A doua parte a interviului EXCLUSIV cu Alexandru Tudor: "N-ai cum să găsești fericirea în iPhone! Și trebuie să fii fraier ca să iei șpagă!"

 - Domnule Tudor, aveți vreo pasiune, ceva ce vă place să faceți în timpul liber?
- Principala mea pasiune e sufletul meu. Și sunt concentrat la modalitatea cu care îi construiesc pe cei din jur: familia, colegii. Ca să vă dați seama, vă dau un citat din scrierile Sfântului Ioan Iacob, am icoana lui tot timpul cu mine în mașină: "O, om, ce mari răspunderi ai de tot ce faci pe lume! De pilda ce la lume dai, ea mereu spre Iad sau Rai pe mulți o să-i îndrume!". Încerc să gândesc în felul ăsta.
- O responsabilitate. Faptul că sunteți cunoscut influențează principiul acesta?
- Impactul acțiunilor mele e și mai mare. A venit la mine un fost coleg de școală și mi-a zis "Ai fost coșmarul copilăriei mele! Nu ieșeam pe stradă ca să nu mă iei tu la mișto!". Am realizat că eu îl influențam negativ pe un om. Cum am putut, mă, să nenorocesc un om? Pentru că eram atât de miștocar!

 De ce îi încuraja pe dinamoviști

 - Vorbiți cu respect despre fotbaliști. Ce vi se pare că au special?
- Gândește-te că ești atacant, da? O să ai găuri pe tibie de la crampoanele adversarilor. Ca să suporți treaba asta ani și ani la rând, trebuie să ai spirit de jertfă. Ai sânge pe tibie și nu te oprești, mergi mai departe. Bilașco mi-a zis: "Se întâmpla să mă uit la fundași și să-mi fie frică. Dar nu aveam de ales, știam că treaba mea era să trec de ei, cu toate riscurile. Știam că ăia erau gata să mă radă!". Ca să bagi capul în contră, în gheata adversarului, îți trebuie o anumită structură. Indiferent de meserie, trebuie să faci sacrificii ca să ai succes.
- Ați condus un meci al Chiajnei urmat de controverse, oamenii de la Concordia v-au acuzat că-i încurajați pe adversarii de la Dinamo în timpul jocului, ceea ce însemna că erați partizan, nu neutru.
- Eu sesizez foarte repede atitudinea jucătorului. Când dau mâna cu un om, mă uit la el. Am învățat să pot citi un om și-mi dau seama când face ceva din toată inima. Într-adevăr, la un meci de tipul ăsta mi s-a reproșat că încurajam fotbaliștii. Eu am datoria să-i încurajez. Dacă eu am doi jucători care se ceartă între ei, aceia nu vor avea eficiență în joc. Mă duc la ei și le spun așa: "Iubiților, ce misiune avem noi aici? Să ne batem? Să ne înjurăm? Sau să facem fotbalul să fie interesant pentru spectatori și pentru TV?". Fotbalul e, până la urmă, un produs livrat unor clienți. Strig la jucători: "Calm! Lucid! Jucați!".

 "Bucură-te că ești vorbit de rău!"

 - Strigați așa, la general? Fără să vă adresați cuiva anume?
- Mă adresam doar unui jucător când observam un lider al jocului. Dacă acela era nervos, interveneam pentru ceea ce se numește "curb his behaviour", să-i curbez comportamentul: din tensiune către o stare de bine, de joc.
- Cum vă simțeați când vă înjurau spectatorii?
- Colegul asistent alături de care vă spuneam că am încheiat cariera se ducea la duhovnicul lui și-i spunea: "Părinte, mi-e greu în arbitraj! Mă înjură ăștia!". Un duhovnic cu experiență, puternic. "Părinte, mă suspendă, îmi fac rău! Sufăr", îi mai transmitea arbitrul. Părintele mai avea puțin și râdea. Ăsta nu mai înțelegea nimic: "Cum adică, preotul râde de mine?". "Părinte, îmi blestemă familia, îmi zic de copii, de nevastă!". Duhovnicul zice: "Bucură-te, frate, că-ți iau din păcate!". În clipa aia chiar mă închipuiam pe un stadion cu 40.000 de oameni și mă gândeam: "Fraților, ziceți și luați voi din păcate, să scap eu de ele, să nu mai am niciunul!".
- E posibil așa ceva? Să primești înjurăturile cu bucurie?
- Asta este calea ortodoxă, așa trebuie să primești lucrurile negative. "Mă vorbește cineva de rău? Foarte bine, lasă-l să vorbească!". Părinții care au trăit în secolele 2-3 ne învață tot ce trebuie să facem ca să trăim fericiți, bucuroși. Noi putem avea impresia că sunt anacronici, dar ei sunt extrem de înțelepți! Pentru că au duh cu adevărat, în vreme ce noi suntem niște naivi.
- Au evoluat tehnologia, lumea.
- Tehnologia, da! Există posibilitatea ca un părinte din secolul al doilea să nu se descurce pe iPhone. Se descurcă la chestiuni mult mai importante, la creier și la inimă. Dacă voi căutați fericirea, o veți găsi în iPhone? N-aveți cum!

 "Până la 14 ani n-am fost miștocar, până am ajuns la fotbal. Acolo m-au învățat băieții și m-am întrecut cu ei în caterincă. Până când am spus: «Robinetul ăsta trebuie închis, n-are valoare!»"
Alexandru Tudor, fost arbitru

 ”Trebuie să fii fraier ca să iei șpagă!”

 Tudor e convins că arbitrii tineri n-au motive să fie tentați de mită, fiindcă meseria asta a evoluat. Spune și două povești cu Iniesta, vedeta care se ruga înainte să iasă pe teren, și cu Morientes, golgeterul care nici nu se uita la ”central”

- Oamenii care l-au văzut pe fiul dumneavoastră jucând fotbal spun că ar avea talent. Așa e?
- Are senzația că e fotbalist. Și eu știu că are calități, însă deja nu mai pune osul, nu se mai sacrifică. "Eu sunt fotbalist!". "Stai, bă, așa! Trebuie să lupți la fiecare antrenament! Băi, n-auzi? Ca să joci cu Messi și cu Ronaldo trebuie să te jertfești în fiecare zi!".
- Care a fost cel mai bun jucător pe care l-ați arbitrat?
- Nu pot să-i spun pe toți marii cu care m-am întâlnit, mi-ar fi imposibil. Au fost fotbaliști care m-au izbit cu comportamentul lor. Am avut darul de a-l vedea pe Messi jucând. Am avut darul de a-l vedea pe Iniesta cum, înainte să ajungă pe teren, a intrat în capelă să se roage. Pe tunel, la Barcelona, e capela în dreapta. Te rogi la Maica Domnului și apoi ieși la joc, urci treptele dinspre vestiare și te izbesc reflectoarele alea imense direct în ochi. Cum a ajuns Messi la tehnica formidabilă?
- Cum? Din talent!
- Cu foarte mult exercițiu! Și a plecat de la un statut de handicapat! Că el era handicapat, din punct de vedere hormonal! Și a ajuns să facă dintr-o chestie negativă ceva pozitiv. Cum a făcut Collina, din chelie, dintr-un defect, el a creat o imagine. Dacă vă arăt o poză cu Collina pe teren, veți spune "arbitru!", pentru că aveți în minte imaginea pe care și-a creat-o el.
- Ați simțit vreodată că vă pierdeați timpul pe teren, fiindcă meciul era aranjat?
- Timpul nu ți-l pierzi niciodată. Și asemenea evenimente poți să le influențezi.
- Poate un arbitru să influențeze un blat?
- Da, poți să-i sperii! "Iubiților, atenție, că sunt aici! Băăă! Băăă! Sunt aici!". Mai ales când strig cu atitudinea pe care o am eu. Am și acționat în sensul ăsta în unele meciuri. Nu e bine să mă laud cu ce am făcut.

 "N-am luat curcanii"

 - Care a fost cea mai ciudată propunere pe care ați primit-o de la un conducător de club?
- Ciudată... Eu știam foarte bine ce voiau de la mine.
- Circulă o poveste că la un meci jucat spre final de an vi s-au oferit curcani și sticle de vin pentru brigada de arbitri, iar dumneavoastră ați spus că nu primiți, că sunteți altfel.
- Haideți să folosim cuvintele reale! Lumea crede că sunt nebun, nu doar altfel sau ciudat! Prefer să dau eu de la mine și să se considere milostenie decât să primesc. Mai bucuros a da decât a lua! Pentru că vă ofer timpul necesar pentru acest interviu, eu mă bucur mai tare decât voi. La un meci de genul ăsta, când ni se oferise ceva, un asistent a luat damigenele cu vin, a luat cârnații și i-a dus la biserică, să-l pomenească pe președintele acelui club, care azi e mort.
- Până la urmă, ați primit curcanul sau nu?
- Nu prea mănânc eu curcani.
- Arbitrajul e o activitate rentabilă din punct de vedere financiar?
- Financiar, nu. Merită ca viață, e greu să înlocuiești ceva ce-ți place.
- Dar se și câștigă bine!
- Poate vorbiți despre meseria voastră, câștigați voi mai bine! Gândiți-vă că intram în vestiar și apăreau: Messi, Cristiano, Pepe. Salarii de zeci de milioane de euro. Și eu trebuie să fiu stăpânul lor pe teren! Dacă un asemenea fotbalist dă o dată pe lângă ea, tot încasează salariul de 40 de milioane. După o greșeală, eu eram acuzat, nu doar criticat! Și masorul de la o echipă mare câștiga mai bine decât mine!

 "Postul nu înseamnă să nu mănânci carne"

 - Dacă nu e convenabilă economic activitatea asta, de ce n-ați trecut la altceva?
- Ce contează banii, mă? Mă duc la nevastă-mea și-i cer cinci lei pentru un sandviș. O să mor de foame vreodată? Și dacă o fi să mor de foame, asta e, o să zic și eu că țin post! Însă nu te lasă Dumnezeu niciodată!
- Postul ce presupune? Ce înseamnă pentru dumneavoastră?
- Postul e o chestiune de suflet. Că nu mănânci carne, ouă, ăsta e un început. Postul înseamnă că dacă vine cineva și mă ispitește să vorbim de rău despre tine, eu îi spun "Hai să vedem cum facem ca să fim toți trei bucuroși!". Degeaba mănânci doar scovergi dacă îi bârfești pe toți și-i acuzi că ți-au furat portofelul! Revin la colegul meu asistent. Se duce cu sarsanalele la niște vecini foarte săraci. Împinge ușa, că ăia nici yală n-au, din moment ce n-ar avea ce să le fure din casă, și apar niște fețe mozolite de copii îmbrăcați cu găuri, fericiți că apare ăsta cu biscuiții. Asta e fericire, nu să-mi pun eu o medalie la gât sau să câștig vreun trofeu! Știi câte tinichele d-astea am acasă? Premii? M-am gândit să le topesc pe toate, poate facem ceva util.
- Vă e clar cum veți continua activitatea? Ce aveți de făcut după retragerea din arbitraj?
- Îmi e clar obiectivul, asta, da! Trebuie să dau tot ce am mai bun până la sfârșitul vieții, mai departe le rânduiește Dumnezeu. Am stat de vorbă cu duhovnicul despre retragerea din arbitraj. L-am întrebat "Părinte, cum trebuie să iau ce mi se întâmplă?". "Cu mulțumire!". Asta e realitatea! Băi frate, am avut atâtea meciuri, ani de meserie, echipe care au jucat și pentru mine! Și oamenii pe care i-am întâlnit... Și acum țin minte cum l-a atins mingea în mână pe Fernando Couto și Morientes nici nu s-a uitat la mine, s-a dus și a băgat mingea în poartă. N-am avut timp să fluier penalty, că spaniolul a fost preocupat să marcheze, nu să-mi ceară mie lovitura de pedeapsă. Și a dat patru goluri în meciul ăla Morientes! Un cuvânt nu mi-a spus, o dată n-a protestat! Asta e atitudine! După un asemenea episod, mai am eu voie să mă gândesc că e vremea prea urâtă ca să mă antrenez?

 "Băi Sandule, cinstea se pierde o singură dată!"

 - Aveți vreun business?
- Business? Businessul meu e să fiu un om bun.
- O afacere așa cum povesteați că avea tatăl dumneavoastră.
- Tata... Tata a plecat de la meciul meu de retragere că era frig. Și că era viscol și drumul lung până acasă. Avem o relație interesantă eu cu tata. Mi-a zis "Bă Sandule, cinstea o pierzi o singură dată!". Cu propoziția asta mi-a marcat viața. Vrând, nevrând, am dat ascultare. Și prin comportamentul ăsta am ajuns să mă apreciați voi. Am eu vreun merit? Eu doar am făcut ce mi-a spus tata.
- Veți continua să vă antrenați ca până acum, deși nu mai veți mai arbitra în fotbalul profesionist?
- Trebuie să mă antrenez. În primul rând, ca să-ți menții sănătatea trebuie să muncești. Și apoi, eu voi arbitra în continuare meciuri de juniori. Vrei să mă accidentez p-acolo?
- Câți kilometri parcurgeați de-a lungul unui meci?
- Între 10 și 15 kilometri.
- Atât de mult?
- Cum adică atât de mult?
- Un fotbalist care aleargă 12 kilometri pe meci e printre cei mai muncitori.
- Jucătorii fac un efort mult mai mare, ei luptă pentru minge, au contacte. Și fac sprinturi mai multe. Eu ce efort fac? Că ridic fluierul? Dacă eu sunt la 15 metri de fază sau la 13 e același lucru, contează unghiul. Pentru un fotbalist contează și 10 centimetri, trebuie să sprinteze ca să fie primul la minge, ca să se demarce și să scape de adversar.
- Ați putea deveni șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, la un moment dat?
- E foarte greu, e o responsabilitate prea mare pentru mine. Mi-a fost suficientă răspunderea pe care am avut-o până acum. Nu trebuie să fim toți profesori universitari, unii suntem mulțumiți să predăm la Văscăuți. Stau cuminte, în banca mea. Cred că am talentul să comunic cu tinerii și ei văd în mine o persoană care poate să-i sprijine. Așa cum și eu am avut observatori care m-au împins înainte. Fie m-au împins la propriu, fizic, fie m-au ajutat cu o vorbă, cu o privire.

"Am greșit din cauza lipsei smereniei"

- E posibil să ajungeți să ocupați un post în vreun club?
- Cine a lucrat în arbitraj trebuie să țină calea. Voi ați putea să lucrați acum trigonometrie? V-ar fi bine?
- Nu ar fi același lucru. Sunt atâția foști arbitri angajați în cluburi!
- Poate au avut calitățile necesare, nu cred că le am eu.
- Ce-i transmiteți unui arbitru tânăr care ar putea fi tentat la un moment dat să-și vândă cinstea, cum vă spunea tatăl dumneavoastră, pentru o sumă pe care n-ar câștiga-o niciodată în carieră?
- La momentul ăsta nu cred că mai avem asemenea arbitri. Ar trebui să fie fraieri să facă așa ceva! Arbitrajul merge spre profesionism. Și esențial e să fii mulțumit la sfârșitul meciului. Cum poți să fii mulțumit dacă n-ai făcut tot ce ai putut pe teren?
- S-a întâmplat așa ceva, au fost arbitri condamnați, nu doar bănuiți că fuseseră mituiți.
- Datoria mea e să am igiena minții mele. Și să n-am atâtea scame câte am acum pe paltonul ăsta. Eu caut lumina, evit întunericul. Voi, la fel ca mine, sunteți pregătiți prin meseria pe care o faceți să căutați ce nu e în regulă. Dar suntem trompete sociale, trebuie să avem grijă la semnalele pe care le transmitem. Și să ne întrebăm ce ne face fericiți: să coborâm în groapa de la Glina sau să căutăm lumina, oamenii de calitate? Oamenii pot fi fotbaliști, antrenori, ziariști, monahi.
- Ați arbitrat un meci al Rapidului deși aveați varicelă. De ce n-ați anunțat că erați bolnav?
- Varicelă? Mie mi-a zis doctorul că nu era varicelă. Dar care a fost problema? Am arbitrat nasol? Că nu mai țin minte.
- Nasol ați condus meciul Steaua - CFR 3-1, din martie 2008.
- Din cauza lipsei de smerenie. Aia a fost o lecție personală. Eram atât de stăpân pe joc încât am crezut că nimic nu se putea întâmpla. Și am început să vorbesc cu banca: "Sandule, pune-l p-ăla să nu mai iasă din suprafața tehnică!". În momentul ăsta s-a dat o pasă lungă și nu l-am mai prins pe Semedo. La pauză totul era neted ca masa asta, în a doua repriză s-a stricat tot. A fost o lecție de la Dumnezeu: "Ia să-i cadă o cărămidă-n cap dacă are impresia că le stăpânește el pe toate!". Încă nu știu foarte bine să primesc lecțiile, dar voi învăța să le primesc. Voi învăța așa, cărămidă cu cărămidă.

 "Mă cunosc doamnele care vând pâine. În rest, nu am relații. Poate că dacă aș conduce vreun business aș fi avantajat că am o față pe care lumea o recunoaște cam peste tot. Numai că nu mă interesează așa ceva, trebuie să fiu smerit și să-mi văd de ale mele. Dacă reușesc să fiu smerit, am o șansă să ajung în Rai"
Alexandru Tudor, fost arbitru

CITEȘTE ȘI:

Prima parte a interviului EXCLUSIV cu Alexandru Tudor: "Mândru să fiu nebun" » Umblă cu o mașină de 1.500€ și cară în portbagaj unicul televizor din casă!