ani, Silviu Lung face o trecere în revistă a unei cariere remarcabile pe traseul Craiova - Steaua - echipa națională și folosește o metaforă spectaculoasă pentru a puncta meritul lui Mircea Lucescu în fruntea „tricolorilor”: „Avea laptopul în cap încă din anii '80”.

Domnule Lung, ați ieșit de circa un an și jumătate din fotbal. Cum arată viața fără adrenalina competiției?

Am fost mereu pregătit pentru un asemenea moment. E plăcut dacă știi cum să-ți organizezi timpul. Cu fotbalul m-am cam resemnat, fiindcă mulți te consideră în vârstă dacă ești trecut de 60 de ani. Sigur, îmi lipsesc emoțiile de la marginea terenului, dar acum prefer să mă focusez pe familie. Ies cu soția la spectacole, la plimbări, mergem prin Grădina Botanică, de două ori pe săptămână mă duc la pescuit cu prietenii.

Aveți timp să vă mai gândiți și la povestea carierei dumnevoastră, de exemplu, cum ați ajuns la Craiova tocmai de la Carei?

Prin Corneliu Stroe, președintele Universității, care avea un prieten oltean, director la o Stație de Mecanizare. El a semnalat la Craiova evoluțiile mele. Am debutat în Divizia C la 16 ani și jumătate. Și atunci era obligatoriu un junior în ligile inferioare. Cam în aceeași perioadă, m-a remarcat și Coloman Braun Bogdan la un meci la Minerul Baia Borșa, iar Titi Ardeleanu m-a convocat imediat la o tabără cu un lot național de juniori. Și de atunci cariera mea a luat-o în sus.

„Simțeam că-mi cade cerul în cap după greșelile cu Atvidaberg și Steaua”

Ați ajuns în vestiarul Băniei înainte de vârsta majoratului. Cum v-a primit vestiarul acela cu nume grele?

Am venit imediat după ce Universitatea a cucerit titlul din '74. I-am găsit în cabină pe Balaci, Deselnicu, Boc, Ștefănescu, Oblemenco, Ivan, Strâmbeanu, Fonfo Niculescu, Țarălungă, Marcu. Îi văzusem numai la televizor, iar când am ajuns în același vestiar cu ei am avut un sentiment incredibil. Niște băieți senzaționali! Au vorbit atât de frumos cu mine și m-au primit cu atâta căldură și simpatie, încât le voi purta respect toată viața mea.

Ați trăit și momente mai delicate înainte să se coaguleze în timp Craiova Maxima?

Am luat niște goluri pe greșeli personale cu Atvidaberg în Cupa Campionilor la prima mea campanie europeană. Apoi am pățit la fel cu Steaua, în campionat. Aveam doar 18 ani, un stadion întreg mă fluiera, eram singur și simțeam că-mi cade cerul în cap. Au fost cele mai grele momente din viața mea. N-am regretat însă nicio secundă că am venit la Universitatea, am muncit în continuare și am reușit să ies la lumină.

„Iar îmi aduci unul în așa hal?! Are hepatită!”

Și ați mai trecut peste încă o situație de cumpănă: hepatita diagnosticată în 1979!

Mi-a fost foarte greu să revin! Am stat un an de zile pe margine. Am jucat la 2-2 cu Spania, dar nu mă simțeam deloc bine. Îi tot ziceam și la club doctorului Frânculescu, tatăl meu spiritual, iar el mă încuraja: „Hai, mă, lasă, că n-ai nimic!”. Am mai intrat apoi imediat la Buzău, am pierdut în minutul 90, iar după aceea chiar m-au dus la spital pentru analize. Am auzit pe hol cum discutau medicii: „Iar îmi aduci unul în așa hal?! Are hepatită!”. Mi s-au înmuiat picioarele.

De-abia după 3 ani ați reapărut și în națională, nu?

În vara lui 1982 s-a pus problema ca Universitatea să mă cedeze în liga secundă, la UTA, la schimb cu Duckadam. Am refuzat. Au început campionatul și campania formidabilă din Cupa UEFA, iar după partida de la Bordeaux m-a convocat din nou nea Mircea Lucescu pentru meciul cu Italia de la Firenze, unde am scos un 0-0 de mare luptă, cu un om în minus mai bine de jumătate de oră din cauza eliminării lui Țicleanu. De atunci am prins încredere și n-am mai ieșit din circuit.

„Am fost de neoprit cu URSS în repriza secundă la Mondiale”

Lucescu e antrenorul number one cu care ați lucrat?

N-aș face ierarhii, fiindcă am avut și alți antrenori remarcabili, precum Ienei sau Piști Kovaci. Dar nea Mircea era un pedagog desăvârșit. Ne știa pe toți la milimetru, încerca să discute cu fiecare în parte, să ne cunoască părțile forte și sensibilitățile. De exemplu, la mine și la Balint știa bine că nu ne plac ședințele lungi. După vreo 30 de minute, mintea mea pleca în altă parte. Iar când vedea că începem să ne foim în sală, zicea: «Silviu și Gabi, puteți pleca! Mai rămân puțin cu ceilalți!». Ne prezenta și fișe detaliate cu adversarii, avea laptopul în cap încă din anii '80!

Spuneți-mi trei meciuri de la națională pe care le-ați trece într-un top personal al carierei?

2-0 cu URSS la Mondialele din 1990, 1-1 cu Cehoslovacia la Bratislava în 1983, victoria cu 1-0 contra Suediei, pe "Rasunda", în campania pentru Euro 1984. Și remiza cu Argentina de la Mondialul italian!

Cu URSS a fost într-adevăr o partidă incredibilă, prima apariție a „tricolorilor” la un Mondial după 20 de ani!

Un meci fantastic, în special repriza secundă, când am fost de neoprit. Cred că e una dintre cele mai bune reprize din istoria naționalei, alături de alte două exemple similare, la care am fost, de asemenea, pe teren. E vorba despre victoriile cu Spania, 3-1 în 1987, și cu Danemarca, tot 3-1 în 1989. Ambele au fost excepționale!

Momentul Kosice, cu acel 2-5 contra Cehoslovaciei, vă mai apasă?

Din păcate, la noi se rețin mai mult greșelile. Pierdusem atunci naționala de vreun an și jumătate, dar eu am venit mereu la lot cu inima deschisă, indiferent de situație. Am prins o zi proastă și mi-am asumat responsabilitatea. N-am comis gafe, însă evident că puteam face mai mult. Bine însă că echipa s-a calificat atunci la Mondialul din 1994!

„Dănilescu m-a luat de pe plaja din Mamaia ca să semnez cu Steaua”

Există o poveste în spatele transferului la Steaua din 1988?

M-au luat direct de pe plaja din Mamaia! Eram în vacanță cu soția pe litoral, Tică Dănilescu a venit cu elicopter militar, m-a dus la București direct la Ilie Ceaușescu. De la Craiova mi se tot bătuseră apropouri că se schimbă generațiile, așa că am pus o singură condiție pentru a merge la Steaua: să-mi dea voie să plec peste hotare peste maximum doi ani, la final de carieră. A fost OK, cu precizarea că primii pe listă erau Pițurcă, Stoica și Boloni. A avut și nevasta un rol, că m-a sfătuit să semnez. Altfel, eu sunt un tip care mă rup greu de un loc. Mai avusesem o ofertă similară de la Steaua în 1986, pe care am refuzat-o.

După finala Cupei Campionilor?

Un pic mai târziu, spre iarna lui '86, chiar înainte de finala Cupei Intercontinentale de la Tokyo. Eram în cantonament cu Universitatea la Bușteni, făcusem 0-0 cu Brașovul, apărasem foarte bine, iar Valentin Ceaușescu a venit special ca să-mi propună transferul la Steaua. N-am acceptat și acum îmi pare rău. E cel mai mare regret al carierei că nu m-am dus să joc în finala cu River Plate. Pe de altă parte, era cumva nedrept pentru cei care au dus echipa acolo să vin eu de la Craiova și să intru direct la finală. M-am gândit și la detaliul ăsta când am declinat propunerea.

„Nu puteam face mai mult contra acelui Milan stelar”

Universitatea v-ar fi dat drumul în 1986?

A fost o ședință mare la facultate și au lăsat decizia pe umerii mei. Era o mare presiune și pentru conducători la nivel local, pe plan politic, fiindcă nu era simplu să-l piardă pe Silviu Lung în favoarea Stelei. Dar n-am vrut atunci să plec din oraș și rău am făcut, fiindcă oricum ești huiduit după prima greșeală!

Cum au fost cei doi ani petrecuți la Steaua?

O experiență pozitivă, cu niște colegi super-ok. Până una-alta, am jucat și o finală de Cupa Campionilor. E drept, am pierdut cu 0-4, dar cu un Milan stelar, care trecuse cu 5-1 de Real Madrid în semifinale. Tripleta Rijkaard- Gullit - Van Basten era de neoprit în acele vremuri. Oricât ne-am dorit, mai mult de atât nu se putea face în fața acelei mașini de fotbal. 

În tricoul Stelei, pe care l-a îmbrăcat în perioada 1988-1990

„Fătu’ meu, dacă așa ți-e scris, du-te la fotbal!”

Silviu Lung povestește că părinții săi n-au fost de acord la început să-l lase la fotbal: „Tata voia să fac liceul la seral și să fiu ucenic la locul de muncă. Și mama a ezitat. Când ziceam că mă duc dimineață la școală, mergeam la antrenamente. Iar duminică spuneam că am fost la biserică, dar băgam doar capul un pic și apoi fugeam la teren, că aveam meci la juniori. Asta până-ntr-o zi, când am promovat la Divizia C, am primit indemnizație de 300 de lei și m-am dus acasă cu un cărucior plin cu mâncare, cu făină, zahăr, salam, pâine. Mama s-a speriat: «No, fătu’ meu, te-am învățat toată viața să nu furi!». I-am spus adevărul și, cu lacrimi în ochi, mi-a zis: «No, fătu’ meu, dacă așa ți-e scris, apăi du-te la fotbal!»”.

„Costică, cine-i, bă, ăsta-n negru și verde?”

O întâmplare amuzantă petrecută la celebrul Cehoslovacia – România 1-1, în 1983, remiza care ne-a calificat la Euro 1984: „În ultimele minute, ne-am pomenit în careu la un corner cu un tip în echipament negru și verde. Buimăciți în tensiunea meciului, nu ne-am dat seama că era portarul lor urcat să participe la lovitura de la colț. Și-l întreb pe Ștefănescu: «Costică, cine-i, bă, ăsta?». Se uită și el mirat: «Nu știu, bă, dă-i drumul la joc!». Râdeam apoi în avion de această întâmplare. A mai fost una, cu arbitrul Palotai din Ungaria. M-a interpelat în engleză, i-am răspuns în maghiară, iar el s-a blocat. Și zice: «Taci, taci, nu mai vorbi în maghiară!». I l-am trimis apoi pe cap și pe Boloni să mai tragă de timp tot cu maghiara!”. 

„Sunt un susținător al regulii U21 pentru că, la rândul meu, am profitat în carieră de o prevedere asemănătoare, care m-a ajutat să avansez. Dar doi jucători impuși U21 mi se pare deja cam mult. Mai degrabă obligi la un loc U23 ca să dai continuitate celor de la U21”

„Am prins doar 7 meciuri la Logrones fiindcă mi-am rupt ligamentul într-un meci cu Oviedo. Nu m-am operat, durerile au devenit tot mai mari și am făcut apoi și greșeala de a reveni în țară în loc să plec în liga secundă spaniolă, de unde aveam oferte”

„Naționala de azi? Pe teren dau tot, dar e greu să ai nivel de competiție la reprezentativă dacă nu ești titular și nu joci la club. Aici pierdem mult. Cazul lui Tătărușanu e mai aparte, fiindcă la portari e altceva. Cred că-și va și schimba echipa din iarnă, fiindcă nu cred că-și permite să stea pe bancă un sezon întreg”

77 de selecțiia strâns Lung sr. în națională, pentru care a fost integralist și căpitan la cele patru partide disputate la CM 1990, cu URSS, Camerun, Argentina și Irlanda

„Aș vrea să știu dacă am avut colegi care au colaborat cu Securitatea”

Ex-portarul născut în județul Satu Mare vorbește despre subiecte sensibile din viața Craiovei Maxima și creditează echipa de azi a Băniei cu șanse egale la titlu cu CFR.

Care v-au fost cei mai buni prieteni din perioada Craiova Maxima?

În general, eram un grup foarte unit. Am fost coleg de cameră cu Geolgău, dar am avut relații apropiate și cu Țicleanu, și Ștefănescu. Iar cu Cami am crescut împreună. Eu m-am căsătorit mai devreme și firește că stăteam mai mult cu familia. M-am înțeles bine cu toată lumea.

De ce credeți că a recurs Ștefănescu la gestul radical al sinuciderii?

Probabil că a avut dureri incredibil de mari. Nu am căderea să judec pe nimeni, iar pe Costică vreau să mi-l amintesc din momentele lui frumoase. L-am întâlnit cu vreo două săptămâni înainte de deces. M-a chemat Țicleanu să-l vizităm. Era suferind, dar tare mândru. Abia cobora scările. Nu mai avea putere. Un tip extraordinar a fost!

Cu trofeul din Cupa României, câștigat în 1978, după un 3-1 cu Olimpia Satu Mare

„Refuz să cred că a făcut rău cuiva Cămătaru”

V-au șocat informațiile din spațiul public legate de legăturile lui Cămătaru cu Securitatea, inclusiv mărturia lui Marcel Răducanu că l-ar fi turnat?

Chiar nu știu nimic despre aceste lucruri! Cu Cami m-am înțeles mereu bine. Sunt lucruri delicate, despre care n-aș vrea să vorbesc. Eu l-am respectat, el m-a respectat, asta e ce contează. Ne revedem de fiecare dată cu plăcere. Refuz să cred că a făcut rău vreodată cuiva.

Ați simțit vreodată la echipă că erau colegi apropiați de serviciile secrete comuniste?

Nu. Auzi fel de fel de lucruri după atâția ani, însă atunci nu ne gândeam noi la astea. Era clar că ne însoțea mereu câte un securist când ieșeam din țară, dar nu mi-am pus niciodată problema că ar putea fi unul dintre noi care să facă treaba asta. Totuși, aș vrea să știu și eu acum dacă am avut colegi care au colaborat cu Securitatea.

„Orice antrenor merge azi la FCSB n-are dreptul să se plângă”

Craiova de azi a lui Pițurcă e pregătită să atace titlul?

Da! E o echipă care impune respect, iar jucătorii răspund altfel la comenzi în fața lui Piți. Îmi plac transferurile făcute până acum, valoare în lot există, așa că nu văd de ce n-ar trage la titlu. Cred că CFR și Craiova se vor bate sezonul acesta pentru campionat, iar Viitorul și FCSB vor arbitra probabil lupta. Mi-e greu să cred că FCSB mai poate reveni în cărțile pentru titlu, fiindcă acolo nu s-a schimbat nimic.

Vă referiți la patron?

Domnul Becali e și antrenor, și finanțator, nu cred că se poate schimba ceva peste noapte. Îl admir și-l respect pentru că bagă bani în club, dar ce face nu e pozitiv pentru fotbalul de performanță. Ar trebui să-l lase în pace pe antrenor. În aceste condiții, orice tehnician acceptă să lucreze acolo n-are dreptul să se mai plângă, fiindcă știe foarte bine unde merge. 

„Am trăit dezinformări îngrozitoare”

Lung își amintește că zilele Revoluției din 1989 l-au prins în Poiana Brașov: „Era o dezinformare îngrozitoare. Unii băteau cu pumnii în ușă la 3 dimineața să coborâm în Brașov, fiindcă în Poiană vor face joncțiunea teroriștii cu cei din comuna Bod și va ieși măcel. Probabil că aveau nevoie de victime. Marius Stan tocmai venise din oraș și mi-a zis «Ce să căutați acolo? Se trage în prostie!». Se crease o debandadă totală. Eu însă mi-am luat familia și am apucat-o încet cu mașina spre Craiova. După mine s-au luat încă vreo zece automobile. S-or fi gândit că știe Lung ce face, dar eu habar n-avem ce se întâmplă! Am ajuns cu bine acasă și nu prea am ieșit pe stradă în Craiova. Păcat că unii și-au dat viața pentru libertate, iar în față au ieșit oportuniștii!”.

„Dinamo nu m-a ofertat și nici nu m-aș fi dus niciodată acolo din cauza instituției din spatele clubului. N-am avut niciodată probleme, însă pur și simplu nu-mi plăcea să lucrez pentru Ministerul de Interne comunist”

„Am decis să nu urmez o carieră de antrenor principal și din cauza unui incident medical suferit pe când pregăteam Minerul Motru, la mijlocul anilor '90. Mi s-a făcut rău și am căzut pur și simplu din picioare. Nu mi-au găsit nimic la controale, dar m-am speriat. Stresul e prea mare, așa că am preferat să lucrez doar ca antrenor de portari”

”Nu mă întrebați care dintre Tibi și Silviu junior a fost mai talentat! Nu pot face diferențe între ei. Nici n-aș fi vrut să se facă portari, dar au trăit în casă în mijlocul unei emulații deosebite și au ales aceeași cale ca și tatăl lor. Le-am pus la început o singură condiție: să facă și școală, așa că Tibi a terminat liceul la «Frații Buzești», iar Silviu la «Carol», ambii cu medii foarte bune”