30 comentarii. Scrie și tu!

Anamaria Prodan: „Cel mai mult m-a durut când Gazeta m-a făcut prostituată pe prima pagină. Atunci, eu, un ateu convins, am mers la biserică”

Anamaria Prodan le cere scuze ziariştilor pe care i-a blestemat "să aibă cancer" în 2013 şi dezvăluie că acea copertă a ziarului a determinat-o, deşi nu credea în Dumnezeu, să meargă la biserică

Articol de ,
joi, 24 ianuarie 16:53

DIN CUPRINS
Cum comentează zvonurile că s-ar fi despărțit de Laurențiu Reghecampf
De ce spune că "pariurile au distrus toate sporturile"
Pagina 1 din Gazetă care a reprezentat cel mai greu moment pentru ea

Anamaria Prodan Reghecampf comentează pe larg acuzaţiile că l-a înşelat pe Laur cu Alexa şi dezvăluie de ce a fost nevoită să stea departe de soţul său o perioadă îndelungată



 S-a tot vorbit în ultimii ani de relația ta cu Reghecampf. Că nu mai formați un cuplu și ...
Da, s-a vorbit mult. Păi și suntem sau nu?

Păi, spune-ne tu. Au fost probleme între voi?
Haideţi să vă zic de unde s-au alimentat zvonurile astea. Un an de zile, cât mama a fost în spital și când nimeni din România nu știa ce are mama de fapt, eu am rămas în țară. Nu m-am despărțit de mama nici măcar o secundă. Am dormit la Spitalul Elias pe o canapea mică vreo patru luni. N-am plecat de acolo pentru că mama putea să moară în orice clipă. Sora mea nu putea să vină din Statele Unite pentru că nu avea cu cine să-și lase copilul, eu am fost singură lângă mama. Probabil mulţi au gândit că dacă eu n-am mers cu Laur în Emirate, gata, ne-am despărţit.

Şi nici zvonurile şi părerile unora, că eşti sau ai fost cu Alexa, n-au fost adevărate?
Astea au apărut de când m-am aplecat eu serios pe cariera lui Alexa. Faptul că Dan a divorţat, cum au divorţat mulţi jucători şi antrenori, e una, dar nebuniile care au apărut că am fi împreună, e cu totul altceva. Am greșit pentru că trebuia să ies și să stopez aberaţiile astea. Am zis că sunt prea mare, că nu-i bag în seamă. Mă distram, râdeam, dar au început să mă deranjeze foarte tare. Au ieșit tot felul de bârfe, cu Alexa, cu Burcă sau cu Dani Coman. Cum divorța unul apăream eu și ei pe lângă mine. Sunt eu femeia fatală, dar nici chiar așa. Să se îndrăgostească toți de mine ca să-și lase familia...

"Am vrut să-l dau în judecată pe Ganea, dar a dat-o la întors"

Ganea a fost cel care a spus primul despre tine şi Alexa!
Hilar... Povestea e simplă. Eu l-am dus pe Ganea antrenor la Voluntari, unde s-a certat cu toţi de acolo și a fost dat afară pentru rezultate slabe. Nu-mi imaginam că unul pe care-l ajuți poate să-ți facă rău.

Te-a acuzat că l-ai lucrat să nu-l pună antrenor la Chiajna?
Concordia avea nevoie de antrenor. Cristi Tănase de la Chiajna m-a întrebat ce propuneri am. I-am propus pe Ganea, pe Alexa, pe alţii. Oamenii s-au gândit, au analizat şi l-au ales pe Alexa. Imediat mă sună Ganea: «Cine e Alexa să-l pună ăştia antrenor?».

Şi de-atunci s-a supărat?
Oricum i-am dat o lecţie de viaţă. În ciuda mizeriilor spuse despre mine, ulterior l-am dus antrenor la Tg. Mureş. În ciuda tuturor bârfelor şi golăniilor spuse de el. Am auzit ulterior ba că l-a pus Giovanni, ba Victor, ba Piţurcă să spună despre mine ce a spus. Am vrut să-l dau în judecată, dar .... A dat-o la întors, că, de fapt, n-a zis ce a zis. Când vezi astfel de caractere...

"Reghe urăşte când pun poze sau mă laud cu ceva pe Facebook şi Instagram. Nu-i place și nu suportă pentru că știe cât de mare e invidia"
Anamaria Prodan, agent jucători

"Chiar nici un paparazzi nu m-ar fi prins dacă eram cu Alexa?"

V-a afectat în vreun fel relaţia toate aceste discuţii?
Ce credeţi, sunt cunoscută în România? Aş fi fost un subiect bun de presă să fiu prinsă cu Alexa? Dacă mă vedeam cu el m-ar fi surprins cineva? Se scrie de atâția ani că sunt cu Alexa, dar nimeni niciodată nu ne-a prins cu paparazzi. Pe mine 90 la sută din țară mă urăște! Nu mă prindeau ei cu un bărbat în ani de zile dacă eu eram singură în România și Laur prin Arabia sau prin Emirate? Nu puteau să mă prindă după o săptămână sau o lună? Femeile din România au fost cam toate prinse și date prin ziare, pe mine cine m-a văzut cu alt bărbat? Mamaie! Despre ce vorbim? Cum să am o relație cu Alexa când eu stau în Emirate, în America, în Italia și prin Germania, iar el pe la Călărași cu două antrenamente pe zi? Noi când ne vedeam? O dată la trei luni sau cum?

Dar relaţia ta profesională cu Alexa a fost afectată?
Vi se pare că eu când vorbesc cu Alexa despre fotbal, jucători, transferuri o fac pe ascuns? Vorbim de zece ori mai mult. Reghecampf a ieșit la televizor și-a spus că Alexa e cel mai bun să preia Steaua. A făcut-o de ce? Voi credeţi că dacă eu cu Reghe n-am mai fi un cuplu şi am trăi separat, ne-ar fi frică să ne despărţim? Ne-ar fi frică să împărțim averea? Păi de ce să mă ascund? Împărțim jumate, jumate și sănătate, trăim fericiți și cum vrem. Sunt un om asumat și dacă-mi doresc ceva în viața asta, nu-i dau socoteală nici lui Dumnezeu, iar în 46 de ani nu a zis nimeni, niciodată, că a mințit Prodanca. Sunt mult prea fericită, am muncit mult în viața asta și niciodată n-o să mă fac de râs. Dacă eu vreau să fac ceva, o să anunț în gura mare: "Sunt Anamaria Prodan, nu mai sunt cu Reghecampf și sunt cu cutare!". Asta sunt eu!

"Pariurile au distrus toate sporturile"

Tu ca agent ai voie să joci la pariuri?
Cum să am voie? Eu am mai spus clar o dată. Dacă sunt șefa mafiei pariurilor, caracatița și controlez tot fotbalul românesc și toţi lasă capul jos când vine mafioata că-i omoară, are cineva curaj să vină la emisiune, la TV, în direct cu detectorul de miniciuni pe masă?! Cine are curaj să mă anunţe, sunt dispusă să mergem. N-am jucat în viața mea la pariuri, nici fotbal, nici alte sporturi. Am jucat la Loto Prono că era potul mare și credeam că la norocul pe care-l am câștig.

Crezi că sportul e viciat de pariuri?
Normal. Păi la câte aud... Pariurile au distrus toate sporturile! Se pariază pe cornere, pe cartonașe, pe tot felul de tâmpenii. Bine... În secolul ăsta lumea încearcă să facă bani din orice. Pariurile distrug jucătorii și sufletul fotbalului. I-aș băga în pușcărie. Dacă băiatul meu ar juca la pariuri, aș fi de acord să se ducă direct la pușcărie. Ar fi un golan, l-am făcut om și ar ajunge un nimic. Dacă l-ar prinde pe copilul meu că joacă la pariuri, n-aș mișca un deget, n-aș face nicio intervenție, direct la închisoare!

Doping crezi că există în fotbal?
Există, dar în România nu. Că le băga Reghe ozon în fund și le dădea pungulițe, ăsta e dopaj? Dușmăniile în fotbal se nasc cel mai rapid, te filmează unul că faci ceva, dacă într-adevăr îi dopezi. Vine repede unul şi te dă în primire. S-au scris tot felul de tâmpenii când a venit Neubert. El le dădea vitamine, ceva psihologic în primul rând. Era autosugestia.

"Reghe şi Neubert, metode simple într-un fotbal înapoiat"

Laurentiu Reghecampf

Ai tu siguranţa că Neubert lucra curat sută la sută?
Ştiţi de ce au reuşit Neubert cu Reghe apelând la metode care în lume sunt fireşti? Fiindcă ei le-au aplicat în premieră într-un fotbal înapoiat. Au adus un TRX și se uitau la el că ziceai că-i mușcă. Făceau exerciții de izometrie. Până au învățat se dădeau numai cap în cap. Erau lucruri normale. Dar pentru alţii, care se suiau pe laptop crezând că e cântar şi ascultau jucătorii în camere cu cana la ureche, normal că păreau SF-uri.

Cine a mințit în cazul Dinamo-FCSB-Hanca și Nistor?
Ăsta e un subiect urât. Chiar sensibil. Aș vrea tare mult să vă răspund, dar acum trebuie să fiu ca medicul și secretul meseriei. Nu vreau să mă cert cu Steaua, cu Dinamo sau cu alte cluburi. Dacă vreodată negociez ceva și nu este de făcut public, eu nu anunț nimic şi punct. Am mințit, n-am mințit, nu mă deranjează ce spune lumea. Repet, sunt cel mai bun manager! Vorbesc cu toată lumea, și cu Dinamo și cu Steaua, dar și cu Craiova. Apropo, m-am împăcat cu domnul Rotaru.

"Îl sfătuiesc pe Pintilii să accepte banderola Stelei"

Păi, erați certați?
De la transferul lui Vlad la Steaua.

Acolo ai jucători?
Da, da. Mateiu... Sunt la un nivel atât de mare încât nu mai pot să fac transferuri pentru cluburi mici. La Călărași e altceva. Echipa aia e sufletul meu.

Pintilii e jucătorul tău?
Da, de ce?

A fost ales de vestiar că trebuie să poarte banderola de căpitan. Crezi că o va accepta?
El e foarte orgolios. Când vorbește în vestiar, se face liniște. El nu stă să explice, se ridică și spune ce are de spus. Este cumplit de orgolios, dar înțelege ce înseamnă el pentru Steaua. Gigi nu este un tip ranchiunos, clar o să vorbească cu el. Sfatul meu e să accepte.

"Vă zic ceva în premieră legat de Cristi Tănase. Când a venit Laur la Steaua, în primul mandat, jucătorii vomitau după fiecare antrenament. Ceva cumplit! Nenorocire. Reghe a fost coșmarul vieții. Tănase l-a sunat pe Gigi și i-a zis că el nu mai face nimic, că nu mai iese din cameră. Şi era un jucător potent fizic"
Anamaria Prodan, agent jucători

"L-am susținut pe Ogăraru chiar dacă unii spuneau că n-are caracter"

Gazeta a scris că Teja s-a răzbunat pe tine fiindcă acum câţiva ani i-ai spus lui Walter să-l demită de la U Cluj şi să-l pună pe Ogăraru.
Am văzut și eu asta. Nu eu l-am dat afară pe Teja. Nu era echipa mea atunci. Eu am vorbit cu Walter pentru Ogăraru și i l-am propus! Venea din Olanda, își aducea și un secund bun și credeam că trebuie să începem o nouă eră, cu antrenori tineri. Nu suportam când antrenorii schimbau echipele între ele atunci când erau dați afară. Mergeau oriunde, o făceau în cerc fără probleme. Învârteam aceeași oameni și nu pricepeam de ce, câtă vreme unii nu făceau față niciodată nicăieri. Eu am luptat foarte tare să-l aduc și pe Contra la Petrolul.

Tot cu Walter?
Da, da. Petrolul era atunci pe culmi, iar dintre toți antrenorii propuși eu am zis Contra și am argumentat de ce. Zici că mă băteam pentru bărbatul meu. Toată lumea îi spunea lui Walter să n-asculte la nebuna de mine. Că e Petrolul, că trebuie antrenor cu nume. Eu am avut încredere în Contra că e fabulos și are valoare. Am avut argumente. Walter l-a pus pe Contra așa cum l-a pus și pe Ogăraru la Cluj.

Ogăraru a reacționat după acel articol din ziar și a zis "acum toată lumea o să mă asocieze cu familia Reghecampf și eu nu sunt omul lor".
Eu l-am susținut pe George și nu m-a interesat ce spunea lumea, că n-are caracter... N-am ascultat de ei și eu am crezut în el. L-am ajutat și credeam că va ține cont de asta toată viață.

Regreți vreun conflict în care ai fost implicată?
Da. Eu mă cert foarte tare când sunt atacată, niciodată nu încep scandalul. Am perversitate, dar şi diplomație, știu să aplanez. Eu împart lumea în două categorii: inteligenții și perverșii. În primul rând sunt femeie și am ceva în plus. Am o educație! Dacă-i verifici pe toți nu fac jumătate din ce-am eu. Inteligență, șmecherie. Mă joc cu mintea lor. Eu nu cred că există om să se pună cu mine și să câștige.

"Doar Dinu a fost pe măsura mea la polemică"

Care conflict îl regreţi?
Îmi pare rău că m-am certat cu Rotaru, cu Negoiță, cu Gigi sau cu Giovanni. Îmi pare rău că m-am certat cu Pițurcă. Eu sunt omul care știe cât a greșit și unde. Și am capacitatea, și pot, și mă simt foarte bine când îmi cer iertare. Nu pot să țin o dușmănie în sufletul meu.

Dacă ar fi să faci o alegere, ce preferi între Dinu și Pițurcă?
Niciunul. N-am cum... Poate pe Dinu fiindcă a fost unul pe măsura mea și-am avut cu cine să mă cert, să schimb niște cuvinte pe care restul fotbalului nu le înțelegea. Aveau nevoie de dicționar ca să le priceapă. Dar uman, n-am pe cine să aleg dintre ei. Sunt zero!

Dintre Lucescu și Iordănescu?
M-am împăcat cu Iordănescu și mi-am cerut scuze pentru ce-am făcut la vremea respectivă. Lucescu e dragostea vieții mele. Îi aleg pe amândoi aici.

"Contra e naşul nostru, dar acum am mai puțini jucători la națională decât aveam până să vină el. E antrenor bun, știe să se plieze pe fotbalul ăsta pe care-l jucăm noi în momentul ăsta. A fost o alegere bună, dacă s-ar fi ales vreun bătrân care a avut performanțe acum 40 de ani, am fi fost morți. Ăla nu mai poate. Trebuie să evoluăm ca oameni și ca fotbal"
Anamaria Prodan, agent jucători

"De la Nicolae Badea am învăţat totul"

Dumitru Dragomir sau Mircea Sandu?
Sandu mi-e familie, Dragomir e feblețea mea. Cu Mitică mă certam și după zece minune ne sunam și râdeam. Oricum, am prins perioade fabuloase, cu personaje fabuloase. Nu mai avem pic de farmec. Eu m-am certat cu toți. Porumboiu, Iancu, Copos, Borcea, Gigi. De Niculae de la Brașov se scria că sunt iubita lui. Era iubitul vieții mele. Toată presa vuia că e iubirea mea. Eu mă duceam la el doar cu Reghe. Cu Mititelu am avut scandaluri grele. Cu Paszkany n-am avut niciun conflict, el nu m-a jignit niciodată!

Nicolae Badea?
Niciodată! De la el am învățat tot. Mult din ce vedeți azi la mine i se datorează lui. Cum să negociez, cum să fac contractele, cum să apăr clubul, dar și jucătorul. Am învățat zi de zi de la el. În rest, i-am luat pe toți la mână. Cum greșeau, cum îi făceam zob!

"Am realizat că nu eram buricul pământului"

Cât de mult te-a afectat momentul în care Gazeta Sporturilor te-a pus pe prima pagină cu un felinar lângă fereastra la care stăteai?
Sincer? Cel mai tare din toată viața mea! Am lăsat mulți ani impresia că nu contează, dar eu venind din presă am înțeles imediat ce înseamnă.... Am realizat că vina mi-a aparţinut în exclusivitate mie. Pentru că oricât de rea eram de gură, oricât de mult mă deranja ce scria cineva, nu trebuia să fac ceea ce am făcut. Am avut momente de nebunie, recunosc! Ajunsesem la saturație și veneam după evenimente din viața mea când toate ziarele din Olanda înaintea meciului cu Ajax titrau "Reghe, șeful mafiei pariurilor!". Atacurile m-au înnebunit! Tot ce era de mine și de Reghe se prelua în străinătate. Știrile mă dărâmau și-am avut un moment de nebunie. Voiam să mă întâlnesc și cu oamenii, să le explic.. Am făcut tot ce a fost omenesc pe pământ.

Ai şi fost interzisă o perioadă în ziar, numele tău nu era publicat!
Ştiu, ştiu! Am realizat că nu eram buricul pământului și dacă presa se aliază împotriva mea e jale! M-a durut enorm ce a apărut şi că am fost interzisă... Enorm. Nu greșisem cu nimic, cu pariuri și aranjamente. Gazeta m-a pus într-o postură pe prima pagină... Nu eram prostituată!

A fost forma ziarului de a lua atitudine după ce ai blestemat ziariştii să aibă cancer şi ei, şi familiile lor!
Am greşit, ştiu, am recunoscut. Îmi cer scuze! Atunci am mers la biserică şi mi-am cerut scuze. Eu, un ateu convins, m-am dus la biserică. Aveam atâtea frustrări, răutăți și-o ură în mine... Acea pagină 1 din Gazetă a reprezentat cel mai greu moment pentru mine. M-a afectat enorm, enorm, enorm!

"Am momentele mele de slăbiciune, dar dacă sari calul prea tare, îți iau calul și mă sui peste tine. N-ai cum să depășești limita cu mine că te mănânc! Știu ce pot și cât pot. Sunt zece clase peste tot ce mișcă în fotbal!"
Anamaria Prodan, agent jucători

Cel mai bun "11" al jucătorilor pe care i-a impresariat

Fl. Niţă - G. Enache, Tamaş, Szukala, Al. Vlad - Pintilii, Bourceanu - N. Stanciu, Dică, Sânmărtean - Mutu

Topul celor mai buni antrenori români ai momentului

1. Mircea Lucescu
2. Laurențiu Reghecampf / Cosmin Olăroiu
3. Cosmin Contra / Dan Alexa

Comentarii (30 ) Adaugă comentariu

Bogdan Cioara  •  25 Ianuarie 2019, 18:02

***

tipsy  •  25 Ianuarie 2019, 17:23

Bineinteles ca Ogararu, un om cu un caracter impecabil, e luat in colimator de florareasa asta. Nu pot sa cred ca am pierdut 5 minute citind balivernele asteia

fcsp  •  25 Ianuarie 2019, 10:58

O nesimțita cu 10 clase sub nivelul mediocru al fotbalului românesc...

Vezi toate comentariile (30)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase