EXCLUSIV GSP » Interviu ZGUDUITOR cu arbitrul Radu Petrescu! Calvarul prin care a trecut: "Așteptam un Nurofen, dar doctorul mi-a scos din cap o tumoare cât o mandarină!"

Arbitrul Radu Petrescu a luat o pauză pentru o operație pe creier. Acum, când așteaptă noi delegări, povestește amănunte din experiența teribilă a bolii care a apărut brusc și i-a pus viața în pericol

Radu Petrescu are 35 de ani și a revenit la planuri normale, pe care și le face oricare om în meseria lui: "UEFA m-a delegat deja la un turneu, aștept și meciuri din Liga 1. Aș mai putea să arbitrez încă 11 ani de acum înainte".  Un calcul pe care-l pronunță senin acum, la zece luni de când o durere de cap stranie l-a împins să meargă la un control, unde medicul l-a invitat să se așeze pe scaun, de teamă că pronunțarea diagnosticului avea să-i înmoaie picioarele: "O tumoare pe creierul mic. Urmează să aflăm dacă e cancer sau nu".

Cum ai simțit că ai probleme? Când ți-ai dat seama?
Culmea, n-au existat simptome de niciun fel! Spun "culmea" pentru că operația a constat în extirparea unei tumori de mărimea unei mandarine! O tumoare care din fericire era benignă.

Simptome clare n-au existat, dar niște semne apăruseră, nu?
Am avut două momente. Un moment în mai, eram la un turneu din Franța. Într-o zi cu meci mi-a fost rău, dar era o durere pe care aș fi asociat-o, să zicem, cu un geam deschis din cauza căruia te trage curentul. Am mâncat de prânz, am dormit, a fost meciul și a trecut, nu am mai avut nimic. A doua situație a fost în iulie, când am mers în Estonia, eram rezerva lui Feșnic. Atunci mi-a fost rău după meci, un pic mai rău decât îmi fusese în Franța. Totul a culminat când am mers în Irlanda pentru un meci, pe 12 sau pe 13 iulie.

Ce s-a întâmplat atunci?
Dimineața mi-a fost foarte rău, cu o durere de cap. Nu o durere clasică, simțeam că mă deranja ceva. Nu aveam ce să fac, că era zi cu meci. Am arbitrat și mi se părea că eram OK, probabil și cu adrenalina partidei... Seara nu m-am mai simțit deloc bine. M-am gândit să mă duc la doctor a doua zi, când ajungeam în țară. Mai simțisem eu ceva când făceam antrenamente de viteză, în perioada aprilie-iunie. Făceam un sprint de 30 de metri și simțeam cum îmi pulsa ceva la nivelul capului. O pulsație dureroasă, ca și cum ar fi existat o pompă în cap.

 Operat de urgență

Cum ai procedat?
M-am dus la un control, cu gândul să aflu ce și cum. Mi s-a făcut o tomografie la Bagdasar, la spital. Îl cunoșteam cât de cât pe medic. Când a apărut cu rezultatul analizelor mi-am dat seama după fața lui că era nasol. M-a întrebat "Suntem bărbați?". "Da, nu vreau să ne ascundem". "OK, stai jos".

Și ți-a dat direct diagnosticul?
Da, "Ai o tumoare pe creierul mic". Era într-o zi de vineri. Eu l-am întrebat ce presupune și el a spus că trebuie operație. Dar n-a zis "Acum, mâine!". "Atunci, o să mai vin săptămâna viitoare", i-am spus eu. Doctorul a reacționat imediat: "Cum adică să mai vii săptămâna viitoare? Eu te-aș ține de acum! E o chestiune oarecum urgentă, nu permite întârziere!". I-am cerut un timp să mă gândesc. Mă luase ca din oală. Eu venisem la spital crezând că-mi recomandă un Nurofen și-mi zicea că am o tumoare pe creier!

La ce te gândeai?
M-am gândit și am încercat să păstrez problema într-un cerc cât mai restrâns. Foarte multe persoane care mă cunoșteau nu au știut nimic. Am anunțat Comisia de Arbitri, că începea campionatul și trebuia să știe oamenii că nu se mai puteau baza pe mine. Pe urmă nu m-am mai dus la Bagdasar, am mers la spitalul Monza. De aici a plecat și o informație că m-aș fi operat în străinătate, dar era spitalul Monza de lângă Arena Națională, nu orașul Monza din Italia. Fac o pauză scurtă în relatare. Vreau să-i mulțumesc doctorului Sergiu Stoica, a fost senzațional comportamentul lui! Nu-i comentez competența medicală, că nu mă pricep, dar s-a comportat ireproșabil. M-am internat la Monza, așadar. Luni am făcut control din nou. Nu-mi era rău, nu mai existau niciun fel de simptome.

"Arbitrajul trecuse pe un plan secundar, mă gândeam dacă o să mai pot să fiu om. Când ești sănătos și urezi cuiva la telefon "Sănătate!", nu simți clar la ce te referi. Sunt niște chestii pe care numai trăindu-le le înțelegi. Nu apreciem sănătatea atât cât ar trebui"
Radu Petrescu, arbitru

"Nu există o cauză clară"

Dar de la ce poate să apară o tumoare pe creier? Ți-au explicat medicii care ar fi cauzele?
Medicul mi-a zis "Pot să-ți dau o sută de motive, de posibile cauze, dar nu am cum să indic unul clar". Eu nu-mi amintesc să fi avut lovituri de-a lungul vieții... Nici nu țin minte să fi suferit ceva în copilărie, ca să se fi dezvoltat ulterior. Până în aprilie, când a apărut pulsația de care vă povesteam, nu prea știam ce însemna să mă doară capul.

După controlul de la Monza a urmat imediat operația?
Mi-a zis și doctorul de acolo că era o chestiune oarecum urgentă și m-a programat la operație pe 27 iulie. Mi-a fost foarte greu pentru că eu nu știam dacă era benignă sau malignă. N-am știut nici după operație, o perioadă. Au luat... Nu știu cum se zice... Au luat o mostră, pe înțelesul nostru, și au trimis-o la analize. Atunci a fost greu, îmi făceam tot felul de gânduri. La o săptămână după operație am aflat că era benignă tumoarea.  

Ca să fie mai clar, diferența dintre malign și benign...
Cancer sau nu. Asta era diferența. Dacă era malignă tumoarea, asta ar fi însemnat chimioterapie... Și, oricum, să ai cancer...

Ce îți amintești din intervenția chirurgicală?
M-au dus în sala de operații, m-am întins și apoi n-am mai știut absolut nimic. Nu țin minte cum m-au anesteziat, nimic! M-am trezit la un moment dat și am întrebat-o pe o asistentă când e operația. "Păi, a fost... Sunteți la Terapie Intensivă". Acolo am stat 12 ore, cred. Să zicem o zi, că nu mai știu cât am dormit.

"Acasă m-am apucat să măsor mandarine"

Spui că nu ai amintiri de la operație. Dar medicii ți-au povestit cum s-a desfășurat intervenția?
Chirurgie minim invazivă. Poate știți voi tehnologie medicală și înțelegeți mai mult, eu am reținut doar că se face o tăietură de trei-patru centimetri prin care e introdus un robot care face nu știu ce. Eu nu cunosc procedura, dar nu înțeleg cum poți să scoți o cană printr-un orificiu foarte mic din ceainicul pe care-l avem în față! V-am zis, tumoarea era de dimensiunea unei mandarine! Întors acasă, m-am apucat să măsor mandarine.

Tumoarea s-ar fi văzut și la un RMN?
Tomograful e sub RMN ca relevanță, doar că RMN nu se face de azi pe mâine, trebuie o programare. La tomograf mi-au dat rezultatul într-o oră.

Ți-au explicat doctorii ce s-ar fi întâmplat dacă n-ai fi mers atunci la spital? Dacă ai mai fi amânat câteva luni, timp în care simptomele clare tot n-ar fi apărut?
Da, nu am mai fi fost aici, nu am mai fi stat împreună la masa asta.

"Am fost la o clinică de pe lângă cinema Gloria, unde am făcut niște exerciții, cred că erau pentru refacerea urechii interne. Eram pe o platformă și gesturile mele erau conectate la omulețul de pe ecran. Trebuia să ocolesc niște mașini, pe urmă să urmăresc un punct. M-a ajutat să-mi revin"
Radu Petrescu, arbitru

"Am mai făcut și meningită"

Care era senzația de după operație?
N-a fost o experiență plăcută... Nu mai aveam repere, nici nu știu cum să vă explic. Nu știam cum stă patul, nu mă mai orientam în spațiu deloc. Memoria era în regulă, nu pierdusem nimic. Aveam amețeli, făceam exerciții ca plimbatul pe hol sprijinit de bară. Practic, n-am luat-o chiar de la zero cu mersul, dar de la unu am pornit! Am mai rămas în salon după operație și am făcut trei puncții lombare. Asta e un fel de injecție în șira spinării, ceva deloc plăcut. Pe urmă am făcut meningită.

Meningita cum se manifesta?
Febră, senzație și mai accentuată de rău. Prima oară m-am îmbolnăvit la Monza. Se poate face oriunde, nu are legătură cu spitalul, cu condițiile. Meningita se tratează în 21 de zile de stat în spital. Eu m-am crezut mai deștept, am plecat mai devreme. Ajunsesem la saturație, nu mai puteam cu perfuzii, cu injecții... Mi-a zis o asistentă "S-ar putea și de acasă să luați un tratament". "Aaa, da? Gata!" și m-am dus acasă după două săptămâni, cu o săptămână în minus față de cât trebuia să stau.

Dar cum s-a ajuns la complicații?
Începusem din spital să mă plimb câte o jumătate de oră pe afară. Apoi am ajuns acasă și făceam câte o tură de o oră dimineața și încă o jumătate de oră seara prin parcul IOR. După trei zile am făcut febră 39. M-am dus la control, am primit numărul de telefon al unui doctor de la Babeș și am mers acolo. În urma analizelor, doctorița mi-a spus "Sunt simptome de meningită, ar trebui să rămâi internat". Se întorsese boala. Și am mai stat alte 21 de zile internat. La Monza era liber pentru vizite, dar la Babeș a fost greu, că era spital de boli infecțioase și se permiteau vizite doar o oră pe zi. În rest, stăteam în pat degeaba. Poate te gândești că e chiar mișto să stai o zi în pat cu telefon, cu cărți. Eu nu mă simțeam în stare de nimic. Am avut o carte la mine și cred că am citit 15 pagini în trei săptămâni.

La meciuri te mai uitai?
Nu, nu-mi ardea de fotbal. Abia după ce am ieșit din spital am început să mă uit la meciuri. Noi avem niște formulare de la CCA, tv spoting se cheamă. Arbitrii care nu sunt delegați într-o etapă primesc formularele astea și fiecare are de urmărit câte un meci din etapa respectivă. Analizezi fazele, deciziile arbitrilor. Asta m-a ajutat să reintru cumva în fenomen, simțeam din nou că aveam niște sarcini, o ocupație.

CCA te-a așteptat? Te mai tratează ca pe un arbitru important?
Oamenii din Comisie au fost lângă mine. Am avut patru meciuri amicale și sâmbătă m-au delegat la Liga a doua. La ultimul amical pe care l-am condus a venit și Kyros Vassaras la meci. Chiar și-au dorit să fiu bine, așa am simțit.

Acum mai există vreun program de respectat? Niște analize?
Am făcut un RMN la patru luni și trebuie să mai fac la un an, probabil în iulie ar fi. După primul RMN mi-au zis să stau liniștit, că nu e niciun risc de recidivă.

Ți s-au impus restricții de vreun fel?
Nicio restricție! Am fost în cantonament în Poiana Brașov, am făcut antrenamente normale. Nu simt că mă privesc oamenii altfel. Doar mă mai întreabă lumea ce am voie, ce n-am voie. "Ai voie să mănânci pâine cu salam?". Am voie, nu mi s-a interzis nimic!

"Când văd un meci mă uit mai mult decât voi la arbitru, dar fără să-mi propun. Îmi sar în ochi decizii, gesturi ale "centralului". Le mai zic amicilor "Ați văzut ce a făcut arbitrul X?". "Ce?". Văzuseră meciul, dar numai cu ochii după jucători"
Radu Petrescu, arbitru

7.000 de euro operația

E diferență între condițiile de la Monza și cele de la Bagdasar?
Nu se compară! La Monza e ca la un hotel de patru stele, ești singur în cameră și ai tot ce vrei.

Ai spus că medicul s-a comportat admirabil. Care era, exact, atitudinea lui și a asistenților?
Au fost pozitivi, dar cu o atitudine d-asta luată de la americani... "Wow, ce cană minunată!", remarcau mereu lucruri frumoase. Atunci nu-mi dădeam seama că exagerau intenționat ca să mă facă să mă simt mai bine, mi-am dat seama mai târziu.

A fost scumpă spitalizarea? E o sumă pe care un om obișnuit nu și-o poate permite?
Da, vă spun și niște date, că până la urmă le puteți lua și de pe siteul spitalului. Doar operația de tumoare pe creier e cam 300 de milioane de lei vechi. Cu mâncarea inclusă. Spre 7.000 de euro înseamnă, nu? Asta fără meningita pe care am mai avut-o eu. N-am avut asigurare, acum un an aș fi zis "Ce-mi trebuie mie asigurare medicală?".

Dacă te va delega comisia la un meci din prima ligă, ai fi gata acum?
Am arbitrat Snagov-Ripensia, din Liga a doua, și a fost bine. Nu am dat niciun "galben". Au fost foarte cuminți jucătorii, pe unii îi și știam din Liga 1. Așa că sunt pregătit să arbitrez, da!

La testele fizice cum te-ai descurcat?
Testele au avut o semnificație specială pentru mine fiindcă m-am prezentat cu ambiție mare să le trec. În urmă cu un an mergeam la teste relaxat, "Le dau, le iau, nu-mi fac probleme". Și acum aveam încredere, dar voiam eu să demonstrez. Comisia știe că sunt pregătit, a rămas să aștept delegări.

Ca arbitru FIFA, a trebuit să anunți UEFA de problema medicală?
Avem un portal unde putem să ne dăm indisponibili. Fiind o chestie mai complicată, am descris-o în detaliu. UEFA m-a delegat deja, o să arbitrez la finalul lunii martie la un turneu U19 în Italia.

"Poate lumea nu crede, dar sunt foarte mulți oameni din fotbal cu care n-am stat de vorbă în viața mea. Nici nu i-am salutat, nu-i cunosc! Inclusiv dintre cei pe care voi îi considerați voci puternice, contestatari ai arbitrilor"
Radu Petrescu, arbitru

"Nu există arbitraj bun!"

Când te-ai simțit cel mai speriat?
Nu am simțit o foarte mare spaimă. De exemplu, la trei luni de la operație am fost la un RMN și doctorul mi-a zis "Mi-a plăcut foarte mult de tine că ai venit la spital ca și cum ai fi venit la frizer". Nu era chiar așa, nu mă simțeam relaxat ca la frizer, doar că am încercat să nu arăt tot ce simțeam. A fost neplăcut și când le-am zis alor mei. Părinții se îngrijorează și când le zici de o răceală, darmite să le spui așa ceva! Le-am dat vestea direct: "Haideți să vă spun ceva! Am o tumoare pe creier! Pac!".

Imaginea despre arbitri e urâtă. Cum te împaci cu asta?
Știi cum e imaginea? Am văzut odată un slide: 1 plus 1 egal 2, 2 plus 2 egal patru și tot așa, 19 calcule corecte. Al 20-lea era "100 plus 100 egal 1.000". Toată lumea remarcă ultimul calcul, pe cel greșit. Așa e și cu arbitrajul, nimeni nu reține câte meciuri ai condus, toți își amintesc că la al 20-lea n-ai dat un penalty sau un cartonaș. Un arbitru poate să arbitreze normal sau prost. Bine nu prea se poate. "Cum a arbitrat?". "Normal, și-a făcut treaba". Bine nu există. Dar experiența asta mi-a schimbat percepția. Poate înainte mi se părea arbitrajul cel mai important, acum am înțeles că mai sunt și altele de care să mă preocup.

Cum arată un antrenament

"Durează cam două ore. Un program greu înseamnă șase bucăți de câte o mie de metri cu trei minute pauză între ele"

"Acum un an și jumătate am avut un program mai dur: zece bucăți de câte o mie cu două minute pauză. Nu am alergat pe bandă niciodată"

Cea mai mare greșeală

Radu Petrescu a condus în 2011 partida Voința Sibiu-CFR și a comis o eroare în urma căreia s-a ales cu multe critici și cu acuzații din partea lui Becali, aflat în luptă pentru titlu cu Clujul, la fel ca acum. Beto a vrut să degajeze, dar a luftat și Dâlbea a împins mingea în poartă. Portarul a simulat că a fost lovit, deși nu fusese atins, și s-a prăbușit la pământ. Petrescu a anulat golul, a dat fault. "Am văzut portarul pregătindu-se să degajeze și apoi a căzut, cu adversarul în spatele lui. Am mers pe intuiție", explică acum greșeala. Cel mai greu de arbitrat erau "Alexa și Cadu, doi duri".

"Am fost portar la Inter-Gaz și la IMGB. Cariera mea ca jucător înseamnă 14 meciuri în liga a patra. AMFB a invitat câte doi jucători de la fiecare echipă la un curs despre arbitraj. Am ridicat mâna și așa am ajuns în arbitraj"
Radu Petrescu, arbitru

CV Radu Petrescu

- data nașterii: 12 noiembrie 1982 (București)
- primul meci în Liga 1: 10 august 2007: CS Mioveni - FC Vaslui 0-2
- număr de meciuri în Liga 1: 152
- studii: Universitatea Hyperion, Facultatea de Drept, de profesie jurist
- a devenit arbitru în 2002, a obținut categoria 1 în 2003. În 2005 a promovat în Liga 3, în 2006 în Liga 2, iar în 2007 în Liga 1. A devenit arbitru FIFA din 2012.

"Primim monitorizări InStat, la fel ca fotbaliștii. Anul trecut am alergat 11,5 kilometri pe meci, în medie, cât un jucător care aleargă mult. Doar că fotbaliștii fac sprinturi mai multe într-un joc, e o diferență care contează"
Radu Petrescu, arbitru