GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  PROFU' DE SPORT

Emil Grădinescu vine la podcastul „Profu' de Sport” » Vocea care a însoțit sportul românesc în ultimii 30 de ani dezvăluie episoade inedite trăite în cabina de comentator

Emil Grădinescu, în „vestiarul” GSP
Emil Grădinescu, în „vestiarul” GSP

Articol de GSP - Publicat joi, 08 septembrie 2022 11:43 / Actualizat joi, 08 septembrie 2022 12:39

Emil Grădinescu, 62 de ani, unul dintre cei mai importanți comentatori sportivi din ultimele decenii, este cel mai nou invitat al lui Cătălin Țepelin, redactorul-șef GSP, azi, de la ora 19:00, la podcastul „Profu' de Sport”, noul proiect lansat de Gazetă.

Sportcastul, produs într-un nou studio video ce simulează un vestiar, este realizat de Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei.

Emil Grădinescu vorbește în cel mai nou episod al podcastului despre experiențele trăite pe cele mai importante stadioane din lume, momentele de glorie ale naționalei sau ale echipelor românești în Europa, dar și despre cele mai dureroase eșecuri trăite din cabina de comentator. Detalii despre ucenicia în presa sportivă, episoade inedite din deplasări, dar și alte povești dintr-o carieră de peste 30 de ani. 

Despre „Profu' de sport” - noul podcast GSP

Despre noul format video lansat de Gazetă oferă Cătălin Țepelin, redactorul-șef GSP:

„Ieșim din formatul standard de emisiune TV și trecem într-o zonă mai adaptată online-ului din toate punctele de vedere. În primul rând, abordarea este mai personală, tonul e mai relaxat, insistăm pe povești. Apoi, decorul e diferit pentru că am renunțat la clasicul desk de televiziune și am construit un studio ce replică atmosfera unui vestiar. Vestiarul cu povești al Gazetei, cum i-am zis noi.

 Nu în ultimul rând, podcastul «Profu' de sport» este filmat exclusiv în format vertical / portrait, pentru ca publicul de sport să-l consume mai ușor pe device-urile mobile și pe toate canalele de social media - Youtube, Instagram, Facebook, TikTok”.

GSP.ro este cel mai activ publisher pe zona contentului video digital de sport, lansând peste 15 formate diferite în ultimii 3 ani: de la emisiuni live la video-uri short-form și de la dezbateri la proiecte speciale.

Mai multe articole de la „Profu' de Sport”:

Cătălin Oprișan, povești de senzație în episodul #3 din podcastul „Profu' de Sport”: „Am copilărit cu cei mai mari golani din cartier, dar eram și comandant de unitate!”

Confirmare la „Profu' de Sport”: „Da, ni s-a propus să preluăm Dinamo. Dar ar fi fost un conflict de interese evident”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (14)
adriann_
adriann_  •  08 Septembrie 2022, 20:40
Postat de donqhot pe 08 Septembrie 2022, 19:10

cred ca exagerezi legat de decizia instantei. Nu exista vreo decizie (si nu poate exista) care sa te obligi sa numesti intr-un fel (sau sa nu numesti) o echipa de fotbal. In plus, amatorii de fotbal numesc echipa patronata de Becali Steaua. Foarte rar sa auzi in discutiile suporterilor denumirea FCSB. Iar pe Gradinescu l-am auzit comentand Liga 1, el spune FCSB. Poate doar accidental sa zica Steaua pentru ca, asa cum ti-am zis, asa i se spune echipei in mediile mai putin oficiale. PS: Nu sunt fan stelist (nici al Steaua din B nici al celei din prima liga).

Sa fim seriosi, in mod real in peluze tot mai multa lume ii spune fcsb. De fapt singurii care ii spun ostentativ Steaua sunt fanii ciobanului. M-a rugat recent un prieten sa merg la un meci de liga a treia printr-o comuna limitrofa ca sa-i spun o parere din afara despre niste jucatori, pana si pensionarii care spargeau o samanta in tribuna ii spuneau fcsb. Aici discutia e simpla insa, Gradinescu nu e un suporter, este comentator la o televiziune care transmite meciul, nu are cum sa nu inteleaga relevanta unor decizii ale instantei in acest context. Intr-un stat care se respecta cine ar face asta ar incasa intai o amenda usturatoare si apoi ar exista consecinte penale. Practic omul foloseste transmisia unor evenimente sportive pentru a pune in discutie deciziile instantelor.

donqhot
donqhot  •  08 Septembrie 2022, 19:10
Postat de adriann_ pe 08 Septembrie 2022, 18:36

La faptul ca insista sa-i spuna Steaua echipei lui becali. Culmea e ca Gradinescu nici nu-i vreun nou-venit in fenomen, sa poata clama nestiinta, e cat se poate de informat cu privire la intamplarile din vremea AFC Steaua etc. Continua insa sa intretina confuzia intre echipa ciobanului si Steaua cu o indaradnicie care ridica semne uriase de intrebare...

cred ca exagerezi legat de decizia instantei. Nu exista vreo decizie (si nu poate exista) care sa te obligi sa numesti intr-un fel (sau sa nu numesti) o echipa de fotbal. In plus, amatorii de fotbal numesc echipa patronata de Becali Steaua. Foarte rar sa auzi in discutiile suporterilor denumirea FCSB. Iar pe Gradinescu l-am auzit comentand Liga 1, el spune FCSB. Poate doar accidental sa zica Steaua pentru ca, asa cum ti-am zis, asa i se spune echipei in mediile mai putin oficiale. PS: Nu sunt fan stelist (nici al Steaua din B nici al celei din prima liga).

adriann_
adriann_  •  08 Septembrie 2022, 18:36
Postat de donqhot pe 08 Septembrie 2022, 13:38

la ce te referi?

La faptul ca insista sa-i spuna Steaua echipei lui becali. Culmea e ca Gradinescu nici nu-i vreun nou-venit in fenomen, sa poata clama nestiinta, e cat se poate de informat cu privire la intamplarile din vremea AFC Steaua etc. Continua insa sa intretina confuzia intre echipa ciobanului si Steaua cu o indaradnicie care ridica semne uriase de intrebare...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează