EXCLUSIV Costel Orac iese la atac, într-un interviu-eveniment: „Lucescu mi-a răpit pe nedrept participarea la Euro '84”

Costel Orac împlinește azi 60 de ani și rememorează o carieră remarcabilă în tricoul "câinilor”, culminând cu eliminarea lui Hamburg, în toamna lui '83. Pune pe tapet relația tensionată cu Mircea Lucescu atât la Dinamo, cât și la națională.

Cum arată viața la 60 de ani, domnule Orac?

Bine! Muncesc în continuare cu pasiune în fotbal, la nivel de juniori. Sunt șeful Centrului de copii de la Chiajna, unde încercăm să producem jucători. Talente există, dar puștii trebuie strânși, educați și sprijiniți. E un proces destul de dificil, fiindcă tentațiile colaterale sunt mari. Reușesc doar cei dispuși să se sacrifice. 

Calculatorul bate azi maidanul, nu?

Din păcate, nu mai vezi azi copii care să joace non-stop, ca noi, prin spatele blocurilor, pe la școală. Bine, nici nu mai sunt maidane unde să bată mingea! Pe vremuri, acasă, la Galați, foloseam ca porți doi stâlpi de electricitate și ne strângeam zilnic să jucăm în cartierul Vadu Ungurului, de unde au mai ieșit Tudorel Stoica, Chihaia, frații Leca. Pe mine acolo, în curte, m-a remarcat un antrenor de la Politehnica și m-a chemat la echipă, când aveam șapte ani.

"Jiul îmi oferise loc la facultate și 80.000 de lei la semnătură"

Părinții au fost de acord?

Tata da, mama nu prea. Dar norocul meu a fost că locuiam la parter. Când se apropia ora antrenamentelor, fugeam pe geamul de la baie, iar în casă intram numai după ce mă asiguram de la vecini că a venit tata. Fiindcă mama mă cam certa, mă încuraja mai mult spre școală. Până la urmă, am terminat liceul la zi, dar după clasa a zecea a devenit foarte greu, pentru că jucam și în liga secundă, trebuia să vin și la loturile naționale de juniori. 

La Dinamo cum ați ajuns?

Am retrogradat cu Galațiul, dar m-au convocat la tineret pentru o Balcaniadă în Grecia. Iar la București m-a întâmpinat președintele lui Dinamo, Vasile Anghel, care mi-a zis că vrea să mă ia. Și pe mine, și pe Nicușor Vlad. Ca să vin la Dinamo, am declinat inclusiv o ofertă foarte bună de la Jiul. Mă băgau la facultate, la Petroșani, și-mi dădeau și 80.000 de lei la semnătură. O avere! O Dacie costa atunci 70.000 de lei.

"Am scos-o pe Hamburg, iar nemții n-au mai vrut să ne servească la hotel"

Trei titluri în primii trei ani, dar, cu siguranță, etalonul rămâne eliminarea lui Hamburg din Cupa Campionilor Europeni, în toamna lui '83. 

Cea mai mare bucurie din toată perioada petrecută în Ștefan cel Mare! N-am crezut că-i putem scoate pe nemți, fiindcă aveau o trupă formidabilă, erau deținătorii trofeului. Dar Dinu, secundul lui nea Nae Nicușor, ne-a făcut o pregătire formidabilă, a cules informații la marele amănunt despre nemți. El a venit cu ideea celebrei echipe scurte, să jucăm la ofsaid, și ne-a ieșit. Sincer, ne gândeam înainte să nu ne facem de râs, dar când a început meciul de la București, i-am simțit cu nasul pe sus și ne-am dat seama că se poate. Am mai avut și vreo două ocazii mari, așa că am trecut pe lângă un 5-0 în loc de 3-0!

Dar la retur v-a înghețat, probabil, sângele în vene când recuperaseră handicapul!

Am stat cu sufletul la gură până a intrat Țălnar și a marcat. Dar ne-am descătușat după calificare, chiar dacă nemții s-au comportat urât la hotel. La București, au mâncat și au băut cât au vrut, dar la Hamburg ne-au dat o halbă de bere la patru inși și n-au mai vrut să ia nicio comandă în plus. Am luat-o însă noi pe cont propriu și ne-am întins cu șprițul până spre dimineață. A doua zi, înainte de plecarea spre România, am mai mers la cumpărături, iar eu și Moraru am întârziat cam un ceas de au crezut toți că fugiserăm, alegând libertatea. Se crease deja ceva panică! 

"Poate treceam de Liverpool dacă nu era acea ploaie infernală"

Cam ce prime încasați la marile meciuri?

Păi, cu Hamburg am primit 14.000 de lei, dacă scoteam pe Liverpool aveam 21.000 de lei și o aprobare pentru televizor color. În campionat, oficial luam acasă 1.200 de lei victoria și 800 de lei remiza. Abia după ce-a venit Lucescu pe bancă se mai dădeau și suplimente neoficiale cu Steaua și cu Craiova. 

Liverpool era o echipă imposibil de eliminat?

Dacă n-ar fi fost acea ploaie infernală la retur, la București, poate am fi avut șanse mai mari. După 0-1 în Anglia, intraserăm la cabine cu 1-1, am dat golul acela spre finalul primei repize din lovitură liberă și ne gândeam că nimic nu e pierdut. Dar n-a mai fost posibil să întoarcem rezultatul, mai ales că ne-au lipsit și doi oameni vitali. Souness îi rupsese maxilarul lui Movilă la Liverpool, de săracul Lică a mâncat cu paiul vreo șase luni, iar Ando s-a trezit suspendat pe un memoriu misterios al observatorului, deși nu primise niciun cartonaș pe "Anfield"! 

"Intrasem în depresie când ajunsesem rezervă la Dinamo"

O amintire deosebită de la meciurile cu Steaua?

Cupa României din 1986, câștigată cu golul lui Damaschin imediat după ce Steaua cucerise Cupa Campionilor Europeni. Și finala din '88, când s-au retras de pe teren în minutul 90 și fiindcă celor de la CNEFS le era frică să ne dea trofeul, ni l-am luat singuri! Le-am tras și niște înjurături ălora! A doua zi, cupa ajunsese pe la nu știu cine acasă, capacul îl aveam eu. Plecasem în vacanță la mare și se lansaseră zvonuri că am fost deja arestat! Am dat până la urmă trofeul înapoi. 

E curios că ați strâns doar trei selecții la echipa națională și niciun meci oficial. De ce?

Fiindcă, printre altele, n-am fost niciodată printre favoriții lui Lucescu. Ba din contră. Am simțit asta și la club, și la națională, dar n-am reacționat niciodată. Sufeream doar în sinea mea. La Dinamo, când jocul nu mergea, mă cerea lumea din tribună, intram şi jucam bine, dădeam pase de gol sau marcam, dar în următorul meci tot rezervă eram. La un moment dat, intrasem în depresie. Nici nu mai puteam să mănânc de nervi. A fost o relaţie tensionată cu Lucescu. M-am simţit nedreptăţit, dar nu aveam ce să fac. 

"Mateo a fost favoritul numărul unu al lui Lucescu"

Inclusiv absența de la Euro '84 intră la capitolul nedreptăți?

Aia a fost una dintre marile dezamăgiri. Am participat cu naţionala la cantonamentul anterior turneului final și, chiar înainte de plecarea în Franța, Lucescu personal m-a anunţat că nu voi face parte din lotul pentru Euro. După aceea, am refuzat să mai vin la naţională. Prin '85, m-a chemat la un meci între prima reprezentativă şi o echipă alcătuită în urma voturilor ziariştilor. Cred că mă nominalizase doar ca să nu joc dincolo, la formația jurnaliștilor. Se gândise, probabil, să nu dau bine acolo și să fie apoi pus într-o postură delicată. M-am dat însă accidentat. Mi-a mai oferit o zi de gândire, dar a realizat că, de fapt, nu vreau să vin. Şi aşa a rămas pentru totdeauna!

Cine erau favoriții lui Lucescu?

Cel mai mult a insistat cu Mateuţ, care, în primele 6 luni, nu prea juca bine. La pauză, dacă scorul era împotriva noastră, ne certa pe toţi, dar despre Mateo, aflat în aceeaşi oală ca şi noi, zicea mereu că e singurul care a mişcat. Şi lui Mateo îi era ruşine uneori când apăreau astfel de episoade. Eu şi Ţeţe mai explodam, mai ieşeam, ne duceam la baie. Deci Mateo a fost favoritul numărul unu al lui Lucescu, apoi Rednic şi Andone. Dar nu s-a înşelat. Dovadă că, până la urmă, au avut atâtea meciuri la naţională. 

"Negoiță face un management dezastruos"

Ce vă mai spune Dinamo de azi?

E suficient dacă vă spun că n-am mai fost de vreun an la niciun meci al lui Dinamo? Prefer să mă uit la televizor. Erau situaţii când ne lua lumea la întrebări la stadion, pe mine şi pe Augustin, că ce facem cu echipa asta. Păi, ce să facem? Noi suntem vinovați de managementul dezastruos al lui Negoiță? 

V-a amuzat vreunul dintre jucătorii perindați în ultimele luni prin Ștefan cel Mare?

Nu m-au amuzat, dar m-am simțit eu rușinat de lipsa lor de valoare. Uite, de exemplu Popovici, fundașul stânga. L-am refuzat la Chiajna, apoi l-am descoperit la Dinamo. Au ajuns acolo jucători de duzină, despre care nu-ți venea să crezi că li s-a permis să îmbrace acel tricou. 

"Nu mai găsiți jucători ca Orac în Liga 1!"

Ar fi însă și nume cu ADN de Dinamo?

Nistor, Salomao, Mihai Popescu. Îmi pare rău că băiatul ăsta a plecat. Îmi plăcea. Le-am spus că au greșit și când l-au împrumutat la Târgoviște. Nici Mahlangu nu trebuia cedat. Nu mai spun de Nemec!

Mai e azi în Liga 1 vreun fotbalist de profilul lui Orac?

Nu prea văd. Nu o luați ca pe o lipsă de modestie, dar asta e realitatea. Băteam lovituri libere, cornere, aveam viteză, marcam, eram creator, dădeam și pase decisive. La cine din campionatul de azi mai găsiți înglobate aceste calități?

"Am spart o sticlă în cabină la Victoria din cauza lui Halagian"

Fosta extremă a avut un scurt pasaj, în '89, și la Victoria, unde nu a bifat decât două meciuri și un gol: „Lucescu întinerea echipa la Dinamo și m-am trezit aruncat la Victoria. N-am vrut să mă duc, dar n-am avut ce face, fiindcă eram ofițer. Dar am trăit viață grea acolo. Halagian mă ținea numai rezervă. La meciul cu Valencia din Cupa UEFA m-a cărat până în Spania și m-a lăsat în tribună. Am făcut scandal la întoarcere, am avut și o discuție cu generalul Nuță. «Cum vreți, domne, să ajut dacă nu mă bagă deloc?». M-a titularizat la retur, am dat pasa de gol, 1-1 la pauză, când mă schimbă. Am luat foc! Am spart o sticlă în vestiar de nervi, nu mai știa Halagian pe unde să fugă! Am discutat cu el apoi să găsim o soluție diplomatică, să mă dau accidentat, că a doua oară cred că-l strângeam de gât! A fost de acord. Stăteam acasă, primeam salariu de ofițer și prime când câștiga echipa”

„Rednic va reuși să facă o echipă bună"

Orac spune că ideea retrogradării lui Dinamo e numai o glumă, în ciuda căderii abrupte a „câinilor", și relatează o discuție purtată cu Mircea Rednic: „Mai bine că a riscat venind la club decât să nu fi făcut nimic! E și o ambiție a lui să salveze echipa într-un moment delicat. E convins că va reuși. Nu cred că mai poate prinde play-off-ul, dar măcar să facă o echipă bună pentru viitorul sezon. S-au comis multe greşeli acolo, în primul rând din partea conducerii".

"Una dintre dezamăgirile de la Dinamo a fost ratarea calificării cu Bordeaux în toamna lui '84. Am ratat o ocazie uriașă, șut din 14 metri puțin pe lângă poartă, un cap al lui Tulba a fost scos cu o «foarfecă» de pe linia porții. I-am asediat! Dar Lacombe ne-a eliminat apoi în prelungiri. Păcat, am fi putut repeta parcursul anterior din Cupa Campionilor Europeni!"
Costel Orac

"Din păcate, în fotbalul românesc de azi nu se mai cultivă personalitatea jucătorului. Ea apare când ești stăpân pe mijloacele de exprimare în teren. E vorba, de fapt, despre modul în care-i creștem pe tinerii fotbaliști. Eu mă blochez când aud că există antrenori care-i ceartă pe puști că driblează prea mult în loc să-i încurajeze dacă au această calitate " Costel Orac

”Am acceptat un blat cu Ceahlăul în '95" 

Fostul internațional vorbește despre singurul compromis ca antrenor, un meci aranjat Ceahlăul - AS Bacău 3-1, când era pe banca echipei lui Sechelariu. Povestește cum Cooperativa l-a izolat apoi fiindcă n-a fost de acord și cu alte partide strategice.

Ați renunțat la ideea de a mai antrena la seniori?

Da. Am avut multe dezamăgiri. Am fost prea idealist, am crezut că lucrurile se vor schimba în timp, dar m-am înșelat. Condițiile sunt dificile, ești obligat să faci compromisuri și meseria în sine nu e respectată în România. Poate am renunțat prea ușor, cu toate că am strâns și ceva rezultate, patru promovări. Dar aproape că mi-am pierdut plăcerea din cauza obstacolelor multiple și nefirești. 

Un exemplu de moment care v-a dezamăgit?

Promovasem cu Bacăul în prima divizie în 1995, iar la început le atrăsesem atenția jucătorilor că e terminat cel care va fi implicat în aranjamente. Le-am spus că și eu, ca fotbalist, evoluasem din obligație în astfel de jocuri, nu mă simțisem deloc bine, dar pentru ei nu mai există constrângeri. Și, dacă vom fi vreodată în situația să nu mai existe pentru club altă soluție, vor ști toți despre ce e vorba.

"Eu i-am anunțat pe jucători"

Și a apărut un astfel de moment?

În toamna lui '95, știți cum era cu Cooperativa! Am acceptat un aranjament la un singur meci, cu Ceahlăul, în deplasare. Și am făcut-o pentru Macea Nedelcu, antrenorul nemțenilor, care mă promovase în Liga 1 ca jucător, la Galați. Vreo două săptămâni au stat pe capul nostru cei de la Ceahlăul, am zis OK până la urmă. I-am anunțat chiar eu pe jucători, le-am spus în vestiar că e interesul clubului să pierdem. Unii s-au uitat mai ciudat, știind ce le transmisesem anterior, dar toți au acceptat.

Cum v-ați simțit atunci pe margine, la meci?

Nervos! Mi-era teamă să nu iasă cu accidentări, cartonașe. Problema a fost însă că, ulterior, au început să mai apară discuții și pentru alte partide, dar am spus "stop". Seche era un sufletist, i-am zis «Doru, știi care e părerea mea despre nea Jean și ceilalți! Nu mai dau niciun pas înapoi! Mai bine îmi fac bagajul și plec». Au apărut apoi și câteva jocuri în care ne-au tocat cu arbitrii, iar patronul m-a anunțat într-un final: "Costele, îmi pare rău! Mi s-a transmis că trebuie să te dau afară, dacă mai vrem să rămânem în divizie. N-am ce să fac!». 

Adică v-a demis Cooperativa!

Ceva de genul ăsta! Aveau putere să curețe orice antrenor care nu accepta să intre în sistem. Și, din acel moment, au început să mi se închidă o grămadă de uși pe la conducători, ducându-se vestea că Orac nu intră în combinații, nu e docil. 

„La Dinamo, Ganea primea telefoane din lojă pe bancă"

La Urziceni ați lucrat greu cu Bucșaru?

Era mai vulcanic, dar nu impunea nimic la echipă. Discutai, se interesa ce jucători ai nevoie, banii au fost mereu la zi, n-a intervenit însă niciodată la schimbări sau alcătuirea echipei. Nu-i trecea nimănui atunci prin cap că, în 2009, titlul va poposi la Urziceni. Lucrurile s-au dezvoltat acolo abia după venirea lui Dan Petrescu.

Experiența de antrenor la Dinamo, unde ați fost secundul lui Bonetti?

Scurtă și neplăcută! Am făcut un efort, fiindcă nu mai fusesem secund deloc. Era însă o perioadă tulbure la club și m-am decis să ajut. A apărut însă scandalul dintre Bonetti şi Turcu, atunci când toate s-au spart în capul meu, că, vezi Doamne!, eu îi traduceam şi-l învățam ce să spună. Bonetti îl făcuse varză, i-a zis ceva de tipul "Turcu, torcu, porcu", că n-are niciun drept să-și dea cu părerea despre echipă. Și a mai fost o chestie care nu mi-a plăcut.

Anume?

Ionel Ganea era organizator și venea pe bancă cu mobilul. Primea telefoane în timpul meciurilor de la lojă. I-am transmis să nu-l mai prind cu telefonul pe bancă. Nu știu cine dădea indicațiile, Badea, Borcea, Turcu sau altcineva. Până la urmă, am convenit cu Ganea să simuleze că-mi spune ceva la ureche, eu îi ziceam mai departe lui Bonetti, dar nu operam nimic. Chiar i-am spus lui Bonetti ce se întâmplă și a început să râdă.

„Am trăit un moment emoționant la Botoșani când am plecat la Urziceni. La masă, căpitanul mi-a transmis de față cu ceilalți jucători că sunt de acord să renunțe la 10-12 la sută din propriile contracte ca să fiu eu plătit mai bine. Le-am explicat că nu banii sunt totul în viață, merg la condiții mai bune la Urziceni. M-au înțeles"
Costel Orac

„N-am trecut ca gâsca prin apă în fotbal, nici ca jucător, nici ca antrenor. Lumea mă salută dimineața când merg să-mi iau ziarele, mă opresc oamenii pe stradă să schimbăm două vorbe, șoferii de autobuz îmi mai fac cu mâna când mă recunosc în trafic. Asta e adevărata satisfacție!"
Costel Orac

Blatul de la Piatra Neamț

Ceahlăul - AS Bacău, 3-1, etapa 15, 8 noiembrie 1995

Marcatori: Enache (26), Marc (28, 47) / Jercălău (51, pen)

Ceahlăul: Lefter - D. Manea (46 Iencsi), Axinia I, Ivanov, Burleanu - Domșa, Atomulesei, M. Ionescu, Pantazi (80 Șoimaru) - Marc, Enache (83 M. Mirea). Antrenor: Mircea Nedelcu

AS Bacău: M. Bratu (59 Bogdan) - Gireadă, Popovici, Ardeleanu, Ov. Rotariu - Jercălău, Zlati, Căpușă (56 Fl. Pavel), Manta - Scînteie, Serea. Antrenor: Costel Orac

A arbitrat: Al. Dobrin. Asistenți: Gh. Biziniche, V. Banu

Demiterile de la „Doi cocoși"

Orac a obținut licența PRO chiar la prima generație, alături de Hagi, Pițurcă, Dan Petrescu sau Rednic. O întâmplare hazlie a rămas în memorie: „Eram cu toții la masă la restaurantul «Doi cocoși». La un moment dat, îi sună telefonul lui Nelu Moldovan. L-au anunțat că e dat afară de la Pitești. Am dat-o toți pe glume, dar, după o oră, mă caută și pe mine președintele Boghici, cu același mesaj: out de la Galați! Adică a fost o sărbătorire de licență cu două demiteri în 60 de minute".

Costel Orac

• Data nașterii: 22 ianuarie 1959, Galați
• Post: atacant
• A jucat la Politehnica Galați ('70-'71), Dunărea Galați ('71-'81), Dinamo ('81-'89), Victoria ('89-'90, '91), Etoile Carouge (Elveția, '90), Unirea Focșani ('91-'92)
• A antrenat pe AS Bacău ('94-'96, '07-'08), AS SR Brașov ('96-'97), FC Baia Mare ('00-'02), Oțelul ('02-'03), FC Botoșani ('04-'05, '11-'12), Urziceni ('05-'06), CS Otopeni ('06-'07), Dinamo II ('09-'10), Chiajna ('10-'11)
• Palmares jucător: campion ('82, '83, '84), Cupa României ('82, '84, '86)
• Palmares antrenor: 4 promovări L1 (Bacău, Baia Mare, Urziceni, Chiajna)
• Meciuri/goluri națională: 3/1
• Meciuri/goluri L1: 308/54
• Meciuri/goluri cupele europene: 27/5