OPINII  »  EDITORIAL

Una vorbim, alta votăm!

Articol de - Publicat vineri, 15 aprilie 2022 15:23 / Actualizat vineri, 15 aprilie 2022 15:23

N-a mirat pe nimeni faptul că Răzvan Burleanu a obținut al treilea mandat de președinte al FRF. În absența oricărui adversar, nu-l putea rata. În schimb, a surprins, ba a și uimit, maniera în care a câștigat. Cu maximum de voturi, 272 din 272!

Niciun vot împotrivă și nici măcar o abținere, cel mai iubit fiu al fotbalului românesc întrunind o unanimitate ce se mai poartă azi numai în Coreea de Nord!

Firește că situația, candidat unic învingător en fanfare, a stârnit discuții, controverse. Nu toți au împărtășit convingerea lui Burleanu că o asemenea conjunctură reflectă „unitatea fotbalului nostru”. Nu puțini au respins ideea, după cum veți constata imediat.

Gică Popescu, de pildă, fostul căpitan al Barcelonei, a interpretat-o ca pe „un semnal de alarmă”, susținând că „Dacă alegerea președintelui nu reprezintă un subiect de interes pentru niciun om din fotbal, atunci e o problemă”. Chiar e, numai că rezolvarea ei se amână cu 4 ani. Până în clipa în care, realizați de pe acum!, se va modifica Statutul, iar RB va primi, la insistența aplaudacilor săi, mandatul cu numărul 4!

Anticipez că ne-am procopsit cu Răzvan Burleanu pe viață, dar vă invit să nu regretați asta. Pentru că nu știu unde-am fi găsit un președinte mai priceput, mai competent, mai capabil, mai apt!

Una vorbim, alta votăm!
Răzvan Burleanu a fost ales cu unanimitate de voturi. Foto: Cristi Preda

Pe aceeași linie cu „Baciul” s-au situat, printre alții, Gigi Becali și Valeriu Iftime. Rămânând în același registru, ei au folosit alte cuvinte. Astfel, Becali i-a numit pe cei 272 de votanți „teleghidați și sclavi”, nesfiindu-se să aprecieze că „Ne-am făcut de râs cu un singur candidat”.

La rându-i, Iftime n-a părut să înțeleagă ce s-a petrecut și a răbufnit: „Să nu dai niciun vot împotrivă într-un fotbal în care avem atâta lipsă de calitate, de spectacol?! Dacă eram acolo, eu nu votam... Deoarece nu cred că un președinte cu mai mult de două mandate nu obosește”.

Întrucât la fel s-a pronunțat și Mihai Rotaru, „Un singur candidat e o greșeală, nu un semn de unitate, iar noi avem în proporție de 70 la sută păreri în contradictoriu cu FRF”, reiese că, în ciuda rezultatului scrutinului, președintele Farului Constanța, patronii FCSB și FC Botoșani, ca și principalul acționar al Universității Craiova n-au salutat varianta unicului candidat și nici triumful faraonic al acestuia. Dimpotrivă, le-au contestat.

Inexplicabil însă, deși vorbim (cu excepția lui Gică Popescu) despre persoane care țin în viață, prin investițiile lor, echipe importante, reprezentanții acestora la alegeri au votat exact invers, pe dos, față de cum gândesc și comentează înșiși conducătorii echipelor respective! Ce să fie asta, o ciudățenie ori chiar, cu scuzele de rigoare, o ipocrizie?! A-l lua în brațe pe „habar n-am cine a votat pentru noi” nu-i o dovadă de implicare. Aș zice că nici de sinceritate.

N-am nici spațiu, nici timp și nici chef să încerc să explic ce se nu se poate explica decât printr-o altă formulare a lui Gică Popescu. Care întreba „Cine avea curajul să vină cu votul la vedere și să voteze contra?”. Evident că nimeni. Din păcate. 


Comentarii (18)
alexramses
alexramses  •  17 Aprilie 2022, 07:23
Postat de mzm1 pe 16 Aprilie 2022, 18:51

Comparăm situația alegerii lui Burleanu cu cea din Coreea de Nord? Radu Naum l-a comparat (ușor mai voalat!) pe președintele FRF cu Putin!! Chiar așa, domnilor? Oare de unde atâta ură? Cred că s-a mers prea departe! Oricum, l-ați atacat virulent pe Burleanu chiar din primul său mandat, inainte de a face „atâtea lucruri rele” pe care i le reproșați de două mandate! Nu Burleanu este vinovat că a candidat singur, nu el i-a împiedicat pe alții să candideze (ca in Coreea și Rusia!). Dar, iată, în Italia, Gabriele Gravina a candidat singur la alegerile pentru președinția Federației italiene și nimeni nu a sărit la gâtul său pentru asta! De criticat sunt cei care nu au candidat, probabil pentru că nu s-au crezut capabili să conducă FRF sau nu au fost in stare să-și facă o campanie electorală convingătoare sau pur și simplu pentru că nu stiu să țină un discurs la obiect, pentru că limba română și logica sunt lucruri greu accesibile multor foști fotbaliști români (a se vedea „cugetările” lui Goian, Pancu , Torje etc.).

De acord , că poate Burleanu nu a făcut numai lucruri rele, dar așa cum s-a văzut acum 4 ani nu poți candida împotriva lui. Acum 4 ani a candidat împotriva sa Ionuț Lupescu o persoană mult mai capabilă de a conduce FRF decât Burleanu prin prisma experienței.Impresia care a lăsat-o acum 4 ani și anul asta e că "jocurile" erau făcute în favoarea sa, nu am idee dar presupun că sunt "jocuri" murdare. .

mzm1
mzm1  •  16 Aprilie 2022, 18:51

Comparăm situația alegerii lui Burleanu cu cea din Coreea de Nord? Radu Naum l-a comparat (ușor mai voalat!) pe președintele FRF cu Putin!! Chiar așa, domnilor? Oare de unde atâta ură? Cred că s-a mers prea departe! Oricum, l-ați atacat virulent pe Burleanu chiar din primul său mandat, inainte de a face „atâtea lucruri rele” pe care i le reproșați de două mandate! Nu Burleanu este vinovat că a candidat singur, nu el i-a împiedicat pe alții să candideze (ca in Coreea și Rusia!). Dar, iată, în Italia, Gabriele Gravina a candidat singur la alegerile pentru președinția Federației italiene și nimeni nu a sărit la gâtul său pentru asta! De criticat sunt cei care nu au candidat, probabil pentru că nu s-au crezut capabili să conducă FRF sau nu au fost in stare să-și facă o campanie electorală convingătoare sau pur și simplu pentru că nu stiu să țină un discurs la obiect, pentru că limba română și logica sunt lucruri greu accesibile multor foști fotbaliști români (a se vedea „cugetările” lui Goian, Pancu , Torje etc.).

1690324144614070
Viorel Ignat  •  16 Aprilie 2022, 10:25

Ipocrizie, tipic romanesc am văzut destule cazuri când vorbim pe la colturi ,prin spate dar când se afla în fata cu problema o dau la întors, viteji dupa razboi ! Intr-un fel decât acest G. Popescu ,ori de pe la fcsb ,Botoșani, sau Craiova ,mai bine asa ,ca de fini ,nași, combinații nu ducem lipsa ! Ce ne oprește ca toți conducătorii din prima divizie sa spună Stop joc și sa- și aleagă ei un șef iar Burleanu sa rămână acolo la futsal și la fotbalul lui feminin ,chiar nu e greu de loc dar cum am zis mai sus numai vorba este de noi ,practica ne omoară!?

Vezi toate comentariile (18)
Comentează