25 de ani de la CM 1994 // EXCLUSIV Florin Răducioiu: „M-a deranjat stilul flegmatic în care a tras Belodedici de la 11 metri cu Suedia. Prunea e «fratele» meu, dar gafa lui ne-a costat pe toți!” + Episod necunoscut din aventura americană

Florin Răducioiu, 49 de ani, mărturisește că felul negativ în care jucătorii și staff-ul au tratat loviturile de departajare cu suedezii l-au făcut să presimtă din start că nu vom trece în semifinale.

Florin, ți-aș propune să pornim cu finalul Mondialului nostru din urmă cu 25 de ani: eliminarea în sferturile de finală contra Suediei. Te mai bântuie amintirea acelui meci?

E o cicatrice care nu se va închide. M-am simțit ca și cum am fost la masa de poker, am avut în mână quintă royală, dar n-am știut să fructificăm fantasticul avantaj. Cu cât trece timpul însă, devenim imortali și, indiferent dacă performanța noastră din 1994 va fi cândva depășită, emoția acelui turneu nu va dispărea niciodată. 

Ce imagini îți vin în minte când te gândești la partida cu nordicii?

Golul pragmatic prin care am egalat. Lipsa de calm din minutele din prelungiri. Greșeala lamentabilă a lui Prunea de la golul lui Andersson. Și, evident, penalty-urile blestemate.

"Prunea e «fratele» meu, dar gafa lui ne-a costat pe toți"

Kennet Andersson profită de indecizia lui Prunea și trimite meciul la penaltyuri

Pe rând, golul pragmatic înscris de tine!

Au fost acolo niște devieri, am egalat cu noroc în minutul 88. Trebuie să recunoaștem! Au ieșit însă în evidență rapiditatea și reflexele mele. Am reușit să-mi pun mingea de pe stângul pe dreptul și să dau cu ristul. Puteam foarte bine să trimit balonul la tabela de marcaj, dar bine că l-am pus în plasă!

Prelungirile și eroarea lui Prunea.

Cred că ne-a copleșit ideea că mai avem doar câteva minute până la semifinale. Nici în cele mai adânci vise nu ne închipuiam probabil că vom fi acolo, umăr la umăr cu Brazilia. Ne-au lipsit însă mintea limpede, calmul. Poate că și Hagi putea face mai mult în acele momente cruciale. Nu știu: să fragmentăm jocul, să ne tăvălim un pic pe jos, să ascundem mingea. Să fi dat cineva tonul! Iar golul lui Andersson e, desigur, rodul celei mai proaste decizii pe care o putea lua Prunea la acea fază: nici n-a ieșit decis, nici n-a stat pe linie, să-i lase pe fundași să intervină. Mingea a venit acolo plouată, ca la rugby, se vede de la distanță traiectoria previzibilă, dar Florin se mulțumește doar s-o aștepte, oferindu-i suedezului șansa unui gol de evitat. 

Ești foarte abrupt în evaluarea "momentului Prunea"!

E "fratele" meu, îl iubesc, îl îmbrățișez, îl respect, dar asta e realitatea. Nu trebuie să se supere. Gafa lui ne-a costat scump pe toți. 

"M-a deranjat stilul flegmatic în care a tras Belo de la 11 metri"

Ratarea lui Belodedici a trimis România acasă

Loviturile de departajare.

Am avut sentimentul că totul e terminat încă dinainte de a se executa penalty-urile. Asta pentru că, imediat după fluierul final, s-a creat multă agitație în dreptul băncii noastre, unde ne strânseserăm în așteptarea loviturilor de la 11 metri. Eram neliniștiți, toată lumea invoca numai gafa lui Prunea și s-a instalat acolo un nor de negativitate. Vorbea mai mult Moraru, antrenorul portarilor, iar nea Puiu părea pierdut în spațiu. Parcă-l văd și acum: era transpirat, se uita în gol cu gura căscată și, în loc să ne strângă, să reacționeze altfel, nu zicea mai nimic! A gestionat foarte prost acele momente. În plus, era clar că trebuia să-l fi schimbat pe Prunea după golul lui Andersson. 

Ai fost primul "tricolor" care a tras de la 11 metri. Ți-a tremurat un pic piciorul?

Niciodată! Mai marcasem de la 11 metri și la Brescia, și la echipa națională. N-aveam probleme cu penalty-urile. Nu m-a intimidat nici maimuțăreala lui Ravelli pe linia porții și m-a motivat mult și faptul că, înaintea mea, Mild ratase prima lovitură a Suediei. Din păcate, a trebuit să plecăm acasă din cauza șuturilor lui Petrescu și Belo. La Belo m-a deranjat cumva stilul lui flegmatic de execuție, relaxat. Nu emana deloc energie și convingere.

La fel bătuse însă și cu trei ani înainte în finala Cupei Campionilor câștigată cu Steaua Roșie, iar atunci a marcat.

E adevărat. Cu Marseille, în 1991, a tras în dreapta portarului, acum în stânga. La San Francisco nu i-a mai ieșit însă. Mie nu mi-a plăcut niciodată felul acesta detașat de a executa un penalty. Singurul jucător care bătea așa și-l apreciam era Maradona. Dar el schimba mereu din gleznă, nu-i citeai niciodată gândul în ochi sau în picior. 

"Dunga ne-a zis: «Am mulțumit lui Dumnezeu că n-am jucat cu România»"

Iordănescu spunea acum câteva zile că nu e sigur de faptul că semifinala cu Brazilia ar mai fi fost un reper strălucit, fiindcă echipa era deja stoarsă după un turneu epuizant. Ești de acord cu observația asta?

Îl contrazic. Sunt convins că ar fi fost o semifinală deschisă, desigur cu Brazilia favorită, dar asta ne convenea. Ne apăram, ieșeam pe contraatac, mizam pe invențiile lui Hagi. Îi puteam răpune. Haideți să vă relatez un episod despre ce ar fi însemnat, cu adevărat, acea partidă! În 2005, Gică Popescu a organizat la Timișoara o partidă caritabilă între generațiile din 1994 ale României și Braziliei. Adică semifinala ratată. Înainte, brazilienii au stat la București, la Marriott, iar pe la miezul nopții exista o discuție la un whisky: Dunga, Hagi, Popescu, Ilie, eu.

Despre?

Dunga, un tip credincios și cu aplecare către Cel de Sus, ne spune: "Băieți, i-am mulțumit lui Dumnezeu că n-am nimerit cu România în semifinale! Ne făceam probleme cum o să ne descurcăm cu voi, pentru că erați o echipă în mare formă". Da? Cam așa gândea Brazilia! Cu oarecare teamă și respect față de România, mai ales că-l aveam pe Hagi în momentul lui de vârf.

"Mă temeam că vom pierde la scor cu Columbia"

Hai să venim spre începutul aventurii americane! Ai început în forță cu Columbia, două goluri într-un meci complicat.

Când am ieșit la încălzire și am văzut 80.000 de columbieni în tribune, m-am înfricoșat. Sincer! I-am scanat și pe adversari, mi se păreau enormi, rapizi, mamma mia! Nici noi nu eram niște micuți, dar columbienii arătau impresionant ca prezență fizică. Mă temeam că vom pierde la scor, chiar dacă-i studiasem până în cele mai mici amănunte. Tensiunea fusese enormă și în zilele anterioare jocului, nu cred că am dormit mai mult de trei, patru ore în noaptea dinaintea Columbiei. 

Dar în vestiar cum era atmosfera?

Liniște! Iar teama, chiar dacă nespusă, plutea în aer. Hagi a dat însă semnalul de luptă. A vorbit întotdeauna înainte și în pauza meciurilor, a mai estompat din sentimentul confuz. Dar după vreo zece minute din partidă, în care nu știu dacă am trecut de două-trei ori centrul terenului, simțeam pur și simplu că nu mai am aer. Era foarte cald, mușchii gemeni se umpluseră cu acid lactic, tari ca piatra, aproape că mă blocasem fizic. După fiecare sprint, aveam nevoie de 30-40 de secunde să respir, să-mi revin. 

A venit însă acea intercepție a lui Mihali, urmată de pasa perfectă a lui Hagi și primul tău gol la Mondial.

N-am să uit niciodată primul meu gol la Mondial. E ca primul sărut! Gică a verticalizat, am făcut o cursă de vreo 50 de metri, m-am dus pe spațiu liber, iar când am primit mingea am căutat să mă poziționez pe axul porții. Am vrut s-o pun la vinclu, dar n-am mai avut forță. Am dat-o însă plasată, am tras doar cu degetul mare și următoarele două vecine, iar când am văzut balonul în ațe am zis: Waw! Nu-mi venea să cred! Am avut și niște ghete speciale pentru meciul cu Columbia, crampoane turnate pentru terenul dur, aderență excelentă. Semnasem chiar în America un contract cu Lotto, mi-au dat 50.000 de dolari. Știu, azi pare o sumă ridicolă, dar atunci erau bani frumușei! 

"A fost petrecere mare, inclusiv cu lăutari"

Ce sentiment ai avut la golul acela miraculos al lui Hagi?

A primit o minge pe stânga, iar eu mă mișcam pe axul central, încercând să-i citesc intențiile. Când am văzut însă cum a pus balonul, m-am minunat: "Mamăăă, ce-a inventat Gică!". Dar nu m-a surprins execuția. Jucasem împreună la Brescia, la națională, mă așteptam în orice secundă să scoată ceva din joben. La 2-0, m-am liniștit. 

Petrecere mare la hotel după victoria cu sud-americanii, nu?

Mare de tot, inclusiv cu lăutari, dacă-mi aduc bine aminte! Parcă au venit acolo și părinții lui Hagi, și Valentin Ceaușescu, și Lăcătuș. Da, am avut liber toată noaptea și s-a petrecut tipic românește, cu prietene, cu soții, s-a mâncat, s-a cântat. Dar eu n-am avut chef să stau. Eram epuizat. Am ieșit doar un pic în oraș cu soția și cu soacra, iar la miezul nopții m-am retras deja în cameră, ca și Ionuț. Cred că Lupescu a luat masa în seara aia cu managerul lui Leverkusen, Reiner Calmund. 

Când ați aflat de nebunia din țară, unde lumea ieșise pe străzi să sărbătorească succesul? 

A doua zi dimineață, fiindcă nu erau rețelele de socializare de azi sau internet, ca să vezi imediat ce se petrece în orice colț al lumii. Am avut ședința cu echipa și atunci ni s-au și arătat imaginile cu bucuria din România. A fost reconfortant să vezi cât entuziasm și fericire a putut genera victoria cu Columbia.

"Nea Puiu i-a masacrat în Italia"

"Marele Blond" n-a participat la cantonamentul de pregătire dur efectuat de echipa națională în Italia, înaintea plecării spre SUA: "Eu n-am mers acolo, nici Hagi, pentru că nu terminaserăm sezonul în Italia. Dar am auzit că mulți jucători s-au plâns de regimul instituit de nea Puiu. A fost o pregătire demnă de forțele speciale ale armatei americane. Nu știu dacă aș fi rezistat. Probabil că s-au creat niște momente de tensiune între jucători și antrenor, dar era absurd să schimbi staff-ul tehnic exact înaintea turneului final, cum s-a zvonit".

"Am avut nunta cu Astrid chiar înainte de Mondiale. Nici n-am beneficiat de luna de miere. Am plecat după două zile în România, apoi a fost imediat drumul spre SUA" 
Florin Răducioiu

40de selecții a strâns Florin Răducioiu în tricoul echipei naționale, pentru care a marcat de 21 de ori

4goluri a înscris Răducioiu la CM 1994, fiind golgeterul all-time al naționalei la capitolul reușitelor la un Mondial

„După eșecul cu Elveția ne-am remontat printr-o terapie de grup în parc” 

Fostul atacant al naționalei dezvăluie un episod necunoscut din aventura americană a ”tricolorilor” și-i ia apărarea lui Jean Vlădoiu, despre care spune că nu trebuia să fie trimis acasă din cauza atacului brutal și a eliminării suferite în partida cu helveticii.

De ce crezi că s-a rupt filmul la al doilea meci din grupă, cu Elveția, cu care am pierdut lamentabil, 1-4?

Fiindcă am vrut să câștigăm cu orice preț, ne-am descoperit prea mult, n-a mai existat coordonare între compartimente, iar elvețienii au profitat de greșeala tactică și ne-au taxat. Am luat inițiativa și asta cred că ne-a defavorizat. Am gândit că putem învinge jucând mai mult în jumătatea lor, dar așa am lăsat prea multe spații în spate. Adversarul ne-a supus practic exact cu armele cu care învinseserăm noi Columbia. Nu mai spun de condițiile dificile de la Detroit, pe stadion acoperit, unde transpiram și dacă stăteam pe loc. De la antrenamentul oficial ne-am dat seama că te sufoci în acea cutie. 

Cum ați perceput voi, colegii, eliminarea lui Vlădoiu și trimiterea lui imediată acasă?

A intrat foarte montat, voia să arate că merită să joace, dar a rezultat acea intrare criminală, care i-a adus cartonașul roșu. Dar Jean trebuia să fie iertat, nu aruncat peste bord. Eram o echipă, unul dintre noi mai putea greși. E drept, faza respectivă a lăsat o imagine urâtă, dar cu Elveția n-am pierdut din cauza lui Vlădoiu. Mircea Sandu n-a acceptat însă niciun compromis. Foarte prost s-a gestionat și momentul ăsta! 

"Am ratat meciul cu Argentina din cauza unui galben încasat stupid"

A fost dificil să vă remontați mental pentru jocul cu americanii, care decidea calificarea?

Mi-aduc aminte de un moment special, petrecut între partidele cu Elveția și SUA. Nea Puiu ne-a strâns pe toți într-un parc, unde a organizat un fel de ședință de terapie de grup. Foarte mișto! Fiecare și-a spus deschis durerea. Ne așezaserăm în semicerc, ne ascultam atent unul pe altul, iar asta a funcționat ca o reîncărcare psihologică a bateriilor. Păcat că nu există imagini de la acea reuniune. Probabil că Iordănescu a interzis orice filmare, dorind să păstreze intimitatea grupului. Oricum, la final discutam optimiști: "Băi, ce naiba?! Suntem fraieri? A fost doar un accident cu Elveția. Ne trebuie o victorie cu SUA și suntem în optimile de finală. Batem și trecem mai departe!". 

Ceea ce s-a și întâmplat, 1-0, cu gol Dan Petrescu!

Pe Dan nu l-am considerat niciodată fundaș dreapta, ci mijlocaș ofensiv de bandă. A înscris minunat: a strecurat mingea la firul ierbii, între bară și portarul Tony Meola, pe colțul scurt. Americanii ne-au dat însă destul de furcă, au avut parcă și o bară la 0-0, iar inamicul suplimentar, căldura, devenise tot mai agresiv, fiindcă a fost mai cald decât la debutul cu Columbia. Mergeam des la margine ca să ne răcorim cu jeturi cu apă. E meciul în care, din păcate, m-am comportat însă stupid, am luat un galben inutil, parcă am împins mingea după un fault, și m-am trezit suspendat pentru marea partidă cu Argentina. Am fost foarte supărat. 

"Eram mai obosit decât cei care jucaseră"

Cum ai trăit de pe margine acel meci nebun?

M-am consumat foarte mult. La final eram mai obosit decât băieții care jucaseră! Sigur, ne-a avantajat absența lui Maradona, dar a contat enorm și ziua excepțională a lui Ilie Dumitrescu. Se blocase în primele trei meciuri de la Mondiale, nu marcase, dar s-a descătușat cu Argentina, când a jucat vârf, pe locul lăsat liber de mine din cauza suspendării. N-am ratat însă hora bucuriei de la final, acea imagine spectaculoasă, care a rămas ca un mesaj peste ani de la Mondialul american.

"Federația a luat bani pentru vizita la Disneyland"

Răducioiu își amintește amuzat despre vizita făcută de "tricolori" la Disneyland: "Ne-am distrat teribil. Am avut totul gratis la dispoziție. Cred că federația a și luat niște bani pentru acel eveniment la care a mers toată echipa națională. Nu sunt eu un mare fan al parcurilor de distracții, dar atunci a fost chiar relaxant și simpatic". 

"Sunt convins că Iordănescu ținea cont în special de sugestiile care veneau de la Hagi și Popescu. Și era normal să fie așa! La Milan, Capello îi asculta pe Baresi, Tassotti, chiar mai tânărul Maldini și lua decizii în funcție și de părerile lor" Florin Răducioiu

"Să nu uităm că performanța cea mai mare a României la nivel de echipă națională rămâne totuși locul trei obținut de reprezentativa de tineret la Mondialul din 1981, în Australia. Păcat că Gabor, declarat cel mai bun jucător al acelui turneu, n-a avut până la urmă o carieră împlinită"
Florin Răducioiu

Lotul României din 1994

Portari: Stelea, Prunea, Preda
Fundași: D. Petrescu, Prodan, Belodedici, Gh. Popescu, Selymes, Mihali, Papură
Mijlocași: Lupescu, Hagi, D. Munteanu, Panduru, Gâlcă, Stângă, I. Dumitrescu, I. Chiriță
Atacanți: Răducioiu, Vlădoiu, V. Moldovan, M. Ivan

Vezi și:

EXCLUSIV Anghel Iordănescu, la 25 de ani de la primul meci al României la CM 1994: „Federalii îmi reproșau că sunt bătut în cap fiindcă tot insist cu Ilie Dumitrescu"

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!