Opinii GSP
Opinii, editoriale, analize angajate despre sportul românesc
Țin eu pariul: România nu va fi sub Kosovo
7 scurte. Cătălin Țepelin, redactor-șef GSP, analizează grupa de calificare a României pentru Euro 2024. 1. Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei, tocmai a turnat tacticos o găletă cu apă rece-sloi în capul optimiștilor: "Ne mințim bucurându-ne pentru această grupă aparent accesibilă, cu Elveția, Israel,
Cine ține un pariu? Vom termina sub Kosovo!
Am mai văzut acest film: ne bucurăm la tragerea la sorți, suferim când jucăm și ne e rușine când se termină preliminariile # Da, am avut noroc cu această grupă accesibilă, însă calificarea presupune și altceva în afara unor adversari abordabili: jucători de caracter când îmbracă tricoul tricolor și un selecționer de
Proștii satului
Dacă cineva vrea să afle cum se pierde un meci în care ai 74% posesie și un raport al paselor zdrobitor în favoarea ta, 538 la 199, să-i întrebe pe cei de la Universitatea Craiova! Care au pierdut așa, sfidând caseta tehnică, partida din Trivale, prima victorie realizată de FC Argeș după 4 eșecuri consecutive. Deși
O „Bătrână Doamnă” maltratată
Pe măsură ce treceau minutele și Milan-Juve de sâmbătă se apropia de final, imaginea pe care „Bătrâna Doamnă” o lăsa era exact asta: o doamnă bătrână, suferindă, sufocată de probleme, chinuită de amintiri, cu gândurile vraiște și aproape în depresie, plus alte simptome ce invită la un prognostic rezervat. O doamnă
L-au lăsat singur pe Rădoi
Discursul lui Mirel Rădoi, după eșecul suferit de Universitatea Craiova la Pitești, a șocat. În ultimii ani, niciun antrenor care a trecut prin Bănie, și au fost mulți!, n-a pus degetul pe rană cum a făcut-o fostul selecționer vineri. Mirel e primul care-i învinuiește pe jucători cu subiect și predicat și are perfectă
Singur în URSS
Turneu cu participare selectă, Astana Open, în Kazahstan. Meci excepțional în semifinală, de o forță și acuratețe rare, între Novak Djoković și Daniil Medvedev. Lovituri antologice reușite de ambii. Djoković a făcut eforturi uriașe să rupă apărarea caracatiței Medvedev, omul care „ajunge la orice minge”. A răzbit în
Povești din zilele noastre
Ziua când, în Gazeta noastră, nu s-a cerut demiterea lui Dan Petrescu Nu cred că se impune, la acest 0-5 al FCSB-ului cu Silkeborg, mai mult decât ce le-au strigat acolo, în Danemarca, spectatorii români în limba maternă. Mai bine să deschidem o Gazetă de-a noastră de după înfrângerea de la Cluj, cu Sivasspor, în ziua
"Dacă mai anulează ceva, mă îmbăt pe teren!"
Bazil Marian a prins două trupe de aur, Carmen și Rapid. A debutat în națională contra unui viitor campion mondial. A băut țuică pe stadion, ca antrenor a pus mai mulți jucători pe tablă. Un personaj legendar al fotbalului nostru Maestrul Radu Cosașu s-a apucat a ține cu cei de la Carmen datorită lui. La orice oră din
Ca mielul la tăiere
Deși a întâlnit un adversar modest, pentru întâia oară în istorie calificat în grupele unei competiții europene, FCSB a pierdut lamentabil în Danemarca, unde a luat un 5-0 rușinos. Logic că Dică și băieții lui merită arătați cu degetul. Mai ales Oct. Popescu, Miculescu și ceilalți tineri, care nu s-au dovedit în
Pe vârfuri. Și pe amintiri
Bogdan Lobonț acuză atitudinea tinerilor jucători cu care a lucrat la naționala U20 și într-un mod curios istoria îl ajunge din urmă Ce poate fi mai frumos decât să te confirme un fost internațional după ce ai scris „Generația obraznicilor”? Poate o calificare la un Campionat Mondial? Sau la un Euro? Dar până la urmă
Da’ noi suntem mai buni ca danejii ăștia, nu Gică?
Nu vă faceți griji, nu se va întâmpla nimic după 0-5 la Silkeborg. Fotbalul nostru are imunitate de turmă dobândită fără vaccin. Nu învață nici din victorii, nici din înfrângeri. Să revenim la nedumerirea lui Hagi, care nu înțelegea cum de pot fi danezii peste noi la fotbal. De fapt, decarul istoric al naționalei
FCSB a pierdut meciul înainte de primul fluier
Scriu acest text cu o oră înainte de startul meciului FCSB-ului de la Silkeborg. Pentru mine, echipa lui Gigi Becali a pierdut deja partida, indiferent de ce se va petrece pe terenul din Danemarca. Într-o perioadă în care suporterii se întorseseră alături de echipă, o sprijiniseră admirabil în fiecare meci al
Ajutorul divin
Evident că Liga Națiunilor s-a încheiat prost pentru noi. Nici că se putea mai prost din moment ce „tricolorii”, deși repartizați într-o grupă aparent la îndemână, au terminat ultimii. Pe 4 din 4, ba încă, rușine mai mare, pe cea mai slabă poziție din istoria participărilor în preliminariile CM, CE, JO și, mai nou,
Oameni de onoare
„We were supposed to fight for people who couldn’t fight for themselves”. Să luptăm pentru cei care nu pot să lupte pentru ei înșiși. «Vreau adevărul!». «Tu nu poţi să te descurci cu adevărul!». Cele două replici urlate au devenit celebre. Sună mai bine şi mai aproape de sens în engleză, dar ideea e clară. Ele sunt
O bucurie prea mare pentru o victorie așa mică?
Răspunsul la întrebarea din titlu este NU. Nimic nu poate fi prea mult acum, la Dinamo, pentru că echipa se chinuie în Liga 2 cu echipe pe care le întâlnea alteori doar ocazional, în Cupă sau în amicale. Azi, 1-0 cu Unirea Slobozia, victorie sărbătorită intens În situația în care se află Dinamo acum, trebuie să-și ia
Trădătorul Hamutovski și patrioții noștri din sport
Arestarea fostului portar al FCSB-ului a provocat emoție în fotbalul românesc. Nu? Uite cum ne ia valul din cauza propagandei occidentale Un subiect care îi enervează pe cei care cred că sportul nu are legătură cu politica și levitează deasupra deșertăciunii lumii. Pe scurt. Vasili Hamutovski a fost arestat la Minsk
Talentul lui Rusandu
Surpriză la Ploiești, unde Rapid, luându-și adversarul de sus, i-a înlesnit ultimei clasate, Chindiei, obținerea primei victorii stagionale. Probabil a fost cea mai palidă evoluție a "feroviarilor" din actualul campionat. Ceea ce nu scade însă din meritele târgoviștenilor și ale noului lor antrenor, Neguț et Comp. și,
Cum a ajuns Slobozia favorită cu Dinamo
Un jucător îmbrăcat în alb-roșu, atacantul Alexandru Pop, asta susține, înaintea duelului direct de marți, din Liga 2. Într-un fel, el are dreptate Zicerea lui Alexandru Pop stă la loc de frunte în Gazetă, fiind cap de listă și pe site, pe GSP.ro, la "Dă-i share!", rubrică menită să tezaurizeze rostirile ieșite din
Și-a scos banii!
Deși în partide socotite acasă, dar CFR la Mediaș, campioana și vicecampioana au învins greu în ultima etapă. Cu emoții, la limită și in extremis. Cu observația însă că, să mă scuze Dan Petrescu, FCSB a jucat mai mult fotbal decât CFR. Că a făcut și spectacol. Adevărat, și Argeșul, spre deosebire de Petrolul, a opus o
Hotelul din Novara și cum a ajuns Mangia victimă
August 2019. Pe o terasă din zona Aviatorilor, doi părinți tineri povestesc revoltați ce i s-a întâmplat fiului lor în ultimii doi ani petrecuți la prima echipă a Universității Craiova. Tatăl e un pachet de nervi și abia se poate aduna în timpul discuției, mama e mult mai coerentă în narațiune, dar izbucnește în plâns
Cinismul lui Mihai Rotaru în drama lui Răzvan Popa
De ce nu a ieșit Răzvan Popa mai repede să spună că a fost hărțuit sexual de antrenorul său, Devis Mangia? De ce i-a trebuit un an să le recunoască mamei și colegilor oribilele evenimente cărora le-a căzut victimă? De ce nu a avut curajul să apară în emisiunea lui Costin Ștucan, și a făcut-o părintele său? Sunt
Generația obraznicilor
V-ați întrebat ce îi deosebește pe tinerii noștri jucători de înaintașii lor? Cumva talentul? Munca? Seriozitatea? Gică Hagi și Gică Popescu au împreună 13 titluri de fotbalist al anului în România. Primul, 7, celălalt, 6. Au făcut legea la națională, și în teren, și în vestiar. Și dincolo de vestiar, Pițurcă poate
O ofertă prea mică
Dacă s-ar întocmi un clasament al meciurilor slabe, lipsite de lumină și plictisitoare, fără îndoială că acest CFR - Petrolul, 1-0, ar concura la ocuparea locului 1. Pe parcursul lui nu s-a întâmplat nimic notabil. Chiar nimic. De acord că ploaia torențială căzută la Mediaș (în Gruia se schimbă gazonul) și terenul
Arsenal și „all or nothing”
Astă-vară, când s-a lansat pe piață versiunea despre Arsenal a documentarului „All or nothing”, puțini s-au hazardat în predicții pentru ceea ce avea să-i aștepte pe „tunari” în noul sezon de Premier League. Pe măsură ce se derulau însă episoadele se putea observa o ușoară tentă de optimism, căci tot scenariul, plecat
Victoria din dezastrul retrogradării
Cred în diagnosticul lui Marcel Răducanu De luni seară, după acel 4-1 triumfal în plin dezastru al retrogradării, n-a fost zi fără să contemplu clasamentul final al grupei noastre din Liga Națiunilor. E un clasament anormal, ca să nu-i zic caraghios. Bosnia, învingătoarea, are un golaveraj deloc performant: 8
Diego Armando Caradona
Primul text despre "Butoiașul atomic" conține o eroare gravă: numele său de familie! Semnătura "ifamului" jurnalist s-a pierdut. A rămas doar întâia "cronică", veche de 51 de ani Când arbitrul respiră în fluier și lansează pauza, tribunele "fierb" la Argentinos Juniors cu Boca. E iulie 1970. Un copilaș așa, pe la un
Cupa, grupele și cașcavalul pentru olandezi
Specialiștii batavi de la Hypercube ne-au furnizat (contra cost, firește) un format halucinant, din care nu înțelege nimeni nimic. Competiția surprizelor, competiția KO, acestea sunt clișeele sub care înghesuim de ani și ani toartele Cupei României. Acum, putem să-i spunem și competiția lipsei de logică sau competiția
Trimiteți golanii acasă!
Imaginea de mai jos e simplă și consființește banalitate răului în care se scaldă sportul românesc. Sute de bărbați puternici, tineri, autori ai unui spectacol pe care presa îl consideră entuziast și fierbinte, hotărăsc să întindă un afiș în care calcă în picioare, în cel mai scârbos mod cu putință, o femeie. O femeie