Diabolicul scenariu

Când războiul pentru Ghencea continuă, vezi titlul de peste paginile 2 și 3 din Gazeta de marți, un cititor mi-a reproșat că în editorialul amintit n-am acoperit toate aspectele. C-am rămas dator. Altul însă m-a apărat. Argumentând că, și să-mi fi propus, n-aș fi reușit rezolva un caz atât de complicat într-un text scurt. Amândoi au avut dreptate. Le mulțumesc.

Observația celui dintâi a constat în aceea că FCSB, adică Gigi Becali, a insistat și insistă să joace pe „Steaua" nu pentru că stadionul respectiv numără 31.000 de locuri, de aproape 4 ori mai multe decât cel de la Arcul de Triumf, ci ca să poată pune un picior în Ghencea. Să obțină astfel un prim succes în bătălia identității. Să deschidă o poartă. Să înceapă un drum.

După care, conform principiului "Mi-ai dat un deget, îți iau toată mâna!", să pretindă că FCSB e adevărata și singura Steaua. Să revendice palmares, marcă, siglă etc. Ba și, de ce nu?, să meargă și mai departe, să creeze atmosferă și, într-un final, să ceară desființarea CSA! Pe considerentul că două săbii nu încap niciodată în aceeași teacă.

Să admitem că, deși diabolic, un asemenea scenariu pare posibil în contextul în care conflictul dintre FCSB și CSA, ca să nu-l numim mereu război, se duce la nivelul intereselor, dar și al orgoliilor. Al ambițiilor fără măsură.

Pe moment, să reținem că Gigi Becali se agită să capete acces în Ghencea, indiferent de preț, ca să iasă în câștig la vânzarea biletelor. Cum echipa lui are cel mai mare număr de suporteri din fotbalul românesc, cam câți adună Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova, CFR Cluj și Farul împreună, iar mulți dintre ei n-au încăput sâmbătă în tribune, evident că GB nu dorește ca istoria să se repete.

Să reținem asta, dar nici să nu excludem varianta de mai sus. În ideea că preacucernicul din Pipera nu se dă în lături să apeleze uneori, chiar des, la metode mai puțin ortodoxe. Becali e unul dintre cei pentru care scopul scuză întotdeauna mijloacele.