INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  GOLGETERII MONDIALULUI

Golgeterii Mondialului » Davor Suker - Franţa 1998

Davor Suker
Davor Suker

Articol de - Publicat luni, 31 mai 2010 00:00

La 64 de ani distanţă de golul lui Nejedly în poarta lui Zombory, portarul României de la CM din 1934, un alt golgheter al Campionatului Mondial avea să înscrie în poarta „Tricolorilor”. Cel care l-a învins pe Stelea, în 1998, se numeşte Davor Šuker şi a cucerit Gheata de Aur a CM cu şase reuşite.

Šuker, un vârf de atac făcut parcă pentru a fi golgheterul unui turneu final, a debutat la 16 ani, la Osijek, continuând-şi cariera la Dinamo Zagreb şi Sevilla.

La data Campionatului Mondial din Franţa, el evolua la Real Madrid, însă nu venea după un sezon extraordinar, în care marcase doar 10 goluri, o medie destul de scăzută pentru un vârf de la titrata formaţie spaniolă.

Repartizată în grupa H, alături de alte două debutante, Jamaica şi Japonia, Croaţia nu a avut probleme cu calificarea. Singura partidă pierdută a venit, firesc, cu Argentina, însă în ultimul meci al grupei, într-un moment în care ambele echipe erau calificate.

Davor Šuker a marcat în primul meci al Croaţiei de la “Mondiale”, 3-1 cu Jamaica, când a închis tabela cu un gol marcat din interiorul careului. A venit la ţanc, deoarece caraibienii avuseseră câteva ocazii care le dădeau impresia că ar putea egala la doi.

Întâlnirea cu Japonia a fost decisă de Šuker, care, după ce a trimis în bara transversală, l-a învins pe Kawaguchi cu un şut din şase metri. Era partida care avea să califice Japonia în faza optimilor, unde a întâlnit România.

Iar atacantul croat nu a dezamăgit, şi nici nu s-a lăsat impresionat de părul vopsit în galben al românilor : a transformat un penalty în prelungirile primei reprize, după ce arbitrul l-a pus să repete lovitura - era golul care trimitea acasă naţionala ţării noastre, aflată la ultima ei reprezentaţie la CM.

Croaţia era la primul Campionat Mondial după obţinerea independenţei şi se observa acest lucru – jucătorii evoluau cu determinare şi ambiţie. Astfel a fost posibilă extraordinara victorie din sferturi, în faţa Germaniei, în care Šuker a pus cireaşa pe tort – a făcut 3-0 şi a trimis naţionala ţării sale în careul de aşi.

Iar în semifinala cu Franţa, ţara gazdă a acelei ediţii, Davor a avut şansa să îşi etaleze celebrul “aeroplan” de după marcarea golurilor. L-a învins pe Barthez în primul minut al reprizei secunde, iar Croaţia putea detona bomba – calificarea în finală nu mai părea ceva imposibil!

Însă francezii, împinşi de la spate de public, au înţeles că pot pierde şansa unică de a se califica în finală pe teren propriu şi au egalat imediat prin Thuram, aflat la primul său gol la naţională ! “Stânca din Guadelupa” a reuşit mai târziu şi dubla, cu un şut marcat de la marginea careului.

Franţa s-a calificat în finală, graţie “dublei” lui Thuram, aceste două goluri fiind singurele din cariera acestuia la naţională (142 de partide!).

Astfel că Šuker a trebuit să se mulţumească cu meciul pentru locurile 3-4. Şi a fost cel care, în minutul 35 al meciului cu Olanda, l-a învins pe van der Sar şi a reuşit, practic, să aducă Croaţia pe a treia treaptă a podiumului !

Cele şase goluri – marcate în şase partide diferite – i-au adus lui Davor titlul de golgheter. Au fost însă ultimele sale clipe de glorie – în sezonul următor, nu a reuşit decât 4 goluri pentru Real, iar apoi a plecat la Arsenal, nici aici nereuşind mari realizări individuale.

Şi-a încheiat cariera după ce a mai jucat la West Ham şi 1860 Munchen, lăsând în urmă o carieră demnă de invidiat : peste 200 de goluri marcate, campion al Spaniei, câştigător al Champions League cu Real Madrid şi, nu în ultimul rând, golgheterul all-time al naţionalei Croaţiei, cu 45 de goluri…

În prezent, el se ocupă de Academia de Fotbal care îi poartă numele, aceasta având filiale în trei oraşe din Croaţia. El încearcă să descopere un nou jucător care să tragă după el naţionala Croaţiei, visul său fiind ca aceasta să câştige, într-o bună zi, titlul mondial.

”Vă pot spune că, după ce am marcat în poarta Franţei, am fost aproape sigur că ne vom califica în finală, deşi a fost o surpriză şi pentru noi să ajungem până acolo. Dar nu a fost să fie… Eu sper ca măcar unul dintre aceşti tineri să ajungă la valoarea echipei naţionale din anii ’90 şi, de ce nu, să îmbunătăţească performanţa noastră de la acel Mondial”
Davor Suker

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (1)
 •  01 Iunie 2010, 11:29

oare citesc GSP? sa fie astazi un articol sau chiar mai multe, care sa semene a adevarata publicatie de sport??? BRAVO !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează