CORESPONDENȚĂ GSP DIN JAPONIA // INTERVIU cu Răzvan Lucescu la câteva ore după ce-a cucerit Liga Campionilor Asiei: „Trăiesc ceva unic, dar să nu vă mire dacă într-o zi mi se pune pata şi anunţ că renunţ la fotbal"

Al Hilal, antrenată de Răzvan Lucescu, a câştigat, duminică, Liga Campionilor Asiei, primul trofeu al tehnicianului român la gruparea saudită. Al Hilal a învins în finala competiţiei formaţia japoneză Urawa Red Diamonds. 2-0. În tur, la 9 noiembrie, Al Hilal s-a impus cu scorul de 1-0, acasă, prin golul marcat de peruanul Andre Carillo în minutul 60.

• GSP e singura redacție din România care a trimis o echipă de jurnaliști la finala Champions League Asia. Dan Udrea și Cristi Preda (foto) transmit de la fața locului detalii pentru cititorii GSP.

- Ce sentiment vă încearcă?
- E un amestec. Nu mi le pot clarifica. Este o imensă satisfacţie, un trofeu continental, e ceva la care orice antrenor visează. Apoi, din prima zi în care am preluat echipa devenise o obsesie chestia asta să iau Champions League. Mi-am asumat o responsabilitate imensă. Aveam în spate o ţară întreagă, care punea această presiune pe mine şi gândeşte-te că e vorba despre Arabia Saudită, unde oamenii sunt foarte mândri! Merg foarte uşor de la o stare la cealaltă, de la o extremă la alta. Îţi spun sincer, ultima săptămână am trăit-o precum într-o cuşcă. Atunci când m-am trezit de dimineaţă, mi-am zis aşa «A venit, în sfârşit, ziua în care mă eliberez, indiferent de rezultatul final».

- Chiar a fost o presiune atât de mare?
- Îţi mai spun sincer ceva: în vară, când am ales să plec de la PAOK, am fost foarte criticat în Grecia, dar şi în România. M-a durut foarte tare că am fost acuzat că am plecat pentru bani. În sufletul meu eram rănit şi uite că vine acum satisfacţia că am făcut o alegere corectă. Apoi, mai e ceva. Tatăl meu.

- Ce e cu el?
- El acum nu mai e la nicio echipă, trăieşte, practic, prin mine. Ce reuşesc eu e, practic, ce reuşeşte şi el, ştiu că asta îi dă putere, motivaţie, mândrie. Acest meci, acest trofeu l-am jucat şi pentru tata. De fapt, în primul rând pentru tata! Era important şi pentru el să reuşesc.

- El a câştigat primul trofeu continental la o vârstă mult peste cea pe care o aveți acum!
- Uite cum merge viaţa asta cu o viteză uluitoare, acum am fost obligat să-i bat nivelul. Niciun moment, în cariera mea, nu m-am gândit să mă compar cu el, niciodată! De fapt, această seară îi e datorată lui. Îi sunt dator sută la sută. Datorită lui am preluat această pasiune, pe care eu n-am ştiut să i-o transmit fiului meu, Matei. Tot ce am văzut la el, în casă, m-a învăţat, m-a călit, m-a făcut ce sunt astăzi.

- Sunteți diferit faţă de el?
- Da, mult. El făcea totul pregătit, calculat, fiecare pas în viaţă. Eu nu sunt aşa! Eu mă gândesc că am o viaţă, că au trecut atâtea şi atâtea posibilităţi pe lângă mine şi pe lângă soţia mea, că nu ne-am bucurat de viaţă aşa cum ar fi trebuit. Am pasiunea pentru fotbal, dar e posibil, în orice moment, să spun stop, n-aş avea o problemă. Să nu vă mire dacă într-o zi mi se pune pata şi anunţ că renunţ la fotbal!

- Nu v-ar lipsi fotbalul?
- Dacă aş decide să mă opresc, nu mi-ar lipsi. Te miri? De ce? Eu când am plecat de la Rapid m-am dus la locul 11 în Divizia B, iar pe Xanthi am luat-o de jos, pe bani foarte puţini. Am refuzat cluburi de top din Grecia ca să stau acolo, am refuzat-o chiar şi pe Al Hilal, care îmi propusese de 25 de ori salariul de la Xanthi. Am putut să iau aceste decizii fiindcă viaţa de mâine o am asigurată. Şi mă întorc: vezi cât de dator îi sunt tatălui meu? Fiindcă n-am grija zilei de mâine!

- Tatăl dumneavoastră v-a influenţat în vreun fel atunci când ați luat vreo decizie importantă?
- Nu, niciodată nu l-am întrebat şi nu am ascultat ce mi-a zis. Am vorbit cu el, dar dacă decizia mea s-a suprapus cu a lui, atunci a fost OK. Dacă avea altă părere, atunci am ales întotdeauna ce gândeam eu şi mi-am ales singur drumul.

- Vă considerați un produs al şcolii de antrenori din România?
- Da! Am trăit, am jucat, am făcut şcoala în România. Pot să spun însă că am și studiat foarte mult şi am fost foarte tare influenţat de antrenorii de afară, de la alţii.

- Care e cel mai mare sacrificiu pentru acest trofeu?
- Că n-am o viaţă socială. Sunt doar eu şi cu soţia mea, stau închis în casă de dimineaţă şi până seara, apoi de când mă întorc de la antrenament şi până dimineaţa, când e iarăşi la fel. Nu am avut timp de nimic, doar studiu, antrenamente, pregătirea meciurilor. Soţia mea s-a sacrificat şi ea. Dar vezi?, uite că merită! Nu te gândi că avem viaţă urâtă la Riad, nu, stăm într-o casă mare, frumoasă, cu grădină, cu o piscină mare, dar uite, în piscina aia frumoasă am intrat o singură dată într-o jumătate de an! Din cauza lipsei de timp, de chef dacă sunt cu mintea doar la fotbal.

- Vă lipseşte ceva din România, în afara celor din familie?
- Daaa! Pisicuţele mele, au rămas acolo, nu sunt cu mine şi mi-e foarte dor de ele! Îmi lipseşte şi casa!

- Şi de ce n-ați luat pisicile cu voi?
- E complicat că sunt 5, sunt multe, avem o familie mare. Şi mai e şi câinele cel mare, care e bătrân săracu', vai de capul lui! Îmi lipseşte o ieşire la un restaurant din Bucureşti, unde să pot bea un pahar de vin bun.

- Vă mai vedeți multă vreme stând printre străini?
- Nu ştiu ce să răpund. Dacă voi continua să am această pasiune, atunci voi continua şi dacă o voi face, va fi tot afară. Nu mă văd să revin în fotbalul românesc.

- Numele dumneavoastră a fost rostit ca succesor al lui Contra. Ştiți ce vreau să vă întreb.
- Am spus-o şi continui să cred în ceea ce spun, doar nu sunt dezechilibrat, să mă schimb de la o zi la alta! Nu mă văd la o naţională, nu-mi place, eu vreau să fac detalii, să antrenez, eu sunt muncitor. Eu n-am idei ca să schimb într-un minut şi să aduc o victorie echipei. Eu nu sunt un dictator, sunt democratic, vreau să creez şi o atmosferă bună, iar pentru acest lucru ai nevoie de timp, iar la naţională tu antrenezi şi stai cu jucătorii 3-4 zile. Depinzi ca selecţioner de ceea ce se petrece la echipele de club, de-asta nici n-ai cum să pregăteşti ca lumea un meci. Ca să fie clar, clar: în acest moment nu-mi place ideea de a prelua o naţională, fie că e Italia, Germania, România, Japonia.

Mesaj clar pentru conducerea FRF: „Cel mai indicat să fie acum selecţionerul României e tata"

Răzvan explică argumentele pe care le are în favoarea părintelui său pe banca naţionalei, dezvăluie ce s-ar vedea făcând dacă ar renunţa la fotbal şi ce mesaj i-a dat ieri, după finală, lui George Copos

- Domnule Lucescu, v-a marcat perioada de la naţională?
- Atunci, multe dintre rezultate n-au depins de noi, antrenorii. Fiindcă erau diverse situaţii pe care n-ai cum să le gestionezi. Apoi, îţi mai spun ceva: tatăl meu n-a fost fericit ca selecţioner al Turciei! Şi, văzându-l, mi-a întărit ideea că nu-mi doresc să fiu selecţioner

- Apropo de tatăl dumneavoastră, îl vedeţi ca o soluţie pentu echipa naţională a României?
- Da! Cred că ar fi fost cea mai indicată variantă! O uriaşă experienţă, un antrenor învingător, e pe locul 2 all-time ca trofee, după Ferguson. Ar fi fost ultima posibilitate de a antrena România şi de a da la final de carieră ceva fotbalului românesc. Poate că el ar fi zis că nu mai vrea, dar părerea mea asta e: are o experienţă uriaşă, incredibilă, plus că la vârsta lui s-ar impune mai degrabă ca selecţioner.

- Dacă v-aţi retrage din fotbal, ce vă vedeţi făcând?
- Eu mi-aş fi dorit să devin veterinar. Sau să lucrez undeva pentru a ajuta animăluţele, să-mi dedic timpul lor. Apoi, da, îmi doresc să călătoresc şi chiar vreau să fac asta! Am trecut prin prea multe ţări şi oraşe, cu echipele pe la care am antrenat, şi n-am văzut nimic, habar nu am de ele, iar lumea îmi povesteşte că sunt superbe. Chiar şi acum, am stat o săptămână în Japonia şi n-am văzut nimic. Dar e viaţa asta atât de ciudată....

- De ce?
- Păi, să ajung eu tocmai din România până în capătul celălalt al lumii, în Japonia, ca să iau cel mai important trofeu din viaţa mea! E chiar emoţionat ce îţi poate oferi viaţa. 

- Cu sănătatea cum staţi?
- Bine! Acasă, cu soţia mea, petrec momente senzaţionale, dar mi-e dor de un pahar cu vin, pe care în Arabia Saudită nu-l am. Sunt sănătos.

- Silueta cum o menţineţi?
- Sunt foarte atent la ce mănânc, chiar foarte, foarte. Sport, de un an şi jumătate, nu prea mai fac așa cum făceam înainte. De la nebunia de la PAOK am redus mişcarea cam o dată la două săptămâni. E şi greu, dacă merg la sală înainte de antrenament sunt stresat, mă gândesc la ce am de făcut, iar după ce revin de la job sunt deja obosit.

- Unde a fost locul în care aţi lucrat şi a fost cel mai stresant?
- La Rapid a fost o presiune imensă. Club mare, iar eu eram la început. Apropo de Rapid, am primit azi un mesaj de la domnul Copos şi i-am răspuns aşa «Vă iubesc şi vă mulţumesc pentru tot». Acea perioadă m-a ajutat enorm. Şi domnului Dinu Gheorghe trebuie să-i mulţumesc, a riscat cu mine antrenor când aveam 35 de ani. O parte din triumful meu de azi li se datorează şi lor.

- Deci la Rapid a fost cel mai stresant?
- Stai, stai... A urmat naţionala, ştii bine ce a fost acolo! La PAOK era o nebunie, ceva care se judeca doar în alb şi negru, iar aici, la Hilal, spun doar atât: o presiune de neimaginat!

- Doar de la naţională aţi cedat!
- Da, pentru că aşa am simţit, apropo de ceea e îţi ziceam, că iau decizii aşa cum mi se pune pata. Atunci, după meciul cu Bosnia, mi s-a pus şi am plecat!

- Cum o să petreceţi după acest trofeu?
- Uite, când eram tânăr eram un nebun, îmi plăceau petrecerile, mergeam, dansam, mă exteriorizam. Şi la Rapid eram euforic, stăteam până dimineaţa la restaurant, sărbătoream. Am început să pierd din această plăcere de a sărbători public. Acum mă simt fantastic cu mine însumi, mă simt uluitor să pun capul pe pernă şi să dorm bine. Ştii cum dorm? Ca un bebeluş, iar dimineața parcă plutesc, e un sentiment unic. Simt că orice s-ar întâmpla, şi dacă lumea s-ar rupe în două!, pe mine nu mă atinge. Şi la fel voi face şi acum. Mâine mă urc în avion, îmi pun căştile şi dau drumul la muzică. Şi ascult cu satisfacţia pe care o are un om care a făcut o treabă bună.

- Ce muzică ascultaţi?
- Orice! Veche, nouă, toate genurile. Românească, spaniolă, franţuzească, grecească, electronică. Le am una după alta şi le las să curgă.

- Spuneţi un vin bun, care vă place în mod deosebit!
- Vinul meu preferat e Pinot Grigio, din Italia. Alb.

Gazeta Sporturilor i-a oferit steagul României lui Răzvan

La finalul meciului Urawa Red Diamonds - Al Hilal, 0-2, Răzvan Lucescu a primit din partea echipei Gazetei Sporturilor un steag al României. Adus special de Dan Udrea și Cristi Preda de la București. „A fost o surpriză plăcută și o mare bucurie că v-am făcut fericiți. Și că am avut șansa ca o lume întreagă să vadă steagul României pe care l-am primit de la voi! Vă mulțumesc! Și tata a venit cu steagul României când a câștigat Cupa UEFA!", a spus Răzvan.

Posibile meciuri cu Flamengo și Liverpool

Pentru Al Hilal și Răzvan Lucescu urmează participarea la Campionatul Mondial al Cluburilor, care se va desfășura în Doha, Qatar, în perioada 11-22 decembrie. Triumful din Liga Campionilor Asiei a calificat-o pe Al Hilal la competiția unde sunt deja Liverpool, deținătoarea Champions League, și Flamengo, câștigătoarea Copei Libertadores.

Al Hilal este deja în "sferturi", urmând a se duela cu tunisienii de la Esperance de Tunis. Meciul ar urma să se dispute pe 14 decembrie. Dacă trece de formația din Tunisia, Al Hilal se va duela în semifinale, pe 17 decembrie, cu Flamengo, proaspăta câștigătoare a Copei Libertadores. În semifinale este calificată deja și Liverpool.

Monterrey și echipa care câștigă meciul Al Sadd - Hienghene Sport se vor lupta în "sferturi". Câștigătoarea va juca în semifinale cu Liverpool.