OPINII  »  EDITORIAL

Lucescu visează să se stingă în iarbă. Se contopește cu fotbalul

Editorial Theodor Jumătate
Editorial Theodor Jumătate

Articol de - Publicat luni, 06 noiembrie 2023 09:29 / Actualizat luni, 06 noiembrie 2023 09:32

La 78 de ani, Mircea Lucescu a părăsit Dinamo Kiev, dar nu se poate retrage nici după 60 de ani dedicați fotbalului, 44 ca antrenor. În 2010, îmi spunea: ”Aș vrea să mor pe teren. E cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui antrenor”.

În ultima sa conferință la Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a anunțat nu doar că părăsește clubul ucrainean, ci se retrage din fotbal, la 78 de ani. În aceeași seară, antrenorul nu mai era atât de radical. Lăsa un spațiu liber, semn că ar putea continua, pentru că nu poate trăi fără ceea ce a iubit o viață. Sensul vieții sale.

„Sunt prea bătrân pentru a mă retrage”

Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o cu el spre sfârșitul lui 2010, interviu ce a apărut în Gazetă într-o miercuri, pe 1 decembrie.

Totul a plecat de la un dialog al lui Sir Alex Ferguson cu The Independent, în care unul dintre cei mai mari manageri din istoria sportului spunea: "Sună paradoxal, dar sunt prea bătrân pentru a mă retrage". Avea 69 de ani, 24 la Manchester United, 36 de când devenise antrenor.

„Eu și Ferguson suntem nemuritori”

"Are perfectă dreptate. Cei care am trăit o viață pe gazon suntem prea bătrâni să mai părăsim fotbalul", spunea "Il Luce" atunci. Era intens, profund. "Nu poți să te oprești. Nu ai nevoie de liniște, ai nevoie de tot ce îți oferă fotbalul. De tensiune, emoție, adrenalină... Noi, antrenorii, trăim de două ori mai intens decât oamenii normali. În niciun caz eu nu mă retrag. Niciodată! Fotbalul e viața mea și mă ține viu".

Adăuga: "Antrenorii sunt precum actorii. Nu se retrag". Și "nicio clipă nu m-am gândit la retragere. Nici chiar în perioadele grele".

Ignora problemele de sănătate: "Nici nu am știut că există, erau doar o glumă pentru mine, nu le-am luat în seamă. Eu și Ferguson suntem nemuritori. Nu te gândești că o biată arteră se poate înfunda. Fotbalul înseamnă viață concentrată la maximum. Nu ai timp de propriul corp, nici nu-l simți. Ce se petrece în iarbă e extraordinar de intens. Se joacă totul și nu e vreme de pauze".

„Înseamnă că ai trecut prin absolut tot în viață acolo, în mijlocul luptei„

Lucescu visează să se stingă în iarbă. Se contopește cu fotbalul
Mircea Lucescu / foto: GSP

În acele momente efervescente, l-am întrebat dacă a uitat de Jock Stein, alt tehnician britanic faimos, chiar mentorul lui Ferguson, care s-a stins pe teren în timpul unui meci, în 1985, la 62 de ani, când era selecționerul Scoției.

Răspunsul lui m-a siderat: "E cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui antrenor. Aș vrea să mor pe teren. Înseamnă că ai trecut prin absolut tot în viață acolo, în mijlocul luptei".

Am înțeles că Mircea Lucescu nu se va putea despărți niciodată de fotbal. Avea 65 de ani în 2010, are 78 de ani acum. Șase decenii dedicate fotbalului, 44 de ani ca antrenor.

Nu există sfârșit

Sir Alex s-a oprit, în 2013, la 72 de ani. A rămas ambasador al lui Man. United. Un simbol, o imagine. De un deceniu, nu mai e antrenor. E legendă.

Ferguson s-a putut opri. Lucescu a plecat de la Dinamo Kiev, dar nu se va opri. Nu se poate opri. O forță supremă, care i-a ghidat viața, îi șoptește că nu e momentul. Pentru el, niciodată nu e momentul retragerii. Se contopește cu fotbalul și această legătură va înceta doar când granița ce separă viața și moartea va dispărea. Sfârșitul e în infinit.


Comentarii (7)
alepetrolul
alepetrolul  •  06 Noiembrie 2023, 17:15

Cu tot respectul pt cariera indelungata si fara a incerca sa-i stirbesc din merite dar comparatia repetata cu sir Alex Fergusson mi se pare cel putin trasa de par! Haideti totusi sa nu ne facem ca nu stim diferentele de nivel la care a activat fiecare dintre ei!

VanBasten1989
VanBasten1989  •  06 Noiembrie 2023, 14:14

Cu fotbalul si cu tramvaiul. Spaima vatmanilor din Bucuresti.

bogat
bogat  •  06 Noiembrie 2023, 13:08

Articolul e un pic patetic si are accente de necrolog. :) Lucescu sr e un mare antrenor si va ramane asa indiferent daca mai continua sau nu pe banca vreunei echipe. Dar oricat si-ar dori, varsta nu iarta si e greu sa faci fata rigorilor impuse si autoimpuse ale unui bun antrenor. Parerea mea e ca Lucescu sr ar putea sa-si puna in valoare in alte pozitii priceperea incontestabila si imensa experienta acumulata. De ex ar putea fi coordonator la echipele nationale si la FRF unde cu siguranta ca ar fi mult mai bun decat Stoichita si ar putea sa puna bazele unei strategii solide si pe termen lung. Ar putea sa faca acelasi lucru la nivel de club, de ex la Dinamo unde a activat amar de ani si in prezent e mare nevoie de o directie solida. Sau la Rapid unde a reusit sa modernizeze radical clubul la final de ani '90. Asa ca eu as zice ca in loc sa moara in iarba, Lucescu sr ar face mult mai bine sa traiasca 100 de ani si sa fie aproape de fotbal in mod util pe alte pozitii decat antrenor. A fost destula vreme in linia intai ca antrenor, acum e vremea sa avanseze la grad de general si sa coordoneze tactic armatele de la conducerea statului major al fotbalului romanesc. Sper ca Burleanu sa fie suficient de inteligent si sa nu rateze sansa uriasa de a-l avea pe Lucescu sr disponibil si inca dornic sa lucreze acasa. Asta daca nu cumva il va rapi inainte vreun club.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează