Galeria, al 12-lea jucător, nu firmă de PR pentru antrenori

Că e vorba despre Marius Șumudică, fan de mic al echipei, sau de galerie, fenomenul rămâne de neînțeles. „Împreună suntem de neclintit” zice unul dintre motto-urile fanilor. Și, uneori, tocmai ei uită aceste vorbe.

Decizia lui Mutu de a pleca de la Rapid a deschis larg porțile unei reveniri dorite de peluză, dar nu și de conducere. Refuz justificat, după atacurile mai mult sau mai puțin directe ale lui Șumudică. Mânat de dorința de a se întoarce în locul pe care-l consideră acasă, Șumudică a apelat la toate „armele”, la tot PR-ul făcut de fani, dar și de oameni din fotbal, colegi de platou și colaboratori mai vechi sau mai noi de-ai săi. 

Pe Șumudică îl recomandă CV-ul de antrenor, pasiunea pentru culorile alb și vișiniu. Publicul se simte reprezentat de el, vine din tribună, și-a îndeplinit visul de a juca la Rapid, de a antrena în Giulești și acum ar vrea un nou mandat. 

Ce nu-l recomandă pe Șumudică e caracterul conflictual, iar asta pentru un om de afaceri ca Dan Șucu spune mai mult decât orice altceva. Da, Șumudică ar fi fost varianta ideală dacă nu s-ar fi remarcat prin desele ieșiri în decor și prin declarațiile pe post de săgeți otrăvite. Prin bățul băgat prin gard. 

Iubirea «toxică» a lui Șumudică

Șumudică e rapidist și nimeni nu poate contesta asta, doar că atunci când iubești un club trebuie să te gândești în primul rând la binele lui. Mai devreme sau mai târziu, cu un altfel de comportament, Șumudică s-ar fi întors în Grant. Dar nu așa, cu presiuni inutile din toate părțile, cu săgeți aruncate din toate direcțiile, cu un rău făcut tocmai clubului pe care-l iubește. 

Iubirea lui Șumudică e una egoistă, e chiar «toxică» în unele momente. Dacă nu poate fi el antrenor pare că nu-i mai pasă că-n urma pașilor săi vine potopul. Că fanii sunt gata să declare război unei conduceri care se străduiește să facă lucrurile corect, altfel decât au făcut-o alți patroni trecători prin Grant.

Furia fanilor față de conducere nu va aduce nimic bun, nici din punct de vedere al performanței, nici din punct de vedere al atmosferei. Galeria, una lăudată de foarte multe ori pe bună dreptate, din prea multă dragoste și devotament față de Șumudică transmite un mesaj oricărui antrenor ar vrea să vină acum la Rapid. 

E contestat chiar și Cristiano Bergodi, un tip foarte apreciat de suporterii giuleșteni până de curând. Acum, i se impută retrogradarea echipei, complet greșit, deși până mai ieri i se striga numele pe Giulești. Italianul a picat fără nicio vină în mijlocul unui scandal pornit din cauza unor ego-uri mult prea mari.

Fanilor le place să spună că Rapidul nu e al celor care-l conduc, ci e al fanilor. Sună frumos, aproape poetic, numai că realitatea e alta. Rapid are nevoie de o conducere cerebrală, care să facă lucrurile corect. Are nevoie de echilibru, pe care Șucu și Angelescu par că i-l oferă. Șumudică e un tip conflictual, iar Rapid încearcă să se țină departe de conflicte. Și dacă tot caută motive pentru care nu e instalat la echipă, ar fi momentul în care să-și facă autocritica. 

Dacă va continua să dea vina pe alții și să întărâte peluza împotriva șefilor din Grant, punând ambițiile personale înaintea binelui clubului, Șumudică nu va primi prea curând șansa de a antrena Rapidul.

Galeria, al 12-lea jucător, nu firmă de PR pentru antrenori

Ne întrebăm adesea de ce nu se implică oamenii de afaceri în sport. Cazul de mai sus poate fi un exemplu relevant. Cine și-ar dori să aibă de-a face cu genul ăsta de tensiuni? Cum să încerci să construiești un proiect de succes când ai lupte de dat cu cei care ar trebui să te susțină? 

Cine i-ar putea învinui dacă ar vrea să plece mâncând pământul când văd că în loc să se ocupe de dezvoltarea echipei trebuie să poarte războaie cu propriii fani? 

Rolul galeriei trebuie să fie acela de a susține clubul, fanii trebuie să umple stadioanele, să cânte până rămân fără voce, să creeze atmosfera aceea pentru care alții care n-au fost vreodată pe un stadion să se simtă atrași să vină și ei. Să critice la nevoie, dar să lase în spate povestea cu alergatul pe șinele de tren. 

Suntem în 2023, iar violența de orice fel ar trebui să fie istorie, să cânte tobele și să se audă încurajările. Pentru că drumul spre performanță trebuie parcurs împreună, de fani și conducere, dar fără pretenția de a avea drepturi egale când e vorba de luat decizii. 

Fanii trebuie să fie al 12-lea jucător al Rapidului, așa cum au fost adesea, nu firmă de PR pentru Șumudică sau oricare alt fost jucător sau antrenor. E adevărat, fără spiritul lor, Rapidul s-ar fi stins de mult. Dar, pentru că nu suntem în povești, trebuie spus că și fără sprijinul financiar al acționarilor s-ar fi întâmplat același lucru. Cele două nu ar trebui să se excludă, ci să se completeze. 

Umblă vorba că galeria pregătește proteste la primele meciuri, plănuiește să nu-și încurajeze echipa. Cui servește asta? Cărui interes? Al Rapidului? În niciun caz. În nicio altă țară din lume fanii nu decid în locul conducerii. Da, e normal să existe dialog, da, ar trebui ascultați. Dar, de aici la a fi ei cei care decid e cale lungă.

E un moment vital pentru clubul din Grant. Orgoliile personale trebuie lăsate deoparte pentru că după mulți ani zbuciumați, Rapidul pare că face pași mici, dar siguri pe drumul corect, fără declarații pompoase, fără promisiuni deșarte. 

Iar Giuleștiul are nevoie de liniște și echilibru mai mult ca oricând. Mingea e în terenul suporterilor.

• Cristina Negrilă, jurnalist cu peste 15 ani de experiență în redacția Gazetei, scrie în fiecare weekend un newsletter special despre momentele emoționante din sport. AICI vă puteți abona la newsletterul "EMOȚII"